Arthur C. Clarke - Sfarsitul copilariei

Titlu original: Childhood's End
Traducere: Cristiana Visan

Nu am fost niciodata prea pasionata de SF dar in ultima vreme simt foarte mult nevoia de lecturi usoare asa ca am zis ca pot sa mai recuperez la capitolul acesta. Nu am ştiut prea bine cu ce sa încep aşa că am luat la nimereală din colecţia Cotidianul acest roman al lui Arthur C. Clarke.
Ca în cazul oricărui roman SF, am început lectura cu reticenţă care ulterior s-a mărit atunci când am relizat că se tratează subiectul extratereştrii. Cred că asta se datorează în mare parte suprasaturaţiei de care suferim în acest domeniu. Nu mă înţelegeţi greşit, nu sunt atât de înfumurată încât să cred că suntem singurele fiinţe inteligente din această infinitate în care trăim. Dar, de la aceasta şi până la poveşti exagerate cu extratereştrii e tare lung drumul. :)
În ciuda acestor prejudecăti de care sufăr (şi pe care le recunosc şi mi le asum) am descoperit un roman acceptabil, chiar interesant si atrăgător.
Este o lectură uşoară, o carte de pus pe noptieră şi citit înainte de culcare. Autorul testează pe cititor o soluţie utopică la problema "umană". Numai cu ajutor din afară părem să reuşim să ne calmăm cruzimea şi să renunţăm la războaie. Spiritul nostru conflictual rămâne însă. Printre rânduri, găsim o descriere destul de corectă a umanităţii. Suntem curioşi şi instinctiv conflictuali, adolescenţi permanenţi; ne simţim neînţeleşi şi oprimaţi, refuzăm din principiu ajutorul, indiferent cât de evident de util ar fi el. Aproape că îmi era milă de săracii extratereştii care fuseseră delegaţi să ne tempereze şi să ne calmeze instinctele violente.
Singur, detaliul aspectului extratereştrilor mi s-a părut absolut ridicol. Drăcuşori giganţi cu aripi, coarne şi tot tacâmul. De fiecare dată când apăreau în peisaj îmi venea în minte necuratul...în forma lui din serialul animat Southpark, lucru care nu m-a ajutat deloc să iau în serios toată povestea.
Se reuşeşte totuşi formarea unei civilizaţii superioare deşi, pe parcurs, unele detalii se pierd (cea mai nefericită consecinţă fiind pierderea simţului artistic). Ceea ce e interesant la acest roman este că exact atunci când ai impresia că punctul culimnant a trecut, realizezi că totul nu fusese decât intriga.
La fel de interesant este şi deznodământul. Clarke îşi imaginează un sfârşit boem pentru omenire. Nu tu catastrofe sau coborâri ale divinităţii pe pământ. Din contră, omenirea se transformă, puţin câte puţin, fără a-şi da seama măcar, homo sapiens se stinge lăsând loc unei noi rase. Copiii oamenilor se pregătesc pentru comuniunea cu o entitate superioara, cea care se presupune că dirijează întreg universul. Totul este un fel de integrare in absolut, dacă vreţi. Un sfârşit optimist, de altfel, dacă nu te gândeşti la faptul că soarele se stinge şi Pământul şi omenirea aşa cum o ştim noi dispar.

Nicole Krauss - Istoria iubirii

Prima reactie la aceasta carte a fost una de respingere. M-am dus cu gandul la o poveste siropoasa sau cel mult o antologie de povesti de dragoste celebre. Avand aceasta prejudecata in minte, ma si mir cum de am cumparat-o. A fost totusi o surpriza frumoasa, o poveste de dragoste, e adevarat, dar una deosebita, romantica fara a fi siropoasa si trista... ca o zi de toamna.
Ceea ce mi-a placut cel mai mult a fost ca aceasta poveste de dragoste circula sub forma unei carti care impresioneaza pe toti cei care o citesc. Istoria e complexa si putin haotica la inceput dar apoi povestile se intrepatrund pentru a se revela la sfarsit ca un roman compact si coerent.
Pentru un pasionat de carti, povestea unui volum pierdut si regasit, furat si publicat sub alt nume, tradus apoi in engleza de dragul artei este in sine o poveste fascinanta. Cati nu ne-am gandit sa ne bazam propria poveste de iubire pe coincidenta unei pasiuni pentru aceiasi carte sau sa ne numim potentialii copii dupa personaje indragite. Exact asta ne ofera istoria iubirii, si exact despre asta ne vorbeste - despre felul in care o carte (ca obiect si nu ca idee) ne poate lega sau desparti. Pentru cei ce nu iubesc lectura, randurile de mai sus vor parea ridicole. Dar noi ceilalti, care ne refugiem atat de des intre paginile unei carti, vom avea intotdeauna nostalgia si in acelasi timp frustrarea faptului ca ne aflam in afara respectivelor pagini, ca nu suntem, in definitiv, decat spectatori.
In romanul aceasta, insa, cartea devine spectatorul vietii reale plimbandu-se (nu neaparat fizic) de la un personaj la altul, schimbandu-si semnificatia dupa melancoliile unui batran scriitor sau indrazneala unei adolescente energice, trecand prin remuscarile unui plagiator sau tristetea unei mame singure.
Mi-a placut mult aceasta Isotorie a iubirii, desi este o carte care trebuie rumegata si nu citita dintr-o suflare. In timp ce o citeam am avut de cateva ori o senzatie de haos care ma indemna sa o las pe noptiera dar acum, dupa lectura, imi place din ce in ce mai mult pe masura ce ma gandesc la ea, pe masura ce-mi amintesc detalii si cuvinte.

Vazand autoarea intr-un interviu, am realizat ca este totusi o scriitoare americana, lucru care (spre bucuria mea) nu s-a simtit deloc in roman. Nicole Krauss se dovedeste o scriitoare iscusita si mai ales un creator de personaje greu de ignorat. Ea insasi declara ca scopul personajelor este infatisarea relatiilor interumane iar legaturile dintre personajele acestui roman sunt puternice, si surprinzatoare in ciuda faptului ca sunt greu de depistat. Atat de multe elemente se combina pentru a da nastere unui personaj incat imi e imposibil acum sa ma apuc sa vi le descriu fara a povesti cartea in intregime(ceea ce detest sa fac).

Va recomand cateva interviuri cu autoarea in The Guardian si New York Magazine precum si acest roman pe care l-am cumparat din intamplare dar il voi pastra si reciti cu drag.

Ines a sufletului meu sau despre libertate

In Ines a sufletului meu, Isabel Allende îşi cultivă parcă talentele descoperite în Zorro, luând o legendă îşi transformând-o într-o poveste superbă despre pasiune şi perseverenţă.
Multe din personajele romanului par a fi existat cu adevărat şi fac parte din istoria colonizării Americii ceea ce oferă volumului impresia unei cronici despre cucerirea teritoriilor sălbatice din America de Sud şi întemeierea statului Chile. De fapt, din informaţiile găsite de mine, romanul este foarte fidel realităţii deşi are, în mod evident, o serie de inserţii fictive care fac deliciul poveştii.
Deşi la prima vedere am putea să considerăm acest roman drept un roman de dragoste, realitatea este că nu dragostea între cele două personaje este cea care m-a impresionat cel mai mult ci mai degrabă dragostea pentru libertate.
Ines Suarez, fuge către Americi sub pretextul că şi-ar căuta soţul care o părăsise de dragul aventurii dar fuge de fapt de o societate plină de prejudecăţi şi reguli dictate de o credinţă dusă până la bigotism. Viaţa unei văduve (cum sunt considerate femeile ai căror bărbaţi pleacă în căutarea de noi teritorii peste ocean) este grea şi plină de interdicţii iar Ines, îşi simte parcă destinul strălucit şi se îmbarcă, în ciuda tuturor piedicilor, către America de sud. Viaţa ei începe cu adevărat atunci când îşi descoperă soţul mort în Peru, moment în care hotărăşte să rămână în colonii.
În acelaşi timp, urmărim şi călătoria lui Pedro de Valdivia, cel ce va deveni guvernatorul statului Chile care fuge de asemenea de încătuşarea în cotidian şi rutină către o viaţă plină de aventuri şi glorie. Nu prea mi-a fost simpatic acest personaj şi nu am prea priceput dragostea lui Ines pentru el dar, dragostea nu trebuie pricepută iar cei doi au rămas împreună mulţi ani, timp în care au întemeiat împreună oraşul Santiago şi au pus bazele unui mare stat - Chile.
Nu îmi plac în mod deosebit poveştile despre cuceriri, pentru că toate cuceririle sunt sângeorase si crude iar aceasta, în ciuda detaliilor picante şi a romantismelor inserate ici colo, este o descriere deloc părtinitoare. Isabel Allende vorbeşte în egală măsură despre dorinţele de extindere ale conchistadorilor spanioli şi disperarea cu care îşi apără băştinaşii pământurile; despre creştinizarea cu forţa a oricui se putea şi credinţele frumoase şi naturale ale indienilor.

Pe tot parcursul romanului mi-am dorit cu înverşuare ca spaniolii să piardă luptele şi să plece la ei acasă, lăsându-i vicorioşi pe indieni, deşi era atât de evident care va fi deznodământul. Pot spune astfel, că romanul acesta nu şi-a îndeplinit, poate, scopul propus în ceea ce mă priveşte. Da, am aflat câte ceva despre întemeierea unui oraş dar personajele mele preferate au fost cele colective - incaşii cei plin de aur şi indienii care se luptau până în pânzele albe pentru idealul lor de libertate.
Isabel Allende, însă, nu m-a dezamăgit nici de data aceasta. Am găsit acelaşi talent incredibil de a povesti, fervoarea şi pasiunea pe care le acoră scrisului sunt evidente în fiecare cuvinţel şi fiecare virgulă iar romanul este unul impecabil din toate punctele de vedere.

Titlu original: Ines del Alma Mia
Traducere: Cornelia Rădulescu

Schimb de carti Constanta - octombrie

Dupa o pauza prelungita, SdC revine la Constanta, sper eu, cu forte proaspete. V-am pregatit carti noi si va astept cu ganduri bune si idei frumoase. Sunt nereabdatoare sa ne revedem…recunosc, mi-ati lipsit. Mi-au lipsit cartile surpriza si descoperirile interesante, povestile si proiectele voastre, plangerile si laudele de tot felul.

Ne revedem asadar, cu voie buna, in acelasi bar care ne-a primit mereu - In Vama, duminica 11 octombrie, ora 15.00.

M-as bucura sa stiu daca doriti sa veniti...puteti lasa un comentariu in acest sens :).

Daca nu stiti ce este Schimb de Carti, vedeti aici!