Ines a sufletului meu sau despre libertate

In Ines a sufletului meu, Isabel Allende îşi cultivă parcă talentele descoperite în Zorro, luând o legendă îşi transformând-o într-o poveste superbă despre pasiune şi perseverenţă.
Multe din personajele romanului par a fi existat cu adevărat şi fac parte din istoria colonizării Americii ceea ce oferă volumului impresia unei cronici despre cucerirea teritoriilor sălbatice din America de Sud şi întemeierea statului Chile. De fapt, din informaţiile găsite de mine, romanul este foarte fidel realităţii deşi are, în mod evident, o serie de inserţii fictive care fac deliciul poveştii.
Deşi la prima vedere am putea să considerăm acest roman drept un roman de dragoste, realitatea este că nu dragostea între cele două personaje este cea care m-a impresionat cel mai mult ci mai degrabă dragostea pentru libertate.
Ines Suarez, fuge către Americi sub pretextul că şi-ar căuta soţul care o părăsise de dragul aventurii dar fuge de fapt de o societate plină de prejudecăţi şi reguli dictate de o credinţă dusă până la bigotism. Viaţa unei văduve (cum sunt considerate femeile ai căror bărbaţi pleacă în căutarea de noi teritorii peste ocean) este grea şi plină de interdicţii iar Ines, îşi simte parcă destinul strălucit şi se îmbarcă, în ciuda tuturor piedicilor, către America de sud. Viaţa ei începe cu adevărat atunci când îşi descoperă soţul mort în Peru, moment în care hotărăşte să rămână în colonii.
În acelaşi timp, urmărim şi călătoria lui Pedro de Valdivia, cel ce va deveni guvernatorul statului Chile care fuge de asemenea de încătuşarea în cotidian şi rutină către o viaţă plină de aventuri şi glorie. Nu prea mi-a fost simpatic acest personaj şi nu am prea priceput dragostea lui Ines pentru el dar, dragostea nu trebuie pricepută iar cei doi au rămas împreună mulţi ani, timp în care au întemeiat împreună oraşul Santiago şi au pus bazele unui mare stat - Chile.
Nu îmi plac în mod deosebit poveştile despre cuceriri, pentru că toate cuceririle sunt sângeorase si crude iar aceasta, în ciuda detaliilor picante şi a romantismelor inserate ici colo, este o descriere deloc părtinitoare. Isabel Allende vorbeşte în egală măsură despre dorinţele de extindere ale conchistadorilor spanioli şi disperarea cu care îşi apără băştinaşii pământurile; despre creştinizarea cu forţa a oricui se putea şi credinţele frumoase şi naturale ale indienilor.

Pe tot parcursul romanului mi-am dorit cu înverşuare ca spaniolii să piardă luptele şi să plece la ei acasă, lăsându-i vicorioşi pe indieni, deşi era atât de evident care va fi deznodământul. Pot spune astfel, că romanul acesta nu şi-a îndeplinit, poate, scopul propus în ceea ce mă priveşte. Da, am aflat câte ceva despre întemeierea unui oraş dar personajele mele preferate au fost cele colective - incaşii cei plin de aur şi indienii care se luptau până în pânzele albe pentru idealul lor de libertate.
Isabel Allende, însă, nu m-a dezamăgit nici de data aceasta. Am găsit acelaşi talent incredibil de a povesti, fervoarea şi pasiunea pe care le acoră scrisului sunt evidente în fiecare cuvinţel şi fiecare virgulă iar romanul este unul impecabil din toate punctele de vedere.

Titlu original: Ines del Alma Mia
Traducere: Cornelia Rădulescu