Nicole Krauss - Istoria iubirii

Prima reactie la aceasta carte a fost una de respingere. M-am dus cu gandul la o poveste siropoasa sau cel mult o antologie de povesti de dragoste celebre. Avand aceasta prejudecata in minte, ma si mir cum de am cumparat-o. A fost totusi o surpriza frumoasa, o poveste de dragoste, e adevarat, dar una deosebita, romantica fara a fi siropoasa si trista... ca o zi de toamna.
Ceea ce mi-a placut cel mai mult a fost ca aceasta poveste de dragoste circula sub forma unei carti care impresioneaza pe toti cei care o citesc. Istoria e complexa si putin haotica la inceput dar apoi povestile se intrepatrund pentru a se revela la sfarsit ca un roman compact si coerent.
Pentru un pasionat de carti, povestea unui volum pierdut si regasit, furat si publicat sub alt nume, tradus apoi in engleza de dragul artei este in sine o poveste fascinanta. Cati nu ne-am gandit sa ne bazam propria poveste de iubire pe coincidenta unei pasiuni pentru aceiasi carte sau sa ne numim potentialii copii dupa personaje indragite. Exact asta ne ofera istoria iubirii, si exact despre asta ne vorbeste - despre felul in care o carte (ca obiect si nu ca idee) ne poate lega sau desparti. Pentru cei ce nu iubesc lectura, randurile de mai sus vor parea ridicole. Dar noi ceilalti, care ne refugiem atat de des intre paginile unei carti, vom avea intotdeauna nostalgia si in acelasi timp frustrarea faptului ca ne aflam in afara respectivelor pagini, ca nu suntem, in definitiv, decat spectatori.
In romanul aceasta, insa, cartea devine spectatorul vietii reale plimbandu-se (nu neaparat fizic) de la un personaj la altul, schimbandu-si semnificatia dupa melancoliile unui batran scriitor sau indrazneala unei adolescente energice, trecand prin remuscarile unui plagiator sau tristetea unei mame singure.
Mi-a placut mult aceasta Isotorie a iubirii, desi este o carte care trebuie rumegata si nu citita dintr-o suflare. In timp ce o citeam am avut de cateva ori o senzatie de haos care ma indemna sa o las pe noptiera dar acum, dupa lectura, imi place din ce in ce mai mult pe masura ce ma gandesc la ea, pe masura ce-mi amintesc detalii si cuvinte.

Vazand autoarea intr-un interviu, am realizat ca este totusi o scriitoare americana, lucru care (spre bucuria mea) nu s-a simtit deloc in roman. Nicole Krauss se dovedeste o scriitoare iscusita si mai ales un creator de personaje greu de ignorat. Ea insasi declara ca scopul personajelor este infatisarea relatiilor interumane iar legaturile dintre personajele acestui roman sunt puternice, si surprinzatoare in ciuda faptului ca sunt greu de depistat. Atat de multe elemente se combina pentru a da nastere unui personaj incat imi e imposibil acum sa ma apuc sa vi le descriu fara a povesti cartea in intregime(ceea ce detest sa fac).

Va recomand cateva interviuri cu autoarea in The Guardian si New York Magazine precum si acest roman pe care l-am cumparat din intamplare dar il voi pastra si reciti cu drag.

Ines a sufletului meu sau despre libertate

In Ines a sufletului meu, Isabel Allende îşi cultivă parcă talentele descoperite în Zorro, luând o legendă îşi transformând-o într-o poveste superbă despre pasiune şi perseverenţă.
Multe din personajele romanului par a fi existat cu adevărat şi fac parte din istoria colonizării Americii ceea ce oferă volumului impresia unei cronici despre cucerirea teritoriilor sălbatice din America de Sud şi întemeierea statului Chile. De fapt, din informaţiile găsite de mine, romanul este foarte fidel realităţii deşi are, în mod evident, o serie de inserţii fictive care fac deliciul poveştii.
Deşi la prima vedere am putea să considerăm acest roman drept un roman de dragoste, realitatea este că nu dragostea între cele două personaje este cea care m-a impresionat cel mai mult ci mai degrabă dragostea pentru libertate.
Ines Suarez, fuge către Americi sub pretextul că şi-ar căuta soţul care o părăsise de dragul aventurii dar fuge de fapt de o societate plină de prejudecăţi şi reguli dictate de o credinţă dusă până la bigotism. Viaţa unei văduve (cum sunt considerate femeile ai căror bărbaţi pleacă în căutarea de noi teritorii peste ocean) este grea şi plină de interdicţii iar Ines, îşi simte parcă destinul strălucit şi se îmbarcă, în ciuda tuturor piedicilor, către America de sud. Viaţa ei începe cu adevărat atunci când îşi descoperă soţul mort în Peru, moment în care hotărăşte să rămână în colonii.
În acelaşi timp, urmărim şi călătoria lui Pedro de Valdivia, cel ce va deveni guvernatorul statului Chile care fuge de asemenea de încătuşarea în cotidian şi rutină către o viaţă plină de aventuri şi glorie. Nu prea mi-a fost simpatic acest personaj şi nu am prea priceput dragostea lui Ines pentru el dar, dragostea nu trebuie pricepută iar cei doi au rămas împreună mulţi ani, timp în care au întemeiat împreună oraşul Santiago şi au pus bazele unui mare stat - Chile.
Nu îmi plac în mod deosebit poveştile despre cuceriri, pentru că toate cuceririle sunt sângeorase si crude iar aceasta, în ciuda detaliilor picante şi a romantismelor inserate ici colo, este o descriere deloc părtinitoare. Isabel Allende vorbeşte în egală măsură despre dorinţele de extindere ale conchistadorilor spanioli şi disperarea cu care îşi apără băştinaşii pământurile; despre creştinizarea cu forţa a oricui se putea şi credinţele frumoase şi naturale ale indienilor.

Pe tot parcursul romanului mi-am dorit cu înverşuare ca spaniolii să piardă luptele şi să plece la ei acasă, lăsându-i vicorioşi pe indieni, deşi era atât de evident care va fi deznodământul. Pot spune astfel, că romanul acesta nu şi-a îndeplinit, poate, scopul propus în ceea ce mă priveşte. Da, am aflat câte ceva despre întemeierea unui oraş dar personajele mele preferate au fost cele colective - incaşii cei plin de aur şi indienii care se luptau până în pânzele albe pentru idealul lor de libertate.
Isabel Allende, însă, nu m-a dezamăgit nici de data aceasta. Am găsit acelaşi talent incredibil de a povesti, fervoarea şi pasiunea pe care le acoră scrisului sunt evidente în fiecare cuvinţel şi fiecare virgulă iar romanul este unul impecabil din toate punctele de vedere.

Titlu original: Ines del Alma Mia
Traducere: Cornelia Rădulescu

Schimb de carti Constanta - octombrie

Dupa o pauza prelungita, SdC revine la Constanta, sper eu, cu forte proaspete. V-am pregatit carti noi si va astept cu ganduri bune si idei frumoase. Sunt nereabdatoare sa ne revedem…recunosc, mi-ati lipsit. Mi-au lipsit cartile surpriza si descoperirile interesante, povestile si proiectele voastre, plangerile si laudele de tot felul.

Ne revedem asadar, cu voie buna, in acelasi bar care ne-a primit mereu - In Vama, duminica 11 octombrie, ora 15.00.

M-as bucura sa stiu daca doriti sa veniti...puteti lasa un comentariu in acest sens :).

Daca nu stiti ce este Schimb de Carti, vedeti aici!

Una bună, una rea...:)

M.Z.Bradley - Negurile

Am fost atât de încântată de Doamna din Avalon încât m-am grăbit să fac rost şi de alte cărţi din această seri Avalon. Nu pot spune că seria are cine ştie ce valoare literară dar pentru mine a fost o adevărată plăcere, şi cred că pentru iubitorii de fantasy este printre cele mai frumoase scrise în acest gen.
Am simţit-o ca un fel de concediu de lectură. M-a incitat şi m-a relaxat în acelaşi timp. Am citit cu atâta plăcere şi lejeritate cum nu am mai simţit din liceu.
Aceste două volume care compun Negurile nu au adus mari noutăţi în ceea ce priveşte stilul scriiturii. Naratorul şi personajul principal se confundă, întruchipând-o pe Morgaine - doamna lacului, cu totul altfel decât o ştim de prin filme sau alte poveşti. La fel se întâmplă şi cu regele Arthur care devine, în mod surprinzător, un personaj nu în totalitate pozitiv dar si Guinevere, soţia acestuia, care mi-a fost de-a dreptul antipatică. În această variantă a legendei regelui Arthur, regina Guinevere întruchipează creştinismul, cu tot bigotismul şi absurditatea sa. Am găsit respingător şi revoltător felul în care preoţii creştinismului nou insită să creştineze pe toată lumea, distrugând orice obiceiuri şi tradiţii care nu le conveneau. Această senzaţie de revoltă pe care am simţit-o aproape pe tot parcursul cărţii mi-a amărât puţin lectura. Dumnezeul creştinilor este neîndurător iar preoţii săi batjocoresc şi distrug orice alte credinţe deşi cei pe care ei îi numesc păgâni sunt mereu respectuoşi şi atenţi să nu jignească această credinţă nouă. Ştiu că este doar o poveste, dar de multe ori, pe parcursul ei am recunoscut atitudinile dezgustătoare ale preoţilor creştini şi mi-am dorit...copilăreşte,poate... să fiu păgână, în sensul în care acest termen este folosit în carte.
Aceste două volume sunt, aşadar, puţin mai mult decât poveşti cu zâne şi spiriduşi, cu regi şi regine, vrăji şi obiecte magice. Poveşti, însă, pe care le recomand din suflet tuturor celor care simt nevoia să evadeze din realitate, macar câteva pagini pe zi...

Ingeborg Bachmann - Malina

Scriu tot aici câteva cuvinte şi despre această carte pe care mi-o doresc demult şi pe care, odată, mai demult, cineva mi-a recomandat-o cu mare ardoare. Poate trebuia însă să o citesc atunci când mi-a fost recomandată - în liceu.
Nu voi scrie foarte mult despre ea pentru că nu am reuşit să o termin şi nici nu cred că o voi termina prea curând. Este un haos total în acest roman şi deşi ştiu că şi acesta poate fi un fel de a scrie, mi-a fost imposibil să mă acomodez cu scriitura sau măcar să mă apropii de personaje. Ştiu, de asemenea, că romanul este printre minunile literaturii austriece...şi tot nu pot să mă conving să-l termin. Nu suport haosul nici măcar în opere literare iar romanul acesta începe şi se termină peste tot. Bănuiesc totuşi că la o lectură mai atentă aş putea decripta povestea dar nu prea am răbdare. Aş avea nevoie de o legendă şi de cel puţin două lecturi complete ale romanului. Poate mai târziu...