Notre Dame de Paris - Victor Hugo

Am acasa la ai mei un exemplar foaaaarte vechi si foaaaarte in franceza al acestui roman. Mi-am dorit întotdeauna sa-l citesc dar niciodata nu am ajuns la un nivel corespunzator de cunoastere a limbii franceze. Asa ca, intr-una din saptamanile trecute, cand toata lumea se entuziasma in fata unei carti la 1 leu, eu ma entuziasmam in fata singurei carti pe care o am de atata timp si nu am reusit sa o citesc. Asadar, reeditarea ei in limba romana mi-a starnit o mare bucurie. In sfarsit voi putea sa o citesc. Nu ma intrebati de ce nu mi-am luat mai demult o editie mai veche pentru ca nu stiu sa va raspund. Cert este ca m-am trezit cu noaptea in cap (ca-n vremurile bune ale colectiei Cotidianul) si am achizitionat respectivul volum.
Ca orice roman care se lasa asteptat, a mai stat vreo saptamana pe noptiera pana mi-am facut curaj. Amintirea fragilei si neintelesei editii în limba franceza, dar si volumul considerabil de pagini ma cam intimidau. Intr-un sfarsit, mi-am facut curaj.
Romanul se incepe cu greu. Primele capitole, ca si cateva de la mijloc de altfel, desi le recunosc valoarea literara, incetinesc lectura si o fac apasatoare. Mi-am zis ca este stilul caracteristic Victor Hugo si am continuat. Pe parcurs, se dezvaluie un roman de o frumusete ravasitoare. Hugo este un artist desavarsit. Nu scrie doar o poveste ci o intreaga si complexa opera.
Neverosimilul dramaticului si al descoperirilor spectaculoase este atenuat de sentimentele atat de vii ale personajelor. Totul este impecabil descris. Dragostea e oarba, salbatica si provoaca numai catastrofe. Gelozia e animalica si capabila sa intunece mintea. Bunatatea este luata drept prostie si naivitatea este un defect de neiertat. Dumnezeu e un papusar crud si egoit iar salvatoare este numai moartea. Moarte purifica si pune lucrurile la locul lor. Un alt final pentru această poveste este de neinchipuit.
Personajele au caracteristici atat de umane încat iti este greu sa simpatizezi pe cineva. Slabiciunile ii trag pe toti in jos. Frumoasa si inocenta tiganca inspira dispreţ din cauza naivitatii cu care duce la pierzanie pe toti cei ce o iubesc, ea insasi slavindu-l pana in panzele albe pe singurul caruia nu-i pasa de ea. Candoarea cu care iubeste pe cine nu trebuie este aproape revoltatoare.
Frustrarile preotului repugna deoarece amintesc de toate coliviile in care religia isi indeasa adeptii. Iar balndul si tristul cocosat are ca singur si suprem defect faptul ca este o permanenta oglinda pentru toti cei care il privesc. Uratenia lui fizica ii sperie si ii animalizeaza tocmai pentru ca in ea isi recunosc sufletele.
Va recomand cu insistenta sa suportati cu indarjire sau sa treceti peste descrierile lungi si elaborate pentru ca romanul merita cu adevarat sa fie citit si retinut in suflet in in minte drept una dintre capodoperele literaturii, drept o oglindă a vietii umane.
Inutil sa mentionez ca, daca ati vazut desenele animate (frumoase de altfel) si va asteptati sa regasiti in carte aceleasi personaje, veti fi dezamagiti. In afara de numele personajelor si locatia, nu sunt prea multe lucuri in comun intre cele doua. Romanul este frumos intr-un fel cu totul diferit.