Gabriela Melinescu - Jurnal suedez I

Adaug la colectie inca un jurnal citit pe nerasuflate. Acesta mi-a fost recomandat prin vara cred...poate chiar mai demult si de atunci l-am tot cautat. Intr-un final mi-a venit si stralucita idee de a cauta si pe librariile virtuale. Am gasit-o pe librarie.net, site pe care il ador pentru ca gasesti acolo absolut orice iti doreste inimioara.
Ca sa revenim la minunata minte a acesti doamne - Gabriela Melinescu - cea pe care o stiam numai ca fiind iubita lui Nichita Stanescu. Ce nedreptate ii faceam! Adevarul este ca nu am gasit chiar atat de multe chestii despre Nichita Stanescu in jurnal. Coperta patru pomeneste niste pagini extraordinare despre Nichita pe care eu nu le-am gasit. Am gasit insa pagini extraordinare. Nu este un jurnal intim. Asta trebuie spus de la inceput. Este un jurnal scris pentru ochi de cititor si asta e evident in frazele elaborate si gandurile exprimate coerent si ordonat. Jurnalul acopera perioada dupa cea in care a parasit Romania, emigrand in Suedia unde se casatoreste cu un editor suedez si ajunge pana in 1983, jurnalul incheiindu-se cu moartea multor persoane dragi printre care mama ei si Nichita Stanescu. Pe nici unul dintre ei nu a mai apucat sa-i vada si despartirea lor de viata, departe de ea, este dureroasa.
Jurnalul are o multime de personaje, jurnalisti, scriitori, editori romani si din occident. Ii gasim printre randuri pe Paul Goma, Matei Calinescu, Nicolae Breban, Marin Sorescu. Autoarea pare urmarita de ideea ca occidentului nu-i pasa de greutatile prin care trec romanii sub comunism. In Suedia, comunismul este doar o idee frumoasa, admirata si sustinuta de cei care habar n-au ca in practica lucrurile stau cu totul altfel. Intre timp ea calatoreste cu sotul ei intre Suedia, Italia, Elvetia, scriind, pictand, colectionand calimari si tocuri rare, iubind libertatea nou obtinuta dar regretand ce a lasat in urma.
Jurnalul acesta e cu siguranta una dintre cartile pe care vreau sa le recitesc caci simt ca am pierdut lucruri importante citindu-l atat de nerabdatoare sa gasesc acele pagini cu Nichita care nu au mai aparut. In mod clar cartea va ramane la mine in biblioteca pentru ca merita recitita cu cea mai mare atentie.

Despre jurnal in Revista 22.

Hai la vot...

Un anonim binevoitor m-a inscris in Roblogfest despre care nu prea stiam eu mare lucru dar m-am documentat si se pare ca se cade sa-mi fac un pic de reclama :). Am citit eu pe-acolo regulile and all si in mare, este un concurs de popularitate care nu ma incalzeste foarte tare dar mi s-a parut incredibil ca cineva s-a gandit sa ma nominalizeze asa ca, din respect pentru persoana respectiva...iata-ma facandu-mi reclama. Nu prea stiu ce premii sunt, if any...

Sunt nominalizata la doua categorii: Personal & Infotainment - Blog personal si Profesional - Blog cultural (literatura, istorie, muzica clasica, etc). Daca va face placere si aveti timp si rabdare iata cum ma puteti vota:

• Mergeti pe prima pagina si va faceti cont. (Stiu, cam nesuferita treaba dar garanteaza corectitudinea voturilor). Nu dureaza mult si nu va cere multe informatii. Plus ca puteti folosi contul si parola pe mai multe platforme.
• Apoi apasati pe butonul de mai jos:
  

• Apasati pe Personal & Infotainment - Blog personal unde apare o lista luuuuuunga in care ma gasiti si pe mine pe mirobolanta pozitie 395.
  
• In fata numelui este o chestie roz care trebuie bifata iar in apoi in partea de jos a paginii trebuie sa apasati Salveaza votul meu.
  

Cam asta este...un proces lungut dar asta e, nu l-am organizat noi. :) Exista aici o explicatie pentru faptul ca e asa de greu sa votezi. De vina sunt, evident, tot neseriosii :).

Multumesc anticipat pentru rabdare si voturi.

Kafka - Metamorfoza

Incepeam sa citesc un volum de povestiri de Marquez cand am citit in introducere despre cartea care i-a starnit interesul pentru proza. Cartea era Metamorfoza lui Franz Kafka in traducerea apocrifa a lui Borges, publicata de editura Losada din Buenos Aires, care mi-a deschis un nou drum inca de la primul rand. Erau carti misterioase, ale caror fagase erau nu numai diferite, ci adesea opuse fata de tot ceea ce cunoscusem pana atunci. Nu era nevoie sa demonstrezi faptele: era de ajuns ca autorul sa le fi scris pentru a fi adevarate, fara alte dovezi decat forta talentului si autoritatea glasului sau. Cand am terminat de citit Metamorfoza, am simtit dorinta de nebiruit de a trai in paradisul acela necunoscut. Asta Zice Gabriel Garcia Marquez in A trai pentru a-ti povesti viata asa ca m-am hotarat sa imi fac curaj si sa iau din raft carticica aceasta care ma asteapta cuminte de atata timp. Nu am citit-o pana acum din simpla repulsie, deci din cauza fobiei pe care o am pentru gandaci fie ei doar tipariti pe hartie...am inceput, acum ceva timp, sa ascult un audiobook in engleza dar am renuntat. Era totusi ridicol, dupa atatea lecturi, sa o las pe dinafara tocmai pe asta.
Iata-ma asadar prinsa intr-o povestire absolut fascinanta prin simplitatea sa si uluitoare tocmai prin ceea ce spunea Marquez - adevarul scriitoricesc nu are nevoie de demonstratii si de logica, numai de talent. Povestirea pare atat de reala incat te face sa te indoiesti de realitate, iti pare ca intradevar e posibil ca intr-o dimineata sa te transformi pur si simplu intr-un gandac dezgustator pe care nimeni nu-l vrea in preajma. Si nu e nevoie de cine stie ce cunostinte de psihologie ca sa iti dai seama ca la un moment dat in viata, fiecare dintre noi a fost acel gandac. Toti am avut o dimineata in care am realizat ceea ce suntem cu adevarat si ceea ce trebuie sa sacrificam pentru a ramane asa. Pe tot parcursul povestirii m-a uimit cel mai mult faptul ca personajul principal nu se plange absolut deloc de aceasta noua conditie asa. Din contra, se adapteaza si acomodeaza din ce in ce mai mult cu aceasta schimbare, se indeparteaza de umanitatea care il respinge la randul ei. Pana si grija pentru familie se estompeaza pe masura ce si acestia il dispretuiesc si il inchid in camera fara a avea macar curajul sa-l priveasca. Desi la prima vedere situatia ar putea parea hilara, povestirea este una extrem de trista si extrem de umana. Suntem in acelasi timp gandacul respingator care traieste in propria lume si familia lipsita de empatie si intelegere la cel mai mic semn de diversitate si schimbare. Intr-adevar o carte care te pune pe ganduri!

Isabel Allende - Zorro

Citind Zorro m-am cufundat intr-o lume de poveste cum demult nu mai gasisem prin nici o carte. Isabel Allende are efectul asta asupra mea si poate asupra oricarui cititor. Romanele ei sunt intotdeauna franturi de imaginatie absolut extraordinare. Cine altcineva ar fi putut sa-si imagineze viata lui Zorro...cine a fost el inainte sa devine legendarul personaj si cum a ajuns acolo? Subiectul i se potriveste perfect scriitoarei care transforma totul in povesti. Tigani, pirati, indieni superstitiosi si societati secrete, domnisoare indragostite si dueluri - cartea aceasta le are pe toate.
Am citit ca Allende a scris cartea cu chipul lui Banderas in minte (actorul il joaca pe Zorro intr-o productie hollywoodiana) si m-am amuzat caci desi vazusem filmul, nu l-am identificat nici o clipa pe Diego din carte cu Zorro din film. Ca intotdeauna, personajele romanului mi se par infinit mai variate si colorate decat cele din film. Cu mare talent, Allende ia un personaj dintr-un film pentru copiii si ii creeaza un bildungsroman complet si palpitant fara a ignora toate celelalte personaje din viata acestui viitor erou. E adevarat ca Diego nu are defecte...si asta te aduce putin cu picioarele pe pamant...desi e impulsiv si oarecum naiv, este totusi un personaj fictiv prin aceasta perfectiune a bunatatii sale. Robin Hood avea cel putin o idee de salbaticie in el, de dragul cauzei sale mai si ranea sau omora dusmani. Zorro este supereroul perfect cu mila lui pentru toata lumea inclusiv dusmani, pe care ii pedepseste...tot cu mila. Iubeste cu pasiune si oarecum de la distanta, fara sa aiba curaj sa faca pasi prea indrazneti si avand mereu credinta ca soarta il va aduce langa persoana iubita (ceea ce nu prea se intampla). Se lupta la fel de pasional pentru aceleasi persoane iubite, care uneori par ca nici nu prea merita. Este asadar the Good Guy...intotdeauna personajul pozitiv.
As vrea sa pot spune mai multe despre aceasta carte dar am citit-o ca pe o poveste si povestile nu-s pentru a fii descifrate si rastalmacite. Nu cititi Zorro decat daca va plac povestile!

Ramblings

Lipsesc un pic caci am inceput trei carti deodata si mai vad si filme printre randuri...ca sa nu mai vorbesc ca si lucrez uneori...cateodata...destul de des :)). Va las o listuta ca sa-mi iertati absenta!

Am vazut: City of Ember, Seven Pounds, The Holiday si 27 dresses. Astept sa vad si cateva episoade din Dr House in curand si Casablanca si Taxi Driver.
Readingwise, fac ture intre Isabel Allende, Gabriela Melinescu si Philippa Gregory. Ma asteapta pe noptiera: Amelie Northomb - Catilinarele; Tomas Eloy Martinez - Zborul reginei; Monica Lovinescu - Intrevederi cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Stefan Lupascu si Grigore Cugler; Salman Rushdie - Fury; Marquez - Ochi de caine albastru.

Ian McEwan luat la intrebari

Imi plac mult interviurile cu autori. Dupa cum probabil ati observat sunt un cititor foarte bagacios. Imi place sa stiu diverse chestii despre autori. M-am gandit asadar sa incerc sa adaug o noua categorie pe blog - interviuri cu scriitori. Interviuri mai vechi sau mai noi, traduse de mine din diverse locuri. Am publicat deja unul, acum ceva timp dar m-am cam lenevit intre timp. Gasiti aici interviul cu Iris Murdoch care mie mi-a placut foarte mult.
Mai jos va las si un interviu cu Ian McEwan, tot mai vechi.

Intrebari pentru Ian McEwan
Povestea unui pacatos
Interviu de: DEBORAH SOLOMON
Publicat: 2 Decembrie, 2007, The New York Times
Traducere: Diana Borca

DS: Romanul dumneavoastra “Ispasire” — povestea lui Briony Tallis, o romanciera care a spus, in copilarie, o minciuna ce a ranit-o pe sora ei in asemenea masura incat nu va putea fi niciodata ispasita – a fost transpus intr-un film, si am aflat surprinsa ca dumneavoastra sunteti producatorul executiv al acestuia. Majoritatea romancierilor fug de filme, de frica
risipirii dragostei cu care si-au protejat proza.
Stiu. Ei bine, aceasta va fi risipita fie ca autorul fuge sau nu.

Deci de ce sunteti producatorul executiv al filmului?
Pentru a putea ramane implicat dar fara sa scriu scenariul. Am refuzat sa scriu scenariul. Nu am vrut sa ma supun remarcilor unor oameni ca producatorul sau regizorul, care sa-mi spuna ca nu am inteles bine aceste personaje.

Filmul este mai sumbru decat romanul, poate datorita faptului ca pierderile umane ale celui de-al doilea razboi mondial au fost descrise atat de direct.
Sper ca nu este in intregime sumbru. Este totusi o poveste de dragoste. Ca in cazul tuturor povestilor de dragoste, dragostea trebuie sa fie amenintata, in acest caz,observam ca numai romancierul a adus cele doua personaje impreuna. In viata reala, ele au fost despartite de razboi.

Mi se pare ca acest impuls de a fi ispasit este unul religios, Si totusi sunteti un ateu declarat.
Da, sunt un ateu, si probabil ca si Briony este. Ateii au la fel de multa constiinta, poate chiar mai multa, decat oamenii cu adanci convingeri religioase, si au aceleasi probleme in a se reconcilia cu propriile fapte rele din trecut. Este un pic mai usor atunci cand il ai pe Dumnezeu sa te ierte.

Nu neaparat. Credinta in sine nu este usor de sustinut.
Ei bine, mai bine sa nu discutam despre asta.

Propriei dumneavoastra vieti nu i-au lipsit intrigi dramatice. In urma cu numai cativa ani ati descoperit ca aveti un frate mai mare pe care nu l-ati cunoscut niciodata, un zidar. Tineti legatura cu el?
Da, desigur. Vorbim aproape in fiecare luna, iesim la un pahar sau intr-un restaurant sa mancam impreuna.

S-a nascut inainte ca parintii dumneavoastra sa se fi casatorit si a fost dat spre adoptie printr-un anunt in ziar. Cum s-a inteles cu parintii adoptivi ?
Din fericire, a fost iubit foarte mult in copilarie. A fost cu adevarat pretuit. Nu stiu daca ar fi avut o viata mai buna sau mai rea daca ar fi fost pastrat.

Iar acum aveti la randul dumneavoastra doi baieti mari.
Se poarta cu mine mult mai bine decat ma purtam eu cu ai mei. Fiind copil, toata lumea se purta cu mine in consecinta. Nu cred ca m-a intrebat cineva vreodata daca sunt fericit. Odata, eram intr-un avion, mergeam din Africa de Nord inapoi la internatul din Anglia, iar un barbat care statea langa mine m-a intrebat daca cred in Dumnezeu. In urmatoarele doua ore am participat la o conversatie despre Dumnezeu. Aveam numai 10 ani. Am fost foarte incantat sa fiu luat in serios de catre un adult.

Erati probabil deja necredincios. Nu, de-abia incepeam sa-mi dau seama de tot ce se intampla, dar nu in intregime.

Romancierul Martin Amis a fost sfasiat de presa britanica dupa criticarea diferitelor aspecte ale Islamului.
A fost atacat in mod suparator in The Guardian. Toate religiile includ afirmatii despre lume si intr-o societate deschisa ar trebui sa fie posibila discutarea acestora. Ar trebui sa fie posibil sa spui, “Unele idei islamice mi se par discutabile” fara a fi numit rasist.

Despre ce idei vorbiti?
Ei bine, ideea ca orice renegare ar trebui pedepsita este revoltatoare. Acest lucru este complet ostil notiunii de libertate de gandire si tuturor lucrurilor pe care speram sa le sustinem. Cred ca Martin a suferit teribil din cauza ziarului The Guardian.

Romancierii sunt personalitati mai importante in Anglia decat sunt aici.
Cu adevarat? Norman Mailer tocmai a murit.

Asa este, dar a fost probabil ultimul romancier American care a fost cunoscut atat pentru capriciile sale cat si pentru ceea ce a scris.
Boxul si scrisul se confundau minunat in mintea lui.

Lucrati la un nou roman? Da.

Ne puteti spune despre ce este vorba?
Nu, este prea devreme. Nu-mi spun nici mie insumi inca.

Actiunea se desfasoara in prezent?
In mare parte. Acum l-ati distrus. Va trebui sa ma gandesc la un altul.

Interviu desfasurat, transcris si editat de catre DEBORAH SOLOMON

Doina Jela - O suta de zile cu Monica Lovinescu

Am asteptat aceasta carte un pic peste o luna si, o boy, how worthy it was of it! Stiu ca am o pasiune indiscreta pentru vietile personale ale scriitorilor...si cartea asta e tocmai pe gustul meu. Un gust mai amar de data asta insa... Cu gandul la Monica Lovinescu, cine a fost ea, cum si-a trait viata si cum a murit, pasiunea mea mi-a adus tristete de data asta- tristete in fata nerecunostintei de care se pare ca suferim toti ca romani. Vocea libertatii noastre (si spun a noastre desi eram mult prea mica pentru a constientiza lipsa acestei libertati) s-a stins intr-o tara straina (care desi a adoptat-o nu stiu daca i-a fost cu adevarat acasa), intr-un mouroir.
Printre randuri se citeste insa si multa dragoste. O prietenie de neclintit, devotament si dragoste sincera cum nu am mai vazut intre prieteni. Am fost foarte impresionata de cartea asta. M-a facut sa realizez cat de teribil trebuie sa fie sa fii batran...sa stii ceea ce ai fost si sa nu mai poti fii acea persoana.

Despre carte cititi si pe Bookblog si o puteti cumpara, la oferta, de aici.