Din amintiri
Nu am fost atat de pasionata de citit dintotdeauna. Cand am intrat la liceu probabil ca nu citisem decat Legendele Olimpului si Edgar A. Poe. Spre rusinea mea acesta este adevarul.
Si cine stie cine as fi acum daca in clasa a 9a, nu l-as fi cunoscut pe cel care mi-a "zguduit" gandurile. Cele mai pregnante si vii amintiri pe care le am din liceu sunt din clasa a 9a, cand stateam aproape pitita in banca si ascultam uimita povesti complicate despre un tip numit Saussure si teoriile lui lingvistice; cand am luat 4 la o lucrare in care nu-mi amintesc sa fi scris ceva pentru ca oricum nu intelesesem intrebarea; cand stateam cu sufletul la gura incercand sa-mi fac curaj sa ridic mana si sa spun doua vorbe la ora de limba si literatura romana.
Nu stiu daca am reusit vreodata sa deschid gura la acele ore. Nu-mi amintesc. Nu-mi amintesc decat cum ascultam transfigurata si absorbeam fiecare informatie fara sa stiu daca profesorul acela era normal si eu traisem intr-o pestera pana atunci, sau el era din alta lume.
A fost prima oara cand cineva ma indemna sa deschid gura, sa gandesc, sa procesez informatii.
Nu pot sa inteleg nici acum cum un profesor a reusit sa scoata din intunericul comentariilor invatate pe de rost atatia elevi, cum i-a facut sa citeasca, sa mearga la biblioteca, sa astepte cu emotie orele lui, sa nu indrazneasca sa ridice mana desi poate aveau ceva de spus sau sa stea cuminti in banca, mult prea constienti de propria lor nestiinta.
Imi amintesc cu atata drag cum l-am descoperit pe Eminescu...altfel decat in cliseele pe care le stim cu totii, cum am dormit saptamani in sir cu Nichita la cap, cum scriam frenetic tot ce zicea sperand ca astfel se vor lipi de mine toate informatiile acelea pretioase, cum mi-a placut Marin Preda desi nu-mi placea, ce victorie a fost cand am luat 8...
Profesorul meu de limba si literatura romana din liceu a murit. Si eu nu sunt in stare decat sa insir amintiri.
Intr-o viata, e de ajuns sa cunosti UN asemenea om. Eu am avut norocul sa fiu in aceiasi incapere cu el, aproape zilnic timp de 4 ani. As vrea sa fiu din nou acolo, cu mintea de acum.
Iti multumesc pt gandurile tale frumoase. Da, un profesor adevarat poate schimba destine. Pacat ca in ultima vreme multi dascali au uitat asta...Mi-ai adus aminte de anii frumosi ai liceului cand nici nu realizam ce bine mi-e si dor imi va fi de binele acela. Ana
Ce frumos ai scris! Atat de frumos inca anuntul mortii m-a socat si m-a intristat. :(
Chiar ieri vorbeam cu fostele mele colege despre profesoara noastra de romana, care le fel, ne-a facut sa citim si sa intelegem literatura asa cum comentariile alea din gimnaziu n-au reusit.
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace.
Eu va multumesc ca ati trecut pe aici si v-ati gandit la el si la profesorii vostrii. Mi-e drag sa vad ca mai exista si altii care si-au iubit profesorii.
Nu cred ca asa ceva mai este posibil acum.
Foarte frumos ai scris, m-am întristat însă căci și eu l-am pierdut pe profesorul de română din liceu pe care la rândul meu l-am apreciat mult de tot.
Ah, cat de bine inteleg fiecare cuvant pe care l-ai asternut aici in acest post. Ma simt la fel fata de profesorul meu de filozofie, insa e ceva prezent, pentru ca sunt inca in liceu. Si e incredibil sa ne gandim ca oamenii acestia vor disparea candva, sau au disparut deja... Atat de multe poate schimba un bun profesor in noi. :)
Trimiteți un comentariu