Despre Mihail Sebastian si gone fishing...

Cu cât eşti mai tânăr, cu atât eşti mai uşor de impresionat. Acesta este un adevăr general valabil şi mai ales aplicabil în cazul lecturilor. Nimic nu e mai impresionant pentru o adolescentă pasionată de lectură decât o pveste de dragoste şi un destin tragic. Cam asta am păţit eu cu Mihail Sebastian. Am citit iniţial Accidentul...care m-a fermecat. Pe vremea aia nu credeam că şi bărbaţii ştiu să iubească (16 ani...ce vârstă cinică) iar Accidentul m-a transformat în fiinţa romantică şi încrezătoare care sunt acum. (Ceea ce nu mi-a prins rău deloc.)

A urmat Orasul cu salcâmi şi Jurnalul... Ca detaliu complet neimportant, vreau să vă dezvălui şi faptul că la vremea aceea eram tare îndrăgostită de un coleg care mi-a împrumutat Jurnalul lui Sebastian. Poate că şi asta a avut o oarecare influenţă asupra faptului că am găsit Jurnalul genial şi incredibil de impresionant.
Anul trecut am citit din nou acest Jurnal al lui Sebastian şi impresia a fost complet diferită. Deşi am rămas la părerea că este o carte care trebuie citită, impresiile imediate de lectură au fost complet diferite. Am trecut cu ironie peste pagini şi de multe ori l-am judecat ca fiind delăsător şi smiorcăit.

Aşadar, ce înseamnă Mihail Sebastian pentru mine? Ca în cazul tuturor autorilor pe care i-am citit, mi-au rămas în minte circumstanţele în care l-am citit...16 ani...prima amorezare...atât de o persoană, cât şi de un autor. Aş putea oare să spun că e prima dragoste literară? Poate că da...deşi şi pe Henry Miller l-am iubit tare mult atunci, cam în aceiaşi perioadă. :)
A fost şi prima mea confruntare cu antisemitismul românesc. Prima oară când am conştientizat că artiştii/scriitorii nu sunt imuni la politică şi probleme lumeşti.

Rândurile acestea sunt scrise drept răspuns la întrebarea lui Dragos C: dacă ar fi să spuneţi ce înseamnă mihail sebastian pentru voi, ce-aţi spune?

Mi s-a părut interesant să vă las această temă de gândire pentru următoarea săptămână în care eu voi fi într-un mult aşteptat concediu. :D
În caz că vă interesează, mi-am luat de citit în concediu: Negurile din seria Avalon şi In Memoriam.

Aşadar, GONE FISHING... and walking, and sightseeing, and book shopping, and seeing friends and family, and taking pictures and enjoying other people's cooking and other people's libraries :)) Ne citim într-o săptămână.

Diana

Don Quijote şi Posta Romana

Plec în concediu la sfârşiul acestei săptămâni şi-s plină de emoţii caracteristice şi gânduri pozitive. Nu mi s-a întâmplat nimic deosebit vara aceasta şi iată ca acum, când sunt cu un picior în tren mă plezneşte cheful de scris. Sau mai degrabă, mă pleznesc subiectele!

Am tot citi pe la alţii despre experienţele cu minunata Poştă Română şi mi-am tot zis că-s excepţii. Trimit şi primesc colete de ani de zile şi în afară de viteza melcului trăznit cu care se mişcă angajatele nu am avut probleme. Dar iată că intru şi eu în clubul celor care ar vrea să împuşte Poşta Română dacă aceasta ar fi împuşcabilă...

Pe 28 iulie trimit, în numele unui amic, un colet către Bucureşti, eu locuind în Constanţa...adică 232km. Coletul este cu ramburs, plătesc deci 7 lei taxă de ramburs. În jurul datei de 6 august(9 zile mai târziu) aflu că persoana care aştepta coletul nu a primit nici un aviz de la poştă. E vară, e weekend, le dăm voie să se desfăşoare şi mergem pe 10 la poştă după colet. Coletul nu-i!
Mă prezint la poşta de la care s-a trimis coletul unde discut foarte amiabil cu diriginta. Aceasta se ofera să sune la Bucureşti să întrebe de colet dar "mâine" căci era deja ora 16.00. (programul oficial al oficiului poştal este până la 20.00). La fel de amabilă, diriginta se oferă să mă sune cu răspunsul dar numai pe fix...că pe mobil nu poate...
Sun eu în ziua următoare şi aflu că pe data de 4 a ajuns coletul în Buc şi a plecat înapoi pe data de 10...deşi trebuia să stea acolo 10 zile. Pentru că-s fată simţită şi nu-mi place să mă cert, îl cooptez pe Don Quijote, alias amicul de mai sus, pentru a lămuri situaţia.
Acesta se prezintă la poştă să recupereze coletul. I se cer 2 lei, taxă de ramburs. După cum îl ştiţi, Don Quijote un sălbatic uns cu toate alifiile şi le sperie pe saracele şi nevinovatele doamne de la poştă, ameninţându-le cu reclamaţii şi plângeri. Acestea se supun vajnicului luptător şi îi propun să trimită ele coletul înapoi, dat fiind că a fost greşeala poştei din Bucureşti că nu a ţinut coletul 10 zile aşa cum spune regulamentul.
Este din nou weekend deci le lăsăm să se odihnească.
Luni la prima oră ni se comunică faptul că respectivul colet nu poate fi trimis înapoi...deoarece s-au analizat mai bine ştampilele...care nu erau prea vizibile... şi de fapt datele de primire şi returnare a coletului au fost conforme cu regulamentul Poştei Române pentru că se iau în considerare zilele calendaristice şi nu lucrătoare.
Intrăm într-un final în posesia coletului, nu fără a plăti 4 lei taxă de ramburs, depozitare şi Poşta Română mai ştie ce. În total am plătit 11 lei pentru prostia de a fi apelat la strălucitele servicii ale Poştei Română datorită căreia am izbutit să nu trimitem nici un colet într-un interval de 21 de zile calendaristice.
Nu a fost destul timp pentru a se livra destinatarului un aviz poştal şi nici pentru a elibera coletul destinatarului deşi acesta s-a prezentat la poştă să-l ridice. Slavă domnului că fost destul de mult timp la dispoziţie pentru verificarea antitero a coletului!


Ne simtim cu toţii mult mai în siguranţă acum!
Mulţumim Poşta Română!

Ce citeam în liceu

Am descoperit zilele acestea nişte caieţele de lectură pe care le ţineam în liceu. În mare parte sunt citate dar şi multe impresii şi liste de lectură.
În caietul din 2001 (clasa a 11a) predomină Cioran

"În acest moment nu cred absolut nimic şi n-am nici o speranţă. Îmi par lipsite de sens toate expresiile şi realităţile care dau farmec vieţii. Nu am nici sentimentul trecutului, nici al viitorului, iar prezentul îmi pare o otravă." Pe culmile disperării (7.11.2001)

şi Shakespeare.
"Presume not on thy heart when mine is slain Thou gav'st me thine not to give back again." Sonnet 22 (01.11.2001)

Cu mare efort, cred(nu-mi amintesc), am transcris şi multe citate din Divina Comedie.
"Prin mine treci în jalnica cetate, Prin mine treci la chinul de vecie Prin mine treci la lumi pierzării date. Dreptatea'naltu-mi ziditor îmbie; Puterea cea divină m-a creat Suprema minte şi iubirea'ntâie 'Naintea mea nimic n-a fost creat Decât de veci şi veşnică-am urare: Lăsaţi speranţa voi care-aţi intrat!" Infernul - Cântul III (13.11.2001)

Tot atunci am citi Henry Miller(tot ce am apucat)
"A scrie... trebuie să fie un act situat în afara voinţei. Cuvântul, asemenea adâncului curent oceanic, trebuie să iasă la suprafaţă prin propriul său impuls. Un copil nu simte nevoia să scrie - e inocent. Un adult scrie pentru a-şi vărsa otrava pe care a acumulat-o din pricina felului său de viaţă fals. Încearcă să-şi recapete inocenţa, dar tot ce reuşeşte să facă (scriind) este să inoculeze omenirii visul dezamăgirii sale." Sexus (25.09.2001)

dar şi Eschil, Sofocle şi Seneca. :)

Cu zâmbetul pe buze, am transcris aici câteva din citatele pe care le-am transcris atunci, cu scris îngrijit şi cerneală colorată. :)
Voi ce citeaţi în liceu? Cum arătau caietele voastre de lectură/citate?

Michael Ondaatje - Pacientul Englez

De când zace cartea aceasta la mine în bibliotecă, nici eu nu mai ştiu. Cert este că în sfârşit am reuşit să o citesc şi o pot muta liniştită pe raftul celor citite. Am întotdeauna o mică reţinere când vine vorba să citesc o carte după care s-a făcut un film. Nu ştiu exact de ce, că doar cartea a fost scoasă mai întâi. Mai ales dacă am văzut deja filmul...romanul respectiv nu mai are nici o şansă.
Cum însă nu-s mare "privitoare de filme", nu am apucat să văd Pacientul englez aşa că iată-mă cu cartea în braţe vreo săptămână. Tocmai terminasem Evanghelia dupa Satana, o carte foarte antrenantă, când am dat peste acest roman al lui Ondaatje, făcând ordine în colecţia Cotidianul. Trebuie să spun, în primul rând, că a fost un roman liniştitor. După zbuciumul şi aventuile Evangheliei, mi-a prins bine această poveste serioasa şi tristă pe care am citit-o pe îndelete şi rumegând informaţia.
Primele 50 de pagini au fost mai dificil de asimilat. Mi-a luat ceva timp până să intru în atmosfera cărţii şi să deosebesc personajele. Poate că haosul de la început vrea tocmai să redea haosul războiului care face obiectul principal al vieţii personajelor. Trecusem bine de jumătatea cărţii când am realizat că povestea se învârte de fapt în jurul unei mari iubiri (ceea ce m-a emoţionat, desigur) şi am început să acord mai multă atenţie poveştilor anumitor personaje.
Ideea unei infirmiere care ingrijeşte de un pacient cu arsuri grave şi pe deasupra cu probleme de memorie este, oricum, tare romantică. Unde mai pui şi că respectivul pacient se dovedeşte a fi un mare spion iar infirmiera se îndrăgosteşte de un soldat care dezarmează bombe. Când am reuşit să pun cap la cap toate aceste detalii, lectura s-a desfăşurat mult mai uşor şi povestea mi-a părut mai fluidă şi mai demnă de aprecieri. Am mai recunoscut şi altă dată că nu apreciez cine ştie ce haosul artei/literaturii post moderne, drept pentru care mă bucur când citesc un roman ordonat.
Şi cine ar fi zis, după debusolarea de la început că voi sfârşi prin a citi un roman de dragoste cam dezordonat însă o poveste tandră, liniştita şi tristă.
Vă las mai jos câteva rânduri care m-au impresionat şi pe care merită să le citiţi în cazul în care nu veţi apuca să citiţi romanul în întregime.

Când îi întâlnim pe cei de care ne îndrăgostim, un colţ al spiritului nostru devine un istoric, un pedant, imaginându-şi sau amintindu-şi o întâlnire în care celălalt a trecut nepăsător [...] . Dar toate părţile trupului trebuie să fie pregătite pentru sosirea celuilalt, toţi atomii trebuie să tresară într-o singură direcţie pentru a se ivi dorinţa.

Murim ascunzând în noi o comoară de amanţi şi triburi, gusturi pe care le-am înghiţit, trupuri în care ne-am scufundat şi-am înotat ca în nişte râuri de înţelepciune, firi în care ne-am urcat ca nişte arbori, temeri în care ne-am ascuns ca nişte peşteri. Vreau ca toate acestea să-mi fie înscrise pe trup când voi muri. Cred într-o asemenea cartografiere, a fi însemnat de natură. Nu doar a ne trece pe o hartă, ca nişte etichete, ca numele celor bogaţi înscrise pe clădiri. Suntem istorii comune, cronici comune. Nu suntem stăpâniţi de nimeni sau monogami în gesturile şi experienţele noastre.

Leapsa cu cărţi

Am primit o leapşa de la Bianca şi deşi nu-mi place să postez lepşe fac o excepţie pentru că este cu cărţi. Va fi totuşi destul de complicat. Leapşa se referă la recomadările de cărţi, ceea ce e greu însă, este că te limitează la un titlu.
Sinceră să fie mi se pare imposibil, nerealist şi cam aiurea...sa recomanzi o singură carte cuiva care nu prea citeşte...eu când întâlnesc aşa o persoana, verific dacă am cui recomanda, şi dacă am îi fac listă...de preferat în scris ca să nu uite pe drum spre biblioteca! :))
Acest lucru mă duce cu gândul la o altă neplăcere cu care mă confrunt frecvent. Lumea vede că citesc, vede că-mi place şi li se face poftă. E întotdeauna deosebit de interesant ce se întâmplă în curtea vecinului. Sunt întrebată aproape zilnic ce mai citesc şi ce aş putea să recomand, răspunsul rămânând însă în aer...căci mulţi întreabă doar deoarece...nici nu ştiu...o fi la modă să citeşti?. Sau, dialogul care mi-e cel mai urâcios:
"- Adu-mi şi mie o carte.
- Păi ce carte?
- Nu ştiu. Ceva interesant./Ceva de dragoste. Orice."
Doamnelor şi domnilor....nu-s psiholog de lecturi. Ce-i interesant pentru mine, poate pentru voi va fi plictisitor...Nu aşa se citeşte! Nu ceri "ceva...orice". Ţine şi asta de personalitate, de interese, de păreri. Nu mă vezi citind prin parc şi mă opreşti să-ţi recomand o carte.
Sau poate ştiţi voi o carte minunte? O carte numai bună de recomandat oricui? O carte despre ceva...orice ?


Revenind la leapsa :). I'll do my best dar ţineţi minte că răspunsurile sunt în funcţie de starea mea actuala. Mâine sau peste o săptămână poate recomandarea mea s-ar schimba.

1. Ce carte ai recomanda şi de ce unui dezamăgit din dragoste?
Isabel Allende - Casa spiritelor. Pentru că dezamăgirile din dragoste nu se vindecă, decât dacă pleci în lumi îndepărtate şi complet diferite ce cea în care ai trăit până acum.

2. Ce carte ai recomanda şi de ce iubitului/iubitei?
Patrick Suskind - Despre iubire şi moarte. Dragostea e ca o boală. Dacă nu am uita acest lucru, viaţa noastră împreună ar fi mult mai uşoară.

3. Ce carte ai recomanda şi de ce celui mai bun prieten?
Ceva de Anais Nin. Pentru că este printre puţinii care ar aprecia!

4. Ce carte ai recomanda şi de ce unui copil de 10 ani?
Piticuţ zis şi Cinabru. Pentru că este o vârstă potrivită pentru a învăţa că aparenţele înşeală.

5. Ce carte ai recomanda şi de ce unui mare aventurier/călător?
Ceva fantasy...poate chiar seria Avalon, pentru ca le plac misterele.

6. Ce carte ai recomanda şi de ce unui duşman cunoscut?
Nu am dusmani declaraţi...nu reuşesc să mă gândesc la ce le-aş putea recomanda...

7. Ce carte ai recomanda şi de ce unei persoane care nu iubeşte lectura? Degeaba le faci recomandări acestor persoane. Orice le-ai oferi, vor fi nemulţumiţi.

8. Ce carte ai recomanda şi de ce unuia "cu nasul pe sus"?
Mândrie şi prejudecata - Jane Austen.

9. Ce carte ai recomanda şi de ce celui care apare primul în lista ta de bloguri?
Primul blog pe lista, acum, este White Noise. I-aş recomanda Contrasecunde pentru că ştiu că citeşte cu plăcere poezie şi acesta este ultimul volum de poezie citit de mine...

10. Ce carte ai recomanda şi de ce unuia care crede că le-a văzut pe toate în viaţă?
Firmin - pentru că vreau neapărat să-l recomand cuiva şi nu s-a potrivit pe nicăieri până acum.

Me, myself şi de vorbă cu Filip Florian

Recunosc că nu citesc atât de multă literatură contemporană pe cât aş vrea. De fapt...nu citesc mai deloc. Nu din prejudecată sau nepăsare ci din motive pur tehnice. Bugetul meu pentru cărţi e limitat, drept pentru care trebuie să îl împart cu atenţie. De cele mai multe ori nu mă avânt la cărţi "necunoscute" şi nici nu vreau să risc să dau banii pe ceva ce nu mi-ar plăcea. Uneori însă îmi pare rău...
Acum, de exemplu, tocmai am terminat de citit un interviu cu Filip Florian şi normal...că ar fi fost cazul să ştiu şi eu cine este cel care vorbeşte acolo. (Cine este în sensul că nu i-am citit opera...faptul că am citit despre el nu e tocmai mare lucru.) Vă provoc aşadar, să-mi recomandaţi autori români contemporani....alţii decât Cărtărescu (pe care l-am citit :P). Mai degrabă, recomandaţi-mi cărţi ale lor...ce consideraţi că ar fi cazul să citesc?


Revin oleacă la interviul despre care ziceam. Acesta a fost publicat în Dilemateca/august şi este realizat de Marius Chivu. Vă las mai jos doar câtva idei....mergeţi de vă luaţi revista :).

"Sunt uluit când cineva încearcă să intre în mintea mea, pentru a reconstitui motivele care m-au făcut să scriu ce am scris. E chiar revoltător când nişte străini au pretenţia că ştiu mai bine decât mine ce am gândit şi ce gândesc, chiar dacă supoziţiile lor nu au nici o legătură cu realitatea."
Asta mi-a amintit de repulsia pe care o aveam în generală pentru disciplina literatură...în cuvinte mai simple, de copil de clasa a 8a, simţeam acelaşi lucru în numele scriitorilor pe care-i citeam. Impresia de "revoltă" mi-a rămas şi mereu când citesc sau scriu despre o carte mă gândesc la autor. Am considerat întotdeauna ca a fi critic literar este un lucru mare şi faptul că îi critic tocmai pe ei mă lasă mereu simţindu-mă un pic vinovată. Cu toate acestea nu pot să nu fiu de acord cu părerea de mai sus. Cărţile nu trebuie descusute şi răstălmăcite...trebuie să-ţi placă sau nu, să te mişte sau să te supere, să te facă să simţi. Exact din acest motiv poveştile mele despre cărţi sunt simpliste şi cu greu se pot numi recenzii.

"Niciodată nu m-am gândit că scrisul e o competiţie iar dacă aş fi ghicit că e aşa, jur, nici nu m-aş fi aşezat la start."
Poate că nici eu nu m-aş fi gândit...but now that you mention it, nu mă uimeşte atât de tare. E o competiţie să te trezeşti zilnic cu gândul că vei scrie, că trebuie să scrii ceva relevant şi reprezentativ pentru ceea ce eşti. Rândurile pe care le scrii îţi sunt oglindă dar şi vitrină pentru alţii şi cu atâţia holbându-se în această vitrină, parcă te cam iau transpiraţiile. Şi tragi din greu către linia de finish...căci după ea, poate să ţi se spargă oglinda...găseşti tu alta.

"E o lungă tradiţie la noi în a spune că niciodată nu vom putea scrie ca ceilalţi, că noi suntem mai pricăjiţi [...] "
Acest lucru se întâmplă nu numai în cazul scriitorilor...sau pe tema scrisului.

"Scriitorul e scriitor doar atunci când scrie."
Eu cred ca scriitorul e scriitor mereu. In the back of his head, are mereu conştiinţa faptului că e scriitor...diferită şi mai pregnantă de conştiinţa altor "profesii". Eu una nu-s scriitoare, dar aş vrea să fiu. Şi tot trăiesc cu conştiinţa lui aş vrea să fiu... Îmi închipui că e şi mai pregnantă când e bazată pe realitate. :)

Interviul se încheie cu "...îmi sunt dragi aceste cuvinte" ceea ce pe mine m-a cucerit.
Nice to meet you domnule Filip Florian. Ne mai citim şi alta dată. :)


Citatele sunt asa cum le-am găsit în revista Dilemateca. Poza am găsit-o pe Art of Petry.

August - dare de seama

Nu e sfârşitul verii dar îmi doresc atât de tare să vină încât I might just wish the summer into ending. N-am plecat încă în vacanţă deşi aşa pare. Nu m-am oprit din citit deşi ritmul a încetinit considerabil. E cald şi mi-e imposibil să stau prea mult tolănită cu o carte în braţe. Aştept cu nerăbdare să treacă şi luna aceasta nesuferit de caldă şi să reintru în rutină.
Am văzut că şi pe la alţii e căldură mare şi s-au cam retras din blogosferă...aştept toamna că mi-e dor de ei...
Până atunci, mai am 16 zile până la concediu...


Între timp, pe neaşteptate, mi-am schimbat priorităţile - chiceneta mea o duce din ce în ce mai bine ceea ce nu poate decât să mă bucure. Din aceiaşi direcţie o să sosească în curând şi o surpriză mică, mică dar care mă umple de satisfacţie. :)
Aproape în aceiaşi categorie, celălalt puiuţ de blog se descurcă şi el binişor, mai ales acum că mi-am achiziţionat aparat nou :D (nu m-am putut abţine...să nu mă laud, that is).

Şi ca să revenim la tematica blogului:

August Wishlist/Checklist

• de terminat Pacientul englez - interesant dar merge greu
• pe noptieră - Confesiunile unui cafegiu - ezit să o citesc în acelaşi timp cu cea de mai sus
• pe raft: Negurile, din seria Avalon - un fantasy lunguţ dar perfect pentru cele 10 ore de mers cu trenul care mă ameninţă în curând (ştie cineva dacă la cuşetă există veioză? oare o să pot citi când alţii dorm...)

• de achiziţionat: - Sylvia Plath - Johnny Panic si Biblia viselor
• - Stephane Audeguy - In Memoriam.Mic tratat de morţi celebre
• - ce pot din seria Avalon de care ziceam mai sus
• - Ada Milea - Quijote
  
• de citit, daca gasesc de imprumut: - Savatie Bastovoi - Nebunul
• - Jeni Acterian - Jurnalul unei fete greu de multumit

Pe 22 plec în concediu. Voi fi în trecere prin Sighisoara şi Sibiu (*grin). Feel free să-mi recomandaţi diverse de văzut, cumpărat, consumat, vizionat, etc...

Bissous!