Me, myself şi de vorbă cu Filip Florian

Recunosc că nu citesc atât de multă literatură contemporană pe cât aş vrea. De fapt...nu citesc mai deloc. Nu din prejudecată sau nepăsare ci din motive pur tehnice. Bugetul meu pentru cărţi e limitat, drept pentru care trebuie să îl împart cu atenţie. De cele mai multe ori nu mă avânt la cărţi "necunoscute" şi nici nu vreau să risc să dau banii pe ceva ce nu mi-ar plăcea. Uneori însă îmi pare rău...
Acum, de exemplu, tocmai am terminat de citit un interviu cu Filip Florian şi normal...că ar fi fost cazul să ştiu şi eu cine este cel care vorbeşte acolo. (Cine este în sensul că nu i-am citit opera...faptul că am citit despre el nu e tocmai mare lucru.) Vă provoc aşadar, să-mi recomandaţi autori români contemporani....alţii decât Cărtărescu (pe care l-am citit :P). Mai degrabă, recomandaţi-mi cărţi ale lor...ce consideraţi că ar fi cazul să citesc?


Revin oleacă la interviul despre care ziceam. Acesta a fost publicat în Dilemateca/august şi este realizat de Marius Chivu. Vă las mai jos doar câtva idei....mergeţi de vă luaţi revista :).

"Sunt uluit când cineva încearcă să intre în mintea mea, pentru a reconstitui motivele care m-au făcut să scriu ce am scris. E chiar revoltător când nişte străini au pretenţia că ştiu mai bine decât mine ce am gândit şi ce gândesc, chiar dacă supoziţiile lor nu au nici o legătură cu realitatea."
Asta mi-a amintit de repulsia pe care o aveam în generală pentru disciplina literatură...în cuvinte mai simple, de copil de clasa a 8a, simţeam acelaşi lucru în numele scriitorilor pe care-i citeam. Impresia de "revoltă" mi-a rămas şi mereu când citesc sau scriu despre o carte mă gândesc la autor. Am considerat întotdeauna ca a fi critic literar este un lucru mare şi faptul că îi critic tocmai pe ei mă lasă mereu simţindu-mă un pic vinovată. Cu toate acestea nu pot să nu fiu de acord cu părerea de mai sus. Cărţile nu trebuie descusute şi răstălmăcite...trebuie să-ţi placă sau nu, să te mişte sau să te supere, să te facă să simţi. Exact din acest motiv poveştile mele despre cărţi sunt simpliste şi cu greu se pot numi recenzii.

"Niciodată nu m-am gândit că scrisul e o competiţie iar dacă aş fi ghicit că e aşa, jur, nici nu m-aş fi aşezat la start."
Poate că nici eu nu m-aş fi gândit...but now that you mention it, nu mă uimeşte atât de tare. E o competiţie să te trezeşti zilnic cu gândul că vei scrie, că trebuie să scrii ceva relevant şi reprezentativ pentru ceea ce eşti. Rândurile pe care le scrii îţi sunt oglindă dar şi vitrină pentru alţii şi cu atâţia holbându-se în această vitrină, parcă te cam iau transpiraţiile. Şi tragi din greu către linia de finish...căci după ea, poate să ţi se spargă oglinda...găseşti tu alta.

"E o lungă tradiţie la noi în a spune că niciodată nu vom putea scrie ca ceilalţi, că noi suntem mai pricăjiţi [...] "
Acest lucru se întâmplă nu numai în cazul scriitorilor...sau pe tema scrisului.

"Scriitorul e scriitor doar atunci când scrie."
Eu cred ca scriitorul e scriitor mereu. In the back of his head, are mereu conştiinţa faptului că e scriitor...diferită şi mai pregnantă de conştiinţa altor "profesii". Eu una nu-s scriitoare, dar aş vrea să fiu. Şi tot trăiesc cu conştiinţa lui aş vrea să fiu... Îmi închipui că e şi mai pregnantă când e bazată pe realitate. :)

Interviul se încheie cu "...îmi sunt dragi aceste cuvinte" ceea ce pe mine m-a cucerit.
Nice to meet you domnule Filip Florian. Ne mai citim şi alta dată. :)


Citatele sunt asa cum le-am găsit în revista Dilemateca. Poza am găsit-o pe Art of Petry.