Din amintiri

Nu am fost atat de pasionata de citit dintotdeauna. Cand am intrat la liceu probabil ca nu citisem decat Legendele Olimpului si Edgar A. Poe. Spre rusinea mea acesta este adevarul. 

Si cine stie cine as fi acum daca in clasa a 9a, nu l-as fi cunoscut pe cel care mi-a "zguduit" gandurile. Cele mai pregnante si vii amintiri pe care le am din liceu sunt din clasa a 9a, cand stateam aproape pitita in banca si ascultam uimita povesti complicate despre un tip numit Saussure si teoriile lui lingvistice; cand am luat 4 la o lucrare in care nu-mi amintesc sa fi scris ceva pentru ca oricum nu intelesesem intrebarea; cand stateam cu sufletul la gura incercand sa-mi fac curaj sa ridic mana si sa spun doua vorbe la ora de limba si literatura romana.

Nu stiu daca am reusit vreodata sa deschid gura la acele ore. Nu-mi amintesc. Nu-mi amintesc decat cum ascultam transfigurata si absorbeam fiecare informatie fara sa stiu daca profesorul acela era normal si eu traisem intr-o pestera pana atunci, sau el era din alta lume. 

A fost prima oara cand cineva ma indemna sa deschid gura, sa gandesc, sa procesez informatii.

Nu pot sa inteleg nici acum cum un profesor a reusit sa scoata din intunericul comentariilor invatate pe de rost atatia elevi, cum i-a facut sa citeasca, sa mearga la biblioteca, sa astepte cu emotie orele lui, sa nu indrazneasca sa ridice mana desi poate aveau ceva de spus sau sa stea cuminti in banca, mult prea constienti de propria lor nestiinta. 

Imi amintesc cu atata drag cum l-am descoperit pe Eminescu...altfel decat in cliseele pe care le stim cu totii, cum am dormit saptamani in sir cu Nichita la cap, cum scriam frenetic tot ce zicea  sperand ca astfel se vor lipi de mine toate informatiile acelea pretioase, cum mi-a placut Marin Preda desi nu-mi placea, ce victorie a fost cand am luat 8...

Profesorul meu de limba si literatura romana din liceu a murit. Si eu nu sunt in stare decat sa insir amintiri. 

Intr-o viata, e de ajuns sa cunosti UN asemenea om. Eu am avut norocul sa fiu in aceiasi incapere cu el, aproape zilnic timp de 4 ani. As vrea sa fiu din nou acolo, cu mintea de acum.

Sudhir Kakar - Ascetul dorintei

Titlu original: The Ascetic of Desire
Autor: Sudhir Kakar
Lungime: 380
Atmosfera: plictisitoare
Citibilitate: sa zicem
Recomand: nu

Nu stiu cum se face ca citesc tot carti banale si plictisitoare in ultimul timp. Am luat acest roman de la Editura Trei pentru ca ma gandeam ca nu am cum sa ma plictisesc cu un astfel de subiect. Romanul incearca sa vorbeasca despre viata celui care ar fi scris Kama Sutra. Si, ca intotdeauna, coperta patru o lauda de numa.

Si totusi, povestea este destul de insipida, in ciuda tuturor detaliilor picante din viata personajului crescut intr-un bordel, in ciuda aluziilor senzuale si a detaliilor despre diverse practici din respectivul bordel.

M-am asteptat la un roman usor dar interesant si inedit. Am primit o poveste ratata despre un ascet a carui viata pare sa ocoleasca in permanenta punctul culminant. Astfel, celebrul Vatsyayana, celebrul autor al celui mai popular tratat erotic, este un personaj fad si neinteresant, enervant si banal. 

Nu reusesc sa gasesc nici un motiv pentru care v-as putea recomanda cartea si nici cuvinte nu mai gasesc sa scriu macar inca doua randuri.

Kazuo Ishiguro - Amintirea palida a muntilor

Titlu original: A Pale View of the Hills
Autor: Kazuo Ishiguro
Lungime: 300
Atmosfera: banala
Citibilitate: da
Recomand:nu

Cartea aceasta m-a facut sa imi dau seama ca nu degeaba cartile reduse se afla la reducere. Cand am vazut-o in raft la numai 10 lei mi s-a parut incredibil. Acum ca am citit-o pot sa inteleg de ce a fost asa.

O sa va spun din prima ca m-am asteptat la mult mai mult din partea lui Ishiguro. The Remains of the Day este una dintre cartile mele preferate pe care am citit-o si recitit-o de mai multe ori inca din liceu. Acum ca imi amintesc nici Pe cand eram orfani nu m-a impresionat chiar atat de mult. 

Amintirea palida a muntilor este primul roman al lui Ishiguro, astfel incat cred ca pot sa-l uit linistita si sa nu ma mai gandesc la el. Am recunoscut in micul roman cate ceva din trasaturile scrisului lui Ishiguro  si mai ales naratiunea linistita, fara evenimente majore.

Povestea este una destul de trista a unei femei de origine japoneza care traieste in Anglia si care trece prin experienta oribila a sinuciderii fiicei sale. Naratiunea se concentreaza insa pe amintirile din Nagasaki ale femeii, de pe vremea cand era insarcinata cu aceasta fiica. Amintirile sunt ciudate si haotice, referindu-se la o prietena ciudata a tinerei femei. Si totusi, personajul este atat de departe de cititor incat nu starneste nici cea mai mica urma de compasiune sau orice fel de alta emotie. De fapt, toate personajele mi se par vagi si incomplete. Romanul pare nefinisat, o simpla adunatura de idei. Imi pare rau ca l-am citit - am pierdut timpul si parca l-am mai coborat pe Ishiguro de pe piedestal.