Jhumpa Lahiri - Porecla

Am citit cu mare placere acest roman, initial doar pentru ca mi-a placut mult colectia ei de povestiri - Interpret de maladii - si pentru ca ma indragostesc incet incet de autorii de origine bengaleza. Mi-a placut mult Anita Desai si acum si aceasta superba Jhumpa Lahiri. Sper sa mai fie si altii si sa-i descopar curand. :)

Porecla a fost unul din romanele acelea care se citesc dintr-o suflare, fara prea multa analiza. Pur si simplu l-am plimbat peste tot dupa mine pana l-am terminat. A fost o lectura lejera si placuta. Mi-au placut ca intotdeauna referintele culturale si detaliile culinare. Mi-ar fi placut sa o citesc in engleza pentru ca varianta in romana mi s-a parut execrabila; nu atat de mult traducerea cat faptul ca nu parea deloc verificata. Exista o multime de greseli de tipar, cuvinte lipsa sau in plus, litere inversate. Mi s-a parut groaznic, chiar si pentru o carte dintr-o colectie ieftina, pe care de altfel am laudat-o de multe ori. Gasiti cartea pe Google Books...nu am verificat daca e intreaga dar oricum, e o varianta mult mai buna decat sa o cititi din colectia Cotidianul.

Porecla este o poveste despre acceptare si acomodare. O tanara familie se muta in celalalt capat al lumii in cautarea unui trai mai bun, fiind nevoiti sa-si adapteze traditia si obiceiurile la cele occidentale. Autoarea descrie in detaliu toate problemele de care se lovesc cei doi tineri, proaspat casatoriti, intr-o lume care le este straina si in acelasi timp, langa un partener ca un strain - casatoria fiindu-le aranjata de parinti dupa obiceiul bengalez. Ashima, mai ales, se adapteaza extrem de greu, tanjeste mult dupa familia lasata in urma iar lucrurile nu devin mai usoare nici cand devine mama.
Conflictul dintre cele doua lumi este poate cel mai evident in primele zile de viata ale noului membru al familiei Ganguli care trebuie sa primeasca un nume pentru a putea iesi din maternitate. Numele intarzie insa sa apara pentru ca se afla sigilat intr-un plic, trimis de strabunica familiei, cea care a ales numele tuturor membrilor familiei. Pierderea pe drum a acestei scrisori declanseaza o serie de intamplari care vor fi pista de lansare a micutei vieti, personalitatea si destinul personajului modelandu-se parca dupa aceasta intamplare nefericita. Greutatile acestui copil vor fi reprezentative pentru problema discutata in roman - Gogol nu va reusi niciodata sa fie american dar nici bengalez. Aceste probleme de identitate sunt principalul motiv de suferinta al intregii familii si, din acest punct de vedere, povestea este una foarte trista.
Romanul este insa o scriere intima, un portret de familie destul de sentimental si oarecum romantic dar si descrierea unei reale probleme sociale si felul in care se muleaza aceasta pe langa cele doua generatii ale familiei Ganguli.

Sper sa va pot pune aici, in curand, un interviu cu autoarea despre acest roman.

Istoria Frumusetii - Umberto Eco

Editura: Rao
Anul aparitiei: 2005

Nu stiu cum se recenzeaza un album de arta. De fapt, nu conteaza...oricum recenziile mele nu prea se incadreaza in tipare. Aceasta este o carte pe care mi-am dorit-o mult de tot. E genul de carte dupa care tanjesc si pe care o vizitez in librarie in mod frecvent pana reusesc sa o achizitionez. Si asta inca inainte de a o scoate din tipla. Nu va mai spun cu cata fericire am rasfoit-o prima oara si cu cata placere imi scald ochii printre paginile ei.
E adevarat insa ca nu-i tocmai o carte dupa care sa inveti istoria artei. E facuta exclusiv pentru placeri estetice, pentru ca atunci cand te simti blocat in cotidian sa iti poti arunca privirea printre sutele de tablouri si sa te simti inspirat si cum s-ar spune...refreshed. Chiar este o colectie minunata, extrem de bine compusa si ingrijita. Ca sa nu mai zic si ca arata extrem de bine in biblioteca si-i sade bine si pe post de cadou. :)

Si pentru ca tot am laudat-o atat de mult, va ofer si ocazia sa o achizitionati. Acest lucru este o premiera pentru blogul meu dar poate daca exista persoane interesante voi mai oferi si alte carti spre vanzare - in regim de anticariat evident...pentru ca am atat de multe si chiar nu-i nevoie sa le tin in dublu exemplar. :))

Asadar, Istoria Frumusetii - Umberto Eco, in stare impecabila, doar scoasa din tipla si rasfoita de cateva ori - 90 Ron. Daca va uitati repede pe google, in librarii este cu vreo 50 lei mai scumpa. Eu zic ca-i o oferta buna :). Daca va intereseaza, imi gasiti mailul la profil.

Claire Castillon - Dedesubt este infernul

Citind acest roman am resimtit o oarecare stare de stinghereala nu mult diferita de cea de la prima mea intalnire cu Claire Castillon. Impresia a ramas cam aceiasi desi, de data asta, balanta inclina mai degraba spre neplacere decat spre placere. Scrisul e ciudat tare - are un anume fel de violenta verbala dar nu atat de evidenta pe cat te-ai astepta la auzul acestui termen (dar nu gasesc altul mai bun).
Personajul mi-a fost tare antipatic, desi tind sa cred ca protagonista e infatisata cu o oarecare exagerare menita sa ...coboare putin femeile de pe piedestalul lor de sensibilitate si dragalasenie. Domnisoara noastra nu este cu siguranta nici dragalasa si nici prea sensibila fata de ceilalti.
Oare Claire Castillon scrie in felul asta tocmai in ciuda faptului ca ea este atat de frumoasa? Nu pot sa ma abtin de la a compara scrisul cu infatisarea ei, detaliu desigur, pentru altii, absolut irelevant.
Atat despre Dedesubt este infernul al lui Claire Castillon. Nu m-a impresionat cu nimic si nu mai vreau sa zabovesc asupra lui.

Simone de Beauvoir - Femeia sfasiata

Sunt genul de cititoare care se implica in ceea ce citeste dar niciodata pana acum nu m-am simtit atat de mult implicata intr-o poveste fictiva. Am citit Femeia sfasiata pe parcursul a cateva zile desi este o nuvela scurta care ar putea fi citita lejer, intr-o dupa amiaza. Eu insa am citit-o cu nervi, emotii si aproape cu lacrimi.
Ratiunea imi zice ca era de asteptat, data fiind autoarea dar si imposibilitatea de a ma detasa de o situatie sau un personaj in care ma regasesc. Citeam si ma opream plina de nervi si revolta fata de personaj, iar ma intorceam si iar o aruncam deoparte. La sfarsitul lecturii eram inca atat de afectata incat numai faptul ca sunt inca(dupa atatia ani de reading-adiction) destul de capabila sa deosebesc realitatea de fictiune m-a impiedicat sa nu starnesc o furtuna in casa.
Femeia sfasiata este jurnalul unei femei nefericite care, ajunsa la 40 de ani, afla ca este inselata de barbatul careia i-a dedicat intreaga viata. Subiectul este, recunosc, destul de telenovelist...poate tocmai aceasta caracteristica mi-a starnit atat de mult emotiile. Citind, am ajuns sa-i traiesc drama si sa-i simt deznadejdea poate intr-un mod la fel de penibil ca si cel al babelor care plang la siropuri sud-americane.
Gandindu-ma insa la Simone de Beauvoir realizez ca nuvela este o critica adresata slabiciunii femeilor si un manifest chiar, impotriva dependentei lor de barbati. Personajul Monique est atat de ravasit de pierderea partenerului incat trecutul i se transforma intr-un mare haos iar viitorul pare de neconceput. Autoarea reuseste sa surprinda perfect deznadejdea, durerea, disperarea, drama dar si penibilul situatiei.
Tare mi-ar place sa aflu si parerea unui cititor de gen masculin. Recunosc ca nu reusesc sa analizez nuvela...la rece.

Neil Gaiman - Coraline

Astept de mult timp filmuletul acesta si plictisindu-ma tot asteptand m-am invartit pe net si am descoperit ca de fapt este facut dupa o carte. Cartea nu am gasit-o dar am gasit un audiobook, chiar in lectura autorului. Si cum tot mi-am mai zis eu de cateva ori ca ar fi fain sa incerc si genul acesta de lectura am incarcat povestea in player si am plimbat-o dupa mine vreo cateva zile.
Foarte frumos! O poveste simpla dar palpitanta si interesanta despre o fetita simpatica. Din singuratate si plictiseala, la fel ca Alice, se pierde intr-o lume in care totul este...altfel. Coraline (ce nume frumos) descopera, din nou, la fel ca Alice, ca lumea visurilor ei nu este tocmai roz si se intoarce cu drag la parintii ei banali.
A fost interesant sa merg pe strada cu cineva povestindu-mi la ureche, mai ales ca si lectura este extraordinara. Vocea este puternica si hotarata, cu inflexiunile si intonatia atat de necesare unei asemenea povesti, cu soapte si cantelcele haioase. Needless to say, ca nu as fi vrut sa mai ajung la destinatie, atat de mult mi-a placut sa ascult aceasta poveste. Daca as mai gasi carti citite atat de bine, cu siguranta as mai asculta. Mi-a facut o mare placere si o recomand oricui simte nevoia de o poveste.
Pisici si soareci vorbareti, parinti cu nasturi in loc de ochi, gandaci deliciosi formeaza o poveste scurta, pentru copii curajosi si parinti nostalgici.

Norman Mailer - Castelul din padure

Printre piticii care-mi populeaza creierasul se afla si unul mustacios si cam fanatic. Piticul acesta ma impinge in mod enervant catre orice carte care are ceva legatura cu Hitler. E o fascinatie pe care nu mi-o pot stapani sau poate, mai corect ar fi sa-i spun curiozitate...cine era de fapt acest historical bad boy.
Autorul, Norman Mailer, imi suna vag cunoscut atunci cand l-am cules din librarie, la superoferta. Cred ca am si aici o problema...sunt precum gospodinele acelea care cumpara un milion de produse doar pentru ca-s la oferta...asa si eu cu cartile...e oferta, a mea sa fie. :)) Drept pentru care am mereu in biblioteca un teanc de carti pentru dat mai departe (cadou, schimb de carti, donatie - anything).
Acesti doi pitici combinandu-se, am luat la citit Castelul din padure. Cand am mai si citit in prefata (acuma nu se mai cheama prefata...dar de fapt tot aia e) ca este o reprezentare a raului absolut, am fost cucerita.
Si la inceput a fost chiar interesant - povestea fictionala a copilariei lui Adolf Hitler, asa cum e vazuta si modelata ea de un dracusor devotat. Dracusorul acesta are un grad avansat si se bucura de increderea Maestrului(adica a diavolului al' mare) drept pentru care i se aloca tot felul de misiuni interesante si importante printre care si aceea de a supraveghea cresterea unui bizar copil nascut in mijlocul unei ametitoare povesti cu incesturi. Nici nu putea fi altfel, doar urmeaza sa devina cel mai urat personaj din istorie, nu?
Printre povesti cu relatii de tot felul intre rude de tot felul, copii nascuti din te miri ce aliante, barbati violenti si fustangii si femei isterice si ultracredincioase, dracusorul strecoara si diverse cugetari metafizice, pomenindu-l ades pe Dummkopf (a.k.a Dumnezeu) cel naiv si Ciomegele sale (ingerii) razbunatoare dar cam prostute.
Romanul are haz, nu pot sa neg asta, dar parca-i mult prea stufos,(de cand tot vreau sa folosesc cuvantul acesta :)) ) ideile se incarliga prea tare si povestea se lungeste prea mult. Inspre sfarsit deja ma cam apucasera nervii. Parea un fel de concurs - cate poti sa-i mai pui in carca unui om? Parca-s prea multe traume pe capul unui singur copil, fie el si Adolf Hitler. In majoritatea timpului imi era mila de el...asa cum ti-e mila de un pitbul extrem de agresiv, stiindu-l asa doar datorita omului care l-a dresat. Si parca totusi n-as crede ca asta a fost scopul cartii.
Ca sa nu mai zic ca autorul dedica romanul nepotilor si stranepotilor si la sfarsit le multumeste sotiei si celor noua copii si bla bla...adica...wtf? Asta pui tu la inceputul si sfarsitul unui roman despre raul absolut? Mai bine scriai despre margarete...

Nu recomand romanul. Nici macar daca-i la superoferta. My time could have been better spent.

Sam Savage - Firmin

M-am hotarat sa citesc Firmin datorita fascinatiei pe care o am (ca orice cititor bolnav de lecturita) pentru biblioteci. Asa cum sunt convinsa ca simte orice cititor pasionat, viata intr-o biblioteca mi se pare irezistibila, iar tentatia povestii unei fiinte (fie ea si sobolan) care traieste in acest paradis al viselor mele este imposibil de refuzat.
Ca sa nu mai pomenesc atractia pe care am simtit-o fata de coperta dragalasa de la Polirom, simpla si curata, cu soricelul amarat cu nasul intr-o carte dar si titlul cartii, atat de muzical si atragator. E poate printre putinele cazuri in care am cumparat o carte datorita copertii, de obicei nu-mi permit asemenea extravagante, dar acum nu m-am putut abtine.
Despre Sam Savage nu am prea multe informatii. A trecut desigur prin filtrul prejudecatilor mele fata de scriitorii americani contemporani. Dar vorbim aici de un om care si-a scris primul roman (adica acesta) la varsta de 69 de ani ceea ce mi se pare an amazing turn of events si cand am aflat ca si-a petrecut o parte din viata la Paris si ca a studiat filozofia, m-am hotarat sa-l iert pentru faptul ca s-a nascut american. :)
Dar sa trecem la continut. :) Firmin este the runt of the litter, adica cel mai prapadit dintre puii unei sobolance alcoolice, a 13a roata la o caruta cu doar 12 mameloane ceea ce inseamna ca el este cel care ramane cel mai des fara laptele alcoolizat al mamei, cel mai inghiontit si infometat dintre pui. Dar cum orice sut in... posterior este un pas inainte, Firmin cel infometat incepe sa roada culcusul confectionat din hartia unui roman. Marea carte pe care o descopera mai tarziu a fi Finnegans Wake ii deschide calea catre lumea in care s-a nascut, o librarie-anticariat intr-un cartier marginas. Aceasta descoperire ii ofera o noua perspectiva micului sobolan caci, in ciuda urateniei sale evidente chiar si pentru fratii sai sobolani, el se simte superior, isi descopera geniul ce va ramane neinteles pentru restul lumii si se comporta ca atare. Cand vine momentul sa se desparta de familie, Firmin se instaleaza comfortabil intre rafturile librariei unde isi petrece o mare parte din timp citind si rontaind din mari autori ai literaturii.
Mai departe va las pe voi sa descoperiti povestea, caci este intr-adevar o poveste ce merita si trebuie descoperita. Nu cred sa existe cititor care sa nu se recunoasca intr-una sau mai multe din etapele vietii acestui sobolan de biblioteca - in felul in care este marginalizat in copilarie datorita faptului ca este diferit, in pasiunea crescanda si acaparatoare pentru literatura, in singuratatea si nevoia de recunoastere a unui solitar, in dragostea pentru gustul unui roman sau aroma unei poezii. Firmin este Cititorul cu C. Sam Savage a luat de la fiecare cititor cate ceva si a pus totul in Firmin, acest personaj care cred ca va deveni unul clasic, o reprezentare fidela si detaliata a profilului cititorului. Mai devreme sau mai tarziu, vom spune Firmin si vom intelege cititor, sunt convinsa de asta.
Mi-a placut atat de mult Firmin incat il tin pe noptiera si il privesc adesea... cand am terminat de citit mi s-a facut dor de el si ma trezesc mereu amintindu-mi o scena sau alta din carte, un gand sau o emotie a micului sobolan trist dar atat de familiar mie. As vrea sa fi scris eu romanul acesta. Sa pot spune ca e doar al meu. Firmin a fost o lectura emotionanta si a devenit cu siguranta unul din romanele la care ma voi gandi mereu.

Q&A

Am primit o leapsa tare interesanta de la Adina si o postez mai jos pentru ca mi-au placut intrebarile(si in ciuda faptului ca nu-s mare fana leapsa).

1) Ce autor apare cel mai des la tine în bibliotecã?

Isabel Allende, Jane Austen, Henry Miller.

2) Din ce carte ai mai multe exemplare?

Nu prea pastrez dublurile. Am Toti oamenii sunt muritori de S. Beauvoir, dar este acum in circuitul Schimb de carti, si mai am Portretul lui Dorian Gray in romana si engleza si inca vreo cateva, pastrate tot pentru ca sunt in limbi diferite.

3) De ce personaj de ficţiune eşti sau ai fost amorezată în secret?

Nu stiu, nu ma amorezez de personaje...poate de scriitori!

4) Ce carte ai citit cel mai des?

Mandrie si prejudecata... de fiecare data cand mi-e dor...

5) Care era cartea ta preferată la 10 ani?

Imi place sa zic Legendele Olimpului...dar pe atunci citeam mai mult benzi desenate.

6) Care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?

Ryu Murakami - Albastru nemarginit, aproape transparent. Sunt sigura ca au mai fost, dar daca sunt proaste le uit.

7) Care a fost cea mai bună carte citită anul trecut?

Au fost multe - Cronica pasarii arc, Paula de Isabel Allende, Regii Blestemati.

8. Dacă ar trebui să obligi pe cineva să citească o carte, care ar fi aceea?

Ei, depinde de persoana si de ce vreau sa-i demonstrez. Daca ar fi roman...de orice varsta..l-as obliga sa citeasca Jurnalul Fericirii al lui Steinhardt sau Fenomenul Pitesti.

9) Cine crezi că ar trebui să câştige premiul Nobel pentru literatură?

N-am idee, nu urmaresc premiile literare.

10) Ce carte ti-ar plăcea să vezi ecranizată?

Ceva cu happy end, nu-mi plac filmele depresive. :)

11) Descrie visul cel mai straniu care să fi inclus un scriitor, o carte, sau un personaj literar?

Ma visez des in carti dar nu-mi amintesc sa ma fi visat cu vreun scriitor...desi as vrea.

12) Care e cartea cea mai puţin cultă pe care ai citit-o ca adult?

Jurnalul lui Bridget Jones.

13) Care e cartea cea mai dificilă pe care citit-o?

Pendulul lui Foucault.

14) Preferi autorii francezi său ruşi?

Sud americani. :P

15) Shakespeare, Milton, sau Chaucer?

Nici unul.

16) Ce te deranjează cel mai mult în activitatea lecturii?

Faptul ca nu am intotdeauna patul la indemana.

17) Care e romanul tău favorit?

Mandrie si prejudecata, Portretul lui Dorian Gray, Toti oamenii sunt muritori.

18) Joci ceva?

La munca, zuma si un joc tembel pe nume bobo.

19)Povestiri scurte, schiţe?

Destul de rar.

20) Non-ficţiune?

Da.

21) Scriitorul favorit?

Isabel Allende.

22) Ce scriitor crezi că este supraevaluat?

Multi dintre scriitorii americani.

23) Ce carte ţi-ai lua pe o insulă pustie?

Mandrie si prejudecata.

24) Şi…acum ce citeşti?

Castelul din padure - Norman Mailer.

Cine vrea leapsa, go ahead!

Gunter Grass - Decojind Ceapa

Mi-am dorit sa adaug aceasta carte de memorii la colectia mea din primul moment in care am auzit de ea. Cand am vazut ce valva a starnit, interesul mi-a crescut si mai mult. Faptul ca un scriitor valoros poate fi judecat pentru ceea ce a facut acum multi ani intr-un fel atat de vehement mi s-a parut revoltator, si asta inainte de a citi cartea. Iata-ma acum, dupa ce am terminat-o, cu aceiasi parere.
Cartea mi se pare de o sinceritate aproape naiva iar in final, as putea chiar spune ca este un proces intern de culpa. Poate ca dintre toate acuzatiile care i-au fost aduse dupa publicarea acestor memorii, cele mai severe raman cele pe care si le aduce singur. Poate tocmai faptul ca exista un permanent sentiment de vina intre paginile cartii, a facut ca ea sa starneasca atatea reactii negative.
Din punctul meu de vedere, Grass nu ar avea de ce sa se scuze. Viata e viata si uneori ne traieste ea pe noi si fara sa ne dam seama ajungem in situatii greu de explicat. Gunter Grass, insa, ofera explcatii si o face cu toata fervoarea talentului sau oferindu-ne un Bildungsroman care ii consolideaza pozitia printre scriitorii Germaniei.
Cu toate astea nu pot sa nu mentionez ca parca ma asteptam la mai mult. Pe alocuri ideile se pierd in divagatii inutile, istoria devine cam alambicata si imaginatia se impleteste un pic prea bine cu realul. Desi de o evidenta calitate literara, autobiografia imi pare un pic prea romantata si pe alocuri haotica. Mi-e greu sa realizez daca unele din momentele pe care le-am iubit la aceasta carte sunt intr-adevar povestiri din realitate sau este vorba de fictiune. Autorul si-a dorit se pare o anume ordine, drept pentru care isi organizeaza capitolele in functie de cele trei tipuri de foame care il urmaresc de-a lungul vietii - foamea fizica, de mancare si de dragoste dar si o foamea de frumos, de arta. Totusi, foile de ceapa se decojesc in ordinea in care vor ele, se sfarma si se imprastie peste tot. Desi povestita in ordine cronologica, povestea vietii nu pare tocmai ordonata.
Nu mai stiu pe unde am citit ca urmeaza si partea a doua. Nu stiu in ce masura ar fi nevoie de ea, eu am fost convinsa ca asta e tot. Poate urmeaza un pic mai multe detalii despre romanele sale.
In orice caz, Decojind ceapa este o carte pe care o recomand tuturor pasionatilor literaturii nemtesti desi o idee buna ar fi sa ii cititi inainte operele de fictiune, cele prin care a devenit un scriitor cunoscut.