Seria Avalon

Tot citind seria Avalon m-am gandit ca mi-ar fi prins bine s-o iau in ordine. Eu le-am citit cam alandala pentru ca nu mi-a trecut prin minte ca o sa-mi placa atat de mult incat sa mai citesc inca una, si inca una, si inca una. :) Apoi, nu am mai avut rabdare sa le iau pe toate, cum cumparam una cum imi bagam nasul in ea. Oricum, nu sunt intr-atat de legate intre ele incat sa nu se inteleaga daca nu le citesti in ordine. Totusi poate va fi utila cuiva lista de mai jos.

• The Fall of Atlantis (1987)
• Ancestors of Avalon (publicata in 2004)  - scrisa de  Diana L. Paxson dupa indicatiile lui M.Z.Bradley). Tradusa  de Ana Veronica Mircea la editura Nemira in 2009, cu titlul Strabunii
  Avalonului
• Sword of Avalon (2009) (scrisa de Diana L. Paxson)
• Ravens of Avalon (2007) (scrisa de Diana L. Paxson)
• The Forest House (1993) tradusa la editura Nemira in 2007 de catre Laura Bocancios publicata cu titlul Sanctuarul
• Lady of Avalon (1997)tradusa la editura Nemira in 2009 de catre Silviu Genescu, publicata cu titlul Doamna din Avalon
• Priestess of Avalon (2000) (inceputa de M.Z.Bradley si continuata de Diana L Paxson) (D.p.d.v. cronologic incepe undeva inaineta partii a 2a din Doamna din Avalon) tradusa la editura Nemira in 2009 de catre Antuza Genescu, publicata cu titlul Preoteasa din Avalon
• The Mists of Avalon (1979) publicata la editura Nemira in 2 volume cu titlul Negurile

 In alta ordine de idei, in partea drepta gasiti un butonas pe care scrie Anticariat. Am pus acolo la vanzare unele carti pe care nu le mai vreau. Acum sunt doar cateva dar o sa mai adaug. Poate va intereseaza ceva.

Preoteasa din Avalon - D. L. Paxon, M.Z. Bradley

 Titlu original:Priestess of Avalon
Autor: Diana L. Paxon, Marion Zimmer Bradley
Lungime: 542
Atmosfera: magica
Citibilitate: maxima
Recomand: da

Iata ca se face un an de cand am inceput sa citesc aceasta serie Avalon care mi-a adus atatea ore de liniste si placere. Am incercat sa le citesc cu ochi critic si nu mi-a iesit nici macar o data. Sunt niste povesti atat de extraordinar de frumoase pe care ar fi chiar pacat sa le luam la interpretat. 

Mi-au placut la nebunie personajele, reinterpretarea unor mituri si povesti istorice, simboluri si mai ales iubirea care este intotdeauna subiectul principal. Aproape am epuizat cartile traduse in romana dar daca voi avea ocazia voi citi si restul seriei cu la fel de multa placere.

In general titlurie cartilor din seria Avalon sunt cuminti si putin atragatoare. Doamna din Avalon, Preoteasa din Avalon, Strabunii Avalonului - parca ti-e si greu sa le deosebesti. Daca le-as fi vazut pe un raft poate ca nici nu m-as fi apropiat de ele. Nimic nu te pregateste pentru tumultul si agitatia aventurilor. Fara a fi lecturi complexe sau solicitante, cartile din seria Avalon solicita bucati din imaginatie si senzatii care ar fi ramas, altfel, in copilarie. Povestile sunt magice fara a fi de necrezut, intamplarile curg sub ochii cititorului, zeci de ani dintr-o rasuflare.

Preoteasa din Avalon pastreaza motivul prezent si in toate celelalte volume citite de mine - dragostea eterna, nemuritoare, tema sufletelor pereche care se regasesc in fiecare viata si raman impreuna in ciuda tuturor intamplarilor chiar si a despartirilor fizice. In esenta este o simpla si frumoasa poveste de dragoste - in genul celor care induioseaza si starneste lacrimi.

In acest volum magia Avalonului este mai putin prezenta decat in altele. Chiar ar putea fi considerat un volum de ramas bun pentru ca Avalonul este din ce in ce mai putin prezent pe masura ce lectura avanseaza. Dragostea este cea care primeaza, alta decat cea fata de Zeita. 

Prevestirile o incurajeaza pe Eilan, o tanara preoteasa sa lase in urma invataturile Avalonului pentru a se dedica in totalitate iubirii. Viata isi urmeaza cursul si desi in sufletul ei Avalonul este intotdeauna prezent el este parca din ce in ce mai mult un vis, o nazuinta mai degraba decat o realitate. Eilan devine Elena, iubita, zeita si apoi mama. Imi place sa regasesc povesti de iubire si cea dintre Elena si Constantius este pote una dintre cele mai frumoase. Chiar si cand povestea ei de dragoste pare a fi ajuns la sfarsit, ea ramane in lumea reala, cea diferita de Avalonul din amintiri pentru a-l calauzi pe Constantin - Copilul Profetiei.

Pe langa o dramatica poveste de iubire, volumul acesta prezinta si trecerea unui imperiu la o noua credinta - cea in zeul unic. Spre deosebire de alte povesti asemanatoare, aceasta lasa totusi impresia unei treceri line, naturale desi in realitate presarata de conflicte care se accentueaza pe masura ce trece timplul transformandu-se in ceea ce este astazi crestinismul. Este totusi interesant de vazut cum Constantin interpreteaza diverse semne ca fiind venite de la noul dumnezeu crestin si cum dragostea mamei sale o fac pe aceasta sa ii accepte religia nou ridicata la putere. In curand insa, absurda religie absolutista isi arata coltii iar visul Elenei pentru Copilul Profetiei se destrama. Acesta schimba intr-adevar lumea dar nu in directia in care ar fi sperat mama sa care isi regaseste in suflet dragostea si nevoia de a reveni la  propriile inceputuri. Finalul volumului este dedicat tot Avalonului care o primeste inapoi pe preoteasa pierduta. 

Ditnre toate volumele seriei Avalon acesta mi s-a parut cel mai clar si mai bine conturat desi, asa cum am spus si mai sus, dealiile credintei in Zeita nu sunt atat de prezente ca in celelalte volume. Povestea este insa atat de frumos de trista incat probabil ca o voi pastra in gand mult timp de acum incolo.

Strabunii Avalonului - Diana L.Paxson, M.Z. Bradley

Titlu original: Ancestors of Avalon
Autor: Diana L. Paxson/ M.Z.Bradley
Lungime: 586 - e mai usor decat pare
Atmosfera: haotica
Citibilitate: potrivita
Recomand: nu neaparat

Cred ca nu mai e nevoie sa mentionez cat de mult m-am amorezat de aeasta serie fantasy. Sunt deja la a 5a carte pe care o citesc din aceasta serie si povestea inca ma fascineaza la fel ca la primul contact cu ea. Mai am vreo 2 cred si dupa aia nu stiu ce o sa ma fac... :)).
Cred ca le-am citit cam aiurea, in ordinea in care mi-au picat in mana...si nici acum nu-s prea sigura care ar fi trebuit sa fie cea corecta. Cert este ca pe parcursul intregii serii Avalon, scrisa de Bradley exista doua personaje, simbolice pentru cuplul primordial care se reincarneaza si se indragostesc in fiecare din vietile prin care trec. Strabunii Avalonului ne dezvaluie acest cuplu initial Tiriki si Micail, preoteasa si preot ai Templului Luminii pe o insula sortita pieirii: Atlantida.
Desigur povestea promite a fi una fascinanta. Partea proasta insa, este ca se simte mult diferenta intre cele doua autoare. Se pare ca ideea si povestea sunt ale lui Bradley dar aceasta moare inainte de a o scrie si Paxson incearca sa scrie o carte gandita de altcineva. Desi foloseste toate sursele si documentele lasate de Marion Bradley si are ajutorul fiului acesteia, diferenta se simte. Mai ales la inceput, firul naratiunii este foarte greu de urmarit.
E adevarat ca si eu am o mare problema cu romanele/cartile care incep cu o enumerare a personajelor (ca la piesele de teatru). Mi se pare inutil si plictisitor. La o carte cu atat de multe personaje este intr-adevar folositoare aceasta lista dar in nici un caz la inceput cand oricum habar n-ai cine e cine si ce vrea.
Trecand peste asta, prima jumatate a romanului este destul de haotica. Ideile parca nu se leaga si naratiunea nu curge asa cum te astepti daca ai mai citit si altceva din aceasta serie. E insa scuzabil avand in vedere faptul ca partea aceasta ca volumului se refera la haosul scufundarii insulei si drama cuplului despartit la evacuare. Din momentul in care cei doi ajung fiecare in parti diferite ale unei insule, parca lucrurile incep sa se aranjeze. Deja ne-am obisnuit cu personajele si cu numele lor ciudate, am facut legatura cu celelalte poveste din Avalon si stim cam la ce sa ne asteptam. Cei doi vor fi despartiti pentru 5 ani fara a stii daca celalalt traieste sau nu; ani in care Tiriki se transforma din ceea ce parea un personaj secundar, sotia unui mare preot, intr-o preoteasa a Zeitei, mama si fondatoarea puternica a unei comunitati. Pe partea cealalta, Micail este mai norocos si nimereste in mijlocul unei comunitati mai evoluate si mai bogate si nu prea face mare lucru din asta.
In mod natural si instinctiv m-am simtit atrasa de Tiriki, un personaj puternic dar sensibil in acelasi timp, o femeie isteata pe care ti-o inchipui instant frumoasa fara a primi prea multe detalii despre aspectul ei. Contribuie la asta si aura de divinitate care este parca desenata in jurul ei. La fel de natural te intrebi si ce-o fi cautand ea cu Micail care, in ciuda faptului ca este mare preot si mostenitor a unor puteri sacre pe care le foloseste din cand in cand(mai mult sau mai putin in cunostinta de cauza), este cam naiv si prostanac pe alocuri. Desigur, felul in care o iubeste pe Tiriki este flatant si uimitor. Parca nu-ti vine sa crezi ca femeia este cea rationala si barbatul cel care se simte pierdut fara sustinerea ei. De multe ori imi vine greu sa cred ca barbatii pot iubi atat de irational si cu atata fidelitate(desi am avut nenumarate asemenea surprize in literatura) dar acesta este farmecul povestii - faptul ca dragostea e dragoste si totul se aranjeaza pana la urma.
Pe langa misterele si miturile pe care le prezinta romantat aceasta serie, este in mare parte o poveste de dragoste si inca una frumoasa. Nu pot sa nu o recomand dar as a whole, citita in intregime si in ordinea corecta caci eu mi-am cam prins urechile incercand sa-mi amintesc una-alta. :)

Invidie

In timp ce altii se aflau in mijlocul evenimentelor, ascultându-l pe Rushdie being all charismatic, audiind Seducatoarea din Venetia, punând întrebari stupide si, all in all, bucurându-se de faptul ca sunt bucureşteni si pot participa la tot felul de evenimente interesante(vezi Gaudeamus) fara sa dea 100lei pe transport, eu musteam de ciuda şi invidie consolându-mă cu un nou-achiziţionat teanc de cărţi. Sâc!

P.S. Se pronunţa [Ruşdi] !

Una bună, una rea...:)

M.Z.Bradley - Negurile

Am fost atât de încântată de Doamna din Avalon încât m-am grăbit să fac rost şi de alte cărţi din această seri Avalon. Nu pot spune că seria are cine ştie ce valoare literară dar pentru mine a fost o adevărată plăcere, şi cred că pentru iubitorii de fantasy este printre cele mai frumoase scrise în acest gen.
Am simţit-o ca un fel de concediu de lectură. M-a incitat şi m-a relaxat în acelaşi timp. Am citit cu atâta plăcere şi lejeritate cum nu am mai simţit din liceu.
Aceste două volume care compun Negurile nu au adus mari noutăţi în ceea ce priveşte stilul scriiturii. Naratorul şi personajul principal se confundă, întruchipând-o pe Morgaine - doamna lacului, cu totul altfel decât o ştim de prin filme sau alte poveşti. La fel se întâmplă şi cu regele Arthur care devine, în mod surprinzător, un personaj nu în totalitate pozitiv dar si Guinevere, soţia acestuia, care mi-a fost de-a dreptul antipatică. În această variantă a legendei regelui Arthur, regina Guinevere întruchipează creştinismul, cu tot bigotismul şi absurditatea sa. Am găsit respingător şi revoltător felul în care preoţii creştinismului nou insită să creştineze pe toată lumea, distrugând orice obiceiuri şi tradiţii care nu le conveneau. Această senzaţie de revoltă pe care am simţit-o aproape pe tot parcursul cărţii mi-a amărât puţin lectura. Dumnezeul creştinilor este neîndurător iar preoţii săi batjocoresc şi distrug orice alte credinţe deşi cei pe care ei îi numesc păgâni sunt mereu respectuoşi şi atenţi să nu jignească această credinţă nouă. Ştiu că este doar o poveste, dar de multe ori, pe parcursul ei am recunoscut atitudinile dezgustătoare ale preoţilor creştini şi mi-am dorit...copilăreşte,poate... să fiu păgână, în sensul în care acest termen este folosit în carte.
Aceste două volume sunt, aşadar, puţin mai mult decât poveşti cu zâne şi spiriduşi, cu regi şi regine, vrăji şi obiecte magice. Poveşti, însă, pe care le recomand din suflet tuturor celor care simt nevoia să evadeze din realitate, macar câteva pagini pe zi...

Ingeborg Bachmann - Malina

Scriu tot aici câteva cuvinte şi despre această carte pe care mi-o doresc demult şi pe care, odată, mai demult, cineva mi-a recomandat-o cu mare ardoare. Poate trebuia însă să o citesc atunci când mi-a fost recomandată - în liceu.
Nu voi scrie foarte mult despre ea pentru că nu am reuşit să o termin şi nici nu cred că o voi termina prea curând. Este un haos total în acest roman şi deşi ştiu că şi acesta poate fi un fel de a scrie, mi-a fost imposibil să mă acomodez cu scriitura sau măcar să mă apropii de personaje. Ştiu, de asemenea, că romanul este printre minunile literaturii austriece...şi tot nu pot să mă conving să-l termin. Nu suport haosul nici măcar în opere literare iar romanul acesta începe şi se termină peste tot. Bănuiesc totuşi că la o lectură mai atentă aş putea decripta povestea dar nu prea am răbdare. Aş avea nevoie de o legendă şi de cel puţin două lecturi complete ale romanului. Poate mai târziu...

Doamna din Avalon - M.Z. Bradley

Nu mi-am inchipuit niciodata ca vreo carte imi va deschide apetitul pentru fantasy. Desi imi plac povestile si basmele, nu m-am avantat pana acum catre acest gen. Nu stiu de ce...ma intreb si eu, caci iata iata ce minunatie am gasit. Prevad muulte carti de genul asta in urmatoarea jumatate a lui 2009.
Doamna din Avalon am castigat-o la un concurs Nemira luna trecuta. Numai de bine despre strategiile de marketing ale acestei edituri! Cine altcineva se mai poate lauda ca misuna printre blogeri si le ofera carti cadou! :)
Nu am stiut cine este aceasta Marion Zimmer Bradley dar am banuit ca este americanca. I-am simtit stilul si exprimarea chiar si citind-o in traducere. Ca intotdeauna, mi-ar place sa citesc in original dar nu ma plang, traducerea n-a fost deloc rea.
Cartea merita toata atentia fie si doar pentru poveste. Ce pot sa spun, I'm a sucker for stories...mai ales cele cu vrajitoare si zane! :) Doamna din Avalon este o poveste despre magie si spiritualitate, despre paganism inainte de a capata ingrozitoarea conotatie negativa pe care o are acum. Fara sa-ti dai seama, lectura te poarta printre incantatii si credinte demult pierdute dar fascinante si atragatoare.
Apreciez si faptul ca are si elemente de fictiune istorica desi nu am verificat cat de mult se respecta realitatea istorica si nici nu cred ca o voi face. Ideile generale sunt de ajuns pentru a crea atmosfera. Cartea are trei parti, fiecare referindu-se la o perioada diferita din istoria Avalonului si respectiv la preoteasa care il conduce. Cele trei povesti se impletesc frumos dar nu pot spune ca exista o intriga centrala a romanului. In mare parte este un fel de ...umplutura as spune, la The Mists of Avalon care se pare ca este romanul cel mai bun al scriitoarei. Si fara sa-l fi citit imi dau seama ca este un fel de completare, note si explicatii la ce se intampla acolo. Asadar, impresia pert total sufera putin...caci fara a cunoaste cartea sau a fi vazut filmul (The Mists of Avalon) totul pare un pic haotic.
In ceea ce priveste personajele, acestea nu par inca perfect conturate, dar sunt simpatice Nu poti spune cu certitudine daca un anume personaj este negativ sau nu. Demult nu am mai citit o carte in care personajul principal sa fie unul colectiv - femeile din Avalon au comportamente si sentimente lumesti dar poseda si o doza de magie care le face extrem de atragatoare. Se simte insa ca romanul face parte dintr-o serie...se simte nevoia unor informatii suplimentare pe care nu le descoperi nici macar pana la sfarsit.
E adevarat si ca scenele sunt destul de hollywoodiene. Asadar, nu va asteptati la cine stie ce capodopera; asteptati-va insa la o poveste minunata, numai buna de starnit dragostea pentru fantasy. Mie mi-a placut...in ciuda tuturor minusurilor.