Strabunii Avalonului - Diana L.Paxson, M.Z. Bradley
Titlu original: Ancestors of Avalon
Autor: Diana L. Paxson/ M.Z.Bradley
Lungime: 586 - e mai usor decat pare
Atmosfera: haotica
Citibilitate: potrivita
Recomand: nu neaparat
Cred ca nu mai e nevoie sa mentionez cat de mult m-am amorezat de aeasta serie fantasy. Sunt deja la a 5a carte pe care o citesc din aceasta serie si povestea inca ma fascineaza la fel ca la primul contact cu ea. Mai am vreo 2 cred si dupa aia nu stiu ce o sa ma fac... :)).
Cred ca le-am citit cam aiurea, in ordinea in care mi-au picat in mana...si nici acum nu-s prea sigura care ar fi trebuit sa fie cea corecta. Cert este ca pe parcursul intregii serii Avalon, scrisa de Bradley exista doua personaje, simbolice pentru cuplul primordial care se reincarneaza si se indragostesc in fiecare din vietile prin care trec. Strabunii Avalonului ne dezvaluie acest cuplu initial Tiriki si Micail, preoteasa si preot ai Templului Luminii pe o insula sortita pieirii: Atlantida.
Desigur povestea promite a fi una fascinanta. Partea proasta insa, este ca se simte mult diferenta intre cele doua autoare. Se pare ca ideea si povestea sunt ale lui Bradley dar aceasta moare inainte de a o scrie si Paxson incearca sa scrie o carte gandita de altcineva. Desi foloseste toate sursele si documentele lasate de Marion Bradley si are ajutorul fiului acesteia, diferenta se simte. Mai ales la inceput, firul naratiunii este foarte greu de urmarit.
E adevarat ca si eu am o mare problema cu romanele/cartile care incep cu o enumerare a personajelor (ca la piesele de teatru). Mi se pare inutil si plictisitor. La o carte cu atat de multe personaje este intr-adevar folositoare aceasta lista dar in nici un caz la inceput cand oricum habar n-ai cine e cine si ce vrea.
Trecand peste asta, prima jumatate a romanului este destul de haotica. Ideile parca nu se leaga si naratiunea nu curge asa cum te astepti daca ai mai citit si altceva din aceasta serie. E insa scuzabil avand in vedere faptul ca partea aceasta ca volumului se refera la haosul scufundarii insulei si drama cuplului despartit la evacuare. Din momentul in care cei doi ajung fiecare in parti diferite ale unei insule, parca lucrurile incep sa se aranjeze. Deja ne-am obisnuit cu personajele si cu numele lor ciudate, am facut legatura cu celelalte poveste din Avalon si stim cam la ce sa ne asteptam. Cei doi vor fi despartiti pentru 5 ani fara a stii daca celalalt traieste sau nu; ani in care Tiriki se transforma din ceea ce parea un personaj secundar, sotia unui mare preot, intr-o preoteasa a Zeitei, mama si fondatoarea puternica a unei comunitati. Pe partea cealalta, Micail este mai norocos si nimereste in mijlocul unei comunitati mai evoluate si mai bogate si nu prea face mare lucru din asta.
In mod natural si instinctiv m-am simtit atrasa de Tiriki, un personaj puternic dar sensibil in acelasi timp, o femeie isteata pe care ti-o inchipui instant frumoasa fara a primi prea multe detalii despre aspectul ei. Contribuie la asta si aura de divinitate care este parca desenata in jurul ei. La fel de natural te intrebi si ce-o fi cautand ea cu Micail care, in ciuda faptului ca este mare preot si mostenitor a unor puteri sacre pe care le foloseste din cand in cand(mai mult sau mai putin in cunostinta de cauza), este cam naiv si prostanac pe alocuri. Desigur, felul in care o iubeste pe Tiriki este flatant si uimitor. Parca nu-ti vine sa crezi ca femeia este cea rationala si barbatul cel care se simte pierdut fara sustinerea ei. De multe ori imi vine greu sa cred ca barbatii pot iubi atat de irational si cu atata fidelitate(desi am avut nenumarate asemenea surprize in literatura) dar acesta este farmecul povestii - faptul ca dragostea e dragoste si totul se aranjeaza pana la urma.
Pe langa misterele si miturile pe care le prezinta romantat aceasta serie, este in mare parte o poveste de dragoste si inca una frumoasa. Nu pot sa nu o recomand dar as a whole, citita in intregime si in ordinea corecta caci eu mi-am cam prins urechile incercand sa-mi amintesc una-alta. :)
Cred ca le-am citit cam aiurea, in ordinea in care mi-au picat in mana...si nici acum nu-s prea sigura care ar fi trebuit sa fie cea corecta. Cert este ca pe parcursul intregii serii Avalon, scrisa de Bradley exista doua personaje, simbolice pentru cuplul primordial care se reincarneaza si se indragostesc in fiecare din vietile prin care trec. Strabunii Avalonului ne dezvaluie acest cuplu initial Tiriki si Micail, preoteasa si preot ai Templului Luminii pe o insula sortita pieirii: Atlantida.
Desigur povestea promite a fi una fascinanta. Partea proasta insa, este ca se simte mult diferenta intre cele doua autoare. Se pare ca ideea si povestea sunt ale lui Bradley dar aceasta moare inainte de a o scrie si Paxson incearca sa scrie o carte gandita de altcineva. Desi foloseste toate sursele si documentele lasate de Marion Bradley si are ajutorul fiului acesteia, diferenta se simte. Mai ales la inceput, firul naratiunii este foarte greu de urmarit.
E adevarat ca si eu am o mare problema cu romanele/cartile care incep cu o enumerare a personajelor (ca la piesele de teatru). Mi se pare inutil si plictisitor. La o carte cu atat de multe personaje este intr-adevar folositoare aceasta lista dar in nici un caz la inceput cand oricum habar n-ai cine e cine si ce vrea.
Trecand peste asta, prima jumatate a romanului este destul de haotica. Ideile parca nu se leaga si naratiunea nu curge asa cum te astepti daca ai mai citit si altceva din aceasta serie. E insa scuzabil avand in vedere faptul ca partea aceasta ca volumului se refera la haosul scufundarii insulei si drama cuplului despartit la evacuare. Din momentul in care cei doi ajung fiecare in parti diferite ale unei insule, parca lucrurile incep sa se aranjeze. Deja ne-am obisnuit cu personajele si cu numele lor ciudate, am facut legatura cu celelalte poveste din Avalon si stim cam la ce sa ne asteptam. Cei doi vor fi despartiti pentru 5 ani fara a stii daca celalalt traieste sau nu; ani in care Tiriki se transforma din ceea ce parea un personaj secundar, sotia unui mare preot, intr-o preoteasa a Zeitei, mama si fondatoarea puternica a unei comunitati. Pe partea cealalta, Micail este mai norocos si nimereste in mijlocul unei comunitati mai evoluate si mai bogate si nu prea face mare lucru din asta.
In mod natural si instinctiv m-am simtit atrasa de Tiriki, un personaj puternic dar sensibil in acelasi timp, o femeie isteata pe care ti-o inchipui instant frumoasa fara a primi prea multe detalii despre aspectul ei. Contribuie la asta si aura de divinitate care este parca desenata in jurul ei. La fel de natural te intrebi si ce-o fi cautand ea cu Micail care, in ciuda faptului ca este mare preot si mostenitor a unor puteri sacre pe care le foloseste din cand in cand(mai mult sau mai putin in cunostinta de cauza), este cam naiv si prostanac pe alocuri. Desigur, felul in care o iubeste pe Tiriki este flatant si uimitor. Parca nu-ti vine sa crezi ca femeia este cea rationala si barbatul cel care se simte pierdut fara sustinerea ei. De multe ori imi vine greu sa cred ca barbatii pot iubi atat de irational si cu atata fidelitate(desi am avut nenumarate asemenea surprize in literatura) dar acesta este farmecul povestii - faptul ca dragostea e dragoste si totul se aranjeaza pana la urma.
Pe langa misterele si miturile pe care le prezinta romantat aceasta serie, este in mare parte o poveste de dragoste si inca una frumoasa. Nu pot sa nu o recomand dar as a whole, citita in intregime si in ordinea corecta caci eu mi-am cam prins urechile incercand sa-mi amintesc una-alta. :)
