Sartre - Cuvintele

Nu sunt in pauza de lectura, cum poate ati crezut. Am atat de multe carti incepute si le citesc alternativ incat cu greu reusesc sa mai termin ceva. Dar astazi m-am organizat si am hotarat sa le iau pe rand.

Cuvintele nu este poate un roman pe care l-as recomanda ca prima lectura din Sartre. De fapt, nu-s prea sigura ca este un roman, opera fiind scrisa, se pare, intr-un moment in care Sartre renunta la literatura, o scriere in care isi exprima cel mai bine inclinatia spre filosofia existentialista. Chiar asta si este aceasta carte - o auto-analiza existentialista, o autobiografie a anilor copiilariei, anii in care Sartre invata sa citeasca si sa scrie. Acum, eu nu stiu in ce masura informatiile sunt reale; cert este ca aceasta este poate cea mai detaliata carte referitoare la formarea unui scriitor pe care am citit-o pana acum. O sincera si clara auto-analiza.

Nascut intr-o familie cu inclinatii spre lectura, Sartre traieste o copilarie urmarita de obsesia semnelor scrise. Citeste de foarte tanar cam tot ce prinde, se simte pe buna dreptate superior celor de varsta sa, drept urmare nu se adapteaza societatii acestora. Nu le simte insa lipsa caci intreaga sa viata se desfasoara intre carti. Ceea ce mi-a placut insa cel mai mult este felul in care este descrisa puterea copiilor de a manipula adultii si lipsa de regrete in exercitarea acestei puteri. Totul este de o sinceritate dezarmanta. Acesta este un Sartre la varsta de 10 ani in ochii severi si cinici ai unui Sartre de 59 de ani.