M-am mutat in casa noua!

Veti fi redirectionat automat in 4 secunde. Daca nu functioneaza redirectionarea, va rog vizitati
http://tarameainventata.net/lecturi
Multumesc!

Se afișează postările cu eticheta Philippa Gregory. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Philippa Gregory. Afișați toate postările

luni, 3 ianuarie 2011

The Other Queen - Philippa Gregory

Titlu original: The Other Queen
Autor: Philippa Gregory

Lungime: 437pagini
Citibilitate: da
Recomand: da

De ce am ales-o: pentru ca I love the series! :D

Pentru ca am citit multe carti care nu mi-au placut anul acesta, am abandonat toate lecturile incepute si care nu prea ma atrag si m-am gandit sa termin anul cu o carte care imi va placea cu siguranta. Pe lungul drum catre taramul meu de vis am luat acest roman al Philippei Gregory stiind ca n-o sa dorm prea mult.

Ca o paranteza, am fost placut impresionata de vagonul de cuseta al CFR - curat, decent, linistit. Am calatorit la caldura, intinsa in pat, leganandu-ma usor...chiar a fost o placere. Scump, dar a meritat. Poate am avut eu noroc, sau poate asa or fi toate vagoanele de cuseta pentru ca exista cineva care sa le pazeasca...nu stiu dar e trist. Gandul ca trenurile noastre sunt cum sunt si nu e din cauza autoritatilor ci a calatorilor.care daca nu sunt paziti, nu respecta nimic..aceiasi calatori care se plang de conditiile mizerabile dar lasa dupa ei in compartiment o mare cocina.
Revenind, romanul acesta face parte din cele in care Philippa Gregory recreeaza o epoca - mai precis aici este vorba de Maty Queen of Scots si perioada in care a fost prizoniera reginei Angliei. 
In ceea ce priveste romanele acestei autoare, eu le iau ca pe niste opere de fictiune de inspiratie istorica. Pentru unele dintre ele m-am documentat sa vad in ce masura sunt adevarate, pentru altele nu chiar asa mult. Pur si simplu, imi place sa le rasfoiesc, sa le citesc ca si cum ar fi povesti inventate, sa imi imaginez personajele cat mai aproape de viziunea autoarei.
In acelasi timp, ma motiveazasa citesc mai multa istorie. M-a interesat mereu istoria Angliei, in special perioada dinastiei Tudorilor asa ca acum recitesc diverse chestii la care trebuia sa fiu ma atenta la vremea lor. :)
Despre cartile acestei autoare v-am mai scris. Stiti deja ca-mi place mult asa ca nu o mai lungesc. Acest roman aduce totusi o mica schimbare pentru ca este scrisa din multiple point of view. Fiecare personaj are ocazia sa-si spuna punctul de vedere. Nu mi-a placut in mod deosebit abordarea aceasta dar in final a fost interesant.

joi, 5 martie 2009

Philippa Gregory - Earthly Joys


Earthly Joys este al doilea roman pe care-l citesc de aceasta scriitoare si mi-e greu sa nu-l compar cu primul, care m-a fascinat atat de mult si pe care l-am citit pe nerasuflate. Mult mai linistit si mai lipsit de senzational decat acela, Earthly Joys se dezvaluie in primul rand ca un minunat compendiu de flori si plante si in general garden related information. Este asadar necesara o oarecare rabdare in lectura, in cazul in care acest domeniu nu va intereseaza mai deloc. Trebuie sa recunosc insa, ca desi nu am afinitati cu lumea plantelor(pana si bambusul japonez o duce cam prost la mine acasa) am ajuns spre sfarsitul romanului sa indragesc gradinile si florile personajelor, adoptand un pic dragostea lor pentru ele. Iti e si greu sa nu admiri un asa mare devotament pentru o meserie care din afara pare destul de plictisitoare. John Tradescant - gradinar faimos si priceput in Anglia post-elizabetana este un personaj usor de placut si de inteles, corect si care-si cunoaste locul pe lume, cu principii morale solide si greu de rasturnat, surprinzator insa atunci cand in viata lui apare dragostea si mai ales pasiunea; pasiune pe care, pana atunci o rezervase minunatelor gradini pe care le creeaza si calatoriilor in cautarea unor specii noi si exotice de plante.
Desi detaliile de la curte, de data aceasta curtea lui James I si apoi Charles I sunt interesante si politica si intrigile ocupa o buna parte din roman, Earthly Joys nu e totusi o carte pe care am citit-o pe nerasuflate...mi-a luat aproximativ o luna pana sa o ajung la jumate, timp in care am citit si alte lucruri. Cu toate astea, ultima parte a romanului m-a prins si am reusit sa-l termin in doua seri. La un moment dat pe la jumatate personajul sufera o schimbare socanta pentru cititor dar si pentru el insusi, moment din care cartea nu pare a mai vrea sa ti se dea jos din brate. :)
In catalogul meu de lecturi cartea nu a primit nota maxima dar, incet si sigur autoarea se instaleaza printre preferatii mei si voi citi cu placere si alte romane ale ei.

joi, 23 octombrie 2008

The Other Boleyn Girl - Philippa Gregory



Sunt inca adancita in vraja acestui roman care m-a fascinat si m-a tinut subjugata vreo saptamana. Orice clipa libera am dedicat-o cititului si chiar si atunci cand nu citeam gandul imi ramanea la personaje si la imaginile cartii ca sa nu mai spun de faptul ca personajele m-au urmarit si in vise. A trecut atat de mult timp de cand am savurat o carte in acest fel incat ma simt trezita dintr-un fel de amorteala.


Romanul Philippei Gregory este, la prima vedere, un pic inspaimantator. Peste 600 de pagini pentru o poveste arhicunoscuta din Anglia Tudorilor parca nu-s tocmai apetisante. Paginile insa, se intorc singure si dupa primele cinci esti perfect convins ca nu o vei lasa din brate pana la final. Din aceleasi prime pagini realizezi si ca filmul (The Other Boleyn Girl aparut in 2008 cu Natalie Portman si Scarlett Johansson) nu ii ajunge nici la ultima litera din subsolul ultimei pagini. :P Din intamplare, am vazut filmul inainte de a citi cartea (nestiind nici macar ca exista o carte) si nu am fost deloc impresionata. Din acest motiv nu am fost foarte entuziasmata la inceputul lecturii dar mi-am schimbat repede parerea.
Povestea este extrem de bine relatata, detaliile (fie ele reale sau imaginate) sunt multe si interesante.
Viata de la curtea regelui Henric al 8lea este atat de bine descrisa incat ai impresia ca autoarea chiar a fost acolo. Aceasta Philippa Gregory de care nu mai auzisem pana acum si-a castigat respectul si admiratia mea pentru acest roman scris impecabil si pentru care sunt convinsa ca a depus eforturi foarte mari.
Punctul de vedere este cel al lui Mary Boleyn, sora celebrei Anne Boleyn care pentru o scurta perioada a fost regina Angliei si a doua sotie a zbuciumatului rege Henric al 8lea. E greu de spus insa care dintre cele doua surori este personajul principal. Mary, naratoarea povestirii, este docila si ascultatoare, o frumoasa si delicata blonda, instrumentul perfect in mainile unei familii ambitioase. De copila maritata cu un necunoscut si apoi aruncata in patul regelui de care se indragosteste sincer in ciuda incercarilor familiei de a tine situatia si pe rege, sub control. Ii daruieste doi copii, fapt datorita caruia familia ei avanseaza mult pe scara sociala si devine favorita la curte. Regele este insa un barbat nefericit si mare iubitor al femeilor. Devenita mama, Mary isi indreapta dragostea catre cei doi copii iar regele isi indreapta ochii catre sora ei, Anne.
Anne este intruchiparea ambitiei! Un personaj puternic si descris cum nu se poate mai bine. Crescuta la curtea Frantei, extrem de frumoasa si inteligenta, Anne devine in scurt timp favorita regelui pe care il va aduce la picioarele ei, nu fara mari eforturi. De aici incolo povestea este destul de cunoscuta. Romanul acesta insa o prezinta dintr-un alt punct de vedere, cel al unei femei care observa totul cu un ochi critic dar nu este in stare sa faca nimic impotriva familiei pe care o iubeste si fara de care nu poate trai. Relatia dintre cele doua surori este una plina de pasiune. Dragostea si invidia sunt intr-o continua lupta in sufletul ambelor surori.

Pe langa aceasta poveste care mie imi place enorm, va recomand sa cititi cartea pentru acuratetea descrierilor, a personajelor si relatiilor dintre acestea, pentru minunatul talent al scriitoarei. Este de departe cea mai buna carte de gen pe care am citit-o anul acesta si ma bucur ca am descoperit aceasta scriitoare.

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin

Human Calendar

Cititori

Read in 2008

Tara mea inventata © 2008. Template by Dicas Blogger.

TOPO