Boring, better, beautiful

Azi am hotarat ca atunci cand trece mai mult de o saptamana si lectura unei carti nu a avansat cu mai mult de 2 pagini inseamna ca nu e timpul sa citesc cartea respectiva. Cam asta se intampla cu Arta de a nu scrie un roman pe care o tot citesc de atata timp incat am terminat alte 2 carti intre timp. Daca tin bine minte acelasi lucru mi s-a intamplat si cu Trei intr-o barca. Probabil ca umorul englezesc nu este punctul meu forte. Asadar, o las deoparte, fara prea multe comentarii...desi ma abtin cu greu sa nu o categorisesc drept extremd e plictisitoare.



Ce poti sa spui despre un autor care este atat de ridicat in slavi si pe care itnreaga America il considera idolul unei generatii si mare deschizator de drumuri intelectuale..sa indraznesc sa spun ca m-a cam plictisit? Ca personajele, desi ciudatele, sunt cam expirate...Nu prea indraznesc. Dupa micro recenzia de mai sus o sa spuneti ca ar trebui sa ma las de citit daca mai critic si cartea asta... Ca sa nu fiu insa nedreapta, mi-au placut unele elemente ale celor doua povestiri. Mi-a placut felul in care se leaga; realizezi ca au legatura de-abea pe la mijlocul celor 220 de pagini. De asemenea, descrierea celor doua personaje trecand prin crize spirituale si morale este absolut geniala. Franny este atat de reala, atat de mult o adolescenta tipica si atat de putin un personaj boem de roman incat e imposibil sa nu te atraga. Datorita ei citesti cartea pana la capat si din cauza ei incepi sa te indoiesti de propria-ti putere sau convingere spirituala. Cum ar spune unul dintre profesorii mei: nota 7 pentru ca stiu ca esti copil bun si de obicei inveti bine.



Daca nu stiti, minunata faptura din poza este chiar autoarea acestei teribile culegeri de istorisiri. V-am pus poza aici pentru ca vreau sa va indragostiti de ea. Este poate un siretlic pentru ca altfel, cartea ar putea fi cam greu de digerat.
Cat despre mine, e greu de spus care dintre povestiri m-au impresionat mai tare. Insecta, cea care da si numele volumului a fost prima care mi-a atras atentia. Subiectele cum ar fi abuzul sau incestul sunt atat de delicate incat fie si numai aluzia la acestea te poate impinge catre cel mai intunecat coltisor al mintii. Claire Castillon profita din plin de toate tabuurile si subiectele de care nimeni nu indrazneste sa se apropie.
Uitati-va bine la autoare si indragostiti-va de ea pentru ca altfel nu-i veti putea inghiti niciodata personajele si chiar si asa, nu veti gasi pic de intelegere pentru o mama care isi arunca fara nici un fel de remuscare una dintre gemene.(Am spus una)
Limbajul dur (fara a fi vulgar), imaginile socante care-ti joaca prin fata ochilor (evitand cu atentie senzatia de stiri de la ora 5), relatia mama-fiica, expusa pe cele mai bolnave si deprimante fete, totul este de un cinism plin de tristete si complicitate nerecomandat tuturor.
Nota maxima si fara nici un fel de dubiu cea mai impresionanta carte din colectia Cotidianul(din cele citite de mine pana acum).