Preoteasa din Avalon - D. L. Paxon, M.Z. Bradley

 Titlu original:Priestess of Avalon
Autor: Diana L. Paxon, Marion Zimmer Bradley
Lungime: 542
Atmosfera: magica
Citibilitate: maxima
Recomand: da

Iata ca se face un an de cand am inceput sa citesc aceasta serie Avalon care mi-a adus atatea ore de liniste si placere. Am incercat sa le citesc cu ochi critic si nu mi-a iesit nici macar o data. Sunt niste povesti atat de extraordinar de frumoase pe care ar fi chiar pacat sa le luam la interpretat. 

Mi-au placut la nebunie personajele, reinterpretarea unor mituri si povesti istorice, simboluri si mai ales iubirea care este intotdeauna subiectul principal. Aproape am epuizat cartile traduse in romana dar daca voi avea ocazia voi citi si restul seriei cu la fel de multa placere.

In general titlurie cartilor din seria Avalon sunt cuminti si putin atragatoare. Doamna din Avalon, Preoteasa din Avalon, Strabunii Avalonului - parca ti-e si greu sa le deosebesti. Daca le-as fi vazut pe un raft poate ca nici nu m-as fi apropiat de ele. Nimic nu te pregateste pentru tumultul si agitatia aventurilor. Fara a fi lecturi complexe sau solicitante, cartile din seria Avalon solicita bucati din imaginatie si senzatii care ar fi ramas, altfel, in copilarie. Povestile sunt magice fara a fi de necrezut, intamplarile curg sub ochii cititorului, zeci de ani dintr-o rasuflare.

Preoteasa din Avalon pastreaza motivul prezent si in toate celelalte volume citite de mine - dragostea eterna, nemuritoare, tema sufletelor pereche care se regasesc in fiecare viata si raman impreuna in ciuda tuturor intamplarilor chiar si a despartirilor fizice. In esenta este o simpla si frumoasa poveste de dragoste - in genul celor care induioseaza si starneste lacrimi.

In acest volum magia Avalonului este mai putin prezenta decat in altele. Chiar ar putea fi considerat un volum de ramas bun pentru ca Avalonul este din ce in ce mai putin prezent pe masura ce lectura avanseaza. Dragostea este cea care primeaza, alta decat cea fata de Zeita. 

Prevestirile o incurajeaza pe Eilan, o tanara preoteasa sa lase in urma invataturile Avalonului pentru a se dedica in totalitate iubirii. Viata isi urmeaza cursul si desi in sufletul ei Avalonul este intotdeauna prezent el este parca din ce in ce mai mult un vis, o nazuinta mai degraba decat o realitate. Eilan devine Elena, iubita, zeita si apoi mama. Imi place sa regasesc povesti de iubire si cea dintre Elena si Constantius este pote una dintre cele mai frumoase. Chiar si cand povestea ei de dragoste pare a fi ajuns la sfarsit, ea ramane in lumea reala, cea diferita de Avalonul din amintiri pentru a-l calauzi pe Constantin - Copilul Profetiei.

Pe langa o dramatica poveste de iubire, volumul acesta prezinta si trecerea unui imperiu la o noua credinta - cea in zeul unic. Spre deosebire de alte povesti asemanatoare, aceasta lasa totusi impresia unei treceri line, naturale desi in realitate presarata de conflicte care se accentueaza pe masura ce trece timplul transformandu-se in ceea ce este astazi crestinismul. Este totusi interesant de vazut cum Constantin interpreteaza diverse semne ca fiind venite de la noul dumnezeu crestin si cum dragostea mamei sale o fac pe aceasta sa ii accepte religia nou ridicata la putere. In curand insa, absurda religie absolutista isi arata coltii iar visul Elenei pentru Copilul Profetiei se destrama. Acesta schimba intr-adevar lumea dar nu in directia in care ar fi sperat mama sa care isi regaseste in suflet dragostea si nevoia de a reveni la  propriile inceputuri. Finalul volumului este dedicat tot Avalonului care o primeste inapoi pe preoteasa pierduta. 

Ditnre toate volumele seriei Avalon acesta mi s-a parut cel mai clar si mai bine conturat desi, asa cum am spus si mai sus, dealiile credintei in Zeita nu sunt atat de prezente ca in celelalte volume. Povestea este insa atat de frumos de trista incat probabil ca o voi pastra in gand mult timp de acum incolo.