Zece carti ce merita citite

Am primit o leapsa mai veche de la Bianca si de cateva saptamani ma tot gandesc la ea. E tare greu sa aleg doar zece carti din toate cele care mi-au placut. De fapt...e imposibil. Voi enumera aici cele 10 carti care imi vin acum in minte...care m-au impresionat pe cand le-am citit. Daca refac leapsa peste o saptamana probabil ca voi alege alte carti.

1. Maestrul si Margareta - Bulgakov: un roman atât de fascinant şi de breath-taking încât. deşi l-am citit de vreo trei ori şi am vazut şi un serial făcut după el, tot nu sunt în stare să spun mai mult decat...uau!

2. Mândrie şi prejudecata- Jane Austen: neapărat în limba engleză, este un adevărat regal de limbaj şi conversaţie.

3.Un veac de singurătate - G G Marquez: pentru că există poveşti şi pentru oameni mari şi pentru că aceştia ar trebui să le ia în seamă.

4. Poezii - Nichita Stănescu: pentru că în toată lumea asta de când e ea lume civilizată şi cu peniţa în mână nu a mai existat un aşa poet!

5. Portretul lui Dorian Gray - Oscar Wilde: pentru că e bine să ne cunoaştem lungul nasului.

6. Patrick Suskind - Despre iubire şi moarte:

7. Henry Miller - Sexus: pentru că vine o vreme când trebuie să renunţă la prejudecăţi şi să ne acceptăm dorinţele de orice fel.

8. Convorbiri cu Octavian Paler: mai multe lecţii decât într-un an de şcoală

9. Jurnalul Fericirii - N. Steinhardt: pentru că e important sa ştim!

10. La alegere între Salman Rushdie - Copiii din miez de noapte şi Haruki Murakami - Cronica păsării arc: pentru că eu sunt de părere că trebuie gustate toate prăjiturile de pe masă! :)

Nu o dau mai departe că se pare că deja a făcut-o toată lumea în afară de mine! :)) Poate doar stăpânului BughiMamboRag...pentru că e un blog tânăr şi pentru numele pe care şi l-a ales. :)

Din concediu

Tot m-am străduit să postez achiziţiile concediului şi nu am mai apucat din diverse motive tehnice. :)

Cartea pe care o luasem de citit pe tren s-a dovedit a fi un adevărat dezastru. Atât de dezastru încât am şi uitat cum se numea şi nu am timp acum să o caut în bibliotecă. Drept pentru care, m-am răzbunat achiziţionând cărţi.

Şi nu a fost deloc greu când am găsit în Sibiu librăria Humanitas care avea un catralion de reduceri. :) Cu greu m-am abţinut să nu-mi las (IAR) toţi banii acolo.

Am luat aşadar - Malina de Ingeborg Bachman pe care deşi o doream de mult, mă tot chinui de o lună aproape cu ea şi nu se lipeşte de mine de nici o culoare. E un haos total în romanul acesta şi cred că va rămâne neterminat.

Doua romane ale dragei mele Isabel Allende - Ines a sufletului meu şi Despre dragoste şi umbră. Şi pentru că era super ofertă, am luat ş Istoria iubirii la juma de preţ sau gratis...nu mai ţin minte :)). Oricum...a fost super oferta! Ador super ofertele atunci când se aplică şi la alte cărţi decât cele de duzină.

Copiii lui Hurin e împrumutată...şi nu se ştie încă dacă şi când îi va veni rândul. :)

Ei şi astea au fost. Dacă vreţi poze de prin concediu le găsiţi aici şi bunătăţi de tot felul aici.

Diana

Deasupra noastră nu e decât cerul

Confesiunile unui cafegiu - Gheorghe Florescu

Eu nu beau cafea. Îmi place cum miroase...dar de băut nu beau, nu-mi place. Asta mi-am zis când privirea mi-a poposit pentru prima oară pe coperta acestei cărţi. M-a atras însă, mi-au plăcut ibricul antic şi râşniţa de pe copertă.
Şi-apoi au început discuţiile. Cartea anului...marea surpriză. Şi acum aflu că este un volum de memorii. Nu-mi amintesc ultima oară când un volum de memorii a fost numit "cartea anului" şi cumulat cu plăcerea mea de a citi memorii şi jurnale, nu a durat mult până m-am trezit în vârful patului cu ea în braţe.
Mi-a placut mult. Volumul pare scris usor, dintr-o suflare, fară prea mult efort în ciuda faptului că detaliile oferite sugerează o memorie extraordinară. Nu ştiu cum e posibil ca un om să reţină asemenea detalii atâta timp şi să fie în stare să le transcrie pe hârtie, în ordine cronologică.
Personajul Gheorghe Florescu este unul absolut indimenticabil. Pasionat de cafea îşi face curajos loc printre comercianţii unei perioade dificile şi devine cel mai bun. El are de toate atunci când nimeni nu mai are nimic şi asta era ceva pe vremea aceea, drept urmare devine un om cu influenţă dar şi periculos pentru sistem (care nu îl lasă nepedepsit). În România lui dă-mi să-ţi dau, cafegiul Florescu are de toate pentru toţi.
Citeam şi mă minunam de lucrurile care se întâmplau atunci şi încă sunt uimită de câte lucruri nu cunoaştem. Ştim generic, despre România cea plină de securişti care nu îşi dădeau deloc silinţa să fie discreţi, despre fericirea generală afişată oficial şi deznădejdea, suspiciunile, bişniţa, corupţia, furturile sistematice de peste tot. Ar trebui să existe mai multi domni Florescu, să-şi amintească şi să scrie despre cum funcţionau lucrurile în România comunistă. Să ştim şi noi ăştia ce pe-atunci nu puteam nici să ne suflăm nasul singuri. Să ştim şi altfel decât din cartea de istorie şi reportajele televizate din fiecare decembrie.
M-a uimit şi cât de puţin ne-am schimbat de atunci. Cât de mult din mentalitatea aceea încă mai există. Cât ne lăudăm că ne-am schimbat şi am făcut progrese şi de fapt tot acolo suntem, doar că ne-am perfecţionat în arta discreţiei.
În ciuda tuturor uimirilor mele referitoare la perioada comunistă, am simţit o invidie profundă citind despre şerveţelele cu poezii ale lui Nichita şi fidelitatea cu care frecventa cafeneaua clandestina. Citind, nu-mi doream decât să fi fost un bob de cafea, pe aceiaşi măsuţă din camera din spate în care se adunau scriitori, poeţi, artişti. În nici o cafenea reală nu am găsit atmosfera pe care am regăsti-o între rândurile acestui volum, şi nicăieri parfumul real al cafelei nu mi-a părut atât de atrăgător precum în cafeneaua clandestină din amintirile domnului Florescu.
Numai de bine despre acest volum impresionant. De fapt, l-aş propune pentru a fi trecut pe lista de lecturi obligatorii la liceu. Face mai mult decât o mie de pagini despre comunism. Ca să nu mai vorbesc şi de faptul că este scris într-un ritm alert(uneori prea alert) şi antrenant. Adesea, paginile par liste de persoane şi cunoştinţe (pe care nu-mi explic cum le-a putut reţine atât de bine, eu le uitam de la o pagină la alta) , alteori lecţii despre cafea sau despre diplomaţie.
Prin faptul că sunt scrise negru pe alb, realităţile comunismului nu mai par atât de îndepărtate sau absurde ceea ce face din acest volum o minunată frescă a unei epoci ce nu trebuie uitată sau mitizată.
Şi cum în această perioadă de criză recomand achiziţionarea cărţilor direct de la edituri(doar vrem să le avem şi după criză), găsiţi aici link direct către librăria Humanitas.

In Memoriam - Stephane Audeguy

A fost şi s-a dus şi concediul de anul acesta...a fost o săptămână frumoasă şi lungă. În mod uimitor, relativitatea timpului a funcţionat cam invers căci fiecare zi mi s-a părut lungă cât trei zile normale, deşi m-am simţit extraordinar. Acum, rămăsesem datoare cu vreo 2 recenzii, una dintre ele o găsiţi mai jos iar cealaltă o să urmeze în curând, sper.
Tot în curând, sper să procesez şi pozele de vacanţă şi să vă prezint sacoşa de cărţi achiziţionate! Ce pot să zic, nu m-am putut abţine..era superofertă! :)))

Am fost întotdeauna o persoană curioasă...mai ales în ceea ce priveşte cărţile. Dacă o carte îmi oferea ceva inedit, nu puteam să dorm de curiozitate. Dar asta se întâmplă, cred, şi altor cititori pasionaţi. Curiozitatea mea, însă, o ia uneori pe făgaşe mai ciudăţele şi mă interesează lucruri care pe alţii îi cam înspăimântă. Cam aşa s-a întâmplat şi această cărticică, despre care am citit două rânduri în Dilemateca şi mi-am luat-o imediat pentru că nu mai puteam de curiozitate... :)

Nici că se putea o carte mai potrivită înainte de concediu. Citită în câteva reprize scurte, printre picături la servici şi înainte de somn, acasa, cărticica aceasta mi-a adus zâmbetul lecturii pe buze... Nici nu-mi amintesc când am citit ultima oară ceva aşa haios. Ştiu că pare ciudat, având în vedere titlul, să spun despre ea că este haioasă dar chiar are o doză de umor ce nu poate fi ignorată. Este un compendiu de tragicomedie demn de toată lauda.

Autorul alege un număr de personaje faimoase sau din contră, absolut necunoscute (atât de necunoscute încât nu li se ştie nici măcar numele mic) şi le pune la un loc într-un compendiu de morţi şi circumstanţe mortuare de tot hazul.

De unde vine hazul, vă întrebaţi...ei bine, numai şi numai din talentul autorului. Să faci ceva amuzant dintr-o enumerare de morţi... nu-i lucru de lepădat. Situaţiile sunt triste dar prin ridicolul şi mundanitatea lor devin hilare.

Tennessee Williams moare sufocat de un dop, Cezane de dragul artei...la care nu a putut renunţa nici măcar pe timp de furtuna. La 83 de ani, Victor Hugo face dragoste pentru ultima oară iar Paul Valery seamănă, după moarte, din ce în ce mai mult cu Mallarme.

Unele anecdote sunt seci şi la obiect...ca de exemplu cea referitoare la Jimi Hendrix sau Stendhal. Altele, îţi lasă un gust amar. Infamul Joseph Mengele moare repede, fără suferinţă, la 85 de ani şi o mamă indulgentă îi permite fiului să îşi urmeze visul de a fi pilot ...al avionului care aruncă bomba pe Hiroshima.

Desigur, unele morţi sunt atât de tragice încât nici măcar colegele lor de pagină nu reuşesc să ne descreţească fruntea. Aşa de pildă, căţeluşa Laika, ce deschide volumul dar şi înfiorătorul cancer care-l macină pe Freud la sfârşitul vieţii.

Am rămas foarte impresionată de această cărticică. În cele puţin peste 100 de pagini ale ei, mi-a oferit mai multe informaţii decât multe alte cărţi la un loc. Informaţii ciudate, ce-i drept, dar interesante şi inedite. Aceste detalii atât de atent alese, permit parcă cititorului să se apropie de personajele considerate celebre, să le vadă în cel mai vulnerabil moment al lor, să le coboare de pe piedestal şi să le privească în ochi de la acelaşi nivel. Poate că acesta este motivul pentru care mi-a plăcut atât de mult această cărticică în ciuda mesajului care răzbate printre rânduri. Moartea vine singură, şi numai când vrea ea. Aşa că mai bine o aşteptăm zâmbind...zic eu. :)