Despre zane miloase si pitici hidosi

Nu stiu in ce fel se citeste aceasta poveste prin ochi si minte de copil, si trebuie sa recunosc ca imi pare rau ca nu stiu. Lectura ei ca "om mare" implica atat de multe ganduri, asociatii, simboluri descoperite peste tot incat gustul dulce al unei povesti frumoase parca se cam pierde.
Imi place insa sa citesc povesti, si o fac incercand sa le citesc cu mintea mea de copil...atat cat pot. Pe Cinabru l-am descoperit la el pe blog :D, l-am si cumparat petntru ca a fost reeditat in coperti tare frumos colorate si l-am citit ca o relaxare dupa marea lectura de la inceputul anului (vezi aici) si pentru ca mi-era dor de povesti cu zane.
Asadar, ce recenzie sa-i faci unei carti care nu prea e scrisa pentru asa ceva ci mai degraba pentru a descreti frunti si provoca zambete - si chiar asta face cu mare talent. Mintea de copil isi imagineaza piticutul hidos care miauna in loc sa vorbeasca si zgarie si musca dar toata lumea il iubeste pentru ca este fermecat de o zana. Mintea de om mare vede o societate care incearca sa se modernizeze impotriva naturii ei fantastice.
Nu mai scriu altceva caci nu-mi place sa dezvalui povesti si sa stric surprize. Oricum, e o carticica de avut in biblioteca si citit when life gets too serious.