Titlu original: Wastelands
Autor: John Joseph Adams
Lungime: Antologie – 600pag, 22 povestiri
Atmosfera: futurista
Citibilitate: maxima
Recomand: da
In ultimul timp citesc putin si greu. Parca zilele imi sunt din ce in ce mai scurte, ma trezesc obosita si pic de somn la ore babesti ceea ce imi lasa din ce in ce mai putin timp pentru placeri lecturistice. Prin liceu/facultate, marea mea tragedie era ca nu pot sa imi cumpar cartile pe doresc sa le citesc. Acum cumpar dar mi se aduna in teancuri pe noptiera si reusesc cu greu sa tin pasul. O fi doar astenie de primavara dar a devenit o adevarata lupta sa nu ma pierd in cotidian. Sa citesc mereu si in mod constant, sa imi pastrez mintea ascutita si sertarasele memoriei cat mai ocupate cu variate si satisfacatoare cunostinte noi. In caz contrar, m-as trezi zi de zi in propria-mi plictisitoare si bookless apocalipsa.
In zilele astea capricioase de primavara, pe linia lecturistica de plutire ma pastreaza aceste povestiri dupa care am ravnit in mod neasteptat. Din ce in ce mai mult ma simt atrasa de SF, taman acum, cand altii de varsta mea depasesc perioada sf a vietii lor. :)) Dar in ultimul timp, ceea ce citesc ceilalti nu prea mai conteaza pentru mine si antologia aceasta se pliaza frumos dupa gandurile si situatia mea actuala.
Antologia strange o multime de texte cu subiect postapocalipic scrise de autori cunoscuti fanilor SF (eu n-am recunoscut decat vreo doi dar asta nu m-a impiedicat sa savurez din plin povestirile). Cu cititul ma aflu de-abea pe la jumatate dar fiecare dintre povestirile citite pana acum m-a impresionat placut. Citesc destul de rar antologii si/sau volume de povestiri, pentru ca ma debusoleaza si enerveaza saltul de la un subiect la altul dar in acest caz sentimentul este cu totul diferit. Povestirile parca s-ar lega desi, chiar daca fac parte din acelasi subgen, expun puncte de vedere diferite si atmosfera variaza de la o pagina la alta.
Povestirea care deschide volumul este una de Stephen King(da, macar pe el il stiu si eu :)) ) si dintre cele citite mi s-a parut cea mai de efect, ca sa-i zic asa.
Sfarsitul tuturor problemelor ofera o solutie rautatii crescande a omenirii. Un copil geniu, care la 2 ani invata sa citeasca, se zbate sa gaseasca o solutie pentru a vindeca aceasta rautate umana. Trebuie sa recunosc, ca am o afinitate pentru povestile cu copii extraordinari iar acesta mi s-a lipit instant de suflet. Ideea ca rautatea ar putea avea o metoda fizica de propagare si problema ar fi potential rezolvabila mi s-a parut geniala. Desigur, solutia gasita de tanarul geniu nu este una perfecta caci efectele secundare sunt devastatoare - omenirea este decimata de o teribila boala degenerativa. Concluzia ar fi una destul de trista - rautatea este atat de adanc inradacinata in esenta umana incat numai tembelizarea ne-ar mai putea scapa de ea.
Oameni de nisip si zgura a lui Paolo Bacigalupi m-a impresionat aproape pana la smiorcaieli asa cum numai povestile cu animale stiu sa o faca. Intr-o lume in care fiintele care au fost oameni se hranesc cu nisip si pietre si se vindeca de orice, fara nici o problema iar nepasarea lor fata de orice este uluitoare, cineva gaseste un catel- o raritate, o minune, o ramasita a trecutului. Cei trei se invart curiosi in jurul fiintei a carei viata pare imposibia si la inceput se straduiesc sa il tina pe langa ei. Animalul insa le solicita atentia si grija mai mult decat se asteptau caci aceasta nu mananca pietre, nu se regenereaza si este incredibil de sensibil la tot ce inseamna mediu inconjurator. Astfel se hotarasc sa-l gateasca in loc sa il mai ingrijeasca. Totul se intampa fara nici un pic de emotie din partea fiintelor omenesti de nerecunoscut. Trei randuri, la sfarsitul povestirii amintesc cat de cat de omenirea cu sentimentele si afectivitatea caracteristice dar aceasta propozitie de final nu face decat sa sporeasca amaraciunea si tristetea care ramane in suflet dupa citirea acestei povestiri.
O alta povestire care mi-a placut a fost Inertia de Nancy Kress. Aceasta se joaca cu ideea unei epidemii care ii desfigureaza pe cei afectati. Frica duce la izolarea acestora intr-o colonie care devine off limits. Inlaturati din viata normala, acestia regreseaza din multe puncte de vedere dar se descurca, supravietuiesc, isi fac un rost. In afara groaznicelor efecte fizice pe care le are boala, aceasta are si un aspect pozitiv - pare sa afecteze creierul astfel incat, bolnavii sunt mai calmi, mai toleranti. Apare aceiasi idee ca mai sus - trebuie sa regresam ca sa avansam.
Mai sunt si alte povestiri care mi-au placut si inca nu am terminat cartea dar vroiam totusi sa va spun doua vorbe despre ea. Pentru o ne-pasionata de sf... mi-a facut totusi o impresie foarte buna! :)
