Seria Avalon

Tot citind seria Avalon m-am gandit ca mi-ar fi prins bine s-o iau in ordine. Eu le-am citit cam alandala pentru ca nu mi-a trecut prin minte ca o sa-mi placa atat de mult incat sa mai citesc inca una, si inca una, si inca una. :) Apoi, nu am mai avut rabdare sa le iau pe toate, cum cumparam una cum imi bagam nasul in ea. Oricum, nu sunt intr-atat de legate intre ele incat sa nu se inteleaga daca nu le citesti in ordine. Totusi poate va fi utila cuiva lista de mai jos.

• The Fall of Atlantis (1987)
• Ancestors of Avalon (publicata in 2004)  - scrisa de  Diana L. Paxson dupa indicatiile lui M.Z.Bradley). Tradusa  de Ana Veronica Mircea la editura Nemira in 2009, cu titlul Strabunii
  Avalonului
• Sword of Avalon (2009) (scrisa de Diana L. Paxson)
• Ravens of Avalon (2007) (scrisa de Diana L. Paxson)
• The Forest House (1993) tradusa la editura Nemira in 2007 de catre Laura Bocancios publicata cu titlul Sanctuarul
• Lady of Avalon (1997)tradusa la editura Nemira in 2009 de catre Silviu Genescu, publicata cu titlul Doamna din Avalon
• Priestess of Avalon (2000) (inceputa de M.Z.Bradley si continuata de Diana L Paxson) (D.p.d.v. cronologic incepe undeva inaineta partii a 2a din Doamna din Avalon) tradusa la editura Nemira in 2009 de catre Antuza Genescu, publicata cu titlul Preoteasa din Avalon
• The Mists of Avalon (1979) publicata la editura Nemira in 2 volume cu titlul Negurile

 In alta ordine de idei, in partea drepta gasiti un butonas pe care scrie Anticariat. Am pus acolo la vanzare unele carti pe care nu le mai vreau. Acum sunt doar cateva dar o sa mai adaug. Poate va intereseaza ceva.

Preoteasa din Avalon - D. L. Paxon, M.Z. Bradley

 Titlu original:Priestess of Avalon
Autor: Diana L. Paxon, Marion Zimmer Bradley
Lungime: 542
Atmosfera: magica
Citibilitate: maxima
Recomand: da

Iata ca se face un an de cand am inceput sa citesc aceasta serie Avalon care mi-a adus atatea ore de liniste si placere. Am incercat sa le citesc cu ochi critic si nu mi-a iesit nici macar o data. Sunt niste povesti atat de extraordinar de frumoase pe care ar fi chiar pacat sa le luam la interpretat. 

Mi-au placut la nebunie personajele, reinterpretarea unor mituri si povesti istorice, simboluri si mai ales iubirea care este intotdeauna subiectul principal. Aproape am epuizat cartile traduse in romana dar daca voi avea ocazia voi citi si restul seriei cu la fel de multa placere.

In general titlurie cartilor din seria Avalon sunt cuminti si putin atragatoare. Doamna din Avalon, Preoteasa din Avalon, Strabunii Avalonului - parca ti-e si greu sa le deosebesti. Daca le-as fi vazut pe un raft poate ca nici nu m-as fi apropiat de ele. Nimic nu te pregateste pentru tumultul si agitatia aventurilor. Fara a fi lecturi complexe sau solicitante, cartile din seria Avalon solicita bucati din imaginatie si senzatii care ar fi ramas, altfel, in copilarie. Povestile sunt magice fara a fi de necrezut, intamplarile curg sub ochii cititorului, zeci de ani dintr-o rasuflare.

Preoteasa din Avalon pastreaza motivul prezent si in toate celelalte volume citite de mine - dragostea eterna, nemuritoare, tema sufletelor pereche care se regasesc in fiecare viata si raman impreuna in ciuda tuturor intamplarilor chiar si a despartirilor fizice. In esenta este o simpla si frumoasa poveste de dragoste - in genul celor care induioseaza si starneste lacrimi.

In acest volum magia Avalonului este mai putin prezenta decat in altele. Chiar ar putea fi considerat un volum de ramas bun pentru ca Avalonul este din ce in ce mai putin prezent pe masura ce lectura avanseaza. Dragostea este cea care primeaza, alta decat cea fata de Zeita. 

Prevestirile o incurajeaza pe Eilan, o tanara preoteasa sa lase in urma invataturile Avalonului pentru a se dedica in totalitate iubirii. Viata isi urmeaza cursul si desi in sufletul ei Avalonul este intotdeauna prezent el este parca din ce in ce mai mult un vis, o nazuinta mai degraba decat o realitate. Eilan devine Elena, iubita, zeita si apoi mama. Imi place sa regasesc povesti de iubire si cea dintre Elena si Constantius este pote una dintre cele mai frumoase. Chiar si cand povestea ei de dragoste pare a fi ajuns la sfarsit, ea ramane in lumea reala, cea diferita de Avalonul din amintiri pentru a-l calauzi pe Constantin - Copilul Profetiei.

Pe langa o dramatica poveste de iubire, volumul acesta prezinta si trecerea unui imperiu la o noua credinta - cea in zeul unic. Spre deosebire de alte povesti asemanatoare, aceasta lasa totusi impresia unei treceri line, naturale desi in realitate presarata de conflicte care se accentueaza pe masura ce trece timplul transformandu-se in ceea ce este astazi crestinismul. Este totusi interesant de vazut cum Constantin interpreteaza diverse semne ca fiind venite de la noul dumnezeu crestin si cum dragostea mamei sale o fac pe aceasta sa ii accepte religia nou ridicata la putere. In curand insa, absurda religie absolutista isi arata coltii iar visul Elenei pentru Copilul Profetiei se destrama. Acesta schimba intr-adevar lumea dar nu in directia in care ar fi sperat mama sa care isi regaseste in suflet dragostea si nevoia de a reveni la  propriile inceputuri. Finalul volumului este dedicat tot Avalonului care o primeste inapoi pe preoteasa pierduta. 

Ditnre toate volumele seriei Avalon acesta mi s-a parut cel mai clar si mai bine conturat desi, asa cum am spus si mai sus, dealiile credintei in Zeita nu sunt atat de prezente ca in celelalte volume. Povestea este insa atat de frumos de trista incat probabil ca o voi pastra in gand mult timp de acum incolo.

Kobo Abe - Femeia nisipurilor

Titlu original: Suna no onna
Autor: Kobo Abe
Lungime: 186 pagini 
Atmosfera: apasatoare
Citibilitate: suprarealista
Recomand:nu

 In mod evident, literatura provenita dintr-un colt de lume atat de indepartat de noi nu poate sa nu ni se para macar un pic ciudata. Desigur ca simbolurile si semnificatiile vor fi altele, atmosfera diferita si temele stranii. Si asta insa este tot un fel de discriminare asa ca poate ar fi trebuit sa citesc Kobo Abe fara sa ma gandesc la numele sau nationalitatea sa.

M-am urnit greu printre paginile acestui roman. Kobo Abe este un scriitor atent si precis: descrie tot de la sentimente si trairi greu de pus in cuvinte pana la detalii de genul formei si culorii unor picioruse de musca. Talentul sau mi-a fost evident inca de la inceput chiar daca povestea in sine m-a plictisit in mare parte. Pana spre jumatatea micului roman, nu reusisem inca sa identific scopul tuturor acelor descrieri nesfarsite. Intr-adevar, intregul roman se simte ca o descriere. 

Privind in urma insa sunt totusi in stare sa identific cateva teme frumos, chiar admirabil conturate. Personajul principal al romanului, un nefericit profesor pasionat de entomologie este un puternic simbol al singuratatii. Singur acasa, la scoala, in perindarile sale dupa insecte si chiar si in teribilul sechestru in care se va trezi pe neasteptate. Este in permanenta singur si sechestrat in propria lui existenta lucru care il apasa intr-atat incat, in final renunta sa mai lupte. 

Aflandu-se in cautarea unei specii noi de insecte se trezeste rapit de niste sateni care traiesc printre nisipuri si supus unei munci sisifice de inlaturare a nisipului din vagauna in care locuieste. Initial este in permanenta revoltat, cum este de asteptat, isi doreste mereu sa fuga. Nici macar prezenta unei femei mai mult sau mai putin intr-o situatie asemanatoare nu il consoleaza. Situatia in care se gaseste personajul este absurda si apasatoare la fel si atmosfera generala a cartii. Totul pare o metafora amara si deloc subtila. Viata este grea, conditiile insuportabile si nu ne ramane decat sa ne resemnam.

Julian Barnes - Pedantul in bucatarie

Titlu original: The Pedant in the Kitchen
Autor: Julian Barnes
Lungime: 180 pagini mititele
Atmosfera: amuzanta
Citibilitate: cu siguranta
Recomand: da

Desi nu am fost cine stie ce impresionata de Barnes cu ocazia altor romane, am stiut de la inceput ca Pedantul va fi una dintre cartile care vor ramane la mine in biblioteca. Desigur, a ajutat foarte mult si faptul ca ma pasioneaza subiectul discutat aici. :) De fapt, cartea mi-a placut atat de mult incat as considera necesar sa v-o citez in totalitate numai asa...ca sa nu pierdeti nici un rand din ea. Si totusi, realizez ca pentru un om care nu are nici cea mai mica inclinatie catre bucatareala, cartea va fi cam plictisitoare. Lucru care nu ma face insa sa renunt la a o ridica in slavi.

Ceea ce mi-a placut de la inceput a fost ca m-am identificat perfect cu personajul. Ceea ce povesteste sunt experientele si gandurile mele din anii trecuti cand bajbaiam prin bucatarie incercand sa nu ma mai ard/stropesc/manjesc cu diverse ingrediente. Barnes imi pare acum peste masura de talentat in descrierile pe care le face, in felul in care foloseste experiente atat de comune si le transforma in literatura. Desigur, este evident parca, printre randuri faptul ca volumul este totusi o adunatura de mici articole aparute in The Guardian. Intreaga carte este presarata atent cu doze de umor, zicatori populare, anecdote si amintiri de tot felul. Poate din acest motiv se si citeste atat de usor si cu atata drag. 

"Cu gatitul mi s-a intamplat ca si cu sexul, politica si religia: cand l-am descoperit era prea tarziu ca sa imi mai intreb parintii." 

Printre astfel de vorbe de duh, exemple de retete, instructiuni si indrumari referitoare la cartile de bucate, retete, moduri de preparare si de servire iti vine greu sa ridici ochii din carte. Pentru o carte de divertisment, fara pretentii prea mari, am invatat totusi o groaza de chestiute haioase si mi-am notat o multime de retete si titluri de carti de bucate la care as vrea sa revin. 

 V-as scrie mai multe despre ea dar sunt convinsa ca nu sunteti cu toti pasionati de subiect. Oricum o recomand ca lectura usoara si amuzanta si mai ales pentru linistirea nervilor de bucatar incepator. :) Gasiti aici un mic fragment sa va faca pofta de lectura.

1001 de nopti - volumul 2 (noptile 25 -44)

Volumul acesta al povestilor incepe cu o poveste amuzanta a unui cocosat care moare dar nu prea si a carui falsa moarte aduce tot felul de buclucuri pe capul diferitilor oameni care se cred vinovati de moartea sa. E o poveste tare amuzanta care mi-a sunat extrem de cunoscuta desi nu stiu de unde sa o iau. Din nefericire insa, pe la mijolcul povestii intervine un barbier care mi-a cam taiat pofta de povesti.

Daca la primul volum eram entuziasmata de fanteziile orientale, am citit acest al doilea volum cu mai putin avant. Desi am inceput-o cu placere, am dat la un moment dat peste barbier limbut de care va ziceam. Poate ca e greu de inteles ca citind o carte poti spune despre un personaj ca vorbea incontinuu dar exact impresia asta am avut-o. Nu ca citesc niste cuvine pe o bucata de hartie ci ca am langa mine un personaj ciudat, vorbaret peste masura, care ocoleste la infinit subiectul si parca face orice numai sa nu incheie povestea. Si pornind de la acest personaj care mi-a fost antipatic, parca intregul volum m-a enervat peste masura. Dupa ce ca povestea barbierului  a fost lunga si enervant de plina de inflorituri, mai este si povestita din doua puncte de vedere si, ca sa nu se termine totul aici, barbierul mai aduce in discutie si povestile fiecaruia dintre cei 6 frati ai sai. Toate mi s-au parut trase de par si lungite anapoda, lipsite de farmecul si magia pe care le regasisem in primul volum.

Odata iesit din peisaj antipaticul barbier, m-am bucurat sa sar la urmatoarele povesti unde chiar am reusit sa ma amuz din nou cu istorisirile de la sfarsit ale unor eunuci, fiecare laudandu-se cu felul in care si-a dobandit statutul.

Asa se intampla de obicei cand am asteptari prea mari asa ca de-acum incolo o sa incerc sa citesc 1001 de nopti cu un entuziasm un pic mai temperat. :)

Isabel Allende - scurt despre noul roman si obiceiuri de scriitoare

 N-am mai postat de mult un interviu, in mare parte pentru ca am fost mult prea lenesa. Am gasit insa unul nou pe Goodreads care e taman pe gustul meu. It's a pity ca nu pot sa va scriu aici interviuri reale, luate de mine asa ca ma consolez traducandu-le pe ale altora. :)

Isabel Allende despre cel mai recent roman - Island Beneath the Sea

Goodreads: Primele recenzii de pe Goodreads referitoare la Island Beneath the Sea fac referire la  Zarité ca fiind "o femeie puternica." Adesea istoria este povestita de cei puternici pe cand Zarité nu este o femeie libera; este sub dominatia sangelui ei african si a statutului ei de produs uman. De ce v-ati hotarat sa aduceti in centrul povestirii o tanara sclava?

Isabel Allende: Sunt obsedata de tema libertatii, mai ales pentru femei. Femeile sunt abuzate, violate, exploatate, vandute; sunt cele mai oropsite. Trebuie sa fie puternice si lucide pentru a depasi obstacolele multiple care le ies in cale. Acest lucru poate deveni o poveste grozava! Majoritatea personajelor mele feminine sunt sclave intr-un fel sau altul dar pana la Zarité nu am mai scris despre o sclava. reala Cazul ei este unul extrem.

GR: Cartile dumneavoastea au purtat cititorii catre o multitudine de locatii inclusiv in tara dumneavoastra de bastina, Chile si locuinta dumneavoastra actuala, San Francisco. Ce v-a motivat sa scrieti despre Haiti in perioada coloniala?

IA: Nu m-am gandit ca voi scrie despre Haiti. Am fost de cateva ori in New Orleans sa ma documentez pentru romanul  Zorro si m-am indragostit de oras, de aroma lui frantuzeasca si de cultura afro-americana. Atunci mi-am zis ca voi scrie intr-o zi o poveste cu locatia in New Orleans, cel mai porbabil despre pirati. Documentandu-ma am aflat ca in 1800, peste 10 000 de refugiati au venit in Loiusiana, fugind de revolta sclavilor din colonia Santo Domingo (azi Haiti). Am fost fascinata de istoria insulei si de nenorocirile sclavilor. 

GR: Cum v-ati documentat pentru a reprezenta cu acuratete Santo Domingo, Havana si New -  Orleans in perioada secolelor 18 - 19?  

 
IA: Am citit carti de istorie despre Caraibe, Haiti, Europa si Statele Unite. Toate se leaga. Am citit si doua bibliografii ale lui Toussaint Louverture si minunata trilogie a lui Madison Smart Bell, un expert al istoriei haitiene si un mare scriitor.

GR: Fundatia Isabel Allende urmareste obtinerea drepturilor sociale si economice ale femeilor, o cauza care va este draga. Personajele dumneavoastra feminine sunt adesea marginalizate datorita sexului lor si totusi pot fi pasionale, practice si tenace. Ce loc ocupa feminismul in scrisul dumneavoastra? 

 
IA: Eram feminista cu mult inaintea ajungerii acestui cuvant in tara mea, Chile. Am fost intotdeauna constienta de inegalitatea dintre sexe si am vrut intotdeauna sa fiu independenta. Feminismul mi-a modelat personalitatea, deciziile, viata, scrisul si fundatia de asemenea. 

 

GR: O cititoare va intreaba: "Cum incepeti un roman - cu o idee despre intriga, despre personaj sau cu informatii istorice?"

IA: Depinde. Unele carti le incep cu o idee vaga, asa cum este si Island Beneath the Sea. Primul meu roman, Casa Spiritelor a inceput cu personajele - majoritatea modelate dupa membrii familiei mele. Al doilea roman se baza pe o crima comisa de armata in timpul dictaturii din Chile (1973). Altele sunt romane istorice cum ar fi Fiica Norocului care a fost inspirat de Febra aurului din California in anul 1848. Atele sunt pe o tema documentata cum este Afrodita care este despre afrodisiace, dorinta si lacomie.

GR: O alta cititoare spune: "Sunt o fana a realismului magic in fictiune si mi-a placut foarte mult Casa Spiritelor. Am mai citit cateva dintre romanele dumneavoastra ulterioare si nu ati mai folosit acest gen atat de mult. Apare in noul roman? "

IA: Exista multa magie in Island Beneath the Sea. Revolta sclavilor din Haiti este imposibil de explicat fara voodoo si puterea spirituala pe care religia le-a oferit-o sclavilor. Este intr-adevar magica. In religia lor erau "posedati" de Loas. Cand se aflau in transa aveau toate puterile Loa iar asta le insufla mult curaj si putere. S-au luptat cu macetele impotriva tunurilor lui Napoleon pentru ca ei credeau ca pentru fiecare negru din lupta existau 10 000 de spirite care se ridicasera din Insula de sub mare (Paradis, Guinea, Lumea cealalta) pentru a lupta cu el.

GR: Spuneti-ne despre o zi obisnuita de scris si tabieturile scriitoricesti neobisnuite. Inca mai incepeti fiecare carte in ziua de 8 ianuarie, zi in care ati inceput sa scrieti Casa spiritelor? S-a mentinut aceasta zi norocoasa pe parcursul anilor? 

 
IA: 8 ianuarie a fost ziua mea norocoasa. Mi-am inceput toate cartile in aceasta zi si toate au fost primite bine de cititori. Scriu intre opt si zece ore pe zi pana cand am un prim manuscris iar apoi ma pot relaxa putin. Sunt foarte disciplinata. Scriu in liniste si singuratate. Aprind o lumanare pentru a chema inspiratia si muzele si ma inconjor cu poze ale oamenilor pe care ii iubesc, morti sau vii. 

GR: Ce urmeaza?

IA: Un alt roman, plasat jumate in Statele Unite si jumate in Chile.

Leapsa cu carti

Am gasit o leapsa faina aici si cum de mult n-am mai prestat asa ceva m-am gandit sa o fac si eu. Sa vedem ce iese. :)

Câte cărți ai citit până acum în 2010?
In jur de 15. Nu pot sa apreciez exact pentru ca sunt multe pe care nu le-am adaugat pe blog.

Câte cărți de ficțiune și câte de non-ficțiune?
Doar una de non - fictiune si anume Metafizica sexului. In rest, I mostly read fiction.

Care e proporția de scriitori bărbați vs. femei?
3 femei si restul barbati.

Care e cartea preferată citită până acum în 2010?
Anthony Bourdain - Kitchen Confidential si cele din seria Avalon.

Care e cartea care ți-a plăcut cel mai puțin până acum în 2010?
Chuck Palahniuk - Bantuitii

Ai început vreo carte și n-ai putut să o termini?
Da, cea de mai sus.

Care e cea mai veche carte citită?
1001 de nopti, desi nu am citit-o in intregime.

Dar cea mai nouă?
Taramuri pustiite - povesti ale apocalipsei

Cel mai lung și cel mai scurt titlu?
Taramuri pustiite - povesti ale apocalipsei si Bantuitii

Cea mai lungă și cea mai scurtă carte?
Cea mai scurta - Pedantul in bucatarie de Barnes; cea mai lunga nu stiu...poate 1001 de nopti.

Câte cărți împrumutate și/sau de la bibliotecă?
2 imprumutate, niciuna de la biblioteca...de cand imi permit sa le cumpar nu prea mai merg la biblioteca.

Câte cărți citite sunt traduceri?
Mai mult de jumate.

Care e cel mai citit autor anul acesta?
Rushdie.

Ai recitit vreo carte?
Nu.

Care e personajul preferat din cărțile citite până acum în 2010?
Nu m-a fascinat nimeni intr-atat incat sa-i mentionez.

Ce țări ai vizitat prin cărțile citite?
India, America, Marea Britanie, Maroc, Atlantida (:P).

Ce carte nu ai fi citit dacă nu ți-ar fi fost recomandată?
Metafizica sexului.

Ce scriitori descoperiți în 2010 ai vrea să citești mai mult?
Probabil ca as mai citi niste SF daca as avea ocazia. Si Alice Sebold.

E vreo carte a cărei lectură îți pare rău că ai amânat-o?
Am Viata unui om singur a lui Adrian Marino dar nu stiu cand ajung la ea.

Nu vreau sa oblig pe nimeni sa o faca dar daca va hotarati sa-mi spuneti si mie, ca-s curioasa sa citesc si pe la altii! :D

Taramuri pustiite - povesti ale apocalipsei

Titlu original: Wastelands
Autor: John Joseph Adams
Lungime: Antologie – 600pag, 22 povestiri
Atmosfera: futurista
Citibilitate: maxima
Recomand: da

In ultimul timp citesc putin si greu. Parca zilele imi sunt din ce in ce mai scurte, ma trezesc obosita si pic de somn la ore babesti ceea ce imi lasa din ce in ce mai putin timp pentru placeri lecturistice. Prin liceu/facultate, marea mea tragedie era ca nu pot sa imi cumpar cartile pe doresc sa le citesc. Acum cumpar dar mi se aduna in teancuri pe noptiera si reusesc cu greu sa tin pasul. O fi doar astenie de primavara dar a devenit o adevarata lupta sa nu ma pierd in cotidian. Sa citesc mereu si in mod constant, sa imi pastrez mintea ascutita si sertarasele memoriei cat mai ocupate cu variate si satisfacatoare cunostinte noi. In caz contrar, m-as trezi zi de zi in propria-mi plictisitoare si bookless apocalipsa.

In zilele astea capricioase de primavara, pe linia lecturistica de plutire ma pastreaza aceste povestiri dupa care am ravnit in mod neasteptat. Din ce in ce mai mult ma simt atrasa de SF, taman acum, cand altii de varsta mea depasesc perioada sf a vietii lor. :)) Dar in ultimul timp, ceea ce citesc ceilalti nu prea mai conteaza pentru mine si antologia aceasta se pliaza frumos dupa gandurile si situatia mea actuala.

Antologia strange o multime de texte cu subiect postapocalipic scrise de autori cunoscuti fanilor SF (eu n-am recunoscut decat vreo doi dar asta nu m-a impiedicat sa savurez din plin povestirile). Cu cititul ma aflu de-abea pe la jumatate dar fiecare dintre povestirile citite pana acum m-a impresionat placut. Citesc destul de rar antologii si/sau volume de povestiri, pentru ca ma debusoleaza si enerveaza saltul de la un subiect la altul dar in acest caz sentimentul este cu totul diferit. Povestirile parca s-ar lega desi, chiar daca fac parte din acelasi subgen, expun puncte de vedere diferite si atmosfera variaza de la o pagina la alta.

Povestirea care deschide volumul este una de Stephen King(da, macar pe el il stiu si eu :)) ) si dintre cele citite mi s-a parut cea mai de efect, ca sa-i zic asa. Sfarsitul tuturor problemelor ofera o solutie rautatii crescande a omenirii. Un copil geniu, care la 2 ani invata sa citeasca, se zbate sa gaseasca o solutie pentru a vindeca aceasta rautate umana. Trebuie sa recunosc, ca am o afinitate pentru povestile cu copii extraordinari iar acesta mi s-a lipit instant de suflet. Ideea ca rautatea ar putea avea o metoda fizica de propagare si problema ar fi potential rezolvabila mi s-a parut geniala. Desigur, solutia gasita de tanarul geniu nu este una perfecta caci efectele secundare sunt devastatoare - omenirea este decimata de o teribila boala degenerativa. Concluzia ar fi una destul de trista - rautatea este atat de adanc inradacinata in esenta umana incat numai tembelizarea ne-ar mai putea scapa de ea.

Oameni de nisip si zgura a lui Paolo Bacigalupi m-a impresionat aproape pana la smiorcaieli asa cum numai povestile cu animale stiu sa o faca. Intr-o lume in care fiintele care au fost oameni se hranesc cu nisip si pietre  si se vindeca de orice, fara nici o problema iar nepasarea lor fata de orice este uluitoare, cineva gaseste un catel- o raritate, o minune, o ramasita a trecutului. Cei trei se invart curiosi in jurul fiintei a carei viata pare imposibia si la inceput se straduiesc sa il tina pe langa ei. Animalul insa le solicita atentia si grija mai mult decat se asteptau caci aceasta nu mananca pietre, nu se regenereaza si este incredibil de sensibil la tot ce inseamna mediu inconjurator. Astfel se hotarasc sa-l gateasca in loc sa il mai ingrijeasca. Totul se intampa fara nici un pic de emotie din partea fiintelor omenesti de nerecunoscut. Trei randuri, la sfarsitul povestirii amintesc cat de cat de omenirea cu sentimentele si afectivitatea caracteristice dar aceasta propozitie de final nu face decat sa sporeasca amaraciunea si tristetea care ramane in suflet dupa citirea acestei povestiri.

O alta povestire care mi-a placut a fost Inertia de Nancy Kress. Aceasta se joaca cu ideea unei epidemii care ii desfigureaza pe cei afectati. Frica duce la izolarea acestora intr-o colonie care devine off limits. Inlaturati din viata normala, acestia regreseaza din multe puncte de vedere dar se descurca, supravietuiesc, isi fac un rost. In afara groaznicelor efecte fizice pe care le are boala, aceasta are si un aspect pozitiv - pare sa afecteze creierul astfel incat, bolnavii sunt mai calmi, mai toleranti. Apare aceiasi idee ca mai sus - trebuie sa regresam ca sa avansam.

Mai sunt si alte povestiri care mi-au placut si inca nu am terminat cartea dar vroiam totusi sa va spun doua vorbe despre ea. Pentru o ne-pasionata de sf... mi-a facut totusi o impresie foarte buna! :)