Kafka - Metamorfoza

Incepeam sa citesc un volum de povestiri de Marquez cand am citit in introducere despre cartea care i-a starnit interesul pentru proza. Cartea era Metamorfoza lui Franz Kafka in traducerea apocrifa a lui Borges, publicata de editura Losada din Buenos Aires, care mi-a deschis un nou drum inca de la primul rand. Erau carti misterioase, ale caror fagase erau nu numai diferite, ci adesea opuse fata de tot ceea ce cunoscusem pana atunci. Nu era nevoie sa demonstrezi faptele: era de ajuns ca autorul sa le fi scris pentru a fi adevarate, fara alte dovezi decat forta talentului si autoritatea glasului sau. Cand am terminat de citit Metamorfoza, am simtit dorinta de nebiruit de a trai in paradisul acela necunoscut. Asta Zice Gabriel Garcia Marquez in A trai pentru a-ti povesti viata asa ca m-am hotarat sa imi fac curaj si sa iau din raft carticica aceasta care ma asteapta cuminte de atata timp. Nu am citit-o pana acum din simpla repulsie, deci din cauza fobiei pe care o am pentru gandaci fie ei doar tipariti pe hartie...am inceput, acum ceva timp, sa ascult un audiobook in engleza dar am renuntat. Era totusi ridicol, dupa atatea lecturi, sa o las pe dinafara tocmai pe asta.
Iata-ma asadar prinsa intr-o povestire absolut fascinanta prin simplitatea sa si uluitoare tocmai prin ceea ce spunea Marquez - adevarul scriitoricesc nu are nevoie de demonstratii si de logica, numai de talent. Povestirea pare atat de reala incat te face sa te indoiesti de realitate, iti pare ca intradevar e posibil ca intr-o dimineata sa te transformi pur si simplu intr-un gandac dezgustator pe care nimeni nu-l vrea in preajma. Si nu e nevoie de cine stie ce cunostinte de psihologie ca sa iti dai seama ca la un moment dat in viata, fiecare dintre noi a fost acel gandac. Toti am avut o dimineata in care am realizat ceea ce suntem cu adevarat si ceea ce trebuie sa sacrificam pentru a ramane asa. Pe tot parcursul povestirii m-a uimit cel mai mult faptul ca personajul principal nu se plange absolut deloc de aceasta noua conditie asa. Din contra, se adapteaza si acomodeaza din ce in ce mai mult cu aceasta schimbare, se indeparteaza de umanitatea care il respinge la randul ei. Pana si grija pentru familie se estompeaza pe masura ce si acestia il dispretuiesc si il inchid in camera fara a avea macar curajul sa-l priveasca. Desi la prima vedere situatia ar putea parea hilara, povestirea este una extrem de trista si extrem de umana. Suntem in acelasi timp gandacul respingator care traieste in propria lume si familia lipsita de empatie si intelegere la cel mai mic semn de diversitate si schimbare. Intr-adevar o carte care te pune pe ganduri!