M-am mutat in casa noua!

Veti fi redirectionat automat in 4 secunde. Daca nu functioneaza redirectionarea, va rog vizitati
http://tarameainventata.net/lecturi
Multumesc!

luni, 17 august 2009

Don Quijote şi Posta Romana

Plec în concediu la sfârşiul acestei săptămâni şi-s plină de emoţii caracteristice şi gânduri pozitive. Nu mi s-a întâmplat nimic deosebit vara aceasta şi iată ca acum, când sunt cu un picior în tren mă plezneşte cheful de scris. Sau mai degrabă, mă pleznesc subiectele!

Am tot citi pe la alţii despre experienţele cu minunata Poştă Română şi mi-am tot zis că-s excepţii. Trimit şi primesc colete de ani de zile şi în afară de viteza melcului trăznit cu care se mişcă angajatele nu am avut probleme. Dar iată că intru şi eu în clubul celor care ar vrea să împuşte Poşta Română dacă aceasta ar fi împuşcabilă...

Pe 28 iulie trimit, în numele unui amic, un colet către Bucureşti, eu locuind în Constanţa...adică 232km. Coletul este cu ramburs, plătesc deci 7 lei taxă de ramburs. În jurul datei de 6 august(9 zile mai târziu) aflu că persoana care aştepta coletul nu a primit nici un aviz de la poştă. E vară, e weekend, le dăm voie să se desfăşoare şi mergem pe 10 la poştă după colet. Coletul nu-i!
Mă prezint la poşta de la care s-a trimis coletul unde discut foarte amiabil cu diriginta. Aceasta se ofera să sune la Bucureşti să întrebe de colet dar "mâine" căci era deja ora 16.00. (programul oficial al oficiului poştal este până la 20.00). La fel de amabilă, diriginta se oferă să mă sune cu răspunsul dar numai pe fix...că pe mobil nu poate...
Sun eu în ziua următoare şi aflu că pe data de 4 a ajuns coletul în Buc şi a plecat înapoi pe data de 10...deşi trebuia să stea acolo 10 zile. Pentru că-s fată simţită şi nu-mi place să mă cert, îl cooptez pe Don Quijote, alias amicul de mai sus, pentru a lămuri situaţia.
Acesta se prezintă la poştă să recupereze coletul. I se cer 2 lei, taxă de ramburs. După cum îl ştiţi, Don Quijote un sălbatic uns cu toate alifiile şi le sperie pe saracele şi nevinovatele doamne de la poştă, ameninţându-le cu reclamaţii şi plângeri. Acestea se supun vajnicului luptător şi îi propun să trimită ele coletul înapoi, dat fiind că a fost greşeala poştei din Bucureşti că nu a ţinut coletul 10 zile aşa cum spune regulamentul.
Este din nou weekend deci le lăsăm să se odihnească.
Luni la prima oră ni se comunică faptul că respectivul colet nu poate fi trimis înapoi...deoarece s-au analizat mai bine ştampilele...care nu erau prea vizibile... şi de fapt datele de primire şi returnare a coletului au fost conforme cu regulamentul Poştei Române pentru că se iau în considerare zilele calendaristice şi nu lucrătoare.
Intrăm într-un final în posesia coletului, nu fără a plăti 4 lei taxă de ramburs, depozitare şi Poşta Română mai ştie ce. În total am plătit 11 lei pentru prostia de a fi apelat la strălucitele servicii ale Poştei Română datorită căreia am izbutit să nu trimitem nici un colet într-un interval de 21 de zile calendaristice.
Nu a fost destul timp pentru a se livra destinatarului un aviz poştal şi nici pentru a elibera coletul destinatarului deşi acesta s-a prezentat la poştă să-l ridice. Slavă domnului că fost destul de mult timp la dispoziţie pentru verificarea antitero a coletului!


Ne simtim cu toţii mult mai în siguranţă acum!
Mulţumim Poşta Română!

7 Comentários:

Anonim spunea...

Cititor aprig cum sunt, am fost luna trecută să ridic 2 (două) colete conţinând cărţi. Unul avea taxă de înmagazinaj, celălalt nu. Repet, 2 (două) colete. Dacă îţi spun că am blocat Poşta Română pentru 18 minute mă crezi? Ce Dumnezeu a făcut domnişoara de la ghişeu nu îmi pot imagina, dar a durat 18 minute luuungi, minute în care mi s-a umplut frigiderul până la refuz de către cei din spatele meu.

Diana B. spunea...

Te cred...eu mereu imi iau la mine cate ceva de citit cand merg la posta..nu am stat niciodata mai putin de 15 minute :)).

Valentina spunea...

Si la mine e prima data cand comunic ciudat cu Posta. Dar, exista o explicatie: peste tot oamenii sunt in concediu. Pe 10, cand am fost sa caut coletul de la tine era o singura cucoana si ditamai coada.
Nu pot sa le judec prea tare, mai ales ca avizul a fost cu siguranta ratacit de secretara noastra.

Si azi am primit un colet de la Editura Compania, mi-am luat o carte despre viata lui Tristan Tzara.

Sper sa fie o exceptie, doar din cauza concediilor!

Valentina spunea...

Inca ceva: pune-ti si tu, te rog, optiunea "search" in blog. caut despre Sylvia Plath :)

Diana B. spunea...

Nu mai cauta ca nu am scris nimic ...

Vlad P. spunea...

Cu 11 lei il trimeteai prin curier rapid (daca nu e o carte de dim f. mari) si ajungea intr-o zi. Si eu detest serviciile postei romane. Foarte rar comand carti de pe net din cauza ei.

ramona spunea...

eu de vreo 2 ani primesc pachete cu posta romana si nu am avut, pana acum, probleme :D
anyway, am vrut sa iti las comment pentru ca m-a amuzat super tare faza cu controlul antitero :))))
ai fost haioasa foc!

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin

Human Calendar

Cititori

Read in 2008

Tara mea inventata © 2008. Template by Dicas Blogger.

TOPO