Una bună, una rea...:)

M.Z.Bradley - Negurile

Am fost atât de încântată de Doamna din Avalon încât m-am grăbit să fac rost şi de alte cărţi din această seri Avalon. Nu pot spune că seria are cine ştie ce valoare literară dar pentru mine a fost o adevărată plăcere, şi cred că pentru iubitorii de fantasy este printre cele mai frumoase scrise în acest gen.
Am simţit-o ca un fel de concediu de lectură. M-a incitat şi m-a relaxat în acelaşi timp. Am citit cu atâta plăcere şi lejeritate cum nu am mai simţit din liceu.
Aceste două volume care compun Negurile nu au adus mari noutăţi în ceea ce priveşte stilul scriiturii. Naratorul şi personajul principal se confundă, întruchipând-o pe Morgaine - doamna lacului, cu totul altfel decât o ştim de prin filme sau alte poveşti. La fel se întâmplă şi cu regele Arthur care devine, în mod surprinzător, un personaj nu în totalitate pozitiv dar si Guinevere, soţia acestuia, care mi-a fost de-a dreptul antipatică. În această variantă a legendei regelui Arthur, regina Guinevere întruchipează creştinismul, cu tot bigotismul şi absurditatea sa. Am găsit respingător şi revoltător felul în care preoţii creştinismului nou insită să creştineze pe toată lumea, distrugând orice obiceiuri şi tradiţii care nu le conveneau. Această senzaţie de revoltă pe care am simţit-o aproape pe tot parcursul cărţii mi-a amărât puţin lectura. Dumnezeul creştinilor este neîndurător iar preoţii săi batjocoresc şi distrug orice alte credinţe deşi cei pe care ei îi numesc păgâni sunt mereu respectuoşi şi atenţi să nu jignească această credinţă nouă. Ştiu că este doar o poveste, dar de multe ori, pe parcursul ei am recunoscut atitudinile dezgustătoare ale preoţilor creştini şi mi-am dorit...copilăreşte,poate... să fiu păgână, în sensul în care acest termen este folosit în carte.
Aceste două volume sunt, aşadar, puţin mai mult decât poveşti cu zâne şi spiriduşi, cu regi şi regine, vrăji şi obiecte magice. Poveşti, însă, pe care le recomand din suflet tuturor celor care simt nevoia să evadeze din realitate, macar câteva pagini pe zi...

Ingeborg Bachmann - Malina

Scriu tot aici câteva cuvinte şi despre această carte pe care mi-o doresc demult şi pe care, odată, mai demult, cineva mi-a recomandat-o cu mare ardoare. Poate trebuia însă să o citesc atunci când mi-a fost recomandată - în liceu.
Nu voi scrie foarte mult despre ea pentru că nu am reuşit să o termin şi nici nu cred că o voi termina prea curând. Este un haos total în acest roman şi deşi ştiu că şi acesta poate fi un fel de a scrie, mi-a fost imposibil să mă acomodez cu scriitura sau măcar să mă apropii de personaje. Ştiu, de asemenea, că romanul este printre minunile literaturii austriece...şi tot nu pot să mă conving să-l termin. Nu suport haosul nici măcar în opere literare iar romanul acesta începe şi se termină peste tot. Bănuiesc totuşi că la o lectură mai atentă aş putea decripta povestea dar nu prea am răbdare. Aş avea nevoie de o legendă şi de cel puţin două lecturi complete ale romanului. Poate mai târziu...