Tara mea inventata

Schimbari - carti, rasfaturi, bunatati.

2011-02-04T20:27:00.000+02:00

Dragele si dragii mei,

Poate ati observat ca de ceva timp nu am mai postat nimic. I want to proudly present noua casuta a acestui blog.

Imi doresc de mult timp sa strang toate blogurile pe care le gestionez intr-un singur loc si in sfarsit am reusit. Nu a fost deloc usor, si nu toate detaliile sunt definitivate dar sper sa va placa.

Adresa principala este www.tarameainventata.net iar de acolo puteti naviga catre celelalte pagini :

http://tarameainventata.net/retete/ - Arome din bucatarie cu un aspect nou dar aceleasi retete si poze pe care le stiti si in curand multe altele noi.
http://tarameainventata.net/produse/ - Un blog despre tot felul de rasfaturi femeiesti – cosmetice, creme, parfumuri si altele asemenea.
http://tarameainventata.net/lecturi/ – Primul si cel mai drag blog al meu – scurte povesti despre cartile pe care le citesc, recomandari si idei de lectura.
http://tarameainventata.net/imagini/ – Aici gasiti o parte din fotografiile pe care le fac, cele care-mi sunt dragi si pe care nu vreau sa le las neprivite.

Va puteti abona individual la fiecare dintre cele 4 categorii de blog sau va puteti abona la pagina principala unde vor exista mereu update-uri cu trimitere la postarile de pe bloguri.

In curand sper sa functioneze si o redirectionare automata catre noile pagini. Pana atunci, va astept cu drag pe acolo si sper sa va placa.

Am si o noua adresa de mail : diana [@] tarameainventata.net. Astept sa-mi scrieti cu propuneri, comentarii sau orice altceva va trece prin minte.

Diana

Mecanica inimii - Mathias Malizeu

2011-01-08T18:07:00.000+02:00

Titlu original: La Mecanique du coeur
Autor: Mathias Malizeu
Lungime: 183 pagini
Citibilitate: da
Recomand: da
De ce am ales-o: Mi-a ramas in minte de cand a aparut la Nemira!

Traducere: Mihaela Toma Udriste

Trecand de primele pagini ale acestei carti, am fost tentata sa renunt si sa o arunc deoparte. Cateva dulcegarii si metafore de la inceput m-au cam facut sa ridic din spranceana. Cred ca a trecut prea mult timp de cand am citit ultima oara ceva atat de plin de metafore. In mod neasteptat insa, mi-a placut una dintre ele intr-atat incat m-am gandit ca voi citi micul roman numai de dragul ei.

" Copacii par zane durdulii in camasi albe de noapte, care se intind somnoroase si casca la luna..."

De la mine de sub plapuma, cuvintele acestea au parut tare frumoase asa ca am continuat sa descopar acest roman neasteptat, o poveste parca desprinsa din Tim Burton, plina de imaginatie aproape grotesca dar si de sentimente emotionante. Nu va povestesc despre ce e vorba dar va spun ca este o istorioara pentru oameni mari, dar si pentru copii (tot din cei mai mari) din care se pot invata destule.

M-am indragostit de unele dintre personaje, mi-a fost mila si drag de ele, mi-a fost urat si ciuda pe altii. Desi am inceput acest mic roman cu impresia stranie ca nu o sa imi placa, pana la urma mi-a ramas in minte ca fiind o poveste dragalasa si care merita citita.

The Other Queen - Philippa Gregory

2011-01-03T22:24:00.001+02:00

Titlu original: The Other Queen
Autor: Philippa Gregory
Lungime: 437pagini
Citibilitate: da
Recomand: da
De ce am ales-o: pentru ca I love the series! :D

Pentru ca am citit multe carti care nu mi-au placut anul acesta, am abandonat toate lecturile incepute si care nu prea ma atrag si m-am gandit sa termin anul cu o carte care imi va placea cu siguranta. Pe lungul drum catre taramul meu de vis am luat acest roman al Philippei Gregory stiind ca n-o sa dorm prea mult.

Ca o paranteza, am fost placut impresionata de vagonul de cuseta al CFR - curat, decent, linistit. Am calatorit la caldura, intinsa in pat, leganandu-ma usor...chiar a fost o placere. Scump, dar a meritat. Poate am avut eu noroc, sau poate asa or fi toate vagoanele de cuseta pentru ca exista cineva care sa le pazeasca...nu stiu dar e trist. Gandul ca trenurile noastre sunt cum sunt si nu e din cauza autoritatilor ci a calatorilor.care daca nu sunt paziti, nu respecta nimic..aceiasi calatori care se plang de conditiile mizerabile dar lasa dupa ei in compartiment o mare cocina.

Revenind, romanul acesta face parte din cele in care Philippa Gregory recreeaza o epoca - mai precis aici este vorba de Maty Queen of Scots si perioada in care a fost prizoniera reginei Angliei.

In ceea ce priveste romanele acestei autoare, eu le iau ca pe niste opere de fictiune de inspiratie istorica. Pentru unele dintre ele m-am documentat sa vad in ce masura sunt adevarate, pentru altele nu chiar asa mult. Pur si simplu, imi place sa le rasfoiesc, sa le citesc ca si cum ar fi povesti inventate, sa imi imaginez personajele cat mai aproape de viziunea autoarei.

In acelasi timp, ma motiveazasa citesc mai multa istorie. M-a interesat mereu istoria Angliei, in special perioada dinastiei Tudorilor asa ca acum recitesc diverse chestii la care trebuia sa fiu ma atenta la vremea lor. :)

Despre cartile acestei autoare v-am mai scris. Stiti deja ca-mi place mult asa ca nu o mai lungesc. Acest roman aduce totusi o mica schimbare pentru ca este scrisa din multiple point of view. Fiecare personaj are ocazia sa-si spuna punctul de vedere. Nu mi-a placut in mod deosebit abordarea aceasta dar in final a fost interesant.

La multi ani!

2011-01-01T16:08:00.001+02:00

La multi ani tuturor! Un an bun, cu imaginatie si resurse pentru ca aceasta sa devina realizabila.

Va multumesc ca ma urmariti si mai ales pentru inspiratia pe care mi-o oferiti mereu. Felicitari pentru toate blogurile deosebite la care stiu ca munciti din greu.

Mult succes in continuare si don’t forget to have fun! :)

Diana

P.S. Aceasta postare este comuna tuturor blogurilor pe care le detin. Sper ca anul acesta sa imi materializez visul de a le aduce la un loc.

Bilant de lecturi 2010

2010-12-30T01:58:00.000+02:00

Citind bilantul lui Octavian, mi-am amintit ca am facut si eu unul anul trecut si m-am repezit sa vad ce-am scris. Am citit unele dintre cartile pe care doream sa le citesc, pe altele le-am uitat cu desavarsire dar nu-mi pare rau pentru ca in locul lor au fost multe lecturi placute. Am scris despre vreo 30 de carti anul acesta si am citit, poate ca 40. Nu e un numar prea impresionant, dar avand in vedere toate proiectele pe care le-am inceput si care au prosperat numai datorita muncii asidue, sunt multumita ca am reusit sa aloc acest timp lecturii. A fost anul in care mi-am cumparat cartile aproape in exclusivitate de pe net, cu precadere de pe Bookdepository unde gasesc orice si Nemira care au avut un an plin de oferte.

Dintre catile care mi-au placut va reamintesc:

Realizez acum ca multe carti nu mi-au placut. Mi-as dori sa fac alegeri mai bune in ceea ce priveste lectura... mai ales ca am prea putin timp pentru a-l pierde de-aiurea. Mi-as dori sa citesc mai multe carti noi, desi nu stiu in ce masura aceasta dorinta se impleteste cu cea dinaintea ei. Vom vedea ce-o mai fi la anul. :)

Iata si listuta cu ce mi-as dori sa citesc desi nu-i batuta in cuie:

Room - Emma Donoghue
Serving crazy with curry - Amulya Malladi
Shantaram - Gregory David Roberts
The Cookbook Collector - Allegra Goodman
The Red Queen - Philippa Gregory
Long hard road out of hell - M.Manson

Am un Wishlist destul de nerealizabil pe Bookdepository, asemenea si pe Goodreads - pentru ca mai pierd timpul si pe acolo din cand in cand.

Am inceput un mic proiect legat de carti - Carti fara stapan - este un mini -anticariat cu cartile pe care nu vreau sa le mai pastrez. Incerc sa-mi fac timp sa mai adaug si alte carti acolo pentru ca mai am destule de dat. Partea buna este ca primesc si carti la schimb pentru ele, nu incerc sa scot profit.Le-am pus insa pret pentru ca am multe carti pe lista de cumparaturi si vreau sa mai maresc bugetul pentru carti. :) Daca aveti ceva carti de dat mai departe, treceti pe acolo, poate vreti sa facem schimb. Sper ca pana la sfarsitul acestui an sa maresc mult lista cu carti disponibile.

Cam acesta a fost anul 2010 in ceea ce priveste cartile si lectura. Sper ca anul viitor sa imi aduca o casuta noua pentru acest blog, dar ramane inca de vazut.

Va doresc lecturi placute si in 2011! Sa ne citim cu bine.

Diana

Khaled Hosseini - The Kite Runner

2010-12-19T18:50:00.000+02:00

Titlu original: The Kite Runner
Autor: Khaled Hosseini
Lungime: 372 pagini
Citibilitate: da
Recomand: nu
De ce am ales-o: pentru ca la prima citire, mi-a placut autorul

Demult tot planuiam sa citesc aceasta carte si am ajuns la ea intr-un final, chiar daca numai in versiune audio. Din nefericire, nu face decat sa ingroase randurile cartilor care nu mi-au placut anul acesta. Nu stiu ce s-o fi intamplat...ori alegerile mi-au fost foarte proaste ori mi-am schimbat prea mult gusturile in materie de lecturi.

Stiu cat de laudata este aceasta carte, stiu cat de multa lume o apreciaza si cati nu o ridica in slavi si totusi... Inca nu sunt capabila sa citesc povesti despre abuzuri asupra copiilor si sa le apreciez. Poate veti spune ca nu am maturitatea necesara...si totusi eu sper sa nu am niciodata asemenea placeri. Stiu ca asemenea lucruri se intampla dar nu vreau sa citesc despre ele...mai ales pentru ca cititul este printre putinele placeri pe care mi le permit. Cred ca am mai spus asta undeva...nu mai tin minte unde.

Revenind la roman, desi bine scris in acelasi stil care mi-a placut si la cealalta carte a acestui autor, nu pot trece peste subiectul ei nefericit. Actiunea se invarte in jurul remuscarilor unui tanar, al frustrarilor si povestilor sale despre un trecut trist si incarcat de vinovatie. Povestea este apasatoare si trista. Nu vreau sa imi amintesc detalii asa ca nu vi le povestesc nici voua. Cu siguranta aveti carti mai putin deprimante de citit.

Huliganii - Mircea Eliade

2010-12-15T22:32:00.000+02:00

Titlu original: Huliganii
Autor: Mircea Eliade
Lungime: 355 pagini
Citibilitate: da
Recomand: da
De ce am ales-o: este Eliade...no other reasons needed!

M-am infipt cu pofta in romanul acesta mai mult de dor. De dorul noptilor din liceu cand citeam cu foame tot ce gaseam si pe oriunde apucam.

Spre rusinea mea, nu citesc prea multa literatura romana si atunci cand o fac este aproape intotdeauna vorba de scriitori..."consacrati". Ma tem sa pierd timpul cu chestii noi, desi ma cert intotdeauna pentru teama asta stupida.

Dar, dorul de mai sus impreuna cu teama de care pomeneam si cu faptul ca mi-a sarit in ochi la chiosc intr-o dimineata, saptamana trecuta - au dus la citirea cu pofta a acestui roman. Si am aflat cu uimire ca inca mai pot citi pe nerasuflate, inca mai pot sa ma lipsesc de somn de dragul unei carti, inca mai pot privi cu ciuda personaje fictive care ma calca pe nervi. Este atata revolta adolescentina in paginile acestea, atatea decizii nerationale, pasiuni si drame scolaresti incat m-am trezit privindu-le de undeva de sus. Din locul acela in care nimeni nu vrea sa ajunga...acolo de unde iti vine sa strigi "si eu am simtit asa" dar te abtii...pentru ca asta ar insemna ca acum nu mai simti...

Ma bucur ca am depasit capriciile hormonale ale adolescentei. Dar uneori...imi este dor.

Reading Lolita in Tehran

2010-12-04T21:29:00.001+02:00

Titlu original: Reding Lolita in Tehran
Autor: Azar Nafisi
Lungime: 300 or something
Citibilitate: da
Recomand: nu
De ce am ales-o: datorita proaspatului meu interes pentru all things Islam related

Fiindu-mi recomandata de persoane de incredere :) si laudata mult pe bloguri &co. am inceput aceasta carte cu mare interes si nerabdare. Am trecut insa cu greu prin primele doua parti si m-au plictisit mai ales bucatile in care se discuta in detalii Marele Gatsby, o carte care nu m-a impresionat din cale afara. Am inteles perfect ca este vorba doar de un exemplu, o alegorie poate pentru situatia mai grava in care se afla Iranul in perioada aceea dar tot am sarit plictisita peste o gramada de pasaje in care se facea analiza pe textul acestui roman. Mi-a amintit de zilele in care cautam fervent astfel de explicatii si analize, prin biblioteci si pe internet - unele cu drag altele din obligatie. Acum insa citesc aproape exclusiv pentru placerea lecturii si mai rar aprofundez studiul personajelor sau al situatiilor fictive. Acum nu a fost un asemenea caz, mi s-a parut exagerat si chiar enervant sa "asist" la discutiile despre acest roman. Mai spre sfarsitul cartii se discuta si unele personaje ale lui Jane Austen ceea ce nu mi-a displacut chiar atat de mult. De fapt, chiar mi-a facut placere sa-mi amintesc de ea si pofta sa o recitesc.
De asemenea, unele detalii politice mi s-au parut introduse fortat in text - text care este in primul rand roman de fictiune, nu o declaratie politica sau un articol dintr-un ziar. Cunostintele mele despre situatia/evenimentele Iran-Irak nu sunt tocmai extinse si nici nu ma intereseaza sa aflu mai mult, cu atat mai putin dintr-un roman pe care-l citesc de placere. Intr-un fel, cartea mi-a dat impresia ca a fost scrisa numai pentru a aduce in centrul atentiei aceasta situatie politica, toate celelalte lucruri fiind de umplutura.
Pe fundal se aud si strigatele disperate ale unor femei oprimate dar si confuze referitor la situatia lor in cadrul unei societati care le vrea invizibile. Din pacate insa, povestea lor (care mie mi se pare cea mai importanta) ramane pe plan secundar din cauza plictiselii care o provoaca cele de care v-am zis mai sus.
Nu stiu cum se face ca am citit numai carti care mi-au displacut in aceste ultime luni ale anului(mai ales in noiembrie). Poate totusi voi face alegeri mai bune de acum incolo.

Somewhere I have never travelled

2010-12-02T23:32:00.000+02:00

somewhere i have never travelled, gladly beyond
any experience,your eyes have their silence:
in your most frail gesture are things which enclose me,
or which i cannot touch because they are too near

your slightest look easily will unclose me
though i have closed myself as fingers,
you open always petal by petal myself as Spring opens
(touching skilfully,mysteriously)her first rose

or if your wish be to close me,i and
my life will shut very beautifully,suddenly,
as when the heart of this flower imagines
the snow carefully everywhere descending;

nothing which we are to perceive in this world equals
the power of your intense fragility:whose texture
compels me with the color of its countries,
rendering death and forever with each breathing

(i do not know what it is about you that closes
and opens;only something in me understands
the voice of your eyes is deeper than all roses)
nobody,not even the rain,has such small hands

e.e. cummings

Three Cups of Tea - Greg Mortenson

2010-11-21T22:52:00.000+02:00

Titlu original: Three Cups of Tea
Autor: Greg Mortenson
Lungime: 349 pagini
Citibilitate: da
Recomand: nu, sunt lucruri mai bune de citit...
De ce am ales-o: am crezut ca este despre cu totul altceva

Nu am foarte multe de spus despre aceasta carte. Nu stiu cum de m-am apucat de ea fara sa citesc recenzii sau pareri. Adevarul este ca daca nu era singurul audiobook disponibil in perioada asta nu cred ca o terminam.

Povestea in sine este chiar deosebita... un tip fara cine stie ce perspective dar cu o pasiune pentru catarat pe munti, se rataceste la intoarcerea dintr-o expeditie pe K2 si ajunge intr-un sat izolat unde se indragosteste de oamenii, cultura si viata Pakistanului musulman. Le promite o scoala si de aici incolo viata lui incepe sa se schimbe.

Din pacate insa, stilul de a spune aceasta poveste (altfel destul de impresionanta) m-a dezamagit - este scrisa la persoana a 3a desi personajul principal este acelasi cu autorul astfel incat atmosfera e in permanenta ciudata. Mi-a displacut si faptul ca autorul se ridica in slavi singur...stiti voi cu lauda de sine cum e.

Ritmul naratiunii este lenes, nimic nu te face sa iti doresti sa mergi mai departe. As vrea sa fii avut rabdare cu informatiile politice si istorice dar nu am avut...m-am plictisit si imi cam pare rau ca am pierdut timpul cu ea.

The Enormous Crocodile - Roald Dahl

2010-11-06T19:45:00.000+02:00

Titlu original: The Enormous Crocodile
Autor: Roald Dahl
Lungime: 32 pagini
Citibilitate: da
Recomand: da
De ce am ales-o: din intamplare

Dupa cum poate ati observat, imi place sa citesc uneori carti pentru copii, povesti si tot felul de lecturi copilaroase. Si sunt atat de multe carticele frumoase pentru copii ca ti-e mai mare dragul sa le citesti.

In ceea ce o priveste pe aceasta, eu am facut rost de mai multe dintre cartile lui Roald Dahl in format audio si ma rasfat cu ele dimineata, pe drum spre servici. Ma ajuta sa trec mai usor de la somn la munca (nu prea sunt...a morning person) si ma binedispune.

Mi-a placut tare mult povestioara aceasta cu un crocodil infometat care pofteste la copilasi zvapaiati. In mare parte este haioasa dar pe alocuri ma gandeam...cat de buna/rea este chestia asta cu mancatul copilului... de ce am vrea sa le insuflam copiilor frica. Si totusi, e doar o poveste... e haioasa, alerta, plina de veselie. Iar crocodilul...ei bine, e doar un prostanac pofticios. :)

The Bonesetter's Daughter - Amy Tan

2010-10-31T18:39:00.000+02:00

Titlu original: The Bonesetter's Daughter
Autor: Amy Tan
Lungime: 338 pagini
Citibilitate: da
Recomand: da
De ce am ales-o: am primit-o cadou :D

These are the things I know are true.

Cand am primit minunatia aceasta nici nu s-a pus problema sa nu ma indragostesc de ea. Ca o superficiala ce sunt,am iubit faptul ca e cadou, ca am primit-o prin curier impreuna cu nenumarate minunatii (semne de carte, dulciuri, o scrisorica). Nici o secunda nu m-am gandit ca cineva si-ar da silinta intr-atat pentru o carte urata. Si asa a fost.

Am devorat-o imediat desi aveam atatea altele la rand, m-am asezat cu ea in pat sa o rasfoiesc si m-am ridicat doar cand am terminat-o. (Bine, n-a fost taman asa...dar that's what it felt like :).

LuLing Young incepe sa uite detalii din propria viata - varsta isi spune cuvantul astfel ca se hotaraste sa le puna pe hartie. Fiica ei, Ruth descopera povestea scrisa in chineza dupa ce a lasat-o pentru cativa ani intr-un sertar. Este o poveste frumoasa - emotionanta si complicata despre dragostea dintre mama si fiica, doua generatii de mame si fiice, de fapt. Aproape un cliseu, felul in care istoria se repeta...fiica isi desconsidera mama pana intr-un anume moment cand este deja prea tarziu. Apoi incearca sa recupereze - timp si secrete care o vor ajuta sa-si puna viata in ordine.

Mi-a placut mult romanul, pentru bucatelele de istorie si momentele emotionate, pentru povestea tragica si detaliile interesante. Il recomand cu drag si ma bucur ca l-am citit.

The Buddha of Suburbia - Hanif Kureishi

2010-10-23T09:12:00.000+03:00

Titlu original: The Buddha of Suburbia
Autor: Hanif Kureishi
Lungime: 284 pagini
Citibilitate: da
Recomand: da
De ce am ales-o: se anunta presarata cu umor englezesc

I am an Englishman born and bred, almost.

Nu mai tin minte unde si ce am citit despre aceasta carte inainte de a o cumpara dar probabil ca mi-a placut pentru ca am salvat-o in Wishlist-ul de pe Boodepository asa ca atunci cand am primit mail ca a intrat la reducere am cumparat-o fara sa ma gandesc de doua ori.

( Imi place wishlist-ul de pe Bookdepository, imi aminteste de carti pe care altfel poate ca le-as da uitarii si nu le-as mai cumpara - e un instrument bun, orice librarie online ar trebui sa aiba asa ceva.)

Din multe puncte de vedere, acesta mi s-a parut un roman reusit. Personajele sunt interesante si chiar amuzante uneori prin simplul fapt ca sunt atat de aproape de ridicolul si simplitatea realitatii; actiunea este usor haotica dar nu greu de urmarit, poate chiar surprinzatoare pe alocuri. In ciuda acestor lucruri, insa, parca am citit-o cu o oarecare greutate...uneori am avut senzatia de mult zgomot pentru nimic, de beating around the bush.

Viata bizara si trist-amuzanta a unui tanar pakistanez in cautarea radacinilor in Anglia anilor 70 este descrisa intr-un stil exuberant ceea ce face destul de atragatoare o poveste despre trecerea catre maturitate a tanarului Karim. Povestea incepe cu destramarea unei familii - in plina desfasurare a crizei varstei de mijloc, tatal lui Karim isi descopera latura spirituala, se indragosteste de o tanara admiratoare si isi paraseste familia pentru a-si trai povestea de dragoste. Desi in permanenta urmarit de sentimentul de vinovatie, misticismul noului sau rol de lider spiritual il satisface.

Intre timp, fiul sau Karim incearca sa-si gaseasca drumul, renuntand la scoala pentru o cariera de actor, dezvoltand o pasiune pentru fiul amantei tatalui sau si cautandu-si in peramanenta locul. Nici spre sfarsitul romanului nu pot spune ca mi-am dat seama daca si-a gasit sau nu locul. Pleaca in America unde spera sa se simta mai putin exclus si marginalizat dar dorul de casa il face sa se intoarca in Anglia prejudecatilor fata de imigranti pe care si-o amintea. Lucrurile sunt schimbate insa, iar locul sau nu mai este clar nici aici.

Pe fundalul muzicii anilor 70 si a vietii invaluite in aburii drogurilor, autorul reuseste sa treaca in reviste teme importante pentru scrierile sale (problemele imigrantilor, identitatea sexuala, relatii personale, depasirea prejudecatilor privind clasele sociale) intr-un mod amuzant si fara a dramatiza excesiv.

It's in the details...

2010-10-21T21:59:00.001+03:00

Am primit astazi cartea de la Octavian impreuna cu o multime de mici surprize care m-au bucurat nespus. Mi-a trimis vreo 3 semne de carte noi noute...numai bune de pus la colectie, o scrisorica adorabila, un sticker haios, o acadea si o sacosica de carat carti. A da, si cartea! :)) Ce mai...Craciunul a venit in octombrie anul acesta. :D

Me happy....

Multumesc Octavian! :D

The Lost Symbol - Dan Brown

2010-10-14T21:34:00.000+03:00

Titlu original: The Lost Symbol
Autor: Dan Brown
Lungime: 133 capitole
Citibilitate: da
Recomand: nu

Am dat peste aceasta carte cautand niste audiobooks pe care sa le ascult in drum spre si dinspre munca. Este aproximativ o ora pe care o pierd in fiecare zi pentru ca, avand rau de masina, nu pot citi in troleu. Astfel, cu ajutorul acestei optiuni de a asculta carti, ma pot bucura de lecturi chiar si in mijlocul celei mai uracioase aglomeratii.

Cred ca daca nu ar fi fost singura optiune disponibila la momentul respectiv nu as fi citit/asculatat in veci cartea aceasta. Acum ca am terminat-o, impresiile nu-mi sunt cu mult diferite de instinctele dinainte de lectura. M-a plictisit teribil cu toata teoria si palavrageala inutila. Este suprasaturata de povesti, teorii, informatii inutile, plictisitoare si insirate fara rost. Nu te poti bucura de relaxarea care ti-ar oferi-o altfel un roman politist, pentru ca e presarata de conspiratii si idei care mai de care mai fantasmagorice.

Daca vi s-a parut exagerat Codul lui DaVinci, you should see this one! Paranoia dusa la extrem. Nu stiu why I keep torturing myself cu asemenea mizerii.

Ayaan Hirsi Ali - Infidel

2010-09-26T21:57:00.000+03:00

Titlu original: Infidel
Autor: Ayaan Hirsi Ali
Lungime: 350
Citibilitate: maxima
Recomand: cu siguranta!

Citind aceasta carte mi-am dat seama cat de putin stiu, cat de multe se intampla in lume fara ca eu sa fiu afectata si despre cat de multe lucruri aflu fara a le oferi insa importanta cuvenita.

Infidel este una dintre cartile pe care le consider lectura obligatorie. Afland despre aceasta persoana deosebita care este Ayaah Hirsi Ali parca mi-e si jena ca am comentat/discutat vreodata pe tema islamismului si a femeilor musulmane. Cartea aceasta m-a inspirat sa citesc, sa caut informatii, sa invat mai mult, sa nu mai dau verdicte si sa nu mai vorbesc fara sa stiu.

Ayaan Hirsi Ali este o supravietuitoare a extremismului religios. De fapt, pentru a fi exacta trebuie sa spun ca ea se considera o supravietuitoare a Islamului. Pentru ca, dupa cum aflam din aceasta autobiografie a ei, toate ororile despre care stim ca se intampla in lumea musulmana - violenta fata de femei si copii, mutilarile, pedepsele drastice si inumane - toate acestea se intampla inca, nu numai in cazurile extreme ci, mai mult sau mai putin, in intrega societate musulmana din majoritatea tarilor in care acest cult religios este predominant.
Ca sa va dau un exemplu chiar din aceasta carte, in Olanda(tara in care musulmanii nu sunt majoritari), pe parcursul a 5 luni intre anii 2005-2006, 11 fete musulmane au fost omorate de catre familiile lor pe motive de onoare (cel mai probabil pentru ca au avut relatii cu tineri de alta religie). Anual, mii de copii sufera inca de mutilari genitale executate fara anestezie si in mediu nesteril, pe motiv ca sunt astfel "purificati".

Desigur stiati cate ceva despre asta. Si eu stiam chiar fara sa citesc cartea. Ceea ce m-a impresionat pe mine a fost tocmai faptul ca aceste lucruri nu se intampla numai sub umbrela extremismului. Desigur, nu putem generaliza. Experienta autoarei este una tragica si marcanta. Curajul si avantul cu care lupta pentru cauzele in care crede vin din aceste experiente traumatizante. In acelasi timp insa nu pot ignora aceasta lectura, nu pot trece peste ea ca peste o poveste, nu pot sa nu va suplic sa cititi aceasta autobiografie si sa tineti minte.

Sa tineti minte ca in acesti mirobolant an 2010 mai exista inca persoane care sunt persecutate si amenintate cu moartea pentru ceea ce scriu, spun si cred.

Un alt lucru care m-a impresionat la aceasta carte, la autoarea ei de fapt este increderea pe care o are in propriile ei forte in primul rand dar si in sistemul politic despre care invata. Studiind stiinte politice la universitatea din Leiden, devine mai tarziu membra a parlamentului si desi nu se poate spune ca a rezolvat toate problemele pe care le-a ridicat, cel putin a atras atentia asupra lor si multe lucruri s-au intamplat tocmai datorita curajului cu care si-a expus punctele de vedere.

Gasiti pe Wikipedia mai multe informatii despre ea, dar va recomand sa cititi cartea!

Laura Restrepo - Delir

2010-09-06T20:58:00.000+03:00

Titlu original: El Delirio
Autor: Laura Restrepo
Lungime: 230
Atmosfera: interesanta
Citibilitate: oarecum
Recomand: nu m-am hotarat

Mi-a luat asa de mult timp pana am terminat acest roman incat nici nu mai stiu cand l-am inceput. Nu as vrea sa va las de la inceput impresia ca ar fi o carte greoaie, pentru ca nu este. Are insa un feeling aparte, iti solicita toata atentia si nu-i tocmai o carte pe care sa o poti citi oriunde.

Povestea se desfasoara pe mai multe planuri care de-abea spre sfarsit se intrepatrund si incepi sa intelegi in ce fel sunt relevante pentru intreaga poveste. Desi de cele mai multe ori bucatelele de poveste sunt delimitate, uneori propozitiile go on and on and on si nu-ti dai seama ca de fapt, s-a sarit la o alta idee.

Mi-a displacut haosul acestui roman, asa cum mi se intampla ades, sa nu reusesc sa apreciez povestea pentru ca sunt prea obosita cand citesc si nu reusesc sa ma concentrez. Dupa mijlocul romanului insa, cand lucrurile sunt o idee mai clare parca a mers mai usor si am reusit sa-l urmaresc asa cum merita.

Personajul "delirant" al acestui roman este o domnisoara de familie buna care isi permite libertati hipioate tocmai datorita acestui background. Pana si nebunia ei pare o manifestare de snobism, care ii este fie iertata, fie ignorata in functie de persoanele cu care interactioneaza. Totul se invarte in jurul deliruli ei, al bolii ei care pare uneori nici macar sa nu o regrete. E insa adevarat, ca in contextul vietii ei - cu un tata agresiv si adulter pe care il idolatrizeaza, o mama pentru care aparentele sunt mai importante decat orice chiar si decat fericirea proprie, un frate traficant si altul prezent doar prin slabiciunile sale - e mai simplu sa fii nebun.

Pana la urma, am sa recomand totusi acest roman, in ciuda pasajelor care va vor face sa vreti sa renuntati si in ciuda haosului care il domina din cand in cand. Atmosfera este tocmai potrivita cu ceea ce cred ca vrea de fapt sa descrie autoarea si anume o problema psihica, reala si felul in care se manifesta aceasta.

Va las aici o recenzie mai pertinenta ca eu nu prea mai stiu ce sa scriu. :)

Curatenia de toamna

2010-09-05T14:57:00.001+03:00

Pentru ca Octavian s-a decis sa faca din nou curatenie intre carti, m-am gandit sa imi intind si eu un pic tentaculele catre bibleoteca lui plina de bunataturi. Asadar, greedy cum ma stiti eu imi doresc mai multe carti de-ale lui si nici nu prea stiu care pe unde le-a dat asa ca o sa fac un mic top si poate am noroc macar una sa ramana si pentru mine. :)

1. Sylvia Plath mi-a placut atat de mult in facultate incat ma plimbam cu niste xeroxuri dupa poeziile ei prin geanta, le citeam si rasciteam in timp ce-mi asteptam iubirea vietii inbarul copilariei noastre. :) Ar fi chiar fain sa o recitesc, dintr-o carte reala si nu dupa xeroxuri. :)

2. Ar fi interesant de citit si cartea lui Marilyn Manson desi am vazut ca cineva a cerut-o deja asa ca...poate mi-o imprumuta si mie cateva zile cand se satura de ea. :)

3. Amy Tan — The Bonesetter’s Daughter fara sa am un motiv anume, doar pentru ca ar fi interesant de citit Chinese American literature.

Ce idee buna asta...as scapa si eu de cateva carti...

Din amintiri

2010-08-12T22:00:00.001+03:00

Nu am fost atat de pasionata de citit dintotdeauna. Cand am intrat la liceu probabil ca nu citisem decat Legendele Olimpului si Edgar A. Poe. Spre rusinea mea acesta este adevarul.

Si cine stie cine as fi acum daca in clasa a 9a, nu l-as fi cunoscut pe cel care mi-a "zguduit" gandurile. Cele mai pregnante si vii amintiri pe care le am din liceu sunt din clasa a 9a, cand stateam aproape pitita in banca si ascultam uimita povesti complicate despre un tip numit Saussure si teoriile lui lingvistice; cand am luat 4 la o lucrare in care nu-mi amintesc sa fi scris ceva pentru ca oricum nu intelesesem intrebarea; cand stateam cu sufletul la gura incercand sa-mi fac curaj sa ridic mana si sa spun doua vorbe la ora de limba si literatura romana.

Nu stiu daca am reusit vreodata sa deschid gura la acele ore. Nu-mi amintesc. Nu-mi amintesc decat cum ascultam transfigurata si absorbeam fiecare informatie fara sa stiu daca profesorul acela era normal si eu traisem intr-o pestera pana atunci, sau el era din alta lume.

A fost prima oara cand cineva ma indemna sa deschid gura, sa gandesc, sa procesez informatii.

Nu pot sa inteleg nici acum cum un profesor a reusit sa scoata din intunericul comentariilor invatate pe de rost atatia elevi, cum i-a facut sa citeasca, sa mearga la biblioteca, sa astepte cu emotie orele lui, sa nu indrazneasca sa ridice mana desi poate aveau ceva de spus sau sa stea cuminti in banca, mult prea constienti de propria lor nestiinta.

Imi amintesc cu atata drag cum l-am descoperit pe Eminescu...altfel decat in cliseele pe care le stim cu totii, cum am dormit saptamani in sir cu Nichita la cap, cum scriam frenetic tot ce zicea sperand ca astfel se vor lipi de mine toate informatiile acelea pretioase, cum mi-a placut Marin Preda desi nu-mi placea, ce victorie a fost cand am luat 8...

Profesorul meu de limba si literatura romana din liceu a murit. Si eu nu sunt in stare decat sa insir amintiri.

Intr-o viata, e de ajuns sa cunosti UN asemenea om. Eu am avut norocul sa fiu in aceiasi incapere cu el, aproape zilnic timp de 4 ani. As vrea sa fiu din nou acolo, cu mintea de acum.

Sudhir Kakar - Ascetul dorintei

2010-08-08T22:39:00.000+03:00

Titlu original: The Ascetic of Desire
Autor: Sudhir Kakar
Lungime: 380
Atmosfera: plictisitoare
Citibilitate: sa zicem
Recomand: nu

Nu stiu cum se face ca citesc tot carti banale si plictisitoare in ultimul timp. Am luat acest roman de la Editura Trei pentru ca ma gandeam ca nu am cum sa ma plictisesc cu un astfel de subiect. Romanul incearca sa vorbeasca despre viata celui care ar fi scris Kama Sutra. Si, ca intotdeauna, coperta patru o lauda de numa.

Si totusi, povestea este destul de insipida, in ciuda tuturor detaliilor picante din viata personajului crescut intr-un bordel, in ciuda aluziilor senzuale si a detaliilor despre diverse practici din respectivul bordel.

M-am asteptat la un roman usor dar interesant si inedit. Am primit o poveste ratata despre un ascet a carui viata pare sa ocoleasca in permanenta punctul culminant. Astfel, celebrul Vatsyayana, celebrul autor al celui mai popular tratat erotic, este un personaj fad si neinteresant, enervant si banal.

Nu reusesc sa gasesc nici un motiv pentru care v-as putea recomanda cartea si nici cuvinte nu mai gasesc sa scriu macar inca doua randuri.

Kazuo Ishiguro - Amintirea palida a muntilor

2010-08-01T22:58:00.000+03:00

Titlu original: A Pale View of the Hills
Autor: Kazuo Ishiguro
Lungime: 300
Atmosfera: banala
Citibilitate: da
Recomand:nu

Cartea aceasta m-a facut sa imi dau seama ca nu degeaba cartile reduse se afla la reducere. Cand am vazut-o in raft la numai 10 lei mi s-a parut incredibil. Acum ca am citit-o pot sa inteleg de ce a fost asa.

O sa va spun din prima ca m-am asteptat la mult mai mult din partea lui Ishiguro. The Remains of the Day este una dintre cartile mele preferate pe care am citit-o si recitit-o de mai multe ori inca din liceu. Acum ca imi amintesc nici Pe cand eram orfani nu m-a impresionat chiar atat de mult.

Amintirea palida a muntilor este primul roman al lui Ishiguro, astfel incat cred ca pot sa-l uit linistita si sa nu ma mai gandesc la el. Am recunoscut in micul roman cate ceva din trasaturile scrisului lui Ishiguro si mai ales naratiunea linistita, fara evenimente majore.

Povestea este una destul de trista a unei femei de origine japoneza care traieste in Anglia si care trece prin experienta oribila a sinuciderii fiicei sale. Naratiunea se concentreaza insa pe amintirile din Nagasaki ale femeii, de pe vremea cand era insarcinata cu aceasta fiica. Amintirile sunt ciudate si haotice, referindu-se la o prietena ciudata a tinerei femei. Si totusi, personajul este atat de departe de cititor incat nu starneste nici cea mai mica urma de compasiune sau orice fel de alta emotie. De fapt, toate personajele mi se par vagi si incomplete. Romanul pare nefinisat, o simpla adunatura de idei. Imi pare rau ca l-am citit - am pierdut timpul si parca l-am mai coborat pe Ishiguro de pe piedestal.

The Book Thief - Markus Zusak

2010-07-22T23:20:00.000+03:00

Titlu original: The Book Thief
Autor: Markus Zusak
Lungime: 550
Atmosfera: interesanta
Citibilitate: da
Recomand: da

Aceasta este inca una dintre cartile pe care le-am cumparat fara sa stiu nimic despre ea. Se pare ca fac acest lucru destul de des in ultimul timp. Initial am crezut ca am facut o greseala cu ea. Povestea incepe cam stangace si povestitorul ne lasa sa aflam de la inceput cine este - moartea insasi. Ideea mi s-a parut cam trasa de par si "Moartea" parea ca se forteaza sa para umana. Apoi am realizat ca intreaga poveste se desfasoara in Germania lui Hitler, inainte si in timpul celui de-al doilea razboi mondial ceea ce iar mi s-a parut un pic fortat. Sunt atatea povesti si povestiri din perioada aceea... subiectul este deja tras de par la maxim si intins pe toate fetele, mai mult decat merita.

Nu stiu sa spun exact in ce moment m-a captivat povestea. Poate ca atunci cand Liesel, o fetita care isi pierde mama, fratele si este nevoita sa se mute la o familie adoptiva in alt colt al tarii, invata sa citeasca. Si asta numai pentru ca ultima amintire care o leaga de fratele sau este o carte pe care o divinizeaza inca inainte de a stii despre ce este.

Aceasta fata va deveni hoata de carti. Ceva in aceasta sintgama suna tare romantic si aproape scuzabil iar situatia fetei este cu atat mai interesanta cu cat cartile furate de ea sunt singurele care ii ofera un sentiment de mandrie si implinire. Tot ele o ajuta sa dezvolte o frumoasa legatura cu tatal ei adoptiv, cel care o si invata sa citeasca. De fapt, pe parcursul romanului, furtul este privit nu ca pe ceva rau ci ca o activitate eliberatoare, o razvratire pre-adolescentina, singura metoda prin care niste copii stiu sa protesteze (chiar daca inconstient) impotriva razboiului.

Este interesant de citit despre razboi si din puntul de vedere al unor germani care traiesc intr-o suburbie saraca. Pentru ei, razboiul inseamna adaposturi anti-bombardamente, rude plecate la lupta si siruri de evrei care defileaza catre lagare. Si, indiferent de parerile lor politice, toti tac si observa.

Pe masura ce lectura avanseaza, am descoperit din ce in ce mai multe scene impresionante. Doua dintre ele chiar mi s-au parut atat de frumoase incat pot spune chiar ca sunt printre cele mai frumoase citite de mine.

Prima ar fi cea in care Liesel le citeste vecinilor pentru a-i linisti in timp ce se aflau intr-o pivnita adapostindu-se de bombardamentele de deasupra. Este momentul ei de glorie, vocea si lectura ei este asteptata apoi cu nerabdare de fiecare data cand se refugiaza in timpul bombardamentelor.

O alta scena este chiar si mai impresionanta. Oraselul in care locuieste Liesel cu parintii adoptivi se afla aproape de lagarul de concentrare de la Dachau. In mod frecvent, prin oras trec evrei condusi catre lagar. intr-unul din cazuri, tatal adoptiv al fetei ii ofera, din instinct, unui evreu dintre cei condusi catre lagar o bucata de paine. Actiunea negandita ii provoaca o gramada de probleme inclusiv faptul ca este trimis in razboi cu o sarcina groaznica - aceea de a culege cadrave.

As avea multe sa va mai povestesc despre aceasta carte dar cum nu-mi place sa fac rezumate sper ca v-am starnit interesul doar cu aceste mici detalii. E o carte de citit! Mie mi-a placut desi impresia initiala a fost destul de proasta. Sunt multe detalii si scene care va vor placea cu siguranta.

A Thousand Splendid Suns & Gide

2010-07-06T22:23:00.001+03:00

Se pare ca tot nu reusesc sa tin pasul lecturilor. Citesc intr-o veselie dar nu prea mai apuc sa scriu despre ce citesc. Am pornit totul cu acest blog modest de lecturi si am ajuns in locuri neasteptate si fara de legatura cu aceasta veche si permanenta pasiune - cititul. Si totusi citesc ...ma uimeste si pe mine uneori ca inca mai am timp si dispozitia necesara si inspiratia sa citesc in fiecare zi cate un pic dar citesc. Si asta e inca bine. :)

Pe scurt asadar, despre doua dintre lecturile recente.

Prima, A Thousand Splendid Suns, o asteptam de multicel si mi-a satisfacut asteptarile cu varf si indesat. Un roman interesant pe care l-am citit pe nerasuflate - cred ca cel mai bun de anul acesta. Khaled Hosseini este autorul celebrei The Kite Runner pe care nu am citit-o dar dupa aceasta experienta cu autorul, o voi citi cu siguranta.

Povestea din A Thousand Splendid Suns este o emotionanta si trista istorie a vietii unor femei al caror destin este in intregime ghidat de barbati. Barbatii in care se incred si pe care ii iubesc dar care nu apreciaza si de cele mai multe ori nici nu baga in seama feminitatea. Este o poveste trista si posibil telenovelistica abordata excelent de catre un autor cu origini afgane. E interesant de urmarit felul in care cele mai oribile situatii (abuzuri, violente, saracie) pot deveni citibile si apreciate intre randurile unui roman care spune sincer povestea prejudecatilor unei societati, ale unei culturi, ale unei religii. Mariam si Laila sunt personaje cu care (celor mai multe dintre noi) ne este imposibil sa ne identificam dar pe care este la fel de imposibil sa le uitam. Cititi aici o recenzie mai acatari. :)

Al doilea roman despre care vreau sa va scriu este unul din colectia Cartea de Buzunar de la un ziar (imi scapa acum care ziar). L-am luat la nimereala cu vreo 5 lei special pentru ca era in format mic si puteam sa-l iau in concediu.(Consortul imi reproseaza in permanenta faptul ca iau carti prea multe si prea grele in concediu asa ca anul acesta am mers pe mana lui.:)

Ideea principala ar fi ca mai bine imi luam cine stie ce caramida dupa mine... Nu e vorba ca nu mi-a placut micutul roman, de fapt, nici nu mi-a displacut. Este atat de fad incat nu m-a impresionat in nici un fel. Pe la mijlocul concediului mi-am luat Dilemateca si am rasfoit-o in nestire numai ca sa nu ma mai simt obligata sa ma intorc la acest roman. Am inteles ca e o satira la adresa bisericii si a masonilor si a cine stie mai cui dar pe mine nu m-a amuzat cu nimic. E un personaj acolo care parca ar avea ceva de spus dar dupa ce omoara pe altul fara nici un motiv real si incepe sa ii joace pe degete pe ceialti, se "strica" induiosandu-se la prima declaratie de dragoste fraterna pe care o primeste. Nu mi-a placut, nu recomand, si ce daca a scris-o Gide, e chiar plictisitoare. :)

Pablo de Santis - Caligraful lui Voltaire

2010-06-14T21:41:00.000+03:00

Titlu original: El caligrafo de Voltaire
Autor: Pablo de Santis
Lungime: vreo 200
Atmosfera: ametita
Citibilitate: da
Recomand: nu

Eu una n-am inteles nimic din romanul asta. Mi-e clar ca nu are nimic de-a face cu Voltaire si ca e o mare harababura. O fi De Santis talentat si laudat dar mie mi s-a parut complet pe langa subiect. Povestea dar nu parea ca stie nici el prea bine ce, trece repede peste orice. Parca ar fi o carte scrisa de un psihotic.

Ideile ar fi mai interesante daca nu ar fi atat de dezorganizate. Mi-a placut fata-statuie care e in stare sa cada intr-o transa ciudata in care nu face nici o miscare. Mi-a placut pasiunea/obsesia personajului pentru meseria lui - chiar pot sa inteleg iubirea pentru caligrafie. Si ideea ciudata a unor marionete ce joaca rol de oameni ar fi fost mai mult decat interesanta daca era destul dezvoltata.

In rest, nu pot sa spun nimic despre carte, nu m-a plictisit si am citit-o pe nerasuflate....dar o sa o uit tot pe nerasuflate.

Despre Book Depository si The Shadow of the Wind

2010-06-10T23:31:00.001+03:00

Sunt convinsa ca deja toata lumea stie despre www.bookdepository.co.uk. Daca nu stiti, e cazul sa aflati! Book Depository este o librarie online din Anglia care livreaza gratuit oriunde in lume. E adevarat ca au preturile putin mai maricele dar restul beneficiilor sunt substantiale:

livreaza gratuit oriunde in lume
sunt foarte prompti
au de toate
nu au comanda minima
iti poti face un wishlist si ei te anunta cand cartile respective intra la reducere (am gasit si titluri la 4-5 euro)

Eu am cumparat carti in valoare de 25 de euro care mi-au venit la posta in 7 zile, ambalate individual in folie din aceea cu bule! :) Sa va amintesc cum am asteptat 2 luni o amarata de comanda la Humanitas? Iar aceste carti mi-au venit de la nu stiu cate sute de km in 7 zile! Si mi-au daruit si un semn de carte. :D Stiti voi cum e cu little pleasures! Va spun, they rule!

Sa va zic doua vorbe si despre una dintre cartile luate de la ei.

Titlu original: The Shadow of the Wind
Autor: Carlos Ruiz Zafon
Lungime: 500
Atmosfera: mystery thriller
Citibilitate: da
Recomand: de ce nu

In general nu sunt prea curajoasa si nu cumpar carti despre care nu am auzit dar are si metoda aceasta de shopping farmecul ei asa ca o mai aplic din cand in cand. Despre Carlos Ruiz Zafon nu stiam nimic atunci cand am aflat de aceasta carte si nici acum nu stiu decat ca e din Barcelona si e tare laudat.

Romanul avea ca subiect cartile asa ca nu am ezitat sa il cumpar chiar si asa fara sa stiu prea multe. Si pana la urma s-a dovedit a fi o carte chiar placuta - usurica, de luat in concediu.

Din nu stiu ce motive nu citesc prea des mystery thrillers desi nu am nimic impotriva lor. Acesta este unul destul de reusit: original, interesant si chiar romantic pe alocuri. Personajele atragatoare si simplu conturate in bune si rele mi s-au parut adorabile. Nu poti sa nu te indragostesti de pustiul ramas fara mama care isi indreapta toata afectiunea asupra unei carti prafuite gasita intr-o biblioteca. Nu poti sa ignori si sa nu compatimesti frustrarile si problemele lui adolescentine iar in acelasi timp sa urmaresti cu interes povestea cartii care pare a fi personajul principal al romanului. Ulterior, autorul cartii respective adopta acest rol si nici pe el nu poti sa nu-l iubesti cu toata povestea sa tragic-boema.

Romanul este presarat cu mici cugetari amuzante sau mai serioase, numai bune de notat in caietelul de quotes. Atmosfera este, desigur, gloomy si misterioasa cu personaje clar negative care se dovedesc a fi eroi neintelesi si povesti de dragoste shakespeare-iene care se termina tragic. In final insa, binele invinge...ceea ce e refreshing and new in an old kind of way. :)

Catre sfarsit am devenit putin plicitisita, povestea se cam lungeste inutil si este nevoie de putina atentie pentru a retine toate detaliile care vor duce la dezlegarea misterului. Totusi, nu am motive reale sa o critic. Cartea ofera exact atat cat poate pentru genul ei.

Mi-a placut mult o idee din carte - Cimitirul cartilor uitate - o biblioteca pentru toate cartile pe care oamenii le dau la o parte, un loc in care aceste carti isi asteapta cuminti viitorii proprietari. La fel si ideea tatalui de a indulci viata micutului ramas fara mama, oferindu-i ocazia sa-si aleaga o carte din acest cimitir si sa o pazeasca pentru tot restul vietii. Alegerea ii va schimba cursul vietii oferindu-i un destin demn de pus intr-o carte.

Isabel Allende - Island Beneath the sea

2010-06-03T22:47:00.000+03:00

Titlu original: Island Beneath the Sea
Autor: Isabel Allende
Lungime: 240 in Word
Atmosfera: IsabelAllende-asca :)
Citibilitate: cu siguranta
Recomand: din suflet

Uneori surprizele sunt cu atat mai frumoase cu cat vin din surse neasteptate. This surprise in particular mi-a venit pe mail, total neasteptata si a fost pentru multe zile the peak of my day! :) Nu am sa va ametesc cu infatuarile mele pentru almost total strangers who give me books :)) dar vroiam doar sa-i multumesc oficial lui Octavian pentru aceasta noua carte a Isabelei Allende.

Acestea fiind spuse, sa va povestesc despre romanul care mi-a indulcit prima saptamana dintr-un uracios si deprimant concediu medical.
A trecut ceva timp de cand am terminat acest roman si inca nu ma simt in stare sa scriu prea multe despre el. Am regasit in el ceea ce iubeam atat de mult la Isabel Allende, ceea ce ma face sa raspund instant cu numele ei atunci cand sunt intrebata care este autorul meu preferat (desi raspunsul real este mult mai complex). Ca intotdeauna, o poveste perfecta te lasa speechless si daca de obicei starea se dispreseaza dupa cateva zile, nici acum dupa vreo 3 saptamani inca nu stiu ce sa scriu despre ea.
Spuneam ca am regasit acel nu-stiu-ce al scriitoarei in aceasta carte si totusi ea este diferita de cele care m-au incantat pana acum. Magia pe care o regaseam in paginile ei lipseste de aici si totusi romanul are un oarecare aer de mister si fantezie in ciuda subiectului si a evenimentelor altminteri destul de triste.
Gasim intre paginile cartii un fel de bildungsroman al unei sclave, povestea ei romantica si romantata fiind urmarita aproape de la nastere si pana spre sfarsitul vietii. Intotdeauna mi-au parut triste povestile cu sclavi iar a lui Zarite(ce nume frumos!) nu este o exceptie desi mi-a placut determinarea ei in a gasi dragostea si a oferi copiilor ei libertatea desi fusesera nascuti din si in sclavie. Poate parea o poveste banala in cuvintele mele stangace si povestirea mea naiva dar va asigur ca romanul este minunat! Este o istorisire complexa si captivanta cu personaje bine conturate. Sigur o sa va placa!

Lecturi Urbane la Constanta

2010-06-02T20:15:00.001+03:00

Maine(3 iunie) avem Lecturi Urbane la Constanta! De la 12.21 in parcul de la Sala Sporturilor si de la 17.34 in parcul Tabacarie la amfiteatru.

Eu merg de la 12 daca oi putea sa fug o ora de la servici! Sper sa ma intorc cu niste poze!

Veniti?

Seria Avalon

2010-05-21T17:22:00.000+03:00

Tot citind seria Avalon m-am gandit ca mi-ar fi prins bine s-o iau in ordine. Eu le-am citit cam alandala pentru ca nu mi-a trecut prin minte ca o sa-mi placa atat de mult incat sa mai citesc inca una, si inca una, si inca una. :) Apoi, nu am mai avut rabdare sa le iau pe toate, cum cumparam una cum imi bagam nasul in ea. Oricum, nu sunt intr-atat de legate intre ele incat sa nu se inteleaga daca nu le citesti in ordine. Totusi poate va fi utila cuiva lista de mai jos.

The Fall of Atlantis (1987)
Ancestors of Avalon (publicata in 2004) - scrisa de Diana L. Paxson dupa indicatiile lui M.Z.Bradley). Tradusa de Ana Veronica Mircea la editura Nemira in 2009, cu titlul Strabunii
Avalonului
Sword of Avalon (2009) (scrisa de Diana L. Paxson)
Ravens of Avalon (2007) (scrisa de Diana L. Paxson)
The Forest House (1993) tradusa la editura Nemira in 2007 de catre Laura Bocancios publicata cu titlul Sanctuarul
Lady of Avalon (1997)tradusa la editura Nemira in 2009 de catre Silviu Genescu, publicata cu titlul Doamna din Avalon
Priestess of Avalon (2000) (inceputa de M.Z.Bradley si continuata de Diana L Paxson) (D.p.d.v. cronologic incepe undeva inaineta partii a 2a din Doamna din Avalon) tradusa la editura Nemira in 2009 de catre Antuza Genescu, publicata cu titlul Preoteasa din Avalon
The Mists of Avalon (1979) publicata la editura Nemira in 2 volume cu titlul Negurile

In alta ordine de idei, in partea drepta gasiti un butonas pe care scrie Anticariat. Am pus acolo la vanzare unele carti pe care nu le mai vreau. Acum sunt doar cateva dar o sa mai adaug. Poate va intereseaza ceva.

Preoteasa din Avalon - D. L. Paxon, M.Z. Bradley

2010-05-19T02:36:00.001+03:00

Titlu original:Priestess of Avalon
Autor: Diana L. Paxon, Marion Zimmer Bradley
Lungime: 542
Atmosfera: magica
Citibilitate: maxima
Recomand: da

Iata ca se face un an de cand am inceput sa citesc aceasta serie Avalon care mi-a adus atatea ore de liniste si placere. Am incercat sa le citesc cu ochi critic si nu mi-a iesit nici macar o data. Sunt niste povesti atat de extraordinar de frumoase pe care ar fi chiar pacat sa le luam la interpretat.

Mi-au placut la nebunie personajele, reinterpretarea unor mituri si povesti istorice, simboluri si mai ales iubirea care este intotdeauna subiectul principal. Aproape am epuizat cartile traduse in romana dar daca voi avea ocazia voi citi si restul seriei cu la fel de multa placere.

In general titlurie cartilor din seria Avalon sunt cuminti si putin atragatoare. Doamna din Avalon, Preoteasa din Avalon, Strabunii Avalonului - parca ti-e si greu sa le deosebesti. Daca le-as fi vazut pe un raft poate ca nici nu m-as fi apropiat de ele. Nimic nu te pregateste pentru tumultul si agitatia aventurilor. Fara a fi lecturi complexe sau solicitante, cartile din seria Avalon solicita bucati din imaginatie si senzatii care ar fi ramas, altfel, in copilarie. Povestile sunt magice fara a fi de necrezut, intamplarile curg sub ochii cititorului, zeci de ani dintr-o rasuflare.

Preoteasa din Avalon pastreaza motivul prezent si in toate celelalte volume citite de mine - dragostea eterna, nemuritoare, tema sufletelor pereche care se regasesc in fiecare viata si raman impreuna in ciuda tuturor intamplarilor chiar si a despartirilor fizice. In esenta este o simpla si frumoasa poveste de dragoste - in genul celor care induioseaza si starneste lacrimi.

In acest volum magia Avalonului este mai putin prezenta decat in altele. Chiar ar putea fi considerat un volum de ramas bun pentru ca Avalonul este din ce in ce mai putin prezent pe masura ce lectura avanseaza. Dragostea este cea care primeaza, alta decat cea fata de Zeita.

Prevestirile o incurajeaza pe Eilan, o tanara preoteasa sa lase in urma invataturile Avalonului pentru a se dedica in totalitate iubirii. Viata isi urmeaza cursul si desi in sufletul ei Avalonul este intotdeauna prezent el este parca din ce in ce mai mult un vis, o nazuinta mai degraba decat o realitate. Eilan devine Elena, iubita, zeita si apoi mama. Imi place sa regasesc povesti de iubire si cea dintre Elena si Constantius este pote una dintre cele mai frumoase. Chiar si cand povestea ei de dragoste pare a fi ajuns la sfarsit, ea ramane in lumea reala, cea diferita de Avalonul din amintiri pentru a-l calauzi pe Constantin - Copilul Profetiei.

Pe langa o dramatica poveste de iubire, volumul acesta prezinta si trecerea unui imperiu la o noua credinta - cea in zeul unic. Spre deosebire de alte povesti asemanatoare, aceasta lasa totusi impresia unei treceri line, naturale desi in realitate presarata de conflicte care se accentueaza pe masura ce trece timplul transformandu-se in ceea ce este astazi crestinismul. Este totusi interesant de vazut cum Constantin interpreteaza diverse semne ca fiind venite de la noul dumnezeu crestin si cum dragostea mamei sale o fac pe aceasta sa ii accepte religia nou ridicata la putere. In curand insa, absurda religie absolutista isi arata coltii iar visul Elenei pentru Copilul Profetiei se destrama. Acesta schimba intr-adevar lumea dar nu in directia in care ar fi sperat mama sa care isi regaseste in suflet dragostea si nevoia de a reveni la propriile inceputuri. Finalul volumului este dedicat tot Avalonului care o primeste inapoi pe preoteasa pierduta.

Ditnre toate volumele seriei Avalon acesta mi s-a parut cel mai clar si mai bine conturat desi, asa cum am spus si mai sus, dealiile credintei in Zeita nu sunt atat de prezente ca in celelalte volume. Povestea este insa atat de frumos de trista incat probabil ca o voi pastra in gand mult timp de acum incolo.

Kobo Abe - Femeia nisipurilor

2010-05-16T22:22:00.000+03:00

Titlu original: Suna no onna
Autor: Kobo Abe
Lungime: 186 pagini
Atmosfera: apasatoare
Citibilitate: suprarealista
Recomand:nu

In mod evident, literatura provenita dintr-un colt de lume atat de indepartat de noi nu poate sa nu ni se para macar un pic ciudata. Desigur ca simbolurile si semnificatiile vor fi altele, atmosfera diferita si temele stranii. Si asta insa este tot un fel de discriminare asa ca poate ar fi trebuit sa citesc Kobo Abe fara sa ma gandesc la numele sau nationalitatea sa.

M-am urnit greu printre paginile acestui roman. Kobo Abe este un scriitor atent si precis: descrie tot de la sentimente si trairi greu de pus in cuvinte pana la detalii de genul formei si culorii unor picioruse de musca. Talentul sau mi-a fost evident inca de la inceput chiar daca povestea in sine m-a plictisit in mare parte. Pana spre jumatatea micului roman, nu reusisem inca sa identific scopul tuturor acelor descrieri nesfarsite. Intr-adevar, intregul roman se simte ca o descriere.

Privind in urma insa sunt totusi in stare sa identific cateva teme frumos, chiar admirabil conturate. Personajul principal al romanului, un nefericit profesor pasionat de entomologie este un puternic simbol al singuratatii. Singur acasa, la scoala, in perindarile sale dupa insecte si chiar si in teribilul sechestru in care se va trezi pe neasteptate. Este in permanenta singur si sechestrat in propria lui existenta lucru care il apasa intr-atat incat, in final renunta sa mai lupte.

Aflandu-se in cautarea unei specii noi de insecte se trezeste rapit de niste sateni care traiesc printre nisipuri si supus unei munci sisifice de inlaturare a nisipului din vagauna in care locuieste. Initial este in permanenta revoltat, cum este de asteptat, isi doreste mereu sa fuga. Nici macar prezenta unei femei mai mult sau mai putin intr-o situatie asemanatoare nu il consoleaza. Situatia in care se gaseste personajul este absurda si apasatoare la fel si atmosfera generala a cartii. Totul pare o metafora amara si deloc subtila. Viata este grea, conditiile insuportabile si nu ne ramane decat sa ne resemnam.

Julian Barnes - Pedantul in bucatarie

2010-05-10T00:48:00.001+03:00

Titlu original: The Pedant in the Kitchen
Autor: Julian Barnes
Lungime: 180 pagini mititele
Atmosfera: amuzanta
Citibilitate: cu siguranta
Recomand: da

Desi nu am fost cine stie ce impresionata de Barnes cu ocazia altor romane, am stiut de la inceput ca Pedantul va fi una dintre cartile care vor ramane la mine in biblioteca. Desigur, a ajutat foarte mult si faptul ca ma pasioneaza subiectul discutat aici. :) De fapt, cartea mi-a placut atat de mult incat as considera necesar sa v-o citez in totalitate numai asa...ca sa nu pierdeti nici un rand din ea. Si totusi, realizez ca pentru un om care nu are nici cea mai mica inclinatie catre bucatareala, cartea va fi cam plictisitoare. Lucru care nu ma face insa sa renunt la a o ridica in slavi.

Ceea ce mi-a placut de la inceput a fost ca m-am identificat perfect cu personajul. Ceea ce povesteste sunt experientele si gandurile mele din anii trecuti cand bajbaiam prin bucatarie incercand sa nu ma mai ard/stropesc/manjesc cu diverse ingrediente. Barnes imi pare acum peste masura de talentat in descrierile pe care le face, in felul in care foloseste experiente atat de comune si le transforma in literatura. Desigur, este evident parca, printre randuri faptul ca volumul este totusi o adunatura de mici articole aparute in The Guardian. Intreaga carte este presarata atent cu doze de umor, zicatori populare, anecdote si amintiri de tot felul. Poate din acest motiv se si citeste atat de usor si cu atata drag.

"Cu gatitul mi s-a intamplat ca si cu sexul, politica si religia: cand l-am descoperit era prea tarziu ca sa imi mai intreb parintii."

Printre astfel de vorbe de duh, exemple de retete, instructiuni si indrumari referitoare la cartile de bucate, retete, moduri de preparare si de servire iti vine greu sa ridici ochii din carte. Pentru o carte de divertisment, fara pretentii prea mari, am invatat totusi o groaza de chestiute haioase si mi-am notat o multime de retete si titluri de carti de bucate la care as vrea sa revin.

V-as scrie mai multe despre ea dar sunt convinsa ca nu sunteti cu toti pasionati de subiect. Oricum o recomand ca lectura usoara si amuzanta si mai ales pentru linistirea nervilor de bucatar incepator. :) Gasiti aici un mic fragment sa va faca pofta de lectura.

1001 de nopti - volumul 2 (noptile 25 -44)

2010-05-07T11:29:00.000+03:00

Volumul acesta al povestilor incepe cu o poveste amuzanta a unui cocosat care moare dar nu prea si a carui falsa moarte aduce tot felul de buclucuri pe capul diferitilor oameni care se cred vinovati de moartea sa. E o poveste tare amuzanta care mi-a sunat extrem de cunoscuta desi nu stiu de unde sa o iau. Din nefericire insa, pe la mijolcul povestii intervine un barbier care mi-a cam taiat pofta de povesti.

Daca la primul volum eram entuziasmata de fanteziile orientale, am citit acest al doilea volum cu mai putin avant. Desi am inceput-o cu placere, am dat la un moment dat peste barbier limbut de care va ziceam. Poate ca e greu de inteles ca citind o carte poti spune despre un personaj ca vorbea incontinuu dar exact impresia asta am avut-o. Nu ca citesc niste cuvine pe o bucata de hartie ci ca am langa mine un personaj ciudat, vorbaret peste masura, care ocoleste la infinit subiectul si parca face orice numai sa nu incheie povestea. Si pornind de la acest personaj care mi-a fost antipatic, parca intregul volum m-a enervat peste masura. Dupa ce ca povestea barbierului a fost lunga si enervant de plina de inflorituri, mai este si povestita din doua puncte de vedere si, ca sa nu se termine totul aici, barbierul mai aduce in discutie si povestile fiecaruia dintre cei 6 frati ai sai. Toate mi s-au parut trase de par si lungite anapoda, lipsite de farmecul si magia pe care le regasisem in primul volum.

Odata iesit din peisaj antipaticul barbier, m-am bucurat sa sar la urmatoarele povesti unde chiar am reusit sa ma amuz din nou cu istorisirile de la sfarsit ale unor eunuci, fiecare laudandu-se cu felul in care si-a dobandit statutul.

Asa se intampla de obicei cand am asteptari prea mari asa ca de-acum incolo o sa incerc sa citesc 1001 de nopti cu un entuziasm un pic mai temperat. :)

Isabel Allende - scurt despre noul roman si obiceiuri de scriitoare

2010-05-05T23:40:00.000+03:00

N-am mai postat de mult un interviu, in mare parte pentru ca am fost mult prea lenesa. Am gasit insa unul nou pe Goodreads care e taman pe gustul meu. It's a pity ca nu pot sa va scriu aici interviuri reale, luate de mine asa ca ma consolez traducandu-le pe ale altora. :)

Isabel Allende despre cel mai recent roman - Island Beneath the Sea

Goodreads: Primele recenzii de pe Goodreads referitoare la Island Beneath the Sea fac referire la Zarité ca fiind "o femeie puternica." Adesea istoria este povestita de cei puternici pe cand Zarité nu este o femeie libera; este sub dominatia sangelui ei african si a statutului ei de produs uman. De ce v-ati hotarat sa aduceti in centrul povestirii o tanara sclava?

Isabel Allende: Sunt obsedata de tema libertatii, mai ales pentru femei. Femeile sunt abuzate, violate, exploatate, vandute; sunt cele mai oropsite. Trebuie sa fie puternice si lucide pentru a depasi obstacolele multiple care le ies in cale. Acest lucru poate deveni o poveste grozava! Majoritatea personajelor mele feminine sunt sclave intr-un fel sau altul dar pana la Zarité nu am mai scris despre o sclava. reala Cazul ei este unul extrem.

GR: Cartile dumneavoastea au purtat cititorii catre o multitudine de locatii inclusiv in tara dumneavoastra de bastina, Chile si locuinta dumneavoastra actuala, San Francisco. Ce v-a motivat sa scrieti despre Haiti in perioada coloniala?

IA: Nu m-am gandit ca voi scrie despre Haiti. Am fost de cateva ori in New Orleans sa ma documentez pentru romanul Zorro si m-am indragostit de oras, de aroma lui frantuzeasca si de cultura afro-americana. Atunci mi-am zis ca voi scrie intr-o zi o poveste cu locatia in New Orleans, cel mai porbabil despre pirati. Documentandu-ma am aflat ca in 1800, peste 10 000 de refugiati au venit in Loiusiana, fugind de revolta sclavilor din colonia Santo Domingo (azi Haiti). Am fost fascinata de istoria insulei si de nenorocirile sclavilor.

GR: Cum v-ati documentat pentru a reprezenta cu acuratete Santo Domingo, Havana si New - Orleans in perioada secolelor 18 - 19?

IA: Am citit carti de istorie despre Caraibe, Haiti, Europa si Statele Unite. Toate se leaga. Am citit si doua bibliografii ale lui Toussaint Louverture si minunata trilogie a lui Madison Smart Bell, un expert al istoriei haitiene si un mare scriitor.

GR: Fundatia Isabel Allende urmareste obtinerea drepturilor sociale si economice ale femeilor, o cauza care va este draga. Personajele dumneavoastra feminine sunt adesea marginalizate datorita sexului lor si totusi pot fi pasionale, practice si tenace. Ce loc ocupa feminismul in scrisul dumneavoastra?

IA: Eram feminista cu mult inaintea ajungerii acestui cuvant in tara mea, Chile. Am fost intotdeauna constienta de inegalitatea dintre sexe si am vrut intotdeauna sa fiu independenta. Feminismul mi-a modelat personalitatea, deciziile, viata, scrisul si fundatia de asemenea.

GR: O cititoare va intreaba: "Cum incepeti un roman - cu o idee despre intriga, despre personaj sau cu informatii istorice?"

IA: Depinde. Unele carti le incep cu o idee vaga, asa cum este si Island Beneath the Sea. Primul meu roman, Casa Spiritelor a inceput cu personajele - majoritatea modelate dupa membrii familiei mele. Al doilea roman se baza pe o crima comisa de armata in timpul dictaturii din Chile (1973). Altele sunt romane istorice cum ar fi Fiica Norocului care a fost inspirat de Febra aurului din California in anul 1848. Atele sunt pe o tema documentata cum este Afrodita care este despre afrodisiace, dorinta si lacomie.

GR: O alta cititoare spune: "Sunt o fana a realismului magic in fictiune si mi-a placut foarte mult Casa Spiritelor. Am mai citit cateva dintre romanele dumneavoastra ulterioare si nu ati mai folosit acest gen atat de mult. Apare in noul roman? "

IA: Exista multa magie in Island Beneath the Sea. Revolta sclavilor din Haiti este imposibil de explicat fara voodoo si puterea spirituala pe care religia le-a oferit-o sclavilor. Este intr-adevar magica. In religia lor erau "posedati" de Loas. Cand se aflau in transa aveau toate puterile Loa iar asta le insufla mult curaj si putere. S-au luptat cu macetele impotriva tunurilor lui Napoleon pentru ca ei credeau ca pentru fiecare negru din lupta existau 10 000 de spirite care se ridicasera din Insula de sub mare (Paradis, Guinea, Lumea cealalta) pentru a lupta cu el.

GR: Spuneti-ne despre o zi obisnuita de scris si tabieturile scriitoricesti neobisnuite. Inca mai incepeti fiecare carte in ziua de 8 ianuarie, zi in care ati inceput sa scrieti Casa spiritelor? S-a mentinut aceasta zi norocoasa pe parcursul anilor?

IA: 8 ianuarie a fost ziua mea norocoasa. Mi-am inceput toate cartile in aceasta zi si toate au fost primite bine de cititori. Scriu intre opt si zece ore pe zi pana cand am un prim manuscris iar apoi ma pot relaxa putin. Sunt foarte disciplinata. Scriu in liniste si singuratate. Aprind o lumanare pentru a chema inspiratia si muzele si ma inconjor cu poze ale oamenilor pe care ii iubesc, morti sau vii.

GR: Ce urmeaza?

IA: Un alt roman, plasat jumate in Statele Unite si jumate in Chile.

Leapsa cu carti

2010-05-05T09:48:00.000+03:00

Am gasit o leapsa faina aici si cum de mult n-am mai prestat asa ceva m-am gandit sa o fac si eu. Sa vedem ce iese. :)

Câte cărți ai citit până acum în 2010?
In jur de 15. Nu pot sa apreciez exact pentru ca sunt multe pe care nu le-am adaugat pe blog.

Câte cărți de ficțiune și câte de non-ficțiune?
Doar una de non - fictiune si anume Metafizica sexului. In rest, I mostly read fiction.

Care e proporția de scriitori bărbați vs. femei?
3 femei si restul barbati.

Care e cartea preferată citită până acum în 2010?
Anthony Bourdain - Kitchen Confidential si cele din seria Avalon.

Care e cartea care ți-a plăcut cel mai puțin până acum în 2010?
Chuck Palahniuk - Bantuitii

Ai început vreo carte și n-ai putut să o termini?
Da, cea de mai sus.

Care e cea mai veche carte citită?
1001 de nopti, desi nu am citit-o in intregime.

Dar cea mai nouă?
Taramuri pustiite - povesti ale apocalipsei

Cel mai lung și cel mai scurt titlu?
Taramuri pustiite - povesti ale apocalipsei si Bantuitii

Cea mai lungă și cea mai scurtă carte?
Cea mai scurta - Pedantul in bucatarie de Barnes; cea mai lunga nu stiu...poate 1001 de nopti.

Câte cărți împrumutate și/sau de la bibliotecă?
2 imprumutate, niciuna de la biblioteca...de cand imi permit sa le cumpar nu prea mai merg la biblioteca.

Câte cărți citite sunt traduceri?
Mai mult de jumate.

Care e cel mai citit autor anul acesta?
Rushdie.

Ai recitit vreo carte?
Nu.

Care e personajul preferat din cărțile citite până acum în 2010?
Nu m-a fascinat nimeni intr-atat incat sa-i mentionez.

Ce țări ai vizitat prin cărțile citite?
India, America, Marea Britanie, Maroc, Atlantida (:P).

Ce carte nu ai fi citit dacă nu ți-ar fi fost recomandată?
Metafizica sexului.

Ce scriitori descoperiți în 2010 ai vrea să citești mai mult?
Probabil ca as mai citi niste SF daca as avea ocazia. Si Alice Sebold.

E vreo carte a cărei lectură îți pare rău că ai amânat-o?
Am Viata unui om singur a lui Adrian Marino dar nu stiu cand ajung la ea.

Nu vreau sa oblig pe nimeni sa o faca dar daca va hotarati sa-mi spuneti si mie, ca-s curioasa sa citesc si pe la altii! :D

Taramuri pustiite - povesti ale apocalipsei

2010-05-01T21:26:00.000+03:00

Titlu original: Wastelands
Autor: John Joseph Adams
Lungime: Antologie – 600pag, 22 povestiri
Atmosfera: futurista
Citibilitate: maxima
Recomand: da

In ultimul timp citesc putin si greu. Parca zilele imi sunt din ce in ce mai scurte, ma trezesc obosita si pic de somn la ore babesti ceea ce imi lasa din ce in ce mai putin timp pentru placeri lecturistice. Prin liceu/facultate, marea mea tragedie era ca nu pot sa imi cumpar cartile pe doresc sa le citesc. Acum cumpar dar mi se aduna in teancuri pe noptiera si reusesc cu greu sa tin pasul. O fi doar astenie de primavara dar a devenit o adevarata lupta sa nu ma pierd in cotidian. Sa citesc mereu si in mod constant, sa imi pastrez mintea ascutita si sertarasele memoriei cat mai ocupate cu variate si satisfacatoare cunostinte noi. In caz contrar, m-as trezi zi de zi in propria-mi plictisitoare si bookless apocalipsa.

In zilele astea capricioase de primavara, pe linia lecturistica de plutire ma pastreaza aceste povestiri dupa care am ravnit in mod neasteptat. Din ce in ce mai mult ma simt atrasa de SF, taman acum, cand altii de varsta mea depasesc perioada sf a vietii lor. :)) Dar in ultimul timp, ceea ce citesc ceilalti nu prea mai conteaza pentru mine si antologia aceasta se pliaza frumos dupa gandurile si situatia mea actuala.

Antologia strange o multime de texte cu subiect postapocalipic scrise de autori cunoscuti fanilor SF (eu n-am recunoscut decat vreo doi dar asta nu m-a impiedicat sa savurez din plin povestirile). Cu cititul ma aflu de-abea pe la jumatate dar fiecare dintre povestirile citite pana acum m-a impresionat placut. Citesc destul de rar antologii si/sau volume de povestiri, pentru ca ma debusoleaza si enerveaza saltul de la un subiect la altul dar in acest caz sentimentul este cu totul diferit. Povestirile parca s-ar lega desi, chiar daca fac parte din acelasi subgen, expun puncte de vedere diferite si atmosfera variaza de la o pagina la alta.

Povestirea care deschide volumul este una de Stephen King(da, macar pe el il stiu si eu :)) ) si dintre cele citite mi s-a parut cea mai de efect, ca sa-i zic asa. Sfarsitul tuturor problemelor ofera o solutie rautatii crescande a omenirii. Un copil geniu, care la 2 ani invata sa citeasca, se zbate sa gaseasca o solutie pentru a vindeca aceasta rautate umana. Trebuie sa recunosc, ca am o afinitate pentru povestile cu copii extraordinari iar acesta mi s-a lipit instant de suflet. Ideea ca rautatea ar putea avea o metoda fizica de propagare si problema ar fi potential rezolvabila mi s-a parut geniala. Desigur, solutia gasita de tanarul geniu nu este una perfecta caci efectele secundare sunt devastatoare - omenirea este decimata de o teribila boala degenerativa. Concluzia ar fi una destul de trista - rautatea este atat de adanc inradacinata in esenta umana incat numai tembelizarea ne-ar mai putea scapa de ea.

Oameni de nisip si zgura a lui Paolo Bacigalupi m-a impresionat aproape pana la smiorcaieli asa cum numai povestile cu animale stiu sa o faca. Intr-o lume in care fiintele care au fost oameni se hranesc cu nisip si pietre si se vindeca de orice, fara nici o problema iar nepasarea lor fata de orice este uluitoare, cineva gaseste un catel- o raritate, o minune, o ramasita a trecutului. Cei trei se invart curiosi in jurul fiintei a carei viata pare imposibia si la inceput se straduiesc sa il tina pe langa ei. Animalul insa le solicita atentia si grija mai mult decat se asteptau caci aceasta nu mananca pietre, nu se regenereaza si este incredibil de sensibil la tot ce inseamna mediu inconjurator. Astfel se hotarasc sa-l gateasca in loc sa il mai ingrijeasca. Totul se intampa fara nici un pic de emotie din partea fiintelor omenesti de nerecunoscut. Trei randuri, la sfarsitul povestirii amintesc cat de cat de omenirea cu sentimentele si afectivitatea caracteristice dar aceasta propozitie de final nu face decat sa sporeasca amaraciunea si tristetea care ramane in suflet dupa citirea acestei povestiri.

O alta povestire care mi-a placut a fost Inertia de Nancy Kress. Aceasta se joaca cu ideea unei epidemii care ii desfigureaza pe cei afectati. Frica duce la izolarea acestora intr-o colonie care devine off limits. Inlaturati din viata normala, acestia regreseaza din multe puncte de vedere dar se descurca, supravietuiesc, isi fac un rost. In afara groaznicelor efecte fizice pe care le are boala, aceasta are si un aspect pozitiv - pare sa afecteze creierul astfel incat, bolnavii sunt mai calmi, mai toleranti. Apare aceiasi idee ca mai sus - trebuie sa regresam ca sa avansam.

Mai sunt si alte povestiri care mi-au placut si inca nu am terminat cartea dar vroiam totusi sa va spun doua vorbe despre ea. Pentru o ne-pasionata de sf... mi-a facut totusi o impresie foarte buna! :)

Chuck Palahniuk - Bantuitii

2010-04-08T09:40:00.002+03:00

Titlu original: Haunted.A Novel of Stories
Autor: Chuck Palahniuk
Lungime: 439
Atmosfera: deprimanta
Citibilitate: depinde de cititor
Recomand: nu

Cred ca am o luna sau mai mult de cand ma chinui sa termin aceasta carte. Imi este foarte greu sa las o carte pe jumate citita dar am pierdut atata timp chinuindu-ma sa o termin incat, in acest moment chiar nu ma mai intereseaza de nici un fel.

Stiu cat de laudat si apreciat este Palahniuk pe la unii si altii dar nici asta nu a reusit sa ma convinga.

Bintuitii este o satira clara la adresa unei societati obsedata de capra vecinului. Referirile constante la reality show-uri precum si limbajul si comportamentele caracteristice personajelor pe care le vedem la telvizor sunt mai mult decat evidente. Societatea din roman este una profund influentata de emisiunile televizate; ei vorbesc, gandesc, apreciaza si analizeaza numai in conformitate cu cele invatate, uneori pe nestiute, de la televizor. Reality-show-urile sunt religia omului modern si asta se reflecta cu varf si indesat in acest roman.
In general, parerea mea este ca orice carte are ceva bun in ea si de cele mai multe ori ezit cand e vorba sa o desconsider si totusi ...Bintuitii mie nu-mi plac deloc. Atmosfera mi se pare prea apasatoare si violenta si vulgaritatea scrisului sunt prea in your face pentru mine. O mana de oameni participa la un experiment inchizandu-sede dragul artei intr-un teatru dezafectat. Fiecare dintre ei vrea sa scrie marea carte dar nu reusesc decat sa se dezumanizeze, schingiuindu-se fizic si psihic fara cea mai mica urma de constiinta si /sau moralitate. Daca asta o fi arta horror a lui Palahniuk, eu nu o inteleg si nu o agreez. Nu vad deloc comicul unor situatii tragice (fie ele si fictive) si nu pot sa citesc despre abuzuri si violente fara sa ma afecteze.
Am renuntat asadar la aceasta carte. Reusisem sa citesc pana pe la mijloc dar chiar nu vreau sa ma mai aflu in centrul acelei atmosfere deprimante, nici macar ca cititor.
Asa ca...bye bye Palahniuk...see you never.

P.S. Daca doreste cineva cartea...i-o dau cu 10 lei. Arata ca noua, a stat mai mult pe noptiera decat la citit.

Strabunii Avalonului - Diana L.Paxson, M.Z. Bradley

2010-03-28T22:04:00.004+03:00

Titlu original: Ancestors of Avalon
Autor: Diana L. Paxson/ M.Z.Bradley
Lungime: 586 - e mai usor decat pare
Atmosfera: haotica
Citibilitate: potrivita
Recomand: nu neaparat

Cred ca nu mai e nevoie sa mentionez cat de mult m-am amorezat de aeasta serie fantasy. Sunt deja la a 5a carte pe care o citesc din aceasta serie si povestea inca ma fascineaza la fel ca la primul contact cu ea. Mai am vreo 2 cred si dupa aia nu stiu ce o sa ma fac... :)).
Cred ca le-am citit cam aiurea, in ordinea in care mi-au picat in mana...si nici acum nu-s prea sigura care ar fi trebuit sa fie cea corecta. Cert este ca pe parcursul intregii serii Avalon, scrisa de Bradley exista doua personaje, simbolice pentru cuplul primordial care se reincarneaza si se indragostesc in fiecare din vietile prin care trec. Strabunii Avalonului ne dezvaluie acest cuplu initial Tiriki si Micail, preoteasa si preot ai Templului Luminii pe o insula sortita pieirii: Atlantida.
Desigur povestea promite a fi una fascinanta. Partea proasta insa, este ca se simte mult diferenta intre cele doua autoare. Se pare ca ideea si povestea sunt ale lui Bradley dar aceasta moare inainte de a o scrie si Paxson incearca sa scrie o carte gandita de altcineva. Desi foloseste toate sursele si documentele lasate de Marion Bradley si are ajutorul fiului acesteia, diferenta se simte. Mai ales la inceput, firul naratiunii este foarte greu de urmarit.
E adevarat ca si eu am o mare problema cu romanele/cartile care incep cu o enumerare a personajelor (ca la piesele de teatru). Mi se pare inutil si plictisitor. La o carte cu atat de multe personaje este intr-adevar folositoare aceasta lista dar in nici un caz la inceput cand oricum habar n-ai cine e cine si ce vrea.
Trecand peste asta, prima jumatate a romanului este destul de haotica. Ideile parca nu se leaga si naratiunea nu curge asa cum te astepti daca ai mai citit si altceva din aceasta serie. E insa scuzabil avand in vedere faptul ca partea aceasta ca volumului se refera la haosul scufundarii insulei si drama cuplului despartit la evacuare. Din momentul in care cei doi ajung fiecare in parti diferite ale unei insule, parca lucrurile incep sa se aranjeze. Deja ne-am obisnuit cu personajele si cu numele lor ciudate, am facut legatura cu celelalte poveste din Avalon si stim cam la ce sa ne asteptam. Cei doi vor fi despartiti pentru 5 ani fara a stii daca celalalt traieste sau nu; ani in care Tiriki se transforma din ceea ce parea un personaj secundar, sotia unui mare preot, intr-o preoteasa a Zeitei, mama si fondatoarea puternica a unei comunitati. Pe partea cealalta, Micail este mai norocos si nimereste in mijlocul unei comunitati mai evoluate si mai bogate si nu prea face mare lucru din asta.
In mod natural si instinctiv m-am simtit atrasa de Tiriki, un personaj puternic dar sensibil in acelasi timp, o femeie isteata pe care ti-o inchipui instant frumoasa fara a primi prea multe detalii despre aspectul ei. Contribuie la asta si aura de divinitate care este parca desenata in jurul ei. La fel de natural te intrebi si ce-o fi cautand ea cu Micail care, in ciuda faptului ca este mare preot si mostenitor a unor puteri sacre pe care le foloseste din cand in cand(mai mult sau mai putin in cunostinta de cauza), este cam naiv si prostanac pe alocuri. Desigur, felul in care o iubeste pe Tiriki este flatant si uimitor. Parca nu-ti vine sa crezi ca femeia este cea rationala si barbatul cel care se simte pierdut fara sustinerea ei. De multe ori imi vine greu sa cred ca barbatii pot iubi atat de irational si cu atata fidelitate(desi am avut nenumarate asemenea surprize in literatura) dar acesta este farmecul povestii - faptul ca dragostea e dragoste si totul se aranjeaza pana la urma.
Pe langa misterele si miturile pe care le prezinta romantat aceasta serie, este in mare parte o poveste de dragoste si inca una frumoasa. Nu pot sa nu o recomand dar as a whole, citita in intregime si in ordinea corecta caci eu mi-am cam prins urechile incercand sa-mi amintesc una-alta. :)

1001 de nopti - volumul 1 (noptile 1 -24)

2010-03-08T23:01:00.003+02:00

Poate ca stiti deja ca sunt un copil mai mare si ca orice poveste imi cade in maini ma absoarbe in intregime. De obicei asta se intampla cand nu mai dau pe aici cu zilele sau saptamanile. O poveste sau alta m-a acaparat. Imi este inca relativ usor sa renunt la internet desi simt din ce in ce mai des nevoia sa revin la blogurile pe care le construiesc cu atata drag.
Pasiunea pentru povesti este insa mai veche si mai bine intepenita in sufletul meu astfel incat disparitiile din online se explica de multe ori prin rataciri intr-o poveste sau alta.
Desigur, dintre povesti poate ca aceasta este cea mai cunoscuta.
O mie si una de nopti.
Altceva parca nici nu mai e nevoie sa spun, caci oricum toata lumea stie despre ce vorbesc. Dar...oare cati nu sunt ca mine? Cati nu au luat de bune povestile despre aceasta colectie si au lasat dorinta de a citi originalul intr-un coltisor neimportant al mintii.
Iaca asa am facut eu si m-am trezit acum, dupa lupte seculare cum s-ar zice, patrunzand pasionata intr-o lume de poveste cum alta nu-i. Nu, cu siguranta nu-s povesti pentru copii. Asta spun de la inceput, ca sa nu ne intelegem gresit. O mie si una de nopti sunt povesti pentru oameni mari. Povesti in care dragostea, ravna, puterea, sexul, respectul si viata in general come naturally. Nimic din ce este omenesc nu e rusinos si nici o nascocire nu este prea de tot. Acestea ar fi primele idei care mi-au rasarit in minte incepand sa citesc aceasta colosala colectie de povesti arabe.
Nu stiu in ce masura sunt indreptatita sa va dezvalui detalii din acest prim volum pe care il citesc si nici nu prea ma simt in stare. Fiecare poveste citita mi s-a parut perfecta si abundenta detaliilor si a imaginatiei m-a coplesit si nu pot decat sa le recomand cu mare entuziasm.

Marian Keyes - Anybody Out There

2010-02-27T03:50:00.003+02:00

Titlu original: Anybody Out There
Autor: Marian Keyes
Lungime: 590 - pe nerasuflate
Atmosfera: un fel de râsu'-plânsu'
Citibilitate: ridicata
Recomand: da...de ce nu

Nu mi se intampla prea des sa citesc chick-lit...de fapt nu am mai facut-o de pe vremea "Bridget Jones". Desi genul mi se pare usurel, amuzant si relaxant, nu imi este indeajuns de drag pentru 1. a da banii pe cartile de acest fel si 2. a pierde prea mult timp cu ele. E adevarat ca timp nu pierzi chiar atat de mult cu ele fiindca se citesc dintr-o rasuflare si sunt echivalentul comediilor romantice care ne indulcesc unele seri mai girlie.
Din multe puncte de vedere mi-a placut acest roman care te face sa-l plimbi cu tine peste tot, desi nu este tocmai cel mai mititel volum si nici nu prea incape in orice geanta. Autoarea stie ce trebuie sa faca pentru a-si atrage cititorii intre paginile cartii si pentru a-i pastra acolo pentru o perioada cat mai indelungata si cu beculetul de interes aprins. Limbajul este simplu si deloc greu de urmarit. La fel si subiectul, o tanara cu jobul perfect (marketing pentru o linie de cosmetice) isi pierde sotul si incearca sa reia legatura cu el prin diverse metode. Recuperarea ei fizica dar mai ales cea mentala dureaza mai mult decat ar vrea ea sa creada si de-abea tarziu dupa mijlocul romanului (mult dupa ce cititorul si-a dat seama) reuseste sa recunoasca faptul ca sotul ei este mort.
Autoarea a descoperit cu siguranta secretul succesului si il foloseste din plin. Suspansul este la maxim inca de la inceputul cartii cand nu suntem prea siguri ce, unde si cum s-a intamplat. Personajul cu pricina - Anna se comporta ca si cum lucrurile s-ar afla pe calea cea buna cand ea de fapt este free falling, asa cum te-ai si astepta probabil de la o tanara vaduva. Recuperarea ei este emotionanta si poate ca iti si stoarce ceva lacrimi daca, in stilul caracteristic girlie, te identifici si te transpui in pielea personajului - lucru care nu este deloc greu de facut. Autoarea pare sa aiba fler pentru a iti induce acea stare de comuniune cu personajul si o simpatizezi fara sa-ti dai seama.
Da, stiu ca este chick-lit, si poate ca v-ati astepta de la mine sa nu fiu atat de indulgenta cu ea, dar mie chiar mi s-a parut ok. Daca ma gandesc mai bine, pot sa compar cartea cu genul celor politiste. Atata timp cat nu citesti exclusiv asa ceva, de ce nu?! E o gura de aer proaspat, o buna ocazie de reflectie asupra partii noastre mai sentimentale si o lectura usoara, de buzunar.

Stephane Audeguy - Teoria norilor

2010-02-17T16:51:00.003+02:00

Titlu original: La Theorie des nuages
Autor: Stephane Audeguy
Lungime: vreo 300 ce par 600
Atmosfera: lipseste
Citibilitate: poate altadata
Recomand: not really, no

Teoria norilor se zice ca ar fi fost o mare revelatie in Franta anului 2005. Autorul mi-era deja cunoscut dintr-un mic compendiu de morti ciudate pe care l-am citit mai demult asa ca am zis ca merg la sigur cu ea. Din nefericire, asteptarile mi-au fost in mare parte inselate si am reusit sa o termin dar cu mari chinuieli: fiecarei pagini i-a corespuns un cascat sau cel putin o scarpinatura dupa ureche; cred ca sunt si mai grea cu cateva kg pentru ca la fiecare 10 pagini ma mai duceam un pic la bucatarie sa-mi iau ceva de rontait. Am avut parte de doar 2 momente "aha": atunci cand am descoperit ca de fapt, toata polologhia cu norii este o pregatire sau poate o metafora pentru prezentarea celui mai important nor as yet - mai precis cel care s-a ridicat deasupra orasului Hirosima. Al doilea moment este legat de acelasi subiect si este vorba de metoda incredibila prin care un personaj important din carte pare a fi scapat de ingrozitoarele efecte ale exploziei bombei nucleare aflandu-se, in acel moment, sub apa. Am avut parte chiar de o secunda de emotie atunci cand acest copil a iesit de sub apa si in jurul lui nu mai exista nimic. Am facut apoi legatura cu adultul care a uitat complet cativa ani bun din viata sa...crezandu-se de fapt cu nu stiu cati ani mai tanar. De fapt, daca ma gandesc mai bine, partea aceasta a romanului nu a fost rea deloc. Excentricul creator de moda care isi rememoreaza treptat primii ani de viata in Hiroshima este un personaj interesant si care te imbie sa citesti mai departe. Poate exact datorita lui nu am lasat cartea din mana la prima insirare plicticoasa a tipurilor de nori si a felului in care se infatiseaza ei pe cer.
Desi inteleg legatura metaforica dintre aceste teorii plictisitoare despre nori si punctul sau subiectul culminant al cartii tot mi se pare o mare pierdere. Acele pagini chinuitoare in care nu aflam decat in ce parte se misca nori, in ce forma, cine ii mai studiaza si cine mai scrie despre ei si cum exista impunsaturi si certuri pana si intre cercetatorii care se ocupa de acest subiect fascinant, sunt de-a dreptul enervante. Daca nu exista pe undeva si un savant care o ia razna si incepe sa fotografieze parti anatomice ale femeilor in loc de atat de interesanti sai nori, cred ca renuntam dinainte de jumatatea cartii. Asa, mai hlizindu-ma de nebunia unuia care descopera sexul dupa 35 de ani si i se pare o adevarata revelatie...mai emotionandu-ma cu japonezul tragic si povestea sa despre singuratate si moarte am ajuns la capat.
Acum ca am scris despre asta.... parca nu mi se mai pare asa o pierdere de timp. Parca totusi, cele doua personaje ciudate au meritat efortul...si parca nu am mai citit pana acum povesti romantate despre tragedia de la Hiroshima. Si parca nici despre istorie nu mai discutasem demult.
Deci nu...poate ca totusi nu a fost asa rau. :)

Salman Rushdie - Shalimar Clovnul

2010-02-10T19:00:00.002+02:00

Titlu: Shalimar Clovnul
Autor: Salman Rushdie
Lungime: 466 pagini - se simt
Atmosfera: bizara = interesanta+plictisitoare pe alocuri
Citibilitate: destul de scazuta, mai ales prin pasajele politice
Recomand: da, doar daca ati citit si altceva de Rushdie

"Libertatea nu e un ceai dansant. Libertatea inseamna razboi."

Am inceput sa citesc acest roman cu pofta unui copil aflat in bucataria bunicii. M-am indragostit de scrisul lui Rushdie...nici eu nu mai stiu cand. Probabil citind Copiii din miez de noapte si apoi din nou citind Harun si marea de povesti desi am fost un pic dezamagita de Seducatoarea din Florenta dar nu intr-atat incat sa renunt de tot la scriitor. Am cautat, ca si alta data elementele de realism magic pe care le iubesc atat de mult. Nu le-am gasit in masura in care mi-as fi dorit dar romanul este cu siguranta unul demn de luat in seama.
Povestea este una in stilul caracteristic Rushdie - razbunare, furie, politica si istorie, toate impletite cu o doza aproape invizibila de romantism si sentimentalism. Initial ai impresia ca va fi vorba despre o poveste de dragoste dar iubirea nu prea se observa decat printre crapaturi si atunci invaluita in amaraciune si/sau furie. In mod ciudat, nu mi-a displacut acest lucru in totalitate desi recunosc ca am sarit peste unele pasaje mult mai politice decat ma intereseaza pe mine. Se vede si aici pasiunea autorului pentru astfel de subiecte.
Tot un motiv recurent la el este haosul care se produce atunci cand diverse confesiuni religioase si/sau culturi se amesteca. Personajele principale ale romanului sunt doi indragostiti care indraznesc sa se casatoreasca in ciuda faptului ca sunt de religii diferite. Desi sunt sustinuti de comunitate si totul pare sa le mearga bine, aceasta diferenta apasa asupra lor si pare a le aduce ghinion. Motivele pentru care acestia ajung intr-o situatie mai mult decat nefericita nu tine strict de diferenta de religie dintre ei dar pare a atarna deasupra lor ca un blestem. De asemenea, pragul dintre modernitate si traditionalism este unul periculos de trecut si concluzia generala este ca aceasta trecere mai bine ar fi evitata.
Nu vreau sa va povestesc prea mult despre ce e vorba, pentru ca e una dintre cartile pe care ar fi pacat sa le cititi stiind despre ce e vorba. Eu una, am asteptat cu nerabdare sa dau peste bucatile din roman care ma interesau cel mai mult si anume cele referitoare la cuplul de care ziceam mai sus si povestea lor, dar pe alocuri, a fost interesanta si educativa si lectia de istorie recenta(conflictele dintre India si Pakistan referitor la provincia Casmir).
Scriitura pare un pic diferita de celelalte carti ale lui pe care le-am citit eu. Parca se impiedica uneori, se pierde in detalii si apoi isi revine admirabil si te surprinde cu pasaje de poveste, la limita dintre realitate si fantastic. Este un roman complex, care trebuie rumegat si citit in liniste. La sfarsit...parca te si simti mandru ca ai reusit sa-l termini. :)

Anthony Bourdain - Kitchen Confidential

2010-01-31T22:30:00.003+02:00

Titlu: Kitchen Confidential. Adventures in the Culinary Underbelly
Autor: Anthony Bourdain
Lungime: nu stiu, n-am observat :)
Atmosfera: antrenanta, hilara
Citibilitate: relativa, depinde de gradul de cunoastere a limbii engleze si a argoului
Recomand: da

Volumul acesta a fost printre minunatele cadouri primite anul acesta de Craciun. Cred ca am avut cel mai bun an din punct de vedere al cadourilor...pentru prima oara am primit numai lucruri interesante. Stiu ca suna putin aiurea, dar asa sunt eu...imi plac mult cadourile, mai ales cand vad ca sunt alese cu drag si cu intentia evidenta de a mi se potrivi.
M-am bucurat ca un copil de aceasta carte care nu mi-ar fi ajuns pe maini niciodata daca nu as fi avut friends in high places (a se intelege plecati prin tari civilizate in ale caror anticariate se gasesc si mici comori nu numai prostiile aruncate de altii). Am dormit cu ea la cap vreo doua saptamani, tot citind-o printre picaturi ca o alternativa la alte chestii mai serioase pe care le citeam.
Este o carticica extrem de amuzanta, un adevarat regal pentru pasionatii de limba engleza. Mi-a luat un pic pana sa ma obisnuiesc cu slang-ul de bucatar/drug passionate al lui Anthony Bourdain dar a fost o mare placere sa-i descifrez metaforele si expresiile.
Pe Anthony Bourdain il stiu de la emisiunile de pe Discovery. Prezinta un show numit No Reservation pentru care se plimba prin toata lumea analizand, degustand si criticand tot felul de mancaruri traditionale mai ciudate sau mai putin ciudate. S-a filmat un episod chiar si in Romania dar este absolut penibil si it doesn't do us justice. Oricum, tipul este un cinic incurabil pe care, ca spectator, ori il iubesti ori il urasti cu pasiune. Desigur, fac parte din prima categorie, dintr-o mie de motive pe care nu ma apuc sa le insir aici. :)
Revenind la carte, volumul este presarat de picanterii si istorioare din tineretea teribilista a autorului aflat in permanenta cu un picior in bucatarie si unul intr-un nor de stupefiante. Am avut tendinta sa o consider o carte cu retete dar nu am gasit nici urma de asa ceva. Cartea m-a luat prin surprindere atat din acest punct de vedere (nu fost deloc vorba despre ceea ce credeam eu ca va fi vorba) cat si din puncrul de vedere al scriiturii.
Spre deosebire de alte personalitati culinare cunoscute, Anthony Bourdain este si autor. A scris vreo doua carti de fictiune si acest lucru se simte in felul in care scrie. Stie sa-si imbrobodeasca cititorul, sa-l pastreze atent si alert. Eu eram oricum destul de atrasa de felul lui de a fi, in modul ciudat in care toate fetele sunt atrase de bad boys ;)) si cu atat mai mult acum, cand il descopar ca scriitor, atat de atragator in haosul scriiturii sale. De mult nu am mai ras singura citind o carte...a fost pur si simplu o lectura de placere, de relaxare.
Pe langa aceasta, am si aflat diverse chestii interesante despre ce si cand ar trebui sa comandam anumite feluri de mancare la un restaurant. De exemplu, niciodata sa nu comanzi peste lunea si daca iti place friptura well done, mai bine ti-o prepari singur acasa precum si concluzia, inevitabila, ca nu vrei sa stii ce se intampla in spate, la bucatarie. M-am lafait intr-o multitudine de denumiri de mancaruri, ingrediente si ustensile de bucatarie; m-am amuzat de comportamentele copilaresti ale bucatarilor si m-a surprins sa vad cat de mult este dominata de barbati aceasta industrie a bucatariei profesionale. Desigur, stiam ca barbatii sunt cei mai buni bucatari, acum am aflat si de ce se spune acest lucru, precum si faptul ca zicala aceasta se refera mai ales la bucatarii profesionisti. Acasa la ele majoritatea femeilor gatesc excelent dar, aceiasi majoritate nu s-ar descurca niciodata in lumea vulgara, violenta si galagioasa a bucatariilor de restaurant pe care o prezinta Bourdain in aceasta carte:
"This business grows assholes: it's our principal export. I'm an asshole. You should probably be an asshole too."
Mi-as dori tare mult sa-mi fac timp sa mai rasfoiesc odata cartea, sa revin asupra catorva probleme lingvistice care mi-au dat de furca. M-am simtit extraordinar cautand din nou cuvinte in vechiul meu Longman sau in dictionarul de argou. In cazul acesta, pasiunea aceasta a mea de om mare (bucataria) m-a dus inapoi la zilele de liceu cand dormeam cu Longman-ul la cap si sufeream de pasiuni lingvistice. :)
Desigur, volumul are si minusuri, cel mai evident fiind faptul ca este un mare haos. Desi se vrea organizat, cuprinsul ne prezinta capitolele ca pe felurile de la o masa incapand cu aperitive si incheind cu desertul, este greu de urmarit linia temporala reala. Bourdain povesteste din trecut, prezent si viitor, uneori la gramada si fara prea multa atentie la pragurile temporale. Poate aceasta este o problema doar pentru un cititor care nu are engleza ca limba materna, dar ma indoiesc.
In ciuda acestui fapt, recomand cartea tuturor celor care sunt cat de cat pasionati de bucatarie sau doar pur si simplu pasionati de limba engleza si de intorsaturile argoului New York-ez.

1001 de nopti - volumul 4

2010-01-18T13:39:00.000+02:00

A aparut azi volumul 4 din 1001 de nopti. E mai devreme decat ma asteptam asa ca atentie sa nu-l pierdeti! :)

Alice Sebold - Minunatele oase

2010-01-17T22:18:00.002+02:00

Titlu: Minunatele oase
Autor: Alice Sebold
Lungime: numai buna
Atmosfera: trista dar fara a fi apasatoare si cu mici accente amuzante
Citibilitate: mare, am citit-o cu muzica si/sau tv deschis
Recomand: da

Ca intotdeauna, o carte pe care o citesc absolut intamplator si pe neasteptate, imi place mai mult decat ceva ce astept sa citesc de luni de zile. Minunatele oase a fost o astfel de surpriza, in ciuda faptului ca in general nu agreez violenta in lecturile mele. Aici ar fi mai degraba vorba de aluzii la violenta desi uneori imaginile scrise devin socant de vizuale.
Pe scurt, o tanara este omorata brutal si intreaga viata a familiei ei este, understandably, data peste cap. Deznodamantul acestei tragedii este unul previzibil - familia se destrama, fiecare traindu-si durerea in propriul univers.
Dupa cum ziceam, in mod normal nu agreez subiectele de genul acesta dar acest roman este scris bine, intr-un stil antrenant, intr-un fel tipic american. Am citit-o ca pe un scenariu, ceea ce inseamna ca lectura a curs pur si simplu. Am aflat ulterior ca exista si film dupa ea (americanii fac filme dupa toate cartile care le plac).
Interesanta este, insa, perspectiva. Naratorul omniscient este chiar Susie, fata care se trezeste dintr-o data in viata de dupa moarte. Nu se stie exact daca este vorba de rai, desi ea asa pare sa creada. Totul in jurul ei este asa cum si-ar fi dorit si poate observa tot ce se intampla pe pamant in viata celor care i-au fost apropiati, inclusiv criminalul. Ceea ce este interesant insa este faptul ca ea nu pare suparata sau infuriata. Cel mult, este, din cand in cand, trista. Ii priveste pe cei de jos aproape obiectiv desi isi doreste sa ii poata influenta. Desigur, este uneori invidioasa vazandu-i crescand pe colegii ei si facand lucruri pe care ea nu le va face niciodata. Pare insa a avea un fel de resemnare si regretele ei nu sunt pentru propria ei viata ci pentru a celor pe care i-a lasat in urma. Adesea, Susie pare chiar fascinata de felul in care familia ei incearca sa treaca peste tragica si neasteptata ei moarte.
Totusi, ea ramane un simplu narator. Adevaratele personaje sunt parintii. fratele si sora ei precum si unii dintre colegii de scoala. Oricat de adevarat ar fi ca povestea porneste de la Susie, personajele de pe pamant sunt cele mai bine conturate. Cele care exista cu adevarat in realitatea romanului. Durerea si gandurile lor sunt clare si bine definite prin tot ceea ce fac, pe cand Susie pare doar ca pluteste printre randuri, ceea ce gandeste si exprima nu este intotdeauna coerent sau clar. In fond, este doar o fantoma...
Autoarea are un scris placut, citibil, imbinand cu succes momente din viata anterioara a familiei si din prezentul trist si dureros pentru ei. In mod surprinzator, sfarsitul nu este pe deplin trist. Desi din moarte nu se intoarce nimeni, parca reusim sa zambim pe masura ce legaturile de familie rupte de moartea fetei incep sa se refaca. De fapt, pe intreg parcursul cartii exista mici anecdote, fie povesti amuzante din trecutul familiei fie scene emotionante care ne fac sa trecem mai usor peste inceputul atat de deprimant si chiar, la final, sa o consideram o carte buna.
All in all, mi-a placut cartea si daca ar fi sa imi mai pice pe mana ceva de aceasta autoare as citi cu siguranta.

Suparari...

2010-01-14T20:35:00.004+02:00

Sunt foarte suparata. Pe 11 decembrie am comandat 2 carti de la libraria Humanitas online. Sylvia Plath si Neagu Djuvara. Le astept si acum. La inceputul anului le-am scris mail. Raspunsul il astept si acum. Ar trebui sa-i sun...dar mi se pare revoltator ca tot eu trebuie sa sun ca sa ascult scuze penibile ale unui operator care probabil ca oricum nu are nimic de a face cu asta!
Dar sunt suparata si vroiam sa spun cuiva!

P.S. Si by the way...la Nemira nu am patit asa ceva niciodata!

Fata cu portocale si diverse alte aberatii... :)

2010-01-11T21:45:00.005+02:00

La inceputul colectiei Cotidianul am fost mare fana. Multe luni de zile am cumparat saptamanal, aproape ritualic, cartea de la ziar (uneori cu nervi, alteori cu pile). Apoi lucrurile au inceput sa se imputa, pe masura ce si citeam din ele, mi-erau din ce in ce mai uracioase. Unele traduceri le-am gasit de-a dreptul deplorabile, altele erau pline de greseli de ortografie sau tipar sau cum s-or mai numi, in orice caz, greseli care mie mi se par inacceptabile. Mi-era jena ca le facusem atata reclama si ca le aveam in biblioteca.
Intre timp, au aparut carti si pe la alte ziare, si, in ciuda controverselor datorate acestor carti, le-am gasit mai ingrijite si mai atragatoare decat cele care dadusera tonul acestei mode. Desigur, am fost mult timp dezgustata de bisnita care se facea cu ele. M-am simtit si eu, ca orice cititor pasionat, calcata in picioare si jignita de faptul ca niste vanzatoare analfabete de la chiosc controlau achizitiile livresti ale atator oameni. Dar mi-a trecut. Oferte bune la carti valoroase se gasesc acum peste tot. Iata insa ca a fost nevoie de scandalurile cartilor de la ziar ca editurile sa-si dea seama ca reducerile de preturi le aduc bani in buzunare.
Am reusit cu greu sa ma dezbar de obiceiul de a cumpara cartea de la Cotidianul...nu-mi place sa renunt la obsnuinte si mi se parea total aiurea sa-mi las colectia incompleta. Cu toate astea, cand am vazut ca au dat in boala antologiilor am renuntat si am facut ceea ce ar fi trebuit sa fac in the first place. Am cumparat numai ce ma interesa.
Fata cu portocale a fost insa unul dintre volumele pe care nu le-am luat... it didn't really appeal to me, ca sa zic asa. Si dupa ce am vazut-o laudata peste tot ma tot gandeam...ca taman asta sa fie norocul meu, sa o pierd exact pe cea care s-ar putea dovedi buna. Asa ca iata-ma din nou la vanatoare de carti de la ziar. :))
Gasind-o intr-un final, am pus-o la rand...caci eu, like all of you out there reading my ramblings, am o coada comunista de carti ce se asteapta citite. :) I-a venit randul la inceputul acestui an cand parca nu-mi dadea mana sa incep nimic serios(a se citi mai lung de 200 de pagini).
Si as fi vrut sa-mi placa. As fi vrut sa incep anul cu ceva care sa ma dea pe spate. O carte care sa ma motiveze si sa ma impinga spre alte si alte lecturi. Nu a fost sa fie insa...
De la inceput m-a deranjat povestea intrerupta pe care naratorul nu prea se pricepe sa o spuna. Un pusti are o viata cam ciudata dar nu tocmai nefericita. O scrisoare de la tatal sau mort acum multi ani este gasita intamplator si inmanata acestui adolescent rebel. Prin ea, face cunostinta cu tatal sau mort demult dar si cu mama care a fost langa el dar, ca orice alt adolescent, nu a privit-o prea indeaproape. Nu e tocmai ce am numi o poveste palpitanta dar nu asta o strica.
Eu sunt cititorul omniscient, care il urmaresc pe acest baiat citind scrisoarea melodramatica si un pic ridicola a tatalui dar, in acelasi timp, ma intrerup pentru a-i citi gandurile acestui pusti nerabdator care in loc sa citeasca pana la capat face un milion de supozitii si isi da cu parerea despre fiecare cuvintel pe care-l citeste. Pentru mine a fost o experienta destul de haotica si chiar neplacuta uneori. Ca sa nu mai zic ca pustiul mi-a fost total antipatic.
Poate ca spre sfarsit, povestea de dragoste a parintolor acestui baiat m-a induiosat. Dar asta numai pentru ca sunt fata...si hormonii caracteristici ma imbie sa ma smiorcai la orice poveste de dragoste cat de putin emotionanta.
Nu recomand aceasta carte. Nu mi-a placut si mi s-a parut o pierdere de timp.

Recomandari din 2009 si la multi ani!

2010-01-01T17:38:00.006+02:00

Anul care a trecut n-a fost pentru mine printre cele mai prolifice in ceea ce priveste lectura. Am inceput in forta dar spre sfarsit nu am mai reusit sa ii dedic atat de mult timp pe cat as fi vrut.

Acum, mi s-a adunat teancul de carti de citit si cum mi-am rezolvat cam toate problemele, pot sa recuperez teren.

Dintre bucuriile livresti de anul acesta imi amintesc cu placere si recomand:

Midnight's Children - Salman Rushdie
Doina Jela - O suta de zile cu Monica Lovinescu
Gabriela Melinescu - Jurnal suedez 1
Sam Savage - Firmin
Jhumpa Lahiri - Porecla
Neil Gaiman - Coraline
M.Z.Bradley - Doamna din Avalon

Printre altele, pe lista in 2010 am:

Diavolul si ucenicul sau: Nae Ionescu - Mihail Sebastian
The Kite Runner si A thousand Splendid Suns de Hosseini Khaled
Sylvia Plath - Johnny Panic si Biblia Viselor
Jurnalul unei fiinte greu de multumit - Jeni Acterian
1001 de nopti

S-aveti un an bun, cu timp liber atat cat va doriti, buget considerabil pentru carti :), mintea limpede si alegeri potrivite.

La multi ani!

Salman Rushdie - Seducatoarea din Florenta

2009-12-29T22:16:00.005+02:00

In mod intamplator, am incheiat acest an de lecturi la fel cum l-am inceput: cu Salman Rushdie. Desi Midnight's Children mi-a placut extrem de mult, nu stiu cum am facut de nu am mai citit nimic de el pana acum cand, fiind dansul in vizita in tara, au aparut niste oferte pe la edituri. Si uite asa m-am apucat si eu de taiat de pe lista carti pe care imi doream sa le citesc.

Despre Seducatoarea din Florenta pot spune ca nu m-a prins de la inceput. Mi s-a parut haotica si cam alandala...imi amintea putin de My name is Red. Cu siguranta nu e o carte de citit in fuga ci una de rumegat. Pe parcurs, m-am atasat de ea si am lasat-o din mana cu parere de rau.

Tot citind-o, privirile-mi alunecau inspre biblioteca unde ma asteapta cuminti primele doua volume din 1001 de nopti. Intr-un fel ciudat, romanul lui Rushdie mi-a trezit pofta pentru cel pe care ma stradui acum sa-l adaug bibliotecii mele. Povesti in povesti, in povesti... imaginatia este personajul preferat de Rushide si pare sa profite de el la maxim. Personajele imaginare isi plasmuiesc singure companioni imaginari, sotii imaginare dar perfect capabile sa-si conduca barbatii, sfinte inchipuite care vindeca boli doar prin puterea propriului parfum.
Ce mi-a placut mult la aceasta poveste este ca toate femeile sunt frumoase - unele de-a dreptul superbe, altele atat de bine descrise incat par frumoase chiar si stiindu-le la o varsta inaintata. sau avand o ocupatie nu tocmai flatanta. Pentru mine, aceasta este the ultimate magic of reading...faptul ca pot vedea frumosul cititndu-l, la fel de bine cum l-as vedea cu ochii.
Rushdie concepe un basm rafinat, scris cu atentie, plin de detalii evident cizelate si bine rumegate. Se stie cu talent si nu te lasa sa uiti asta nici macar pentru un rand. Ca intotdeauna, combinatia de realitate si fantastic presarate cu un pic de ironie,,nu da gres, cel putin nu in ceea ce ma priveste. Cine si-ar fi inchipuit ca in uraciunea asta de perioada in care traim, mai pot fi inventate basme atat de frumoase...

Ce rost au povestile care nici macar nu sunt adevarate?

2009-12-09T11:41:00.006+02:00

Eu nu mi-am pus niciodata aceasta intrebare...ce rost au povestile care nici macar nu sunt adevarate? Pai, doar de-aia sunt povesti, nu? Pentru ca nu sunt adevarate. Si fie ca au un rost sau nu, ceea ce conteaza este ca ele ne invata sa ascultam, sa ne bucuram, sa ne intristam, sa citim, sa vedem lucruri ascunse si miraculoase in treburi altfel cam banale, sa traim intr-o fantezie ca si cum ar fi realitate si sa acceptam realitatea mai usor indiferent cat de dificila si uracioasa ar fi.

Am descoperit cu placere aceasta carticica pe care Salman Rushdie a scris-o pentru a-si indeplini promisiunea facuta fiului ca va scrie o carte pe care sa o poata citi si acesta. M-a induiosat povestea ei inca inainte de a o citi caci asa sunt eu...citesc sentimental si ma influenteaza astfel de detalii.
Nu cred insa ca mi-ar fi placut mai putin chiar si fara sa fi stiut acel detaliu. Este o poveste minunata pe care cu greu am lasat-o din mana. Ca intotdeauna in cazul cartilor care-mi plac, mi-as fi dorit sa raman sub plapuma pana o termin. Este intr-adevar o poveste de rumegat la caldurica cu o cana de ceai si pisica-n brate.
Nu am reusit sa ma hotarasc, insa, in ce masura ar putea fi citita si de un copil. Pare totusi un pic prea complexa pentru atentia de scurta durata a copiilor. Personajele sunt multe si complexe, dar sunt bine definite si descrise in detaliu ceea ce e bine pentru ca altfel, avand in vedere si numele lor ciudate, ar fi cam greu de retinut si de deosebit.
Povestea este una fascinanta, tocmai prin abundenta detaliilor si a nouatii personajelor. Pentru un cititor nefamiliarizat cu locuri si personaje din cultura indiana, intreaga poveste pare fantastica si poate un pic inaccesibila. Trebuie intai sa te obisnuiesti cu denumirile si numele folosite pentru ca de-abea apoi sa accesezi realitatea povestii. La sfarsitul cartii exista chiar si un mic index al numelor si ce inseamna ele care e util...mai ales daca il descoperi inainte de a avansa prea mult in lectura, ceea ce la mine nu s-a intamplat. :)
Am citit despre realismul magic al lui Rushdie si desi il consider un bun reprezentant al acestui curent literar nu consider Harun ca facand parte din el. Nici un moment, pe parcusul lecturii nu am avut senzatia de realism. Este in mod clar, declarat si fara ascunzisuri o poveste. Cu toate elementele ei componente de la duhuri, animale zburatoare, puteri miraculoase si pana la eroi, printese rapite si finaluri fericite. S-a vorbit mult si despre alegoria acestei povesti. Sincera sa fiu, nu m-am gandit prea mult la alegorii in timpul lecturii. Am savurat pe deplin tara tacerii(Chup) si tara bârfei(Gup), armata formata din carti, oceanul de povesti cu pestii lui sanitari, duhurile care faceau legatura intre lumea trista de "jos" si lumea povestilor. Si nici nu prea vreau sa-mi stric placerea cu analize pe text si dezvaluiri plictisitoare ale sus numitelor alegorii.
E o poveste frumoasa, inedita, plina de fantezie si zambete la tot pasul. Si gata! :) Luati de cititi!

Isabel Allende - Despre dragoste si umbra

2009-12-01T20:44:00.003+02:00

Dintre toate romanele Isabelei Allende, Despre dragoste si umbra m-a impresionat cel mai putin. Ma asteptam la o multitudine de detalii, la povesti imbinate perfect si personaje misterioase, la granita dintre realitate si fantezie si nu am gasit nimic de genul acesta.
Naratiunea mi s-a parut haotica iar personajele dezvoltate prea putin, nu impresioneaza cu nimic. Total necaracteristic prozei lui Isabel Allende, povestea e fada in ciuda aparentei straluciri. Pare un roman scris la repezeala, o ciorna mai degraba, cu multe idei scrise cu liniuta dar nici o fraza elaborata. Desi subiectul nu este unul prost, scriitura pare complet lipsita de pasiune.
Nu pot da un motiv exact pentru care acest roman mi-a lasat asa un gust amar si am ramas atat de dezamagita. Poate, in prisma pasiunii pe care am facut-o pentru autoare, am asteptat prea mult de la el.
Adevarul este ca l-am terminat repede si l-am uitat la fel de repede.

Invidie

2009-11-26T21:43:00.002+02:00

In timp ce altii se aflau in mijlocul evenimentelor, ascultându-l pe Rushdie being all charismatic, audiind Seducatoarea din Venetia, punând întrebari stupide si, all in all, bucurându-se de faptul ca sunt bucureşteni si pot participa la tot felul de evenimente interesante(vezi Gaudeamus) fara sa dea 100lei pe transport, eu musteam de ciuda şi invidie consolându-mă cu un nou-achiziţionat teanc de cărţi. Sâc!

P.S. Se pronunţa [Ruşdi] !

Craiasa Zapezii – H. C. Andersen

2009-11-24T19:05:00.001+02:00

Imi plac foarte mult povestile. Cu ele mi-am inceput aventurile in lumea lecturii si chiar si acum citesc cu placere povesti pentru copii. Nu de putine ori imi doresc diverse volume frumos colorate si prezentate, povesti mai vechi sau mai noi, cunoscute sau nu si mai tot timpul sfarsesc prin a le cumpara. Nu stiu exact daca pregatesc aceasta biblioteca pentru cineva sau pur si simplu imi satisfac niste dorinte ramase din copilarie. Ideea este ca ma bucura atat de tare acesti mici achizitii incat uneori ma uit in biblioteca si ma simt ca o fetita in lumea ei fermecata.

Asa s-a intamplat si cu aceasta carte care mi-a indulcit o zi grea si obositoare. Craiasa zapezilor a fost dintotdeauna povestea mea preferata. Imi amintesc si acum cat de mandra am fost de mine cand am citit-o singura in intregime(fiind o poveste mai lunguta).

In mod evident, sentimentul nu e acelasi acum…cand am atatia ani si atatea lecturi in spate. De fapt, se pare ca mintea mea este putin prea analitica acum si nu prea am reusit sa ma bucur de lectura asa cum s-a intamplat atunci. Mi-am amintit cu drag povestea dar mi s-a parut…goala, intr-un fel…rasfirata si cam repezita. E drept ca dupa ce citesti povesti mai ample si cu o multime de detalii, e greu sa te mai bucuri de lucrurile simple.

In orice caz, m-am bucurat tare mult de editia aceasta dragalasa si ingrijita.

Arthur C. Clarke - Sfarsitul copilariei

2009-11-15T20:30:00.005+02:00

Titlu original: Childhood's End
Traducere: Cristiana Visan

Nu am fost niciodata prea pasionata de SF dar in ultima vreme simt foarte mult nevoia de lecturi usoare asa ca am zis ca pot sa mai recuperez la capitolul acesta. Nu am ştiut prea bine cu ce sa încep aşa că am luat la nimereală din colecţia Cotidianul acest roman al lui Arthur C. Clarke.
Ca în cazul oricărui roman SF, am început lectura cu reticenţă care ulterior s-a mărit atunci când am relizat că se tratează subiectul extratereştrii. Cred că asta se datorează în mare parte suprasaturaţiei de care suferim în acest domeniu. Nu mă înţelegeţi greşit, nu sunt atât de înfumurată încât să cred că suntem singurele fiinţe inteligente din această infinitate în care trăim. Dar, de la aceasta şi până la poveşti exagerate cu extratereştrii e tare lung drumul. :)
În ciuda acestor prejudecăti de care sufăr (şi pe care le recunosc şi mi le asum) am descoperit un roman acceptabil, chiar interesant si atrăgător.
Este o lectură uşoară, o carte de pus pe noptieră şi citit înainte de culcare. Autorul testează pe cititor o soluţie utopică la problema "umană". Numai cu ajutor din afară părem să reuşim să ne calmăm cruzimea şi să renunţăm la războaie. Spiritul nostru conflictual rămâne însă. Printre rânduri, găsim o descriere destul de corectă a umanităţii. Suntem curioşi şi instinctiv conflictuali, adolescenţi permanenţi; ne simţim neînţeleşi şi oprimaţi, refuzăm din principiu ajutorul, indiferent cât de evident de util ar fi el. Aproape că îmi era milă de săracii extratereştii care fuseseră delegaţi să ne tempereze şi să ne calmeze instinctele violente.
Singur, detaliul aspectului extratereştrilor mi s-a părut absolut ridicol. Drăcuşori giganţi cu aripi, coarne şi tot tacâmul. De fiecare dată când apăreau în peisaj îmi venea în minte necuratul...în forma lui din serialul animat Southpark, lucru care nu m-a ajutat deloc să iau în serios toată povestea.
Se reuşeşte totuşi formarea unei civilizaţii superioare deşi, pe parcurs, unele detalii se pierd (cea mai nefericită consecinţă fiind pierderea simţului artistic). Ceea ce e interesant la acest roman este că exact atunci când ai impresia că punctul culimnant a trecut, realizezi că totul nu fusese decât intriga.
La fel de interesant este şi deznodământul. Clarke îşi imaginează un sfârşit boem pentru omenire. Nu tu catastrofe sau coborâri ale divinităţii pe pământ. Din contră, omenirea se transformă, puţin câte puţin, fără a-şi da seama măcar, homo sapiens se stinge lăsând loc unei noi rase. Copiii oamenilor se pregătesc pentru comuniunea cu o entitate superioara, cea care se presupune că dirijează întreg universul. Totul este un fel de integrare in absolut, dacă vreţi. Un sfârşit optimist, de altfel, dacă nu te gândeşti la faptul că soarele se stinge şi Pământul şi omenirea aşa cum o ştim noi dispar.

Nicole Krauss - Istoria iubirii

2009-10-29T20:36:00.007+02:00

Prima reactie la aceasta carte a fost una de respingere. M-am dus cu gandul la o poveste siropoasa sau cel mult o antologie de povesti de dragoste celebre. Avand aceasta prejudecata in minte, ma si mir cum de am cumparat-o. A fost totusi o surpriza frumoasa, o poveste de dragoste, e adevarat, dar una deosebita, romantica fara a fi siropoasa si trista... ca o zi de toamna.
Ceea ce mi-a placut cel mai mult a fost ca aceasta poveste de dragoste circula sub forma unei carti care impresioneaza pe toti cei care o citesc. Istoria e complexa si putin haotica la inceput dar apoi povestile se intrepatrund pentru a se revela la sfarsit ca un roman compact si coerent.
Pentru un pasionat de carti, povestea unui volum pierdut si regasit, furat si publicat sub alt nume, tradus apoi in engleza de dragul artei este in sine o poveste fascinanta. Cati nu ne-am gandit sa ne bazam propria poveste de iubire pe coincidenta unei pasiuni pentru aceiasi carte sau sa ne numim potentialii copii dupa personaje indragite. Exact asta ne ofera istoria iubirii, si exact despre asta ne vorbeste - despre felul in care o carte (ca obiect si nu ca idee) ne poate lega sau desparti. Pentru cei ce nu iubesc lectura, randurile de mai sus vor parea ridicole. Dar noi ceilalti, care ne refugiem atat de des intre paginile unei carti, vom avea intotdeauna nostalgia si in acelasi timp frustrarea faptului ca ne aflam in afara respectivelor pagini, ca nu suntem, in definitiv, decat spectatori.
In romanul aceasta, insa, cartea devine spectatorul vietii reale plimbandu-se (nu neaparat fizic) de la un personaj la altul, schimbandu-si semnificatia dupa melancoliile unui batran scriitor sau indrazneala unei adolescente energice, trecand prin remuscarile unui plagiator sau tristetea unei mame singure.
Mi-a placut mult aceasta Isotorie a iubirii, desi este o carte care trebuie rumegata si nu citita dintr-o suflare. In timp ce o citeam am avut de cateva ori o senzatie de haos care ma indemna sa o las pe noptiera dar acum, dupa lectura, imi place din ce in ce mai mult pe masura ce ma gandesc la ea, pe masura ce-mi amintesc detalii si cuvinte.

Vazand autoarea intr-un interviu, am realizat ca este totusi o scriitoare americana, lucru care (spre bucuria mea) nu s-a simtit deloc in roman. Nicole Krauss se dovedeste o scriitoare iscusita si mai ales un creator de personaje greu de ignorat. Ea insasi declara ca scopul personajelor este infatisarea relatiilor interumane iar legaturile dintre personajele acestui roman sunt puternice, si surprinzatoare in ciuda faptului ca sunt greu de depistat. Atat de multe elemente se combina pentru a da nastere unui personaj incat imi e imposibil acum sa ma apuc sa vi le descriu fara a povesti cartea in intregime(ceea ce detest sa fac).

Va recomand cateva interviuri cu autoarea in The Guardian si New York Magazine precum si acest roman pe care l-am cumparat din intamplare dar il voi pastra si reciti cu drag.

Ines a sufletului meu sau despre libertate

2009-10-17T07:43:00.005+03:00

In Ines a sufletului meu, Isabel Allende îşi cultivă parcă talentele descoperite în Zorro, luând o legendă îşi transformând-o într-o poveste superbă despre pasiune şi perseverenţă.
Multe din personajele romanului par a fi existat cu adevărat şi fac parte din istoria colonizării Americii ceea ce oferă volumului impresia unei cronici despre cucerirea teritoriilor sălbatice din America de Sud şi întemeierea statului Chile. De fapt, din informaţiile găsite de mine, romanul este foarte fidel realităţii deşi are, în mod evident, o serie de inserţii fictive care fac deliciul poveştii.
Deşi la prima vedere am putea să considerăm acest roman drept un roman de dragoste, realitatea este că nu dragostea între cele două personaje este cea care m-a impresionat cel mai mult ci mai degrabă dragostea pentru libertate.
Ines Suarez, fuge către Americi sub pretextul că şi-ar căuta soţul care o părăsise de dragul aventurii dar fuge de fapt de o societate plină de prejudecăţi şi reguli dictate de o credinţă dusă până la bigotism. Viaţa unei văduve (cum sunt considerate femeile ai căror bărbaţi pleacă în căutarea de noi teritorii peste ocean) este grea şi plină de interdicţii iar Ines, îşi simte parcă destinul strălucit şi se îmbarcă, în ciuda tuturor piedicilor, către America de sud. Viaţa ei începe cu adevărat atunci când îşi descoperă soţul mort în Peru, moment în care hotărăşte să rămână în colonii.
În acelaşi timp, urmărim şi călătoria lui Pedro de Valdivia, cel ce va deveni guvernatorul statului Chile care fuge de asemenea de încătuşarea în cotidian şi rutină către o viaţă plină de aventuri şi glorie. Nu prea mi-a fost simpatic acest personaj şi nu am prea priceput dragostea lui Ines pentru el dar, dragostea nu trebuie pricepută iar cei doi au rămas împreună mulţi ani, timp în care au întemeiat împreună oraşul Santiago şi au pus bazele unui mare stat - Chile.
Nu îmi plac în mod deosebit poveştile despre cuceriri, pentru că toate cuceririle sunt sângeorase si crude iar aceasta, în ciuda detaliilor picante şi a romantismelor inserate ici colo, este o descriere deloc părtinitoare. Isabel Allende vorbeşte în egală măsură despre dorinţele de extindere ale conchistadorilor spanioli şi disperarea cu care îşi apără băştinaşii pământurile; despre creştinizarea cu forţa a oricui se putea şi credinţele frumoase şi naturale ale indienilor.

Pe tot parcursul romanului mi-am dorit cu înverşuare ca spaniolii să piardă luptele şi să plece la ei acasă, lăsându-i vicorioşi pe indieni, deşi era atât de evident care va fi deznodământul. Pot spune astfel, că romanul acesta nu şi-a îndeplinit, poate, scopul propus în ceea ce mă priveşte. Da, am aflat câte ceva despre întemeierea unui oraş dar personajele mele preferate au fost cele colective - incaşii cei plin de aur şi indienii care se luptau până în pânzele albe pentru idealul lor de libertate.
Isabel Allende, însă, nu m-a dezamăgit nici de data aceasta. Am găsit acelaşi talent incredibil de a povesti, fervoarea şi pasiunea pe care le acoră scrisului sunt evidente în fiecare cuvinţel şi fiecare virgulă iar romanul este unul impecabil din toate punctele de vedere.

Titlu original: Ines del Alma Mia
Traducere: Cornelia Rădulescu

Schimb de carti Constanta - octombrie

2009-10-06T21:47:00.003+03:00

Dupa o pauza prelungita, SdC revine la Constanta, sper eu, cu forte proaspete. V-am pregatit carti noi si va astept cu ganduri bune si idei frumoase. Sunt nereabdatoare sa ne revedem…recunosc, mi-ati lipsit. Mi-au lipsit cartile surpriza si descoperirile interesante, povestile si proiectele voastre, plangerile si laudele de tot felul.

Ne revedem asadar, cu voie buna, in acelasi bar care ne-a primit mereu - In Vama, duminica 11 octombrie, ora 15.00.

M-as bucura sa stiu daca doriti sa veniti...puteti lasa un comentariu in acest sens :).

Daca nu stiti ce este Schimb de Carti, vedeti aici!

Una bună, una rea...:)

2009-10-04T21:16:00.007+03:00

M.Z.Bradley - Negurile

Am fost atât de încântată de Doamna din Avalon încât m-am grăbit să fac rost şi de alte cărţi din această seri Avalon. Nu pot spune că seria are cine ştie ce valoare literară dar pentru mine a fost o adevărată plăcere, şi cred că pentru iubitorii de fantasy este printre cele mai frumoase scrise în acest gen.
Am simţit-o ca un fel de concediu de lectură. M-a incitat şi m-a relaxat în acelaşi timp. Am citit cu atâta plăcere şi lejeritate cum nu am mai simţit din liceu.
Aceste două volume care compun Negurile nu au adus mari noutăţi în ceea ce priveşte stilul scriiturii. Naratorul şi personajul principal se confundă, întruchipând-o pe Morgaine - doamna lacului, cu totul altfel decât o ştim de prin filme sau alte poveşti. La fel se întâmplă şi cu regele Arthur care devine, în mod surprinzător, un personaj nu în totalitate pozitiv dar si Guinevere, soţia acestuia, care mi-a fost de-a dreptul antipatică. În această variantă a legendei regelui Arthur, regina Guinevere întruchipează creştinismul, cu tot bigotismul şi absurditatea sa. Am găsit respingător şi revoltător felul în care preoţii creştinismului nou insită să creştineze pe toată lumea, distrugând orice obiceiuri şi tradiţii care nu le conveneau. Această senzaţie de revoltă pe care am simţit-o aproape pe tot parcursul cărţii mi-a amărât puţin lectura. Dumnezeul creştinilor este neîndurător iar preoţii săi batjocoresc şi distrug orice alte credinţe deşi cei pe care ei îi numesc păgâni sunt mereu respectuoşi şi atenţi să nu jignească această credinţă nouă. Ştiu că este doar o poveste, dar de multe ori, pe parcursul ei am recunoscut atitudinile dezgustătoare ale preoţilor creştini şi mi-am dorit...copilăreşte,poate... să fiu păgână, în sensul în care acest termen este folosit în carte.
Aceste două volume sunt, aşadar, puţin mai mult decât poveşti cu zâne şi spiriduşi, cu regi şi regine, vrăji şi obiecte magice. Poveşti, însă, pe care le recomand din suflet tuturor celor care simt nevoia să evadeze din realitate, macar câteva pagini pe zi...

Ingeborg Bachmann - Malina

Scriu tot aici câteva cuvinte şi despre această carte pe care mi-o doresc demult şi pe care, odată, mai demult, cineva mi-a recomandat-o cu mare ardoare. Poate trebuia însă să o citesc atunci când mi-a fost recomandată - în liceu.
Nu voi scrie foarte mult despre ea pentru că nu am reuşit să o termin şi nici nu cred că o voi termina prea curând. Este un haos total în acest roman şi deşi ştiu că şi acesta poate fi un fel de a scrie, mi-a fost imposibil să mă acomodez cu scriitura sau măcar să mă apropii de personaje. Ştiu, de asemenea, că romanul este printre minunile literaturii austriece...şi tot nu pot să mă conving să-l termin. Nu suport haosul nici măcar în opere literare iar romanul acesta începe şi se termină peste tot. Bănuiesc totuşi că la o lectură mai atentă aş putea decripta povestea dar nu prea am răbdare. Aş avea nevoie de o legendă şi de cel puţin două lecturi complete ale romanului. Poate mai târziu...

Zece carti ce merita citite

2009-09-30T21:52:00.004+03:00

Am primit o leapsa mai veche de la Bianca si de cateva saptamani ma tot gandesc la ea. E tare greu sa aleg doar zece carti din toate cele care mi-au placut. De fapt...e imposibil. Voi enumera aici cele 10 carti care imi vin acum in minte...care m-au impresionat pe cand le-am citit. Daca refac leapsa peste o saptamana probabil ca voi alege alte carti.

1. Maestrul si Margareta - Bulgakov: un roman atât de fascinant şi de breath-taking încât. deşi l-am citit de vreo trei ori şi am vazut şi un serial făcut după el, tot nu sunt în stare să spun mai mult decat...uau!

2. Mândrie şi prejudecata- Jane Austen: neapărat în limba engleză, este un adevărat regal de limbaj şi conversaţie.

3.Un veac de singurătate - G G Marquez: pentru că există poveşti şi pentru oameni mari şi pentru că aceştia ar trebui să le ia în seamă.

4. Poezii - Nichita Stănescu: pentru că în toată lumea asta de când e ea lume civilizată şi cu peniţa în mână nu a mai existat un aşa poet!

5. Portretul lui Dorian Gray - Oscar Wilde: pentru că e bine să ne cunoaştem lungul nasului.

6. Patrick Suskind - Despre iubire şi moarte:

7. Henry Miller - Sexus: pentru că vine o vreme când trebuie să renunţă la prejudecăţi şi să ne acceptăm dorinţele de orice fel.

8. Convorbiri cu Octavian Paler: mai multe lecţii decât într-un an de şcoală

9. Jurnalul Fericirii - N. Steinhardt: pentru că e important sa ştim!

10. La alegere între Salman Rushdie - Copiii din miez de noapte şi Haruki Murakami - Cronica păsării arc: pentru că eu sunt de părere că trebuie gustate toate prăjiturile de pe masă! :)

Nu o dau mai departe că se pare că deja a făcut-o toată lumea în afară de mine! :)) Poate doar stăpânului BughiMamboRag...pentru că e un blog tânăr şi pentru numele pe care şi l-a ales. :)

Din concediu

2009-09-21T09:11:00.003+03:00

Tot m-am străduit să postez achiziţiile concediului şi nu am mai apucat din diverse motive tehnice. :)

Cartea pe care o luasem de citit pe tren s-a dovedit a fi un adevărat dezastru. Atât de dezastru încât am şi uitat cum se numea şi nu am timp acum să o caut în bibliotecă. Drept pentru care, m-am răzbunat achiziţionând cărţi.

Şi nu a fost deloc greu când am găsit în Sibiu librăria Humanitas care avea un catralion de reduceri. :) Cu greu m-am abţinut să nu-mi las (IAR) toţi banii acolo.

Am luat aşadar - Malina de Ingeborg Bachman pe care deşi o doream de mult, mă tot chinui de o lună aproape cu ea şi nu se lipeşte de mine de nici o culoare. E un haos total în romanul acesta şi cred că va rămâne neterminat.

Doua romane ale dragei mele Isabel Allende - Ines a sufletului meu şi Despre dragoste şi umbră. Şi pentru că era super ofertă, am luat ş Istoria iubirii la juma de preţ sau gratis...nu mai ţin minte :)). Oricum...a fost super oferta! Ador super ofertele atunci când se aplică şi la alte cărţi decât cele de duzină.

Copiii lui Hurin e împrumutată...şi nu se ştie încă dacă şi când îi va veni rândul. :)

Ei şi astea au fost. Dacă vreţi poze de prin concediu le găsiţi aici şi bunătăţi de tot felul aici.

Diana

Deasupra noastră nu e decât cerul

2009-09-13T00:12:00.004+03:00

Confesiunile unui cafegiu - Gheorghe Florescu

Eu nu beau cafea. Îmi place cum miroase...dar de băut nu beau, nu-mi place. Asta mi-am zis când privirea mi-a poposit pentru prima oară pe coperta acestei cărţi. M-a atras însă, mi-au plăcut ibricul antic şi râşniţa de pe copertă.
Şi-apoi au început discuţiile. Cartea anului...marea surpriză. Şi acum aflu că este un volum de memorii. Nu-mi amintesc ultima oară când un volum de memorii a fost numit "cartea anului" şi cumulat cu plăcerea mea de a citi memorii şi jurnale, nu a durat mult până m-am trezit în vârful patului cu ea în braţe.
Mi-a placut mult. Volumul pare scris usor, dintr-o suflare, fară prea mult efort în ciuda faptului că detaliile oferite sugerează o memorie extraordinară. Nu ştiu cum e posibil ca un om să reţină asemenea detalii atâta timp şi să fie în stare să le transcrie pe hârtie, în ordine cronologică.
Personajul Gheorghe Florescu este unul absolut indimenticabil. Pasionat de cafea îşi face curajos loc printre comercianţii unei perioade dificile şi devine cel mai bun. El are de toate atunci când nimeni nu mai are nimic şi asta era ceva pe vremea aceea, drept urmare devine un om cu influenţă dar şi periculos pentru sistem (care nu îl lasă nepedepsit). În România lui dă-mi să-ţi dau, cafegiul Florescu are de toate pentru toţi.
Citeam şi mă minunam de lucrurile care se întâmplau atunci şi încă sunt uimită de câte lucruri nu cunoaştem. Ştim generic, despre România cea plină de securişti care nu îşi dădeau deloc silinţa să fie discreţi, despre fericirea generală afişată oficial şi deznădejdea, suspiciunile, bişniţa, corupţia, furturile sistematice de peste tot. Ar trebui să existe mai multi domni Florescu, să-şi amintească şi să scrie despre cum funcţionau lucrurile în România comunistă. Să ştim şi noi ăştia ce pe-atunci nu puteam nici să ne suflăm nasul singuri. Să ştim şi altfel decât din cartea de istorie şi reportajele televizate din fiecare decembrie.
M-a uimit şi cât de puţin ne-am schimbat de atunci. Cât de mult din mentalitatea aceea încă mai există. Cât ne lăudăm că ne-am schimbat şi am făcut progrese şi de fapt tot acolo suntem, doar că ne-am perfecţionat în arta discreţiei.
În ciuda tuturor uimirilor mele referitoare la perioada comunistă, am simţit o invidie profundă citind despre şerveţelele cu poezii ale lui Nichita şi fidelitatea cu care frecventa cafeneaua clandestina. Citind, nu-mi doream decât să fi fost un bob de cafea, pe aceiaşi măsuţă din camera din spate în care se adunau scriitori, poeţi, artişti. În nici o cafenea reală nu am găsit atmosfera pe care am regăsti-o între rândurile acestui volum, şi nicăieri parfumul real al cafelei nu mi-a părut atât de atrăgător precum în cafeneaua clandestină din amintirile domnului Florescu.
Numai de bine despre acest volum impresionant. De fapt, l-aş propune pentru a fi trecut pe lista de lecturi obligatorii la liceu. Face mai mult decât o mie de pagini despre comunism. Ca să nu mai vorbesc şi de faptul că este scris într-un ritm alert(uneori prea alert) şi antrenant. Adesea, paginile par liste de persoane şi cunoştinţe (pe care nu-mi explic cum le-a putut reţine atât de bine, eu le uitam de la o pagină la alta) , alteori lecţii despre cafea sau despre diplomaţie.
Prin faptul că sunt scrise negru pe alb, realităţile comunismului nu mai par atât de îndepărtate sau absurde ceea ce face din acest volum o minunată frescă a unei epoci ce nu trebuie uitată sau mitizată.
Şi cum în această perioadă de criză recomand achiziţionarea cărţilor direct de la edituri(doar vrem să le avem şi după criză), găsiţi aici link direct către librăria Humanitas.

In Memoriam - Stephane Audeguy

2009-09-01T16:17:00.002+03:00

A fost şi s-a dus şi concediul de anul acesta...a fost o săptămână frumoasă şi lungă. În mod uimitor, relativitatea timpului a funcţionat cam invers căci fiecare zi mi s-a părut lungă cât trei zile normale, deşi m-am simţit extraordinar. Acum, rămăsesem datoare cu vreo 2 recenzii, una dintre ele o găsiţi mai jos iar cealaltă o să urmeze în curând, sper.
Tot în curând, sper să procesez şi pozele de vacanţă şi să vă prezint sacoşa de cărţi achiziţionate! Ce pot să zic, nu m-am putut abţine..era superofertă! :)))

Am fost întotdeauna o persoană curioasă...mai ales în ceea ce priveşte cărţile. Dacă o carte îmi oferea ceva inedit, nu puteam să dorm de curiozitate. Dar asta se întâmplă, cred, şi altor cititori pasionaţi. Curiozitatea mea, însă, o ia uneori pe făgaşe mai ciudăţele şi mă interesează lucruri care pe alţii îi cam înspăimântă. Cam aşa s-a întâmplat şi această cărticică, despre care am citit două rânduri în Dilemateca şi mi-am luat-o imediat pentru că nu mai puteam de curiozitate... :)

Nici că se putea o carte mai potrivită înainte de concediu. Citită în câteva reprize scurte, printre picături la servici şi înainte de somn, acasa, cărticica aceasta mi-a adus zâmbetul lecturii pe buze... Nici nu-mi amintesc când am citit ultima oară ceva aşa haios. Ştiu că pare ciudat, având în vedere titlul, să spun despre ea că este haioasă dar chiar are o doză de umor ce nu poate fi ignorată. Este un compendiu de tragicomedie demn de toată lauda.

Autorul alege un număr de personaje faimoase sau din contră, absolut necunoscute (atât de necunoscute încât nu li se ştie nici măcar numele mic) şi le pune la un loc într-un compendiu de morţi şi circumstanţe mortuare de tot hazul.

De unde vine hazul, vă întrebaţi...ei bine, numai şi numai din talentul autorului. Să faci ceva amuzant dintr-o enumerare de morţi... nu-i lucru de lepădat. Situaţiile sunt triste dar prin ridicolul şi mundanitatea lor devin hilare.

Tennessee Williams moare sufocat de un dop, Cezane de dragul artei...la care nu a putut renunţa nici măcar pe timp de furtuna. La 83 de ani, Victor Hugo face dragoste pentru ultima oară iar Paul Valery seamănă, după moarte, din ce în ce mai mult cu Mallarme.

Unele anecdote sunt seci şi la obiect...ca de exemplu cea referitoare la Jimi Hendrix sau Stendhal. Altele, îţi lasă un gust amar. Infamul Joseph Mengele moare repede, fără suferinţă, la 85 de ani şi o mamă indulgentă îi permite fiului să îşi urmeze visul de a fi pilot ...al avionului care aruncă bomba pe Hiroshima.

Desigur, unele morţi sunt atât de tragice încât nici măcar colegele lor de pagină nu reuşesc să ne descreţească fruntea. Aşa de pildă, căţeluşa Laika, ce deschide volumul dar şi înfiorătorul cancer care-l macină pe Freud la sfârşitul vieţii.

Am rămas foarte impresionată de această cărticică. În cele puţin peste 100 de pagini ale ei, mi-a oferit mai multe informaţii decât multe alte cărţi la un loc. Informaţii ciudate, ce-i drept, dar interesante şi inedite. Aceste detalii atât de atent alese, permit parcă cititorului să se apropie de personajele considerate celebre, să le vadă în cel mai vulnerabil moment al lor, să le coboare de pe piedestal şi să le privească în ochi de la acelaşi nivel. Poate că acesta este motivul pentru care mi-a plăcut atât de mult această cărticică în ciuda mesajului care răzbate printre rânduri. Moartea vine singură, şi numai când vrea ea. Aşa că mai bine o aşteptăm zâmbind...zic eu. :)

Despre Mihail Sebastian si gone fishing...

2009-08-21T14:26:00.007+03:00

Cu cât eşti mai tânăr, cu atât eşti mai uşor de impresionat. Acesta este un adevăr general valabil şi mai ales aplicabil în cazul lecturilor. Nimic nu e mai impresionant pentru o adolescentă pasionată de lectură decât o pveste de dragoste şi un destin tragic. Cam asta am păţit eu cu Mihail Sebastian. Am citit iniţial Accidentul...care m-a fermecat. Pe vremea aia nu credeam că şi bărbaţii ştiu să iubească (16 ani...ce vârstă cinică) iar Accidentul m-a transformat în fiinţa romantică şi încrezătoare care sunt acum. (Ceea ce nu mi-a prins rău deloc.)

A urmat Orasul cu salcâmi şi Jurnalul... Ca detaliu complet neimportant, vreau să vă dezvălui şi faptul că la vremea aceea eram tare îndrăgostită de un coleg care mi-a împrumutat Jurnalul lui Sebastian. Poate că şi asta a avut o oarecare influenţă asupra faptului că am găsit Jurnalul genial şi incredibil de impresionant.
Anul trecut am citit din nou acest Jurnal al lui Sebastian şi impresia a fost complet diferită. Deşi am rămas la părerea că este o carte care trebuie citită, impresiile imediate de lectură au fost complet diferite. Am trecut cu ironie peste pagini şi de multe ori l-am judecat ca fiind delăsător şi smiorcăit.

Aşadar, ce înseamnă Mihail Sebastian pentru mine? Ca în cazul tuturor autorilor pe care i-am citit, mi-au rămas în minte circumstanţele în care l-am citit...16 ani...prima amorezare...atât de o persoană, cât şi de un autor. Aş putea oare să spun că e prima dragoste literară? Poate că da...deşi şi pe Henry Miller l-am iubit tare mult atunci, cam în aceiaşi perioadă. :)
A fost şi prima mea confruntare cu antisemitismul românesc. Prima oară când am conştientizat că artiştii/scriitorii nu sunt imuni la politică şi probleme lumeşti.

Rândurile acestea sunt scrise drept răspuns la întrebarea lui Dragos C: dacă ar fi să spuneţi ce înseamnă mihail sebastian pentru voi, ce-aţi spune?

Mi s-a părut interesant să vă las această temă de gândire pentru următoarea săptămână în care eu voi fi într-un mult aşteptat concediu. :D
În caz că vă interesează, mi-am luat de citit în concediu: Negurile din seria Avalon şi In Memoriam.

Aşadar, GONE FISHING... and walking, and sightseeing, and book shopping, and seeing friends and family, and taking pictures and enjoying other people's cooking and other people's libraries :)) Ne citim într-o săptămână.

Diana

Don Quijote şi Posta Romana

2009-08-17T22:59:00.003+03:00

Plec în concediu la sfârşiul acestei săptămâni şi-s plină de emoţii caracteristice şi gânduri pozitive. Nu mi s-a întâmplat nimic deosebit vara aceasta şi iată ca acum, când sunt cu un picior în tren mă plezneşte cheful de scris. Sau mai degrabă, mă pleznesc subiectele!

Am tot citi pe la alţii despre experienţele cu minunata Poştă Română şi mi-am tot zis că-s excepţii. Trimit şi primesc colete de ani de zile şi în afară de viteza melcului trăznit cu care se mişcă angajatele nu am avut probleme. Dar iată că intru şi eu în clubul celor care ar vrea să împuşte Poşta Română dacă aceasta ar fi împuşcabilă...

Pe 28 iulie trimit, în numele unui amic, un colet către Bucureşti, eu locuind în Constanţa...adică 232km. Coletul este cu ramburs, plătesc deci 7 lei taxă de ramburs. În jurul datei de 6 august(9 zile mai târziu) aflu că persoana care aştepta coletul nu a primit nici un aviz de la poştă. E vară, e weekend, le dăm voie să se desfăşoare şi mergem pe 10 la poştă după colet. Coletul nu-i!
Mă prezint la poşta de la care s-a trimis coletul unde discut foarte amiabil cu diriginta. Aceasta se ofera să sune la Bucureşti să întrebe de colet dar "mâine" căci era deja ora 16.00. (programul oficial al oficiului poştal este până la 20.00). La fel de amabilă, diriginta se oferă să mă sune cu răspunsul dar numai pe fix...că pe mobil nu poate...
Sun eu în ziua următoare şi aflu că pe data de 4 a ajuns coletul în Buc şi a plecat înapoi pe data de 10...deşi trebuia să stea acolo 10 zile. Pentru că-s fată simţită şi nu-mi place să mă cert, îl cooptez pe Don Quijote, alias amicul de mai sus, pentru a lămuri situaţia.
Acesta se prezintă la poştă să recupereze coletul. I se cer 2 lei, taxă de ramburs. După cum îl ştiţi, Don Quijote un sălbatic uns cu toate alifiile şi le sperie pe saracele şi nevinovatele doamne de la poştă, ameninţându-le cu reclamaţii şi plângeri. Acestea se supun vajnicului luptător şi îi propun să trimită ele coletul înapoi, dat fiind că a fost greşeala poştei din Bucureşti că nu a ţinut coletul 10 zile aşa cum spune regulamentul.
Este din nou weekend deci le lăsăm să se odihnească.
Luni la prima oră ni se comunică faptul că respectivul colet nu poate fi trimis înapoi...deoarece s-au analizat mai bine ştampilele...care nu erau prea vizibile... şi de fapt datele de primire şi returnare a coletului au fost conforme cu regulamentul Poştei Române pentru că se iau în considerare zilele calendaristice şi nu lucrătoare.
Intrăm într-un final în posesia coletului, nu fără a plăti 4 lei taxă de ramburs, depozitare şi Poşta Română mai ştie ce. În total am plătit 11 lei pentru prostia de a fi apelat la strălucitele servicii ale Poştei Română datorită căreia am izbutit să nu trimitem nici un colet într-un interval de 21 de zile calendaristice.
Nu a fost destul timp pentru a se livra destinatarului un aviz poştal şi nici pentru a elibera coletul destinatarului deşi acesta s-a prezentat la poştă să-l ridice. Slavă domnului că fost destul de mult timp la dispoziţie pentru verificarea antitero a coletului!

Ne simtim cu toţii mult mai în siguranţă acum!
Mulţumim Poşta Română!

Ce citeam în liceu

2009-08-09T16:05:00.005+03:00

Am descoperit zilele acestea nişte caieţele de lectură pe care le ţineam în liceu. În mare parte sunt citate dar şi multe impresii şi liste de lectură.
În caietul din 2001 (clasa a 11a) predomină Cioran

"În acest moment nu cred absolut nimic şi n-am nici o speranţă. Îmi par lipsite de sens toate expresiile şi realităţile care dau farmec vieţii. Nu am nici sentimentul trecutului, nici al viitorului, iar prezentul îmi pare o otravă." Pe culmile disperării (7.11.2001)

şi Shakespeare.
"Presume not on thy heart when mine is slain Thou gav'st me thine not to give back again." Sonnet 22 (01.11.2001)

Cu mare efort, cred(nu-mi amintesc), am transcris şi multe citate din Divina Comedie.
"Prin mine treci în jalnica cetate, Prin mine treci la chinul de vecie Prin mine treci la lumi pierzării date. Dreptatea'naltu-mi ziditor îmbie; Puterea cea divină m-a creat Suprema minte şi iubirea'ntâie 'Naintea mea nimic n-a fost creat Decât de veci şi veşnică-am urare: Lăsaţi speranţa voi care-aţi intrat!" Infernul - Cântul III (13.11.2001)

Tot atunci am citi Henry Miller(tot ce am apucat)
"A scrie... trebuie să fie un act situat în afara voinţei. Cuvântul, asemenea adâncului curent oceanic, trebuie să iasă la suprafaţă prin propriul său impuls. Un copil nu simte nevoia să scrie - e inocent. Un adult scrie pentru a-şi vărsa otrava pe care a acumulat-o din pricina felului său de viaţă fals. Încearcă să-şi recapete inocenţa, dar tot ce reuşeşte să facă (scriind) este să inoculeze omenirii visul dezamăgirii sale." Sexus (25.09.2001)

dar şi Eschil, Sofocle şi Seneca. :)

Cu zâmbetul pe buze, am transcris aici câteva din citatele pe care le-am transcris atunci, cu scris îngrijit şi cerneală colorată. :)
Voi ce citeaţi în liceu? Cum arătau caietele voastre de lectură/citate?

Michael Ondaatje - Pacientul Englez

2009-08-09T15:07:00.004+03:00

De când zace cartea aceasta la mine în bibliotecă, nici eu nu mai ştiu. Cert este că în sfârşit am reuşit să o citesc şi o pot muta liniştită pe raftul celor citite. Am întotdeauna o mică reţinere când vine vorba să citesc o carte după care s-a făcut un film. Nu ştiu exact de ce, că doar cartea a fost scoasă mai întâi. Mai ales dacă am văzut deja filmul...romanul respectiv nu mai are nici o şansă.
Cum însă nu-s mare "privitoare de filme", nu am apucat să văd Pacientul englez aşa că iată-mă cu cartea în braţe vreo săptămână. Tocmai terminasem Evanghelia dupa Satana, o carte foarte antrenantă, când am dat peste acest roman al lui Ondaatje, făcând ordine în colecţia Cotidianul. Trebuie să spun, în primul rând, că a fost un roman liniştitor. După zbuciumul şi aventuile Evangheliei, mi-a prins bine această poveste serioasa şi tristă pe care am citit-o pe îndelete şi rumegând informaţia.
Primele 50 de pagini au fost mai dificil de asimilat. Mi-a luat ceva timp până să intru în atmosfera cărţii şi să deosebesc personajele. Poate că haosul de la început vrea tocmai să redea haosul războiului care face obiectul principal al vieţii personajelor. Trecusem bine de jumătatea cărţii când am realizat că povestea se învârte de fapt în jurul unei mari iubiri (ceea ce m-a emoţionat, desigur) şi am început să acord mai multă atenţie poveştilor anumitor personaje.
Ideea unei infirmiere care ingrijeşte de un pacient cu arsuri grave şi pe deasupra cu probleme de memorie este, oricum, tare romantică. Unde mai pui şi că respectivul pacient se dovedeşte a fi un mare spion iar infirmiera se îndrăgosteşte de un soldat care dezarmează bombe. Când am reuşit să pun cap la cap toate aceste detalii, lectura s-a desfăşurat mult mai uşor şi povestea mi-a părut mai fluidă şi mai demnă de aprecieri. Am mai recunoscut şi altă dată că nu apreciez cine ştie ce haosul artei/literaturii post moderne, drept pentru care mă bucur când citesc un roman ordonat.
Şi cine ar fi zis, după debusolarea de la început că voi sfârşi prin a citi un roman de dragoste cam dezordonat însă o poveste tandră, liniştita şi tristă.
Vă las mai jos câteva rânduri care m-au impresionat şi pe care merită să le citiţi în cazul în care nu veţi apuca să citiţi romanul în întregime.

Când îi întâlnim pe cei de care ne îndrăgostim, un colţ al spiritului nostru devine un istoric, un pedant, imaginându-şi sau amintindu-şi o întâlnire în care celălalt a trecut nepăsător [...] . Dar toate părţile trupului trebuie să fie pregătite pentru sosirea celuilalt, toţi atomii trebuie să tresară într-o singură direcţie pentru a se ivi dorinţa.

Murim ascunzând în noi o comoară de amanţi şi triburi, gusturi pe care le-am înghiţit, trupuri în care ne-am scufundat şi-am înotat ca în nişte râuri de înţelepciune, firi în care ne-am urcat ca nişte arbori, temeri în care ne-am ascuns ca nişte peşteri. Vreau ca toate acestea să-mi fie înscrise pe trup când voi muri. Cred într-o asemenea cartografiere, a fi însemnat de natură. Nu doar a ne trece pe o hartă, ca nişte etichete, ca numele celor bogaţi înscrise pe clădiri. Suntem istorii comune, cronici comune. Nu suntem stăpâniţi de nimeni sau monogami în gesturile şi experienţele noastre.

Leapsa cu cărţi

2009-08-06T20:22:00.005+03:00

Am primit o leapşa de la Bianca şi deşi nu-mi place să postez lepşe fac o excepţie pentru că este cu cărţi. Va fi totuşi destul de complicat. Leapşa se referă la recomadările de cărţi, ceea ce e greu însă, este că te limitează la un titlu.
Sinceră să fie mi se pare imposibil, nerealist şi cam aiurea...sa recomanzi o singură carte cuiva care nu prea citeşte...eu când întâlnesc aşa o persoana, verific dacă am cui recomanda, şi dacă am îi fac listă...de preferat în scris ca să nu uite pe drum spre biblioteca! :))
Acest lucru mă duce cu gândul la o altă neplăcere cu care mă confrunt frecvent. Lumea vede că citesc, vede că-mi place şi li se face poftă. E întotdeauna deosebit de interesant ce se întâmplă în curtea vecinului. Sunt întrebată aproape zilnic ce mai citesc şi ce aş putea să recomand, răspunsul rămânând însă în aer...căci mulţi întreabă doar deoarece...nici nu ştiu...o fi la modă să citeşti?. Sau, dialogul care mi-e cel mai urâcios:
"- Adu-mi şi mie o carte.
- Păi ce carte?
- Nu ştiu. Ceva interesant./Ceva de dragoste. Orice."
Doamnelor şi domnilor....nu-s psiholog de lecturi. Ce-i interesant pentru mine, poate pentru voi va fi plictisitor...Nu aşa se citeşte! Nu ceri "ceva...orice". Ţine şi asta de personalitate, de interese, de păreri. Nu mă vezi citind prin parc şi mă opreşti să-ţi recomand o carte.
Sau poate ştiţi voi o carte minunte? O carte numai bună de recomandat oricui? O carte despre ceva...orice ?

Revenind la leapsa :). I'll do my best dar ţineţi minte că răspunsurile sunt în funcţie de starea mea actuala. Mâine sau peste o săptămână poate recomandarea mea s-ar schimba.

1. Ce carte ai recomanda şi de ce unui dezamăgit din dragoste?
Isabel Allende - Casa spiritelor. Pentru că dezamăgirile din dragoste nu se vindecă, decât dacă pleci în lumi îndepărtate şi complet diferite ce cea în care ai trăit până acum.

2. Ce carte ai recomanda şi de ce iubitului/iubitei?
Patrick Suskind - Despre iubire şi moarte. Dragostea e ca o boală. Dacă nu am uita acest lucru, viaţa noastră împreună ar fi mult mai uşoară.

3. Ce carte ai recomanda şi de ce celui mai bun prieten?
Ceva de Anais Nin. Pentru că este printre puţinii care ar aprecia!

4. Ce carte ai recomanda şi de ce unui copil de 10 ani?
Piticuţ zis şi Cinabru. Pentru că este o vârstă potrivită pentru a învăţa că aparenţele înşeală.

5. Ce carte ai recomanda şi de ce unui mare aventurier/călător?
Ceva fantasy...poate chiar seria Avalon, pentru ca le plac misterele.

6. Ce carte ai recomanda şi de ce unui duşman cunoscut?
Nu am dusmani declaraţi...nu reuşesc să mă gândesc la ce le-aş putea recomanda...

7. Ce carte ai recomanda şi de ce unei persoane care nu iubeşte lectura? Degeaba le faci recomandări acestor persoane. Orice le-ai oferi, vor fi nemulţumiţi.

8. Ce carte ai recomanda şi de ce unuia "cu nasul pe sus"?
Mândrie şi prejudecata - Jane Austen.

9. Ce carte ai recomanda şi de ce celui care apare primul în lista ta de bloguri?
Primul blog pe lista, acum, este White Noise. I-aş recomanda Contrasecunde pentru că ştiu că citeşte cu plăcere poezie şi acesta este ultimul volum de poezie citit de mine...

10. Ce carte ai recomanda şi de ce unuia care crede că le-a văzut pe toate în viaţă?
Firmin - pentru că vreau neapărat să-l recomand cuiva şi nu s-a potrivit pe nicăieri până acum.

Me, myself şi de vorbă cu Filip Florian

2009-08-06T19:30:00.007+03:00

Recunosc că nu citesc atât de multă literatură contemporană pe cât aş vrea. De fapt...nu citesc mai deloc. Nu din prejudecată sau nepăsare ci din motive pur tehnice. Bugetul meu pentru cărţi e limitat, drept pentru care trebuie să îl împart cu atenţie. De cele mai multe ori nu mă avânt la cărţi "necunoscute" şi nici nu vreau să risc să dau banii pe ceva ce nu mi-ar plăcea. Uneori însă îmi pare rău...
Acum, de exemplu, tocmai am terminat de citit un interviu cu Filip Florian şi normal...că ar fi fost cazul să ştiu şi eu cine este cel care vorbeşte acolo. (Cine este în sensul că nu i-am citit opera...faptul că am citit despre el nu e tocmai mare lucru.) Vă provoc aşadar, să-mi recomandaţi autori români contemporani....alţii decât Cărtărescu (pe care l-am citit :P). Mai degrabă, recomandaţi-mi cărţi ale lor...ce consideraţi că ar fi cazul să citesc?

Revin oleacă la interviul despre care ziceam. Acesta a fost publicat în Dilemateca/august şi este realizat de Marius Chivu. Vă las mai jos doar câtva idei....mergeţi de vă luaţi revista :).

"Sunt uluit când cineva încearcă să intre în mintea mea, pentru a reconstitui motivele care m-au făcut să scriu ce am scris. E chiar revoltător când nişte străini au pretenţia că ştiu mai bine decât mine ce am gândit şi ce gândesc, chiar dacă supoziţiile lor nu au nici o legătură cu realitatea."
Asta mi-a amintit de repulsia pe care o aveam în generală pentru disciplina literatură...în cuvinte mai simple, de copil de clasa a 8a, simţeam acelaşi lucru în numele scriitorilor pe care-i citeam. Impresia de "revoltă" mi-a rămas şi mereu când citesc sau scriu despre o carte mă gândesc la autor. Am considerat întotdeauna ca a fi critic literar este un lucru mare şi faptul că îi critic tocmai pe ei mă lasă mereu simţindu-mă un pic vinovată. Cu toate acestea nu pot să nu fiu de acord cu părerea de mai sus. Cărţile nu trebuie descusute şi răstălmăcite...trebuie să-ţi placă sau nu, să te mişte sau să te supere, să te facă să simţi. Exact din acest motiv poveştile mele despre cărţi sunt simpliste şi cu greu se pot numi recenzii.

"Niciodată nu m-am gândit că scrisul e o competiţie iar dacă aş fi ghicit că e aşa, jur, nici nu m-aş fi aşezat la start."
Poate că nici eu nu m-aş fi gândit...but now that you mention it, nu mă uimeşte atât de tare. E o competiţie să te trezeşti zilnic cu gândul că vei scrie, că trebuie să scrii ceva relevant şi reprezentativ pentru ceea ce eşti. Rândurile pe care le scrii îţi sunt oglindă dar şi vitrină pentru alţii şi cu atâţia holbându-se în această vitrină, parcă te cam iau transpiraţiile. Şi tragi din greu către linia de finish...căci după ea, poate să ţi se spargă oglinda...găseşti tu alta.

"E o lungă tradiţie la noi în a spune că niciodată nu vom putea scrie ca ceilalţi, că noi suntem mai pricăjiţi [...] "
Acest lucru se întâmplă nu numai în cazul scriitorilor...sau pe tema scrisului.

"Scriitorul e scriitor doar atunci când scrie."
Eu cred ca scriitorul e scriitor mereu. In the back of his head, are mereu conştiinţa faptului că e scriitor...diferită şi mai pregnantă de conştiinţa altor "profesii". Eu una nu-s scriitoare, dar aş vrea să fiu. Şi tot trăiesc cu conştiinţa lui aş vrea să fiu... Îmi închipui că e şi mai pregnantă când e bazată pe realitate. :)

Interviul se încheie cu "...îmi sunt dragi aceste cuvinte" ceea ce pe mine m-a cucerit.
Nice to meet you domnule Filip Florian. Ne mai citim şi alta dată. :)

Citatele sunt asa cum le-am găsit în revista Dilemateca. Poza am găsit-o pe Art of Petry.

August - dare de seama

2009-08-05T22:31:00.007+03:00

Nu e sfârşitul verii dar îmi doresc atât de tare să vină încât I might just wish the summer into ending. N-am plecat încă în vacanţă deşi aşa pare. Nu m-am oprit din citit deşi ritmul a încetinit considerabil. E cald şi mi-e imposibil să stau prea mult tolănită cu o carte în braţe. Aştept cu nerăbdare să treacă şi luna aceasta nesuferit de caldă şi să reintru în rutină.
Am văzut că şi pe la alţii e căldură mare şi s-au cam retras din blogosferă...aştept toamna că mi-e dor de ei...
Până atunci, mai am 16 zile până la concediu...

Între timp, pe neaşteptate, mi-am schimbat priorităţile - chiceneta mea o duce din ce în ce mai bine ceea ce nu poate decât să mă bucure. Din aceiaşi direcţie o să sosească în curând şi o surpriză mică, mică dar care mă umple de satisfacţie. :)
Aproape în aceiaşi categorie, celălalt puiuţ de blog se descurcă şi el binişor, mai ales acum că mi-am achiziţionat aparat nou :D (nu m-am putut abţine...să nu mă laud, that is).

Şi ca să revenim la tematica blogului:

August Wishlist/Checklist

de terminat Pacientul englez - interesant dar merge greu
pe noptieră - Confesiunile unui cafegiu - ezit să o citesc în acelaşi timp cu cea de mai sus
pe raft: Negurile, din seria Avalon - un fantasy lunguţ dar perfect pentru cele 10 ore de mers cu trenul care mă ameninţă în curând (ştie cineva dacă la cuşetă există veioză? oare o să pot citi când alţii dorm...)

de achiziţionat: - Sylvia Plath - Johnny Panic si Biblia viselor
- Stephane Audeguy - In Memoriam.Mic tratat de morţi celebre
- ce pot din seria Avalon de care ziceam mai sus
- Ada Milea - Quijote
de citit, daca gasesc de imprumut: - Savatie Bastovoi - Nebunul
- Jeni Acterian - Jurnalul unei fete greu de multumit

Pe 22 plec în concediu. Voi fi în trecere prin Sighisoara şi Sibiu (*grin). Feel free să-mi recomandaţi diverse de văzut, cumpărat, consumat, vizionat, etc...

Bissous!

Evanghelia dupa Satan - Patrick Graham

2009-07-25T14:00:00.005+03:00

Îmi doream mult să citesc o carte care să mă ţină lipită de pagini până la sfârşit, care să îmi mă provoace să o "joc" în minte ca pe o piesă de teatru. Întâmplarea face că am dat peste o recenzie scurtă dar care mi-a stârnit interesul şi curiozitatea într-atât încât am purces la a face rost de cartea respectivă.
Am amânat un pic dezvăluirea titlului cărţii (deşi sunt convinsă că nu aţi putut evita să priviţi coperta) pentru că de la prima menţionare şi/sau privire a acestei cărţi, reacţia este una de cel puţin interes, cel mult repulsie.
Când am primit coletul (la locul de muncă - o mică gafă...) curiozitatea mi-a fost mai mare decât răbdarea (deşi ştiam cum arată coperta) şi am deschis-o pe birou, lucru care a stârnit reacţia imediată a colegilor - dezgust, revoltă, priviri piezişe...dar asta este o cu totul altă poveste, despre prejudecăţi şi impresii.
Prezentarea este însă excelentă. Una e să vezi poza pe site-ul editurii şi cu totul alta să ţii cartea în mână - impactul vizual este mare (roşu şi negru se potrivesc de minune cu imaginea de pe copertă şi font-ul ales pentru titlu) dar şi cel tactil căci coperta este dintr-o hârie fină şi aproape mătăsoasă.
Scriu aceste lucruri pentru că lectura acestei cărţi a fost o experienţă care mi-a cuprins toate simţurile, o lectură aşa cum ar trebui să fie toate. Deşi nu sunt vitale, aspectul şi prezentarea cărţii sunt importante, mai ales pentru un cititor pasional şi emotiv.
Inutil să spun că am terminat-o în 3 zile...şi ar fi durat chiar şi mai puţin daca mi-aş fi luat liber ca să o citesc non stop aşa cum aş fi vrut :) dar ştiţi voi cum e cu socoteala din târg, aşa că mi-am petrecut jumătate din săptămână citind şi cealaltă jumătate gândindu-mă la intriga acestui roman incitant.
Ca prim lucru pe care vreau să-l menţionez este că romanul este un thriller şi dacă nu se înţelege de la sine, menţionez şi că este o ficţiune! Şi subliniez acest lucru tocmai din cauza reacţiilor de care vorbeam mai sus, ale celor care judecă o carte...după copertă. De fapt, nu cred să fi citit vreodată un autor cu atâta imaginaţie şi putere de a inventa şi/sau crea personaje şi situaţii care să fie atât de uşor de luat drept reale. Pe tot parcursul romanului, ai impresia ca cineva este martorul acestor evenimente care par a se fi întâmplat în realitate. Cu cât mai socantă devine povestea şi cu cât mai mult încerci să te gândeşti că nu este decât o operă de ficţiune, cu atât mai mult devine neclar ce este real şi ce este imaginaţie.
Ca să aveţi o idee, declaraţia principală a acestui roman este că diavolul însuşi a pus stăpânire pe lumea (aşa cum o credem noi - creată de dumnezeu acum mult timp), după ce acelasi dumnezeu s-a cam supărat/plictisit şi a plecat îmbufnat la plimbare prin univers, lăsându-şi creaţiile de izbelişte.
Câţi dintre voi gândiţi deja - blasfemie?! Ei bine nu, nu e cazul, vă reamintesc că este o ficţiune! :) Găsim în ea teorii conspiraţionale vechi de sute de ani, mituri readuse la viaţă, temeri iraţionale şi imagini biblice demistificate. Un criminal în serie depăşeşte bariera timpului şi ajutat de forţele întunericului, face posibilul şi imposibilul pentru a pune mâna pe evanghelia care spune lucrurilor pe nume, care dezvăluie adevărul pe care biserica l-a ascuns atâtea sute de ani. Dumnezeu nu e mort, nici orb, nici surd - pur şi simplu s-a plictisit şi ne-a părăsit. În mare, cam tot ce-i trebuie unui thriller bun, demn de atenţie şi, de ce nu, demn de controverse.
Din cercetările mele reiese că romanul n-a fost încă tradus în engleză (nu ştiu dacă am dreptate), cartea este scrisă în franceză, Patrick Graham fiind un pseudonim, ceea ce explică faptul că, oficial, încă nu s-a revoltat nimeni, că nici o asociaţie creştină nu a cerut încă să fie interzis. Codul lui Dan Brown e bebeluş în faşă pe lângă acest roman pe care, sinceră să fiu, tare aş vrea să-l văd cel puţin la fel de mediatizat.
Nu am rezistat să nu compar romanul cu cel al lui Brown, dar adevărul este că nu sunt in the same league. Acesta are toate ingredientele necesare unui thriller bun si captivant, perfect pentru citit in vacanta sau cand simtiti nevoia să vă recreaţi de la alte lecturi mai solicitante. Îl recomand din toată inima, aşa cum nu am mai recomandat demult un roman, celor care cred in divinitate pentru că le va fi un exerciţiu de credinţă şi celor care nu cred pentru că ii va distra şi ii va provoca la discuţii lungi şi aprinse cu primii. :)

Carti prin targuri in Constanta

2009-07-19T21:15:00.010+03:00

Va povesteam printr-o postare anterioara ca astept vara asta in Constanta, 3 targuri de carti. Doua sunt deja deschise si am reusit sa le si vizitez. M-am hotarat sa imi fac un plan de bataie pentru ca altfel as lasa toti banii pe acolo asa ca weekendul acesta m-am dus in recunoastere ...fara bani. :)

Prima oprire - Targul Kilipirim care se desfasoara deja de cativa ani in Constanta, pe faleza de la Cazino chiar sub nasul lui Eminescu. Si chiar pare o clona a celui din anii trecuti, fara schimbari majore. Accentul este pus pe cartile pentru copii si diverse enciclopedii. Neavand copii nici in prezent nici in plan, va imaginati ca nu ma intereseaza acest tip de carte decat din punct de vedere estetic...si nici asa prea mult.
Sunt prezente aproape toate editurile dar oferta este aceiasi cu cea online sau cu ce se gaseste prin librarii. Nimic inovator, prezentarea destul de fada si faptul ca era plin de copilasi m-a facut sa ies repede si sa-mi vad de drum. Cu siguranta nu voi cheltui bani acolo.
Am plecat, asadar, cam nemultumita. Citisem ca ar avea si ceva reduceri dar eu nu le-am gasit. Si zau ca m-am uitat - ca doar nu-i decat un cort, maricel e adevarat, dar un cort, nonetheless- adica exact ceea ce se vede in poza.

Targul va fi deschis pana pe 9 august 2009 - cine stie, poate reducerile vor fi la sfarsit.
Program de vizitare: zilnic 10.00-14.00; 16.00-24.00
Intrarea este libera.

A doua oprire a fost Târgul Estival Constanta 2009 care s-a deschis pe 17 iulie si va rămâne deschis până pe 16 august si se poate vizita între orele 11,00 -22,00. Târgul se află în noul pavilion expoziţional din Mamaia, lângă circul Medrano. Intrarea este tot libera, târgul insa, nu este unul exclusiv de cătţi. Găsiţi acolo si obiecte de anticariat, bijuterii de argint si hand-made, obiecte de mobilier (nu stiu daca neapărat vechi dar în stilul celor vechi - unele chiar foarte drăguţe), îmbrăcăminte (la fel, diverse obiecte de vestimentaţie mai deosebite). Am vazut chiar si un stand de specialităţi italiene şi unul de dulciuri...irezistibile amândouă la fel ca si standul de ceaiuri. Pentru detalii despre acestea mergeţi la mine-n chicenetă.

(Măriţi poza pentru a vedea cam pe unde sunt localizate câteva edituri.)
Deşi târgul strânge atâtea standuri la un loc, carţile ocupa cea mai mare parte din spaţiu, fiind prezente mai multe edituri, fiecare cu standul ei dar şi cateva librării cu selecţii de carţi din diverse edituri. Am vazut cate un stand şi pentru colecţiile Cotidianul şi Adevărul, deasemenea si colecţia de la Jurnalul Naţional era pe-acolo pe undeva.
Spre fericirea mea, am vazut si reduceri. Cele mai impresionante erau la standurile Proeditura, Herald si Corint.

Am auzit că şi la Polirom ar fi reduceri, dar cu toata agitaţia, mi-a scăpat din vedere standul. La standul librariei Pravalia cu carti am gasit iar ceva reduceri interesante. Am văzut şi un stand Humanitas dar nu m-a impresionat cu nimic.
Sunt sigura că am trecut prea repede pe la unele standuri, dar în mare am fost relativ mulţumită de ofertele de la târg. Am înţeles că vor fi şi ceva lansări de carte dar singura care mă atrage este cea a lui Washington Irving Rucker, care îşi va lansa cartea „Jazz Road”. Acest lucru se va întâmpla însă, mâine, la ora 13,30 când eu voi fi la munca.
În orice caz, a fost doar o vizita rapidă care, însă, m-a convins. Cel mai probabil voi merge din nou weekendul următor...cu bani de data aceasta. Am pus ochii pe câteva titluri pe care sper sa mi le însuşesc. :)

Recomandari diverse sau wednesday ramblings

2009-07-15T22:13:00.004+03:00

Luati si cititi despre pitipoanca cititoare. Pe mine m-a amuzat, dar intr-un fel cam trist. Incet, incet se strecoara si-n coltisorul nostru personaje de genul acesta.

Luati si ascultati Bob Dylan - You Belong to Me ca-i fain si romantic.

Luati si vedeti cum isi exprima altii pasiunea pentru lectura. :)

Luati si mirositi niste porumb fiert si niste pepene rece si dulce...asta in caz ca nu v-ati dat seama ca a venit vara.

Stiu ca suna a cliseu dar...luati de va plimbati prin ploaie...it does wonders!

John Barth - Himera

2009-07-12T22:48:00.001+03:00

Ultima dintre cartile primite de la Nemira a fost o adevarata provocare. Un fel de save the hardest for last. Recunosc din start ca nu-s mare fana a postmodernismului si odata trecuta de prima parte mi-am zis de zeci de ori - gata - nu mai citesc mai departe.
Cu toate astea, ceva nu-mi permitea sa o las necitita. Intreaga carte e o mare provocare. Cele trei nuvele cuprinse in ea, Doniazadiada, Perseida si Belefrofoniada sunt niste amestecuri fabuloase de legenda, mitologie, poveste si postmodernism.
Prima dintre nuvele m-a atras cel mai mult, poate pentru ca este cea mai clara si mai putin moderna dintre toate. E vorba despre povestea Seherezadei vazuta un pic altfel, prin alti ochi si cu alte conotatii - un pic de sf, un pic de erotism o fac inedita desi este, aparent, doar o repovestire. Mi-a placut mult si ma asteptam ca si continuarea sa fie pe masura.
Perseida, nuvela care urmeaza este insa cu totul altceva. Nu neaparat mai proasta dar cu siguranta mai putin clara si mai 'pomo' decat Doniazadiada. Perseu, ucigasul Meduzei este un cu totul alt fel de personaj decat il stim. Mitul este, de asemenea, modificat si fascinant prin modificarile sale.
Si apoi, ultima, Belefroniada, cea in care mi-am prins urechile si am inceput sa nu prea mai pricep mare lucru. Desi populata de figuri grecesti clasice, scriitura mi s-a parut un pic dezordonata si greu de urmarit. Si acum revin la ce am afirmat la inceput. Nu-s mare fana a postmodernismului - mai ales pentru ca nu inteleg unde se ascunde arta in imbarligaturile lor. In ciuda acestui fapt, mesajul e clar - nu poti fi erou doar imitand alti eroi. Atata lucru pot sa inteleg. Mai mult de atat, ma gandesc si la faptul ca aceste nuvele sunt tot un fel de imitatie. Deci, poti fi scriitor, imitand povestile altora? Caci asta face, intr-o mica masura, autorul - imita cateva mituri destul de cunoscute. Fara indoiala ca aceasta imitatie ii iese destul de bine.

Asadar, in mare parte, cartea m-a impresionat. Totul se leaga si nimic nu este redundant (desi poate asa pare). E o munca impresionanta pe care nu pot sa nu o admir.

Cesare Pavese - Casa de pe colina

2009-07-08T21:53:00.005+03:00

La alegerea acestei carti, mai mult decat titlul sau altceva m-a atras povestea autorului. Nu am citit cine stie ce din literatura italiana, cu atat mai putin autori contemporani. Din informatiile de pe coperta mi-a sarit in ochi faptul ca romanul incearca sa fie o conciliere cu Italia, pe care autorul o uraste - chiar mentioneaza asta in roman, la un moment dat, spunand ca uraste Italia dar ii iubeste pe italieni. In acelasi timp am aflat si ca autorul s-a sinucis, ceea ce este o fascinatie in plus pentru mine. Sinuciderea implica trairi foarte intense...si imi plac oamenii cu astfel de trairi.
Romanul nu a fost tocmai povestea spectaculoasa pe care o asteptam insa a fost o lectura placuta si emotionanta pe alocuri. In timpul razboiului, un tanar profesor refuza sa participe activ la lupta anti-fascista, se refugiaza intr-o manastire iar apoi in satul natal. Razboiul il urmareste insa; este, evident, o parte din viata tuturor. A fost interesant de urmarit zbuciumul prin care trece personajul - felul in care predica despre importanta lipsei iubirii in vreme de razboi, caci atrage atentia si deraiaza oamenii de pe calea aleasa si in acelasi timp felul in care se agata de cel pe care il crede fiul sau.
Recunosc ca am sarit unele pasaje, nu e tocmai cea mai incitanta lectura, dar a fost relaxant, desi trist.

Autorul a scris si poezie. Mi-a placut, va las o "mostra". :)

The Cats Will Know*

Again the rain will fall
on the sweet pavements,
a light rain
like a breath or a footstep.
Again the breeze and the dawn
will blossom lightly
beneath your footstep
as you reenter.
Among flowers and sills
the cats will know it.

There will be other days.
There will be other voices.
You will smile alone.
The cats will know it.
You will hear antique words,
tired and empty words
like the disused costumes
from yesterday's festivals.

You too will make gestures.
You will respond with words—
face of Spring,
you too will make gestures.

The cats will know it,
face of Spring;
and the light rain,
the hyacinth-color dawn,
that tears the heart of one
who no longer longs for you,
they are the sad smile
you smile alone.
There will be other days,
other voices and awakenings.
We will suffer at dawn,
face of Spring.

*original title by Pavese in English, written for his lover, the American actress Constance Dowling

Sursa: http://www.milkmag.org/CESAREPAVESE6.html

Colectia Enciclopedica - primele volume

2009-07-05T21:52:00.005+03:00

S-au scris multe despre aceasta colectie, mai ales la inceput cand tocmai aparuse si cititorii nu s-au dezmeticit la timp dar s-au dezmeticit vanzatorii de la chioscuri si au facut o droaie de bani de pe urma bisnitei.
Eu am avut noroc sa gasesc toate cele 7 volume din prima parte a colectie, fiind de fapt si singurele pe care le-am achizitionat.
(In poza apar doar 6 pentru ca am realizat prea tarziu ca pe ultima - cea cu Einstein - o aveam in alta parte a bibliotecii).

Acum insa, m-am hotarat sa le vand pentru a face loc altora. (Ma asteapta vara asta, 3 targuri de carti in Constanta - deci ma intelegeti :)) ).

Nu e prima oara cand vand cărticele, iar pentru ca data trecuta au fost persoane interesate, mi-am facut curaj si mai indraznesc o data.

Asadar, prima serie din Colectia Enciclopedica de la Cotidianul - 7 volume:

Da Vinci
Dali
Biblia
Egiptul
Nostradamus
Dinozaurii
Einstein

pentru 45 Ron plus taxe postale. Cartile sunt in stare impecabila. Einstein are cateva sublinieri pentru ca am ajuns tarziu la chiosc si am cumparat-o pe ultima, care era desigilata si astfel subliniata. Nu e grav insa, de-abea daca se observa.
Nu le vand separat, asa ca nu intrebati. All or nothing! :)

Anunt important - cautam casute!

2009-07-01T16:37:00.004+03:00

Intrerupem programul obisnuit pentru un anunt foarte important. Se cauta familie pentru doua pisicute curate si manierate. Domnisoarele au 2 luni si sunt deparazitate si ingrijite.

Una dintre ele este tricolora si foarte indrazneata si jucausa. Nu prea agreeaza sa fie pozata dar are niste minunati ochi verzi.

A doua puiuta este neagra cu botul alb. Este foarte pufoasa, cel mai probabil ii va creste o blanita de toata frumusetea cand va fi mare. Este dulce si tare iubitoare.

In prezent pisicile locuiesc in Constanta dar daca exista doritori putem sa le aducem si la Bucuresti.
Numere de contact: 0723 246888
0769 680028
sau puteti comenta aici sau trimite un mail pe adresa de la profil.

Apreciem si orice fel de reclama ne puteti face pentru a ajuta pisicutele sa-si gaseasca stapani.

Multumesc!

Julian Fellowes - Snobii

2009-06-23T23:22:00.003+03:00

Ca tot ziceam zilele trecute ca nu-s asa mare fana a trecerilor dinspre Hollywood spre literatura, iata ca descopar ca tocmai citeam produsul unei asemenea treceri. Autorul acestui roman Snobii a castigat un Oscar pentru scenariul nu-stiu-carui film. Acest lucru il aflu acum, dupa ce am terminat-o si mai bine asa caci altfel, cu siguranta n-o mai citeam. Uneori mai am impulsul acesta de a incerca sa citesc o carte fara prejudecati - fara sa stiu nimic despre autor sau despre ea - sa-i dau sansa de a-mi insufla o parere neinfluentata.
Si ia parerea de unde nu-i ca am terminat romanul de o zi intreaga si tot nu-s in stare sa-mi formez o parere. Si de data asta, acesta nu a fost un comentariu pozitiv.
Snobii este un roman ciudat prin faptul ca nu te plictiseste scriitura. E destul de interesant incat sa nu adormi citindu-l dar nici nu-ti starneste cine stie ce pasiuni pentru personaje sau vreo admiratie pentru descrieri. Intriga singura te atrage desi si aceea apeleaza la curiozitatea natural umana si interesul pentru viata altora, mai ales a celor privilegiati. Ca sa nu bat campii fara sa mentionez subiectul, aflati ca Snobii este o poveste care infatiseaza obiceiuri si moravuri ale norocosilor din clasele privilegiate, subiect care ar fi cazul sa fie atragator tocmai prin natura lui. Toti am vrea sa stim cum este sa ai 'asa de multi' bani. Cu toate astea, insa, Snobii nu prea reuseste decat sa-mi aminteasca de Tanar si nelinistit, desi spre deosebire de nemuritorul serial, aceasta se mai si termina(dar sunt convinsa ca ar putea sa o tina tot asa la nesfarsit).
Personajele sunt atat de insipide, fade si ... gri incat nu-mi este nici mila, nici drag si nici macar urat de ele. Povestea nu are nici un pic de culoare, de vitalitate. Am citit-o pana la capat tot asteptand sa se imbunatateasca. I-am fabricat scuze, gandindu-ma ca e doar inceputul dar a fost "doar inceputul" pana la sfarsit. Parca imi si pare rau pentru personaje. Chiar ar fi meritat un autor mai talentat, povestea lor ar fi putut fi mai apreciata chiar si asa previzibila cum este. Chiar mi-as fi dorit ceva interesant de la o carte numita Snobii, de la o poveste cu Cenusarese ce fug cu angajatii, de la un conte broken-hearted si o mireasa spasita.
Prezentarea cartii zicea ceva de o asemnare cu Jane Austen...ar vrea el! Asteptam o comedie de moravuri sau macar unele ironii fine sau nu...nu le-am gasit si chiar mi-a parut rau. Poate ca acestui roman i-ar fi stat mai bine ca scenariu.

Tim Burton's Alice in Wonderland

2009-06-22T21:40:00.004+03:00

Nu-s mare cinefila...dar il ador pe Tim Burton. Fara sa vreau, fara sa-mi dau seama, m-am indragostit iremediabil de ...imaginatia lui. Nu pot sa cred ce-i iese din..nu stiu cum sa zic..reflectoare? :)) Povesti atat de cunoscute devin din nou fascinante, inedite, noi! Acum pregateste Alice in Tara Minunilor. Ia priviti ce minunatii:

Ca sa nu mai zic ca a scris si o carte de poezii...suprarealiste - The Melancholy Death of Oyster Boy care a fost tradusa si la noi dar nu stiu cum o fi ca n-am vazut-o. Varianta in engleza mi-a placut insa foarte mult. In general nu agreez trecerile acestea de la Hollywood la literatura...dar de el chiar imi place :D. Mi-a placut inca de la Edward Scissorhands si am adorat The Nightmare before Christmas si Charlie and the Chocholate Factory; Corpse Bride si Sweeney Todd au fost chiar un deliciu pentru mine. Ador faptul ca-l distribuie pe Johnny Depp peste tot(da, il iubesc si pe Johnny Depp, recunosc). Ce mai...I love him! :)

Doamna din Avalon - M.Z. Bradley

2009-06-14T21:48:00.005+03:00

Nu mi-am inchipuit niciodata ca vreo carte imi va deschide apetitul pentru fantasy. Desi imi plac povestile si basmele, nu m-am avantat pana acum catre acest gen. Nu stiu de ce...ma intreb si eu, caci iata iata ce minunatie am gasit. Prevad muulte carti de genul asta in urmatoarea jumatate a lui 2009.
Doamna din Avalon am castigat-o la un concurs Nemira luna trecuta. Numai de bine despre strategiile de marketing ale acestei edituri! Cine altcineva se mai poate lauda ca misuna printre blogeri si le ofera carti cadou! :)
Nu am stiut cine este aceasta Marion Zimmer Bradley dar am banuit ca este americanca. I-am simtit stilul si exprimarea chiar si citind-o in traducere. Ca intotdeauna, mi-ar place sa citesc in original dar nu ma plang, traducerea n-a fost deloc rea.
Cartea merita toata atentia fie si doar pentru poveste. Ce pot sa spun, I'm a sucker for stories...mai ales cele cu vrajitoare si zane! :) Doamna din Avalon este o poveste despre magie si spiritualitate, despre paganism inainte de a capata ingrozitoarea conotatie negativa pe care o are acum. Fara sa-ti dai seama, lectura te poarta printre incantatii si credinte demult pierdute dar fascinante si atragatoare.
Apreciez si faptul ca are si elemente de fictiune istorica desi nu am verificat cat de mult se respecta realitatea istorica si nici nu cred ca o voi face. Ideile generale sunt de ajuns pentru a crea atmosfera. Cartea are trei parti, fiecare referindu-se la o perioada diferita din istoria Avalonului si respectiv la preoteasa care il conduce. Cele trei povesti se impletesc frumos dar nu pot spune ca exista o intriga centrala a romanului. In mare parte este un fel de ...umplutura as spune, la The Mists of Avalon care se pare ca este romanul cel mai bun al scriitoarei. Si fara sa-l fi citit imi dau seama ca este un fel de completare, note si explicatii la ce se intampla acolo. Asadar, impresia pert total sufera putin...caci fara a cunoaste cartea sau a fi vazut filmul (The Mists of Avalon) totul pare un pic haotic.
In ceea ce priveste personajele, acestea nu par inca perfect conturate, dar sunt simpatice Nu poti spune cu certitudine daca un anume personaj este negativ sau nu. Demult nu am mai citit o carte in care personajul principal sa fie unul colectiv - femeile din Avalon au comportamente si sentimente lumesti dar poseda si o doza de magie care le face extrem de atragatoare. Se simte insa ca romanul face parte dintr-o serie...se simte nevoia unor informatii suplimentare pe care nu le descoperi nici macar pana la sfarsit.
E adevarat si ca scenele sunt destul de hollywoodiene. Asadar, nu va asteptati la cine stie ce capodopera; asteptati-va insa la o poveste minunata, numai buna de starnit dragostea pentru fantasy. Mie mi-a placut...in ciuda tuturor minusurilor.

Saptamana de pomina& beauty statement

2009-06-06T14:24:00.006+03:00

Sunt saptamani si saptamani, asta ce a trecut a fost tare lenesa din punct de vedere a lecturii.

E adevarat, am citit o carticica de care habar n-aveam pana acum - Taunul de o tanti pe nume E. Voynich, despre care intre noi fie vorba, am crezut initial ca-i barbat. Va amintiti de editura Garamond? Erau prin ea multe carti din literatura universala in niste editii destul de uratele, pe hartie galbena si urat mirositoare dar care probabil era apreciata cand nu erau alte optiuni.
Ei bine in aceasta editie a cartii nu am gasit nici o informatie despre autoare, drept pentru care am zis ca-i barbat pe tot parcursul lecturii. Pana la urma insa, nu-i asta atat de important. Cartea-i usurica si oarecum interesanta dar nu mi-a parut a avea cine stie ce valoare literara. Povestea ei este una profund romantica, plina de sacrificii, dragoste secreta, necunoscuta si in zadar, minciuni, inselaciuni, frati vitregi rautaciosi si camaraderie dusa pana la extrem. M-a relaxat lectura ei desi am observat cu ocazia asta cat de mult ma influenteaza aparentele unei carti. Ma deranja in permanenta mirosul ei de hartie ingalbenita de timp si coperta atat de roz si de aiurea. Deschizand-o de fiecare data cu senzatiile acestea, nici nu ma mir ca nu am savurat-o prea mult.

Mai bine va spun despre celelalte lecturi de saptamana aceasta...unele mai utile si mai girlie :).

Am descoperit unele bloguri si articole (carora le-am si dedicat un blogroll in partea de jos a blogului) referitoare la cosmeticele bio si viata intr-un stil cat mai natural. Acuma, eu sunt convinsa ca nu vom reusi niciodata sa avem o viata perfect sanatoasa si un stil de a trai perfect natural. In epoca in care traim asta e imposibil. Dar un mic efort putem face oricand.

Ma uitam pe la emisiunile de la americani razand de ei si de trendul acesta al lor cu organic food si organic living dar constat cu tristete ca este din ce in ce mai multa nevoie de asa ceva si la noi. Suntem dependenti de cumparaturi, de produse de toate felurile, de reclamele care le promoveaza. Mai ales ca femei, suntem bombardate in permanenta cu reclame la toate minunatiile care ne vor face mai tinere, mai frumoase, cu pielea mai intinsa si mai stralucitoare. Prin raioanele de cosmetice nu stim in ce parte sa ne uitam mai intai. O carte la 40 lei ni se pare cam scumpa dar nu ne dam inapoi de la o vopsea de par de 59 de lei si o crema cu coenzima nu-stiu-care de 80lei care ne ofera iluzia tineretii. Nu judec pe nimeni...si eu faceam la fel...oare nu avem toate micile noastre excentricitati feminine?
Va invit sa va aruncati un ochi pe aici si pe aici poate aveti si voi revelatia pe care am avut-o eu saptamana aceasta si datorita careia am renuntat la multe dintre produsele cosmetice inutile si daunatoare. Si inca o mica precizare - natural nu inseamna doar apa si sapun. Eu nu va spun sa nu va mai machiati si sa nu va mai ingrijiti. Putem ramane frumoase si fara sa ne incarcam pielea cu parabeni si substante chimice si exista o multime de produse pe care le putem folosi in sensul acesta pe care eu le-am descoperit saptamana asta si de care sunt incantata.
Sper ca aceasta postare cu totul atipica pentru blogul meu sa va fie de ajutor :).

P.S. pentru cititorii de sex masculin: Ma iertati, cred ca v-ati plictisit ingrozitor. O sa incerc sa ma revansez. :)

Jhumpa Lahiri - Porecla

2009-05-31T21:39:00.007+03:00

Am citit cu mare placere acest roman, initial doar pentru ca mi-a placut mult colectia ei de povestiri - Interpret de maladii - si pentru ca ma indragostesc incet incet de autorii de origine bengaleza. Mi-a placut mult Anita Desai si acum si aceasta superba Jhumpa Lahiri. Sper sa mai fie si altii si sa-i descopar curand. :)

Porecla a fost unul din romanele acelea care se citesc dintr-o suflare, fara prea multa analiza. Pur si simplu l-am plimbat peste tot dupa mine pana l-am terminat. A fost o lectura lejera si placuta. Mi-au placut ca intotdeauna referintele culturale si detaliile culinare. Mi-ar fi placut sa o citesc in engleza pentru ca varianta in romana mi s-a parut execrabila; nu atat de mult traducerea cat faptul ca nu parea deloc verificata. Exista o multime de greseli de tipar, cuvinte lipsa sau in plus, litere inversate. Mi s-a parut groaznic, chiar si pentru o carte dintr-o colectie ieftina, pe care de altfel am laudat-o de multe ori. Gasiti cartea pe Google Books...nu am verificat daca e intreaga dar oricum, e o varianta mult mai buna decat sa o cititi din colectia Cotidianul.

Porecla este o poveste despre acceptare si acomodare. O tanara familie se muta in celalalt capat al lumii in cautarea unui trai mai bun, fiind nevoiti sa-si adapteze traditia si obiceiurile la cele occidentale. Autoarea descrie in detaliu toate problemele de care se lovesc cei doi tineri, proaspat casatoriti, intr-o lume care le este straina si in acelasi timp, langa un partener ca un strain - casatoria fiindu-le aranjata de parinti dupa obiceiul bengalez. Ashima, mai ales, se adapteaza extrem de greu, tanjeste mult dupa familia lasata in urma iar lucrurile nu devin mai usoare nici cand devine mama.
Conflictul dintre cele doua lumi este poate cel mai evident in primele zile de viata ale noului membru al familiei Ganguli care trebuie sa primeasca un nume pentru a putea iesi din maternitate. Numele intarzie insa sa apara pentru ca se afla sigilat intr-un plic, trimis de strabunica familiei, cea care a ales numele tuturor membrilor familiei. Pierderea pe drum a acestei scrisori declanseaza o serie de intamplari care vor fi pista de lansare a micutei vieti, personalitatea si destinul personajului modelandu-se parca dupa aceasta intamplare nefericita. Greutatile acestui copil vor fi reprezentative pentru problema discutata in roman - Gogol nu va reusi niciodata sa fie american dar nici bengalez. Aceste probleme de identitate sunt principalul motiv de suferinta al intregii familii si, din acest punct de vedere, povestea este una foarte trista.
Romanul este insa o scriere intima, un portret de familie destul de sentimental si oarecum romantic dar si descrierea unei reale probleme sociale si felul in care se muleaza aceasta pe langa cele doua generatii ale familiei Ganguli.

Sper sa va pot pune aici, in curand, un interviu cu autoarea despre acest roman.

Istoria Frumusetii - Umberto Eco

2009-05-29T21:27:00.004+03:00

Editura: Rao
Anul aparitiei: 2005

Nu stiu cum se recenzeaza un album de arta. De fapt, nu conteaza...oricum recenziile mele nu prea se incadreaza in tipare. Aceasta este o carte pe care mi-am dorit-o mult de tot. E genul de carte dupa care tanjesc si pe care o vizitez in librarie in mod frecvent pana reusesc sa o achizitionez. Si asta inca inainte de a o scoate din tipla. Nu va mai spun cu cata fericire am rasfoit-o prima oara si cu cata placere imi scald ochii printre paginile ei.
E adevarat insa ca nu-i tocmai o carte dupa care sa inveti istoria artei. E facuta exclusiv pentru placeri estetice, pentru ca atunci cand te simti blocat in cotidian sa iti poti arunca privirea printre sutele de tablouri si sa te simti inspirat si cum s-ar spune...refreshed. Chiar este o colectie minunata, extrem de bine compusa si ingrijita. Ca sa nu mai zic si ca arata extrem de bine in biblioteca si-i sade bine si pe post de cadou. :)

Si pentru ca tot am laudat-o atat de mult, va ofer si ocazia sa o achizitionati. Acest lucru este o premiera pentru blogul meu dar poate daca exista persoane interesante voi mai oferi si alte carti spre vanzare - in regim de anticariat evident...pentru ca am atat de multe si chiar nu-i nevoie sa le tin in dublu exemplar. :))

Asadar, Istoria Frumusetii - Umberto Eco, in stare impecabila, doar scoasa din tipla si rasfoita de cateva ori - 90 Ron. Daca va uitati repede pe google, in librarii este cu vreo 50 lei mai scumpa. Eu zic ca-i o oferta buna :). Daca va intereseaza, imi gasiti mailul la profil.

Claire Castillon - Dedesubt este infernul

2009-05-26T22:18:00.003+03:00

Citind acest roman am resimtit o oarecare stare de stinghereala nu mult diferita de cea de la prima mea intalnire cu Claire Castillon. Impresia a ramas cam aceiasi desi, de data asta, balanta inclina mai degraba spre neplacere decat spre placere. Scrisul e ciudat tare - are un anume fel de violenta verbala dar nu atat de evidenta pe cat te-ai astepta la auzul acestui termen (dar nu gasesc altul mai bun).
Personajul mi-a fost tare antipatic, desi tind sa cred ca protagonista e infatisata cu o oarecare exagerare menita sa ...coboare putin femeile de pe piedestalul lor de sensibilitate si dragalasenie. Domnisoara noastra nu este cu siguranta nici dragalasa si nici prea sensibila fata de ceilalti.
Oare Claire Castillon scrie in felul asta tocmai in ciuda faptului ca ea este atat de frumoasa? Nu pot sa ma abtin de la a compara scrisul cu infatisarea ei, detaliu desigur, pentru altii, absolut irelevant.
Atat despre Dedesubt este infernul al lui Claire Castillon. Nu m-a impresionat cu nimic si nu mai vreau sa zabovesc asupra lui.

Simone de Beauvoir - Femeia sfasiata

2009-05-24T21:57:00.004+03:00

Sunt genul de cititoare care se implica in ceea ce citeste dar niciodata pana acum nu m-am simtit atat de mult implicata intr-o poveste fictiva. Am citit Femeia sfasiata pe parcursul a cateva zile desi este o nuvela scurta care ar putea fi citita lejer, intr-o dupa amiaza. Eu insa am citit-o cu nervi, emotii si aproape cu lacrimi.
Ratiunea imi zice ca era de asteptat, data fiind autoarea dar si imposibilitatea de a ma detasa de o situatie sau un personaj in care ma regasesc. Citeam si ma opream plina de nervi si revolta fata de personaj, iar ma intorceam si iar o aruncam deoparte. La sfarsitul lecturii eram inca atat de afectata incat numai faptul ca sunt inca(dupa atatia ani de reading-adiction) destul de capabila sa deosebesc realitatea de fictiune m-a impiedicat sa nu starnesc o furtuna in casa.
Femeia sfasiata este jurnalul unei femei nefericite care, ajunsa la 40 de ani, afla ca este inselata de barbatul careia i-a dedicat intreaga viata. Subiectul este, recunosc, destul de telenovelist...poate tocmai aceasta caracteristica mi-a starnit atat de mult emotiile. Citind, am ajuns sa-i traiesc drama si sa-i simt deznadejdea poate intr-un mod la fel de penibil ca si cel al babelor care plang la siropuri sud-americane.
Gandindu-ma insa la Simone de Beauvoir realizez ca nuvela este o critica adresata slabiciunii femeilor si un manifest chiar, impotriva dependentei lor de barbati. Personajul Monique est atat de ravasit de pierderea partenerului incat trecutul i se transforma intr-un mare haos iar viitorul pare de neconceput. Autoarea reuseste sa surprinda perfect deznadejdea, durerea, disperarea, drama dar si penibilul situatiei.
Tare mi-ar place sa aflu si parerea unui cititor de gen masculin. Recunosc ca nu reusesc sa analizez nuvela...la rece.

Neil Gaiman - Coraline

2009-05-23T21:45:00.002+03:00

Astept de mult timp filmuletul acesta si plictisindu-ma tot asteptand m-am invartit pe net si am descoperit ca de fapt este facut dupa o carte. Cartea nu am gasit-o dar am gasit un audiobook, chiar in lectura autorului. Si cum tot mi-am mai zis eu de cateva ori ca ar fi fain sa incerc si genul acesta de lectura am incarcat povestea in player si am plimbat-o dupa mine vreo cateva zile.
Foarte frumos! O poveste simpla dar palpitanta si interesanta despre o fetita simpatica. Din singuratate si plictiseala, la fel ca Alice, se pierde intr-o lume in care totul este...altfel. Coraline (ce nume frumos) descopera, din nou, la fel ca Alice, ca lumea visurilor ei nu este tocmai roz si se intoarce cu drag la parintii ei banali.
A fost interesant sa merg pe strada cu cineva povestindu-mi la ureche, mai ales ca si lectura este extraordinara. Vocea este puternica si hotarata, cu inflexiunile si intonatia atat de necesare unei asemenea povesti, cu soapte si cantelcele haioase. Needless to say, ca nu as fi vrut sa mai ajung la destinatie, atat de mult mi-a placut sa ascult aceasta poveste. Daca as mai gasi carti citite atat de bine, cu siguranta as mai asculta. Mi-a facut o mare placere si o recomand oricui simte nevoia de o poveste.
Pisici si soareci vorbareti, parinti cu nasturi in loc de ochi, gandaci deliciosi formeaza o poveste scurta, pentru copii curajosi si parinti nostalgici.

Norman Mailer - Castelul din padure

2009-05-18T19:29:00.004+03:00

Printre piticii care-mi populeaza creierasul se afla si unul mustacios si cam fanatic. Piticul acesta ma impinge in mod enervant catre orice carte care are ceva legatura cu Hitler. E o fascinatie pe care nu mi-o pot stapani sau poate, mai corect ar fi sa-i spun curiozitate...cine era de fapt acest historical bad boy.
Autorul, Norman Mailer, imi suna vag cunoscut atunci cand l-am cules din librarie, la superoferta. Cred ca am si aici o problema...sunt precum gospodinele acelea care cumpara un milion de produse doar pentru ca-s la oferta...asa si eu cu cartile...e oferta, a mea sa fie. :)) Drept pentru care am mereu in biblioteca un teanc de carti pentru dat mai departe (cadou, schimb de carti, donatie - anything).
Acesti doi pitici combinandu-se, am luat la citit Castelul din padure. Cand am mai si citit in prefata (acuma nu se mai cheama prefata...dar de fapt tot aia e) ca este o reprezentare a raului absolut, am fost cucerita.
Si la inceput a fost chiar interesant - povestea fictionala a copilariei lui Adolf Hitler, asa cum e vazuta si modelata ea de un dracusor devotat. Dracusorul acesta are un grad avansat si se bucura de increderea Maestrului(adica a diavolului al' mare) drept pentru care i se aloca tot felul de misiuni interesante si importante printre care si aceea de a supraveghea cresterea unui bizar copil nascut in mijlocul unei ametitoare povesti cu incesturi. Nici nu putea fi altfel, doar urmeaza sa devina cel mai urat personaj din istorie, nu?
Printre povesti cu relatii de tot felul intre rude de tot felul, copii nascuti din te miri ce aliante, barbati violenti si fustangii si femei isterice si ultracredincioase, dracusorul strecoara si diverse cugetari metafizice, pomenindu-l ades pe Dummkopf (a.k.a Dumnezeu) cel naiv si Ciomegele sale (ingerii) razbunatoare dar cam prostute.
Romanul are haz, nu pot sa neg asta, dar parca-i mult prea stufos,(de cand tot vreau sa folosesc cuvantul acesta :)) ) ideile se incarliga prea tare si povestea se lungeste prea mult. Inspre sfarsit deja ma cam apucasera nervii. Parea un fel de concurs - cate poti sa-i mai pui in carca unui om? Parca-s prea multe traume pe capul unui singur copil, fie el si Adolf Hitler. In majoritatea timpului imi era mila de el...asa cum ti-e mila de un pitbul extrem de agresiv, stiindu-l asa doar datorita omului care l-a dresat. Si parca totusi n-as crede ca asta a fost scopul cartii.
Ca sa nu mai zic ca autorul dedica romanul nepotilor si stranepotilor si la sfarsit le multumeste sotiei si celor noua copii si bla bla...adica...wtf? Asta pui tu la inceputul si sfarsitul unui roman despre raul absolut? Mai bine scriai despre margarete...

Nu recomand romanul. Nici macar daca-i la superoferta. My time could have been better spent.

Sam Savage - Firmin

2009-05-09T08:14:00.002+03:00

M-am hotarat sa citesc Firmin datorita fascinatiei pe care o am (ca orice cititor bolnav de lecturita) pentru biblioteci. Asa cum sunt convinsa ca simte orice cititor pasionat, viata intr-o biblioteca mi se pare irezistibila, iar tentatia povestii unei fiinte (fie ea si sobolan) care traieste in acest paradis al viselor mele este imposibil de refuzat.
Ca sa nu mai pomenesc atractia pe care am simtit-o fata de coperta dragalasa de la Polirom, simpla si curata, cu soricelul amarat cu nasul intr-o carte dar si titlul cartii, atat de muzical si atragator. E poate printre putinele cazuri in care am cumparat o carte datorita copertii, de obicei nu-mi permit asemenea extravagante, dar acum nu m-am putut abtine.
Despre Sam Savage nu am prea multe informatii. A trecut desigur prin filtrul prejudecatilor mele fata de scriitorii americani contemporani. Dar vorbim aici de un om care si-a scris primul roman (adica acesta) la varsta de 69 de ani ceea ce mi se pare an amazing turn of events si cand am aflat ca si-a petrecut o parte din viata la Paris si ca a studiat filozofia, m-am hotarat sa-l iert pentru faptul ca s-a nascut american. :)
Dar sa trecem la continut. :) Firmin este the runt of the litter, adica cel mai prapadit dintre puii unei sobolance alcoolice, a 13a roata la o caruta cu doar 12 mameloane ceea ce inseamna ca el este cel care ramane cel mai des fara laptele alcoolizat al mamei, cel mai inghiontit si infometat dintre pui. Dar cum orice sut in... posterior este un pas inainte, Firmin cel infometat incepe sa roada culcusul confectionat din hartia unui roman. Marea carte pe care o descopera mai tarziu a fi Finnegans Wake ii deschide calea catre lumea in care s-a nascut, o librarie-anticariat intr-un cartier marginas. Aceasta descoperire ii ofera o noua perspectiva micului sobolan caci, in ciuda urateniei sale evidente chiar si pentru fratii sai sobolani, el se simte superior, isi descopera geniul ce va ramane neinteles pentru restul lumii si se comporta ca atare. Cand vine momentul sa se desparta de familie, Firmin se instaleaza comfortabil intre rafturile librariei unde isi petrece o mare parte din timp citind si rontaind din mari autori ai literaturii.
Mai departe va las pe voi sa descoperiti povestea, caci este intr-adevar o poveste ce merita si trebuie descoperita. Nu cred sa existe cititor care sa nu se recunoasca intr-una sau mai multe din etapele vietii acestui sobolan de biblioteca - in felul in care este marginalizat in copilarie datorita faptului ca este diferit, in pasiunea crescanda si acaparatoare pentru literatura, in singuratatea si nevoia de recunoastere a unui solitar, in dragostea pentru gustul unui roman sau aroma unei poezii. Firmin este Cititorul cu C. Sam Savage a luat de la fiecare cititor cate ceva si a pus totul in Firmin, acest personaj care cred ca va deveni unul clasic, o reprezentare fidela si detaliata a profilului cititorului. Mai devreme sau mai tarziu, vom spune Firmin si vom intelege cititor, sunt convinsa de asta.
Mi-a placut atat de mult Firmin incat il tin pe noptiera si il privesc adesea... cand am terminat de citit mi s-a facut dor de el si ma trezesc mereu amintindu-mi o scena sau alta din carte, un gand sau o emotie a micului sobolan trist dar atat de familiar mie. As vrea sa fi scris eu romanul acesta. Sa pot spune ca e doar al meu. Firmin a fost o lectura emotionanta si a devenit cu siguranta unul din romanele la care ma voi gandi mereu.

Q&A

2009-05-05T15:59:00.004+03:00

Am primit o leapsa tare interesanta de la Adina si o postez mai jos pentru ca mi-au placut intrebarile(si in ciuda faptului ca nu-s mare fana leapsa).

1) Ce autor apare cel mai des la tine în bibliotecã?

Isabel Allende, Jane Austen, Henry Miller.

2) Din ce carte ai mai multe exemplare?

Nu prea pastrez dublurile. Am Toti oamenii sunt muritori de S. Beauvoir, dar este acum in circuitul Schimb de carti, si mai am Portretul lui Dorian Gray in romana si engleza si inca vreo cateva, pastrate tot pentru ca sunt in limbi diferite.

3) De ce personaj de ficţiune eşti sau ai fost amorezată în secret?

Nu stiu, nu ma amorezez de personaje...poate de scriitori!

4) Ce carte ai citit cel mai des?

Mandrie si prejudecata... de fiecare data cand mi-e dor...

5) Care era cartea ta preferată la 10 ani?

Imi place sa zic Legendele Olimpului...dar pe atunci citeam mai mult benzi desenate.

6) Care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?

Ryu Murakami - Albastru nemarginit, aproape transparent. Sunt sigura ca au mai fost, dar daca sunt proaste le uit.

7) Care a fost cea mai bună carte citită anul trecut?

Au fost multe - Cronica pasarii arc, Paula de Isabel Allende, Regii Blestemati.

8. Dacă ar trebui să obligi pe cineva să citească o carte, care ar fi aceea?

Ei, depinde de persoana si de ce vreau sa-i demonstrez. Daca ar fi roman...de orice varsta..l-as obliga sa citeasca Jurnalul Fericirii al lui Steinhardt sau Fenomenul Pitesti.

9) Cine crezi că ar trebui să câştige premiul Nobel pentru literatură?

N-am idee, nu urmaresc premiile literare.

10) Ce carte ti-ar plăcea să vezi ecranizată?

Ceva cu happy end, nu-mi plac filmele depresive. :)

11) Descrie visul cel mai straniu care să fi inclus un scriitor, o carte, sau un personaj literar?

Ma visez des in carti dar nu-mi amintesc sa ma fi visat cu vreun scriitor...desi as vrea.

12) Care e cartea cea mai puţin cultă pe care ai citit-o ca adult?

Jurnalul lui Bridget Jones.

13) Care e cartea cea mai dificilă pe care citit-o?

Pendulul lui Foucault.

14) Preferi autorii francezi său ruşi?

Sud americani. :P

15) Shakespeare, Milton, sau Chaucer?

Nici unul.

16) Ce te deranjează cel mai mult în activitatea lecturii?

Faptul ca nu am intotdeauna patul la indemana.

17) Care e romanul tău favorit?

Mandrie si prejudecata, Portretul lui Dorian Gray, Toti oamenii sunt muritori.

18) Joci ceva?

La munca, zuma si un joc tembel pe nume bobo.

19)Povestiri scurte, schiţe?

Destul de rar.

20) Non-ficţiune?

Da.

21) Scriitorul favorit?

Isabel Allende.

22) Ce scriitor crezi că este supraevaluat?

Multi dintre scriitorii americani.

23) Ce carte ţi-ai lua pe o insulă pustie?

Mandrie si prejudecata.

24) Şi…acum ce citeşti?

Castelul din padure - Norman Mailer.

Cine vrea leapsa, go ahead!

Gunter Grass - Decojind Ceapa

2009-05-03T22:06:00.002+03:00

Mi-am dorit sa adaug aceasta carte de memorii la colectia mea din primul moment in care am auzit de ea. Cand am vazut ce valva a starnit, interesul mi-a crescut si mai mult. Faptul ca un scriitor valoros poate fi judecat pentru ceea ce a facut acum multi ani intr-un fel atat de vehement mi s-a parut revoltator, si asta inainte de a citi cartea. Iata-ma acum, dupa ce am terminat-o, cu aceiasi parere.
Cartea mi se pare de o sinceritate aproape naiva iar in final, as putea chiar spune ca este un proces intern de culpa. Poate ca dintre toate acuzatiile care i-au fost aduse dupa publicarea acestor memorii, cele mai severe raman cele pe care si le aduce singur. Poate tocmai faptul ca exista un permanent sentiment de vina intre paginile cartii, a facut ca ea sa starneasca atatea reactii negative.
Din punctul meu de vedere, Grass nu ar avea de ce sa se scuze. Viata e viata si uneori ne traieste ea pe noi si fara sa ne dam seama ajungem in situatii greu de explicat. Gunter Grass, insa, ofera explcatii si o face cu toata fervoarea talentului sau oferindu-ne un Bildungsroman care ii consolideaza pozitia printre scriitorii Germaniei.
Cu toate astea nu pot sa nu mentionez ca parca ma asteptam la mai mult. Pe alocuri ideile se pierd in divagatii inutile, istoria devine cam alambicata si imaginatia se impleteste un pic prea bine cu realul. Desi de o evidenta calitate literara, autobiografia imi pare un pic prea romantata si pe alocuri haotica. Mi-e greu sa realizez daca unele din momentele pe care le-am iubit la aceasta carte sunt intr-adevar povestiri din realitate sau este vorba de fictiune. Autorul si-a dorit se pare o anume ordine, drept pentru care isi organizeaza capitolele in functie de cele trei tipuri de foame care il urmaresc de-a lungul vietii - foamea fizica, de mancare si de dragoste dar si o foamea de frumos, de arta. Totusi, foile de ceapa se decojesc in ordinea in care vor ele, se sfarma si se imprastie peste tot. Desi povestita in ordine cronologica, povestea vietii nu pare tocmai ordonata.
Nu mai stiu pe unde am citit ca urmeaza si partea a doua. Nu stiu in ce masura ar fi nevoie de ea, eu am fost convinsa ca asta e tot. Poate urmeaza un pic mai multe detalii despre romanele sale.
In orice caz, Decojind ceapa este o carte pe care o recomand tuturor pasionatilor literaturii nemtesti desi o idee buna ar fi sa ii cititi inainte operele de fictiune, cele prin care a devenit un scriitor cunoscut.

Bernhard Schlink - Cititorul

2009-04-28T21:04:00.004+03:00

Dintr-un motiv necunoscut m-am trezit luna asta ca le vine randul mai multor carticele despre sau referitoare la Holocaust. Nu am facut-o intentionat, pur si simplu asa le-a venit randul. Va prezint mai jos una al carei subiect nu ma asteptam sa fie asta.
Cititorul este inca unul din produsele vinei nemtesti, acest stigmat care ii urmareste si de care se pare ca nu vor reusi sa scape vreodata. Mi se intampla des sa percep astfel de sentimente venind dinspre operele germane. Tot ceea ce creeaza pare urmarit obsesiv de aceasta vina nationala. Cu toate acestea, Schlink se achita cu mult talent de aceasta frustrare romanul punand in plan secundar Holocaustul, amintindu-l numai drept cadru in sirul vietii personajului feminin. Importanta cade asupra sentimentelor celor doua personaje, asupra perceptiilor lui Michael Berg - tanarul narator al povestii. Cred ca intr-o mare masura autorul a incercat sa sublinieze conflictul dintre generatia imediat urmatoare celei care a trait in perioada Holocaustului si aceasta, felul in care tinerii isi acuzau parintii de indiferenta dar si imposibilitatea sentimentala de a-i considera dusmani.
M-a emotionat mult aceasta carte, ca oricare alta in care dragostea nu moare si imi vine greu sa povestesc prea mult despre ea pentru ca nu vreau sa dezvalui prea mult din subiect. Eu nu obisnuiesc sa citesc prea multe despre subiectul unei carti inainte de a ma apuca de ea. Citesc pareri sau recenzii (in diagonala) dar nu rezumate sau povestiri. Acesta e motivul pentru care nu stiam decat in mare subiectul acestui roman iar surpriza lecturii a fost cu adevarat placuta.
Vroiam sa mai mentionez si faptul ca, in general, cand apare un film dupa o carte incerc sa citesc cartea inainte de a vedea filmul. Asta pentru ca de multe ori daca am vazut filmul, nu mai am nici o sansa sa imi canalizez atentia pe carte pentru ca deja imaginile le am formate in minte datorita filmului. Asa am procedat si cu acest The Reader, de care am aflat datorita filmului. Nu stiu daca pana la urma voi mai vedea si filmul dar ma bucur totusi ca am reusit sa citesc romanul. Se pare ca la vremea lui (prin 1995) a fost un mare succes comercial...de care eu,desigur, habar n-am avut pana acum.

Kazuo Ishiguro - Pe cand eram orfani

2009-04-22T19:51:00.003+03:00

Am tot zis ca scriu doua cuvinte despre romanul acesta pana nu-mi zboara din minte impresiile de lectura. Mi s-a parut un roman usurel, drept pentru care ma astept sa-l uit destul de repejor. Mi-a placut insa si de fapt, m-a acaparat intr-atat incat a devenit una din cartile plimbarete - adica acelea pe care le car dupa mine pentru ca nu ma pot opri din citit .

Pe cand eram orfani este un fel de detective story, foarte diferita de Remains of the Day care este printre cartile mele preferate. Un pusti trece printr-un lung sir de experiente traumatizante pe care, im mod evident, ii influenteaza alegerile si viata de adult. Traind in Shanghai o copilarie idilica dar curmata brusc de disparitia ciudata a parintilor, tanarul Christopher Banks devine un detectiv renumit care acumuleaza un succes dupa altul ca intr-un permanent antrenament pentru cel mai important dintre cazurile sale - misterul a ceea ce el crede a fi rapirea parintilor sai. Desigur ca adevarul este mult mai putin romantic decat ceea ce se formeaza in imaginatia baietelului care se trezeste dintr-o data singur pe lume. Ajuns fata in fata cu aceasta realitate deloc placuta, tanarul detectiv pierde contactul cu realitatea si refuza sa-si traiasca viata pana nu isi definitiveaza cercetarile.
Partea a doua a romanului, cea in care Christopher isi cauta parinti in Shanghai este foarte diferita de inceputul romanului. Atmosfera este nebuloasa si totul pare un vis...destul de urat pentru protagonistul nostru. Pana la urma, se pare ca mi-a placut totusi romanul, caci am reusit sa ma atasez de personaj si ma intristez un pic odata cu el atunci cand descopera adevarul.

Contrasecunde - Iulia Pana

2009-04-12T21:46:00.009+03:00

Iata, scriu pima oara despre poezie. Asta pentru ca sunt si am fost dintotdeauna convinsa ca poezia e altceva. Altceva decat literatura. O bucatica dintr-un suflet ce nu necesita sucit, invartit, comentat si povestit. In tara mea inventata poezia se citeste, nu se recenzeaza.

Am vrut sa scriu totusi despre volumul acesta pentru ca am fost la lansarea lui si mi s-a grozav ca am auzit unele poezii inainte de a le citi, mi s-a parut grozav sa aud cum s-au nascut unele poezii, cui sunt ele dedicate si sa descopar fie doar si o faramita din trairea poetului atunci cand le-a nascut.

Si pentru ca poezia se recomanda cel mai bine prin ea insasi, va invit sa cititi aici una din poeziile din volum. As fi vrut sa va las citate despre un pisic cu mai multe vieti, despre poemele care bat din picioare si iubirea care s-a ascuns intr-un ceas vechi. Nu cred insa ca se cuvine.
Nu gasesc nici sa va recomand spre cumparare decat un volum din 2003, Noaptea Scorpion, dar adaug link mai tarziu daca apare prin librariile online.