23.07.2007

Nu stiu de ce imi vine asa de greu sa scriu despre concediu. Ma asteptam la mult mai multa inspiratie si dorinta de a scrie. In schimb, m-am trezit zacand in pat, savurand lenea la maxim si eliminand din program orice fel de ocupatie fie ea intelectuala sau nu. Niste ganduri razlete m-au mai lovit din cand in cand- chestii existentiale cum ar fi - 'de ce naiba nu are pepsi la magazinul din sat' sau 'adelina adu-mi te rog niste apa de dincolo'.

Am avut asadar un concediu foaaaaarte lenes...ceea ce nu mi-a displacut deloc. Am inchis telefonul, si cand nu era inchis, tot nu aveam semnal; nu am mai gatit nici facut cumparaturi (ceea ce se pare ca s-a transformat intr-un adevarat stres pentru mine); nu am scris decat lamentari banale in semi jurnalul de calatorie transformat in sac de gunoi pentru rebuturi ale intelectului meu aflat in vacanta; am citit cu greu si o oarecare scarba - mi-am aerisit asadar si canalele de lectura pentru a relua totul acum, cu aceiasi pasiune si dragoste; am facut poze turistice - nu artistice cum planuisem si sirul lucrurilor facute aiurea si alandala poiate continua. Cu exceptia deconectarii totale de realitate, concediul asta nu a fost deloc ce ma asteptam. Intr-un fel, poate mai mult spre rau decat spre bine. Paradisul meu idilic a murit un pic, radacinile mele s-au uscat se pare si am gasit si constientizat un nou fel de singuratate. Daca pana acum aveam copilareasca speranta ca undeva exista un pic paradis numai al meu care nu se va schimba niciodata, acum am ramas fara refugiul acesta si fara dragostea care credeam ca ma asteapta acolo. Intr-un fel oarecare, nu ma simt foarte trista...acum cel putin nu voi mai suferi din cauza blestematei de vinovatii ca nu ma duc acolo mai des. Pe de alta parte...HEIMAT a devenit acum un cuvant gol si sec, un loc inexistent sau existent doar in amintirile mele din copilarie.

Dar sa nu dramatizam, intr-o maniera drastica si deloc placuta, acest concediu mi-a clarificat multe nelamuriri cu privire la mine insami in primul rand dar si la relatia cu ceilalti - de la bunica mea alcoolica si pana la Alexul care ma astepta acasa. Totul este mult mai clar acum, parca am descoperit o mine care nu exista acum doua saptamani si asta nu poate decat sa ma multumeasca avand in vedere ca aveam nevoie de asemenea descoperiri.

All in all, sper sa imi ramana starea asta de multumire si tristete dupa origini pentru ca este o stare calma, absolut ne-isterica si care imi prieste foarte.

Sper sa va mai povestesc despre concediul meu revelator, cu cat ma gandesc mai mult, cu atat imi pare ca a fost una dintre experientele ale...care te dezamagesc si te schimba/motiveaza in acelasi timp.