Paula - Isabel Allende

As vrea sa am macar doua cuvinte relevante de spus despre aceasta carte care m-a impresionat atat de tare incat de o saptamana de cand am terminat-o nu mai pot citi nimic. Infatiseaza o iubire imensa si atat de frumoasa incat te face sa ai dubii cu privire la tot ceea ce pana acum numeai dragoste in viata ta. Isabel Allende nu m-a dezamagit nici de data aceasta cu un semi-roman autobiografic presarat cu povesti uneori socante, alteori care se afla la limita dintre realitate si fantezie. Dar ce te socheaza si impresioneaza cel mai mult la romanul acesta este iubirea. Iubirea enorma de care este in stare o femeie pentru fata ei bolnava. Povestea este una reala, o femeie se "invata" cu idea mortii fetei ei care se afla in coma. De-a lungul unui an infiorator ea spera, invata, dispera, sufera, plange, se zbate si intr-un final accepta si ii da drumul fiicei ei in ceea ce ea numeste lumea spiritelor. Incercarile ei de a pacali moartea sunt nenumarate dar inutile. Fiica nu ii vorbeste decat in vis si atunci doar pentru a o indemna sa o lase sa plece. Toata durerea mamei se transforma in niste pagini uimitoare dedicate celei mai frumoase si pure iubiri pe care am intalnit-o vreodata.