Gunter Grass - Decojind Ceapa
Mi-am dorit sa adaug aceasta carte de memorii la colectia mea din primul moment in care am auzit de ea. Cand am vazut ce valva a starnit, interesul mi-a crescut si mai mult. Faptul ca un scriitor valoros poate fi judecat pentru ceea ce a facut acum multi ani intr-un fel atat de vehement mi s-a parut revoltator, si asta inainte de a citi cartea. Iata-ma acum, dupa ce am terminat-o, cu aceiasi parere.
Cartea mi se pare de o sinceritate aproape naiva iar in final, as putea chiar spune ca este un proces intern de culpa. Poate ca dintre toate acuzatiile care i-au fost aduse dupa publicarea acestor memorii, cele mai severe raman cele pe care si le aduce singur. Poate tocmai faptul ca exista un permanent sentiment de vina intre paginile cartii, a facut ca ea sa starneasca atatea reactii negative.
Din punctul meu de vedere, Grass nu ar avea de ce sa se scuze. Viata e viata si uneori ne traieste ea pe noi si fara sa ne dam seama ajungem in situatii greu de explicat. Gunter Grass, insa, ofera explcatii si o face cu toata fervoarea talentului sau oferindu-ne un Bildungsroman care ii consolideaza pozitia printre scriitorii Germaniei.
Cu toate astea nu pot sa nu mentionez ca parca ma asteptam la mai mult. Pe alocuri ideile se pierd in divagatii inutile, istoria devine cam alambicata si imaginatia se impleteste un pic prea bine cu realul. Desi de o evidenta calitate literara, autobiografia imi pare un pic prea romantata si pe alocuri haotica. Mi-e greu sa realizez daca unele din momentele pe care le-am iubit la aceasta carte sunt intr-adevar povestiri din realitate sau este vorba de fictiune. Autorul si-a dorit se pare o anume ordine, drept pentru care isi organizeaza capitolele in functie de cele trei tipuri de foame care il urmaresc de-a lungul vietii - foamea fizica, de mancare si de dragoste dar si o foamea de frumos, de arta. Totusi, foile de ceapa se decojesc in ordinea in care vor ele, se sfarma si se imprastie peste tot. Desi povestita in ordine cronologica, povestea vietii nu pare tocmai ordonata.
Nu mai stiu pe unde am citit ca urmeaza si partea a doua. Nu stiu in ce masura ar fi nevoie de ea, eu am fost convinsa ca asta e tot. Poate urmeaza un pic mai multe detalii despre romanele sale.
In orice caz, Decojind ceapa este o carte pe care o recomand tuturor pasionatilor literaturii nemtesti desi o idee buna ar fi sa ii cititi inainte operele de fictiune, cele prin care a devenit un scriitor cunoscut.
Cartea mi se pare de o sinceritate aproape naiva iar in final, as putea chiar spune ca este un proces intern de culpa. Poate ca dintre toate acuzatiile care i-au fost aduse dupa publicarea acestor memorii, cele mai severe raman cele pe care si le aduce singur. Poate tocmai faptul ca exista un permanent sentiment de vina intre paginile cartii, a facut ca ea sa starneasca atatea reactii negative.
Din punctul meu de vedere, Grass nu ar avea de ce sa se scuze. Viata e viata si uneori ne traieste ea pe noi si fara sa ne dam seama ajungem in situatii greu de explicat. Gunter Grass, insa, ofera explcatii si o face cu toata fervoarea talentului sau oferindu-ne un Bildungsroman care ii consolideaza pozitia printre scriitorii Germaniei.
Cu toate astea nu pot sa nu mentionez ca parca ma asteptam la mai mult. Pe alocuri ideile se pierd in divagatii inutile, istoria devine cam alambicata si imaginatia se impleteste un pic prea bine cu realul. Desi de o evidenta calitate literara, autobiografia imi pare un pic prea romantata si pe alocuri haotica. Mi-e greu sa realizez daca unele din momentele pe care le-am iubit la aceasta carte sunt intr-adevar povestiri din realitate sau este vorba de fictiune. Autorul si-a dorit se pare o anume ordine, drept pentru care isi organizeaza capitolele in functie de cele trei tipuri de foame care il urmaresc de-a lungul vietii - foamea fizica, de mancare si de dragoste dar si o foamea de frumos, de arta. Totusi, foile de ceapa se decojesc in ordinea in care vor ele, se sfarma si se imprastie peste tot. Desi povestita in ordine cronologica, povestea vietii nu pare tocmai ordonata.
Nu mai stiu pe unde am citit ca urmeaza si partea a doua. Nu stiu in ce masura ar fi nevoie de ea, eu am fost convinsa ca asta e tot. Poate urmeaza un pic mai multe detalii despre romanele sale.
In orice caz, Decojind ceapa este o carte pe care o recomand tuturor pasionatilor literaturii nemtesti desi o idee buna ar fi sa ii cititi inainte operele de fictiune, cele prin care a devenit un scriitor cunoscut.
Foarte buna carte, astept acum partea a doua. Fabulos episodul cursurilor de bucatarie, mi-a placut enorm.
Off topic : astept si pareri despre Firmin, capodopera dupa mine.
Despre ce acuzatii e vorba?
Cinabru, si mie mi s-a parut grozav episodul, si cel in care insinueaza ca ar fi fost coleg de trupa cu actualul papa, si atatea altele...
Valentina, Grass a fost acuzat, cred ca in primul rand de ipocrizie, pentru ca nu a spus pana atunci ca a facut parte din Waffen SS ca voluntar, ca ar fi fost nazist si nu recunoaste...Au vrut sa-i retraga Nobelul si alte astfel de mizerii...si totul pentru ale tineretii valuri. Situatia a fost cam cum e la noi cu bietul Eliade care isi poarta ridicola cruce a legionarismului in ciuda talentului.
Trimiteți un comentariu