M-am mutat in casa noua!

Veti fi redirectionat automat in 4 secunde. Daca nu functioneaza redirectionarea, va rog vizitati
http://tarameainventata.net/lecturi
Multumesc!

miercuri, 18 martie 2009

Simone de Beauvoir - Despre scris si influente


Întrebări pentru: Simone de Beauvoir

Interviu de Bernard Frechtman, Madeleine Gobeil

Publicat in The Paris Review nr 34, primavara/vara 1965

Traducere: Diana Borca


Partea I


Simone de Beauvoir mi-a făcut cunoştinţă cu Jean Genet şi Jean Paul Sartre, cărora le-am luat interviu dar ezita sa participe ea însăşi la un interviu: "De ce să vorbim despre mine? Nu crezi că am vorbit destul în cele trei jurnale ale mele?" A fost nevoie de câteva scrisori şi conversaţii pentru a o convinge de contrariul, şi atunci numai cu condiţia ca interviul „sa nu fie prea lung."

Interviul s-a desfăşurat în atelierul domnişoarei de Beauvoir pe strada Schoelcher din Montparnasse, la cinci minute distanţă de apartamentul lui Sartre. Lucram într-o cameră mare, însorită care îi servea de birou şi cameră de zi. Rafturile erau pline de cărţi surprinzător de neinteresante. „Cele mai bune” îmi spuse „sunt la prietenii mei şi nu se vor întoarce niciodată.” Mesele sunt pline de obiecte colorate aduse din călătoriile ei dar singurul lucru de valoare din cameră este o lampă făcută pentru ea de Giacometti. Prin cameră sunt împrăştiate zeci de discuri pentru gramofon, unul din puţinele luxuri pe care domnişoara de Beauvoir şi le permite.

În afară de caracteristicile clasice ale feţei, ceea ce te impresionează la Simone de Beauvoir este tenul ei proaspăt, trandafiriu şi ochii albaştrii, extrem de tineri şi plini de viaţă. Ai impresia ca ştie şi vede totul; acest lucru inspiră o oarecare timiditate. Vorbeşte repede, este directă fără a fi bruscă şi este zâmbitoare şi prietenoasă.

Madeleine Gobeil, 1965


În ultimii şapte ani v-aţi scris memoriile, în care vă puneţi frecvent întrebări referitoare la vocaţia şi profesia dumneavoastră. Am impresia că pierderea credinţei religioase v-a împins către scris.


Este greu să îţi revizuieşti trecutul fără a trişa puţin. Dorinţa mea de a scrie este veche. Scriam povestiri de la vârsta de opt ani, Dar mulţi copii fac asta. Asta nu înseamnă că au o vocaţie pentru scris. În cazul meu, vocaţia s-a accentuat deoarece mi-am pierdut credinţa; este de asemenea adevărat că atunci când citeam cărţi care mă impresionau profund, cum ar fi cartea lui George Eliot, Moara de pe Floss, îmi doream din tot sufletul să fiu ca ea, o persoană ale cărei cărţi să fie citite, ale cărei cărţi să impresioneze cititorii.


Aţi fost influenţată de literatura engleză?


Studiul limbii engleze a fost una din pasiunile mele din copilărie. În literatura engleză există literatură pentru copii mult mai fascinantă decât ceea ce există în Franţa. Îmi plăcea să citesc Alice în Ţara Minunilor, Peter Pan, George Eliot şi chiar Rosamond Lechmann.


Dusty Answer?


Am făcut o adevărată pasiune pentru cartea aceea. Şi totuşi era cam mediocră. Fetele din generaţia mea o adorau. Autorul era foarte tânăr şi fiecare fată se recunoştea în Judy. Cartea era destul de inteligentă, chiar subtilă. Cât despre mine, invidiam viaţa universitară engleză. Eu locuiam acasa. Nu aveam camera mea. De fapt, nu aveam nimic. Şi deşi viaţa universitară nu era pe gratis, permitea multă intimitate şi mi se părea magnifică. Autorul cunoştea toate miturile adolescentelor – despre băieţii drăguţi şi misterioşi şi toate celelalte. Mai târziu, desigur, am citit surorile Bronte şi cărţile Virginiei Woolf: Orlando şi Doamna Dalloway. Nu prea mi-a plăcut Valurile dar mi-a plăcut mult de tot cartea ei despre Elizabeth Barrett Browning.


Dar jurnalul ei?


Mă interesează mai puţin. Este prea literar. Este fascinant dar îmi e străin. Este prea preocupată de faptul dacă va fi publicată sau nu, despre ce spun oamenii despre ea. Mi-a plăcut foarte mult O cameră separată în care vorbeşte despre situaţia femeilor. Este un scurt eseu dar pune punctul pe i. Explică foarte bine de ce femeile nu pot să scrie. Virginia Woolf este una dintre scriitoarele de care am fost foarte interesată. Aţi văzut poze cu ea? O faţă extraordinară, singuratică...într-un fel, foarte implicată în poveştile ei de dragoste, în gospodărie, haine, animale. Virginia Woolf este un personaj vast.


Aţi citit cărţile ei traduse?


Nu, în engleză. Citesc în engleză mult mai bine decât vorbesc.


Ce părere aveţi despre educaţia universitară pentru un scriitor? Aţi fost o studentă eminentă la Sorbona şi lumea se aştepta să aveţi o carieră strălucită ca profesoară.


Studiile mi-au oferit numai cunoştinţe superficiale de filozofie dar mi-au intensificat interesul pentru aceasta. Am avut multe beneficii de pe urma faptului că am fost profesoară – adică, am putut să petrec mult timp citind, scriind şi educându-mă. În zilele acelea, profesorii nu aveau un program atât de încărcat. Studiile mi-au oferit o bază deoarece pentru a trece examenele trebuiau explorate zone de care nu ai fi interesat dacă nu te-ar interesa decât cultura generală. Mi-au oferit o anume metodă academică care mi-a fost folositoare când am scris Al doilea sex şi care mi-a fost, în general, folositoare în studiile mele. O metodă de a trece mai repede prin cărţi, de a vedea lucrările care sunt importante, de a le clasifica, posibilitatea de a le respinge pe cele neimportante, de a le rezuma, de a le răsfoi.


Eraţi o profesoară bună?


Nu cred, pentru că eram interesată doar de studenţii inteligenţi şi nu de toţi, pe când o profesoară bună trebuie să fie interesată de toţi. Dar nu poţi face asta când predai filozofia. Erau mereu câte patru cinci studenţi care vorbeau şi alţii care nu făceau nimic. Nu mă deranjam prea mult cu ei.


Scriaţi deja de zece ani când aţi fost publicată pentru prima oară la treizeci şi cinci de ani. Nu eraţi descurajată?


Nu, deoarece pe vremea mea era un lucru neobişnuit să fii publicat când eşti foarte tânăr. Desigur, erau câteva exemple, cum ar fi Radiguet, care era un geniu. Nici Sartre nu a fost publicat pană la vârsta de treizeci şi cinci de ani când au apărut Greaţa şi Zidul. Când prima mea carte cât de cât publicabilă a fost respinsă am fost puţin descurajată. Când a fost respinsă prima versiune a She Came to Stay a fost foarte neplăcut. Atunci m-am gândit că ar trebui să-mi acord nişte timp. Ştiam mulţi scriitori care au început cu greu. Se vorbea mult despre cazul lui Stendhal care nu a început să scrie decât la patruzeci de ani.


Aţi fost influenţată de scriitorii americani când vă scriaţi primele romane?


Scriind She Came to Stay, am fost cu siguranţă influenţată de Hemingway în măsura în care el ne-a învăţat o anume simplicitate a dialogului şi importanţa lucrurilor mărunte.


Vă faceţi un plan atunci când scrieţi un roman?


Nu am mai scris un roman de zece ani, timp în care am lucrat la memoriile mele. Când am scris Mandarinii, de exemplu, am creat personajele şi atmosfera în jurul unei teme, şi puţin câte puţin a luat formă intriga.


Se spune că sunteţi foarte disciplinată şi că nu trece nici o zi fără să lucraţi. La ce oră începeţi?


Mă grăbesc mereu să încep deşi nu îmi prea plac începutul zilei. Beau un ceai şi apoi pe la zece, mă apuc de muncă şi lucrez până pe la unu. Apoi mă întâlnesc cu prieteni şi după aia, la cinci mă apuc iar de muncă până la nouă. Nu mi-e greu să mă apuc din nou. Când plecaţi o să citesc ziarul sau poate merg la cumpărături. Cel mai adesea e o plăcere să lucrez.


Când vă întâlniţi cu Sartre?


În fiecare seara şi uneori la prânz. De obicei lucrez acasă la el după masa.


Nu vă deranjează să mergeţi dintr-un apartament în altul?


Nu, deoarece nu scriu cărţi ştiinţifice, îmi iau hârtiile cu mine şi e bine aşa.


Vă apucaţi imediat de scris?


Depinde de ce scriu. Dacă merge bine, citesc ce am scris în ziua dinainte şi fac corecturi. Apoi continui. Trebuie să citesc ce am scris înainte pentru a putea relua firul.


Prietenii dumneavoastră care sunt scriitori au aceleaşi obiceiuri ca şi dumneavoastră?


Nu, este o chestiune personală. Genet, de exemplu, lucrează cu totul altfel. Scrie cam doisprezece ore pe zi, şase luni de zile atunci când lucrează la ceva şi când a terminat, pot trece şi şase luni până face altceva. După cum spuneam, lucrez în fiecare zi în afară de două sau trei luni de vacanţă, când călătoresc şi nu lucrez deloc. Citesc foarte puţin în timpul anului şi când plec îmi iau o valiză de cărţi pe care nu am avut timp să le citesc. Dar dacă vacanţa durează o lună sau şase săptămâni, mă simt incomod, mai ales dacă sunt între două cărţi. Mă plictisesc dacă nu lucrez.


Toate manuscrisele dumneavoastră sunt scrise de mână? Cine le descifrează? Nelson Algren spunea că este unul dintre puţinii oameni care vă pot descifra scrisul.


Nu ştiu să bat la maşină dar am două persoane care reuşesc să descifreze ce scriu. Când lucrez la ultima versiune a unei cărţi, copiez manuscrisul. Sunt foarte atentă. Fac un mare efort. Scrisul este destul de lizibil.


Partea a II a in curand.

2 Comentários:

masini spunea...

Felicitari pentru interviu, imi place seria asta de interviuri pe care ai inceput-o.

DiAnais spunea...

Multumesc. :)

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin

Human Calendar

Cititori

Read in 2008

Tara mea inventata © 2008. Template by Dicas Blogger.

TOPO