The Book Thief - Markus Zusak

Titlu original: The Book Thief
Autor: Markus Zusak
Lungime: 550
Atmosfera: interesanta
Citibilitate: da
Recomand: da

Aceasta este inca una dintre cartile pe care le-am cumparat fara sa stiu nimic despre ea. Se pare ca fac acest lucru destul de des in ultimul timp. Initial am crezut ca am facut o greseala cu ea. Povestea incepe cam stangace si povestitorul ne lasa sa aflam de la inceput cine este - moartea insasi. Ideea mi s-a parut cam trasa de par si "Moartea" parea ca se forteaza sa para umana. Apoi am realizat ca intreaga poveste se desfasoara in Germania lui Hitler, inainte si in timpul celui de-al doilea razboi mondial ceea ce iar mi s-a parut un pic fortat. Sunt atatea povesti si povestiri din perioada aceea... subiectul este deja tras de par la maxim si intins pe toate fetele, mai mult decat merita.

Nu stiu sa spun exact in ce moment m-a captivat povestea. Poate ca atunci cand Liesel, o fetita care isi pierde mama, fratele si este nevoita sa se mute la o familie adoptiva in alt colt al tarii, invata sa citeasca. Si asta numai pentru ca ultima amintire care o leaga de fratele sau este o carte pe care o divinizeaza inca inainte de a stii despre ce este. 

Aceasta fata va deveni hoata de carti. Ceva in aceasta sintgama suna tare romantic si aproape scuzabil iar situatia fetei este cu atat mai interesanta cu cat cartile furate de ea sunt singurele care ii ofera un sentiment de mandrie si implinire. Tot ele o ajuta sa dezvolte o frumoasa legatura cu tatal ei adoptiv, cel care o si invata sa citeasca. De fapt, pe parcursul romanului, furtul este privit nu ca pe ceva rau ci ca o activitate eliberatoare, o razvratire pre-adolescentina, singura metoda prin care niste copii stiu sa protesteze (chiar daca inconstient) impotriva razboiului. 

Este interesant de citit despre razboi si din puntul de vedere al unor germani care traiesc intr-o suburbie saraca. Pentru ei, razboiul inseamna adaposturi anti-bombardamente, rude plecate la lupta si siruri de evrei care defileaza catre lagare. Si, indiferent de parerile lor politice, toti tac si observa. 

Pe masura ce lectura avanseaza, am descoperit din ce in ce mai multe scene impresionante. Doua dintre ele chiar mi s-au parut atat de frumoase incat pot spune chiar ca sunt printre cele mai frumoase citite de mine.

Prima ar fi cea in care Liesel le citeste vecinilor pentru a-i linisti in timp ce se aflau intr-o pivnita adapostindu-se de bombardamentele de deasupra. Este momentul ei de glorie, vocea si lectura ei este asteptata apoi cu nerabdare de fiecare data cand se refugiaza in timpul bombardamentelor.

O alta scena este chiar si mai impresionanta. Oraselul in care locuieste Liesel cu parintii adoptivi se afla aproape de lagarul de concentrare de la Dachau. In mod frecvent, prin oras trec evrei condusi catre lagar. intr-unul din cazuri, tatal adoptiv al fetei ii ofera, din instinct, unui evreu  dintre cei condusi catre lagar o bucata de paine. Actiunea negandita ii provoaca o gramada de probleme inclusiv faptul ca este trimis in razboi cu o sarcina groaznica - aceea de a culege cadrave.

As avea multe sa va mai povestesc despre aceasta carte dar cum nu-mi place sa fac rezumate sper ca v-am starnit interesul doar cu aceste mici detalii. E o carte de citit! Mie mi-a placut desi impresia initiala a fost destul de proasta. Sunt multe detalii si scene care va vor placea cu siguranta.

A Thousand Splendid Suns & Gide

Se pare ca tot nu reusesc sa tin pasul lecturilor. Citesc intr-o veselie dar nu prea mai apuc sa scriu despre ce citesc. Am pornit totul cu acest blog modest de lecturi si am ajuns in locuri neasteptate si fara de legatura cu aceasta veche si permanenta pasiune - cititul. Si totusi citesc ...ma uimeste si pe mine uneori ca inca mai am timp si dispozitia necesara si inspiratia sa citesc in fiecare zi cate un pic dar citesc. Si asta e inca bine. :)

Pe scurt asadar, despre doua dintre lecturile recente.

Prima, A Thousand Splendid Suns, o asteptam de multicel si mi-a satisfacut asteptarile cu varf si indesat. Un roman interesant pe care l-am citit pe nerasuflate - cred ca cel mai bun de anul acesta. Khaled Hosseini este autorul celebrei The Kite Runner pe care nu am citit-o dar dupa aceasta experienta cu autorul, o voi citi cu siguranta. 

Povestea din A Thousand Splendid Suns este o emotionanta si trista istorie a vietii unor femei al caror destin este in intregime ghidat de barbati. Barbatii in care se incred si pe care ii iubesc dar care nu apreciaza si de cele mai multe ori nici nu baga in seama feminitatea.  Este o poveste trista si posibil telenovelistica abordata excelent de catre un autor cu origini afgane. E interesant de urmarit felul in care cele mai oribile situatii (abuzuri, violente, saracie) pot deveni citibile si apreciate intre randurile unui roman care spune sincer povestea prejudecatilor unei societati, ale unei culturi, ale unei religii. Mariam si Laila sunt personaje cu care (celor mai multe dintre noi) ne este imposibil sa ne identificam dar pe care este la fel de imposibil sa le uitam. Cititi aici o recenzie mai acatari. :)

Al doilea roman despre care vreau sa va scriu este unul din colectia Cartea de Buzunar de la un ziar (imi scapa acum care ziar). L-am luat la nimereala cu vreo 5 lei special pentru ca era in format mic si puteam sa-l iau in concediu.(Consortul imi reproseaza in permanenta faptul ca iau carti prea multe si prea grele in concediu asa ca anul acesta am mers pe mana lui.:)

Ideea principala ar fi ca mai bine imi luam cine stie ce caramida dupa mine... Nu e vorba ca nu mi-a placut micutul roman, de fapt, nici nu mi-a displacut. Este atat de fad incat nu m-a impresionat in nici un fel. Pe la mijlocul concediului mi-am luat Dilemateca si am rasfoit-o in nestire numai ca sa nu ma mai simt obligata sa ma intorc la acest roman. Am inteles ca e o satira la adresa bisericii si a masonilor si a cine stie mai cui dar pe mine nu m-a amuzat cu nimic. E un personaj acolo care parca ar avea ceva de spus dar dupa ce omoara pe altul fara nici un motiv real si incepe sa ii joace pe degete pe ceialti, se "strica" induiosandu-se la prima declaratie de dragoste fraterna pe care o primeste. Nu mi-a placut, nu recomand, si ce daca a scris-o Gide, e chiar plictisitoare. :)